Articolul 15 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în Republica Moldova. Protecţia minorilor

(1) Furnizorii de servicii media au obligaţia să respecte principiul interesului superior al minorului.

(2) Minorul are dreptul la protecţia imaginii şi a vieţii sale private.

(3) La stabilirea condiţiilor de participare a minorului la un program audiovizual se ia în considerare sensibilitatea şi vulnerabilitatea specifice vîrstei minorului, în general, precum şi tipul de personalitate al acestuia, în particular.

(4) Dreptul minorului la respectarea vieţii private şi la propria imagine prevalează în faţa necesităţii de informare, inclusiv în cazul minorului aflat în situaţii dificile.

(5) În cadrul programelor audiovizuale, minorul nu poate fi folosit sau expus de către părinţi, rude, reprezentanţi legali, avocaţi sau alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea acestuia, în scopul de a obţine avantaje de orice tip sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice.

(6) În serviciile media audiovizuale liniare se interzice difuzarea programelor audiovizuale susceptibile de a afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor, în special a celor ce conţin scene de pornografie sau de violenţă nejustificată.

(7) Programele audiovizuale susceptibile de a afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor pot fi difuzate în serviciile media audiovizuale liniare numai dacă vizionarea acestora este restricţionată printr-un sistem cu acces condiţionat.

(8) În serviciile media audiovizuale neliniare, programele audiovizuale care ar putea afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor pot fi puse la dispoziţie cu asigurarea obligatorie a măsurilor de restricţionare a accesului, astfel ca minorii să nu poată vedea ori auzi, în mod normal, programele respective.

(9) Consiliul Audiovizualului instituie în Regulamentul privind conţinuturile audiovizuale prevederi detaliate referitoare la:

a) clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor;

b) informaţiile ce conţin date personale cu impact negativ asupra minorilor;

c) informaţiile cu impact negativ asupra minorilor;

d) informaţiile privind minorii aflaţi în situaţie de risc.

(10) Consiliul Audiovizualului instituie pentru furnizorii de servicii media cerinţe suplimentare privind protecţia minorilor în cadrul serviciilor media audiovizuale liniare:

a) difuzate în zilele de sîmbătă şi duminică, în perioadele de vacanţă ale minorilor şi în zilele de sărbătoare nelucrătoare;

b) difuzate între orele 07.00–08.00 şi 17.00–21.00, iar în zilele şi perioadele prevăzute la lit.a) – orele 08.00–12.00 şi 17.00–22.00;

c) în cazul difuzării programelor dedicate pariurilor şi jocurilor de noroc (cu excepţia loteriilor) permise de legislaţia în vigoare, care pot avea loc doar între orele 01.00–05.00;

d) în cazul difuzării comunicărilor comerciale audiovizuale;

e) în alte cazuri prevăzute în directivele, rezoluţiile şi recomandările, adoptate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi/sau Consiliul Europei.

(11) În scopul protecţiei minorilor, Consiliul Audiovizualului:

a) promovează în rîndul furnizorilor de servicii media necesitatea reglementării în domeniul comunicărilor comerciale audiovizuale;

b) instituie cerinţe în domeniul serviciilor media audiovizuale neliniare privind protecţia minorilor;

c) promovează, în temeiul recomandărilor, crearea şi actualizarea cataloagelor de programe audiovizuale pentru minori şi a cataloagelor de programe audiovizuale cu autorizare individuală prealabilă

Art 15 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №174 din 08.11.2018, versiune în vigoare din 04.11.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului