Articolul 188-1 Cod Fiscal al Republicii Moldova în Republica Moldova. Prezentarea dărilor de seamă fiscale şi termenul de plată a obligaţiilor fiscale în legătură cu lichidarea agentului economic

(1) Agentul economic aflat în proces de lichidare este obligat să prezinte în prealabil Serviciului Fiscal de Stat darea de seamă cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală stabilită la art.12-1 alin.(3) lit.a) în termen de cel mult 5 luni de la data înregistrării dizolvării.

(2) Agentul economic aflat în proces de lichidare este obligat să prezinte Serviciului Fiscal de Stat darea de seamă cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală stabilită la art.12-1 alin.(3) lit.b) în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării bilanţului definitiv de lichidare.

(3) Agentul economic aflat în proces de lichidare este obligat să prezinte Serviciului Fiscal de Stat toate dările de seamă fiscale cel tîrziu la data prezentării conform alin.(2) din prezentul articol a dării de seamă cu privire la impozitul pe venit.

(4) Dacă procesul de lichidare durează peste perioada anului fiscal în care a fost iniţiată procedura de lichidare, agentul economic aflat în proces de lichidare este obligat să prezinte darea de seamă cu privire la impozitul pe venit conform art.83.

(5) Dacă în procesul de lichidare, pe parcursul anului fiscal, apare necesitatea de prezentare a unei dări de seamă fiscale corectate, aceasta va substitui darea de seamă anterioară pentru perioada fiscală respectivă.

(6) Termenul de plată a obligaţiilor fiscale, calculate în baza dării de seamă cu privire la impozitul pe venit, prezentată conform alin.(1) sau (2) din prezentul articol, se consideră data prezentării dării de seamă respective.

(7) Dacă în urma controlului fiscal se constată lipsa datoriilor faţă de creditori şi bugetul public naţional, precum şi lipsa activelor pasibile repartizării, darea de seamă privind impozitul pe venit prezentată în prealabil se consideră a fi finală şi se prezintă bilanţul de lichidare.

Art 188-1 Cod Fiscal al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1163 din 24.04.1997, versiune în vigoare din 21.10.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului