Articolul 21 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în Republica Moldova. Transparenţa proprietăţii furnizorilor de servicii media

Furnizorii de servicii media au obligaţia de a asigura accesul simplu, direct şi permanent al utilizatorilor serviciilor media audiovizuale la cel puţin următoarele categorii de informaţii:

a) denumirea, statutul juridic şi sediul ale acestuia;

b) numele reprezentanţilor legali;

c) proprietarii beneficiari care deţin, direct sau indirect, controlul asupra furnizorului de servicii media;

d) lista acţionarilor şi asociaţilor pînă la nivel de persoană fizică, cu excepţia acţionarilor şi asociaţilor care sînt societăţi pe acţiuni cu acţiuni la purtător sau listate la bursele de valori internaţionale;

e) persoanele din organul de conducere şi, după caz, de supraveghere, precum şi funcţiile deţinute de acestea;

f) persoanele responsabile de politica editorială;

g) datele de contact ale furnizorului de servicii media, inclusiv adresa juridică, adresele pentru corespondenţă (după caz), adresa poştei electronice şi a paginii web oficiale, la care acesta poate fi contactat rapid, direct şi efectiv.

Art 21 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №174 din 08.11.2018, versiune în vigoare din 04.11.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului