Articolul 63 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în Republica Moldova. Cerinţe generale privind comunicările comerciale audiovizuale

(1) Comunicările comerciale audiovizuale sînt corecte şi oneste.

(2) Comunicările comerciale audiovizuale sînt clar identificabile şi se deosebesc de conţinutul editorial, precum şi sînt conforme cu prevederile prezentului cod şi ale Regulamentului privind conţinuturile audiovizuale.

(3) Sînt interzise comunicările comerciale audiovizuale pentru:

a) ţigări şi alte produse pe bază de tutun, ţigări electronice;

b) produse medicamentoase şi/sau tratamente medicale, disponibile numai pe bază de prescripţie medicală;

c) practici oculte;

d) alte produse şi servicii, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

(4) Sînt interzise comunicările comerciale audiovizuale care:

a) au conţinut comercial mascat sau înşelător;

b) utilizează tehnici ale mesajelor subliminale;

c) lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională;

d) includ şi/sau promovează orice discriminare bazată pe criterii de sex, de rasă, de naţionalitate, de religie, de vîrstă, de dizabilitate sau de orientare sexuală, de libertate de conştiinţă, de gîndire;

e) încurajează comportamente care dăunează sănătăţii şi/sau siguranţei persoanei;

f) încurajează comportamente care dăunează protecţiei mediului.

(5) Furnizorii de servicii media poartă răspundere pentru conţinutul comunicărilor comerciale audiovizuale.

(6) Furnizorii de servicii media au obligaţia de a uniformiza nivelul sunetului al programelor audiovizuale cu cel utilizat în cazul difuzării comunicărilor comerciale audiovizuale.

Art 63 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №174 din 08.11.2018, versiune în vigoare din 04.11.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului