Articolul 37 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în Republica Moldova. Directorul general

(1) Directorul general este desemnat pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit.

(2) Directorul general are următoarele atribuţii:

a) asigură conducerea curentă a furnizorului public naţional de servicii media;

b) dispune, controlează şi răspunde de executarea deciziilor Consiliului de supraveghere și dezvoltare, precum şi de executarea obligaţiilor asumate de către furnizorul public naţional de servicii media;

c) aprobă, la propunerea Comitetului managerial, reglementări, regulamente şi instrucţiuni oportune pentru funcţionarea furnizorului public naţional de servicii media;

d) desemnează, pe termen determinat valabil pînă la expirarea mandatului directorului general, cel puţin 2 directori generali adjuncţi, dintre care unul fiind responsabil de serviciile de radiodifuziune sonoră, iar celălalt – de serviciile de televiziune;

e) numeşte şi demite membrii Comitetului managerial, în condiţiile legii;

f) elaborează proiectul agendei de lucru şi prezidează şedinţele Comitetului managerial;

g) asigură, împreună cu Comitetul managerial, elaborarea proiectului Caietului de sarcini al furnizorului public naţional de servicii media şi implementarea prevederilor acestuia;

h) administrează bugetul furnizorului public naţional de servicii media;

i) deleagă provizoriu competenţele şi responsabilităţile proprii unui membru al Comitetului managerial, în cazul absenţei sale motivate;

j) semnează, în numele furnizorului public naţional de servicii media, contracte şi acorduri;

k) asigură transparenţa activităţii furnizorului public naţional de servicii media;

l) exercită alte atribuţii care îi revin conform prevederilor legale.

(3) Directorul general aprobă angajarea şi concedierea personalului şi numeşte, în bază de concurs, şefii unităţilor structurale direct subordonate.

(4) Directorul general dispune şi aprobă componenţa numerică şi nominală a Consiliului de calificare reprezentativ, responsabil de desemnarea prin concurs a şefilor unităţilor structurale direct subordonate. Consiliul de calificare activează în conformitate cu propriul regulament, avizat de către Consiliul de supraveghere și dezvoltare şi de Comitetul managerial şi aprobat de către directorul general. Activitatea membrilor Consiliului de calificare care nu sînt angajaţi ai furnizorului public naţional de servicii media este remunerată în mărimea stabilită în regulamentul Consiliului de calificare.

(5) Directorul general aprobă, în condiţiile legii, angajarea specialiştilor pentru o perioadă determinată, în scopul efectuării studiilor, lucrărilor, expertizelor şi avizelor, necesare pentru realizarea misiunii furnizorului public naţional de servicii media.

(6) Directorul general aprobă participarea şi mandatul delegaţiilor în cadrul reuniunilor naţionale sau internaţionale, al întîlnirilor de afaceri sau al vizitelor de documentare pentru furnizorul public naţional de servicii media.

(7) Directorul general reprezintă furnizorul public naţional de servicii media în relaţiile cu autorităţile publice, cu organizaţiile şi instituţiile din Republica Moldova, precum şi din străinătate.

(8) Salariul lunar al directorului general este stabilit în mărime de 5 salarii medii lunare ale personalului furnizorului public naţional de servicii media, calculat anual în conformitate cu mărimea salariilor medii indexate ale tuturor salariaţilor.

(9) Funcţia de director general este incompatibilă cu:

a) oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia celor ştiinţifice şi/sau didactice, dacă nu atrag după sine conflict de interese în raport cu furnizorul public naţional de servicii media;

b) calitatea de membru al unui organ de conducere, partener, participant sau deţinător al capitalului social al unui furnizor de servicii media, prestator de servicii media, producător independent de servicii media, furnizor privat de echipamente şi utilaje tehnice de specialitate, prestator de servicii tehnice de specialitate şi/sau al unei agenţii de publicitate;

c) calitatea de membru de partid şi/sau de afiliat politic;

d) calitatea de autor şi/sau coautor de programe audiovizuale, realizate şi difuzate pe perioada mandatului în serviciile media audiovizuale ale furnizorului public de servicii media şi ale altor furnizori de servicii media, indiferent dacă această calitate presupune sau nu remuneraţie.

(10) Directorul general este demis din funcție de către Parlament în următoarele cazuri:

a) din proprie inițiativă, în temeiul cererii depuse;

b) în urma constatării executării necorespunzătoare sau a neexecutării atribuțiilor sale;

c) în alte cazuri prevăzute de legislație.

(12) Directorul general își exercită mandatul până la desemnarea succesorului.

(13) Directorii generali adjuncți își exercită mandatele până la numirea noului director general.

Art 37 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №174 din 08.11.2018, versiune în vigoare din 04.11.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului