Articolul 54 Cod Fiscal al Republicii Moldova în Republica Moldova. Organizaţiile statelor străine, organizaţiile internaţionale şi personalul acestora

(1) În conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, este scutit de impozit venitul obţinut de:

a) misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate în Republica Moldova, membrii personalului acestor misiuni diplomatice şi oficii consulare, inclusiv personalul administrativ, tehnic şi personalul de serviciu, precum şi membrii familiilor lor care locuiesc împreună cu ei (dacă nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova sau dacă nu au reşedinţă permanentă în Republica Moldova);

b) reprezentanţele organizaţiilor internaţionale acreditate în Republica Moldova, membrii personalului acestora, precum şi membrii familiilor lor care locuiesc împreună cu ei (dacă nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova sau dacă nu au reşedinţă permanentă în Republica Moldova).

(2) Orice scutire acordată în conformitate cu prezentul articol este condiţionată de acordarea unor drepturi reciproce de către statele respective.

(3) În conformitate cu tratatele internaţionale privind asistenţa tehnică şi investiţională, la care Republica Moldova este parte, nu se impozitează venitul organizaţiilor statelor străine, al organizaţiilor internaţionale, precum şi venitul obţinut de către personalul străin (consultanţii) care activează în cadrul tratatelor internaţionale menţionate. Venitul angajaţilor rezidenţi, precum şi cel al agenţilor economici rezidenţi care activează în cadrul tratatelor internaţionale menţionate se impozitează în modul general stabilit, dacă tratatul internaţional nu prevede altfel. Lista tratatelor internaţionale privind asistenţa tehnică şi investiţională, la care Republica Moldova este parte, şi proiectele de asistenţă tehnică şi investiţională se aprobă de Guvern.

Art 54 Cod Fiscal al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1163 din 24.04.1997, versiune în vigoare din 21.10.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului