Articolul 4 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în Republica Moldova. Programele audiovizuale locale

(1) În sensul prezentului cod, programele audiovizuale locale sînt:

a) programele audiovizuale realizate în exclusivitate cu resurse umane, mijloace tehnice şi financiare proprii ale furnizorului de servicii media aflat în jurisdicţia Republicii Moldova, cu condiţia că producerea acestor programe este supervizată şi controlată efectiv, din punct de vedere editorial, de către furnizorul de servicii media respectiv;

b) programele audiovizuale realizate în coproducţie şi cu contribuţia furnizorului de servicii media aflat în jurisdicţia Republicii Moldova, care raportată la totalul costurilor de producere este majoritară;

c) programele audiovizuale realizate de către producătorii independenţi din Republica Moldova.

(2) Programele audiovizuale realizate în coproducţie, altele decît cele prevăzute la alin.(1) lit.b), sînt considerate programe audiovizuale locale, în proporţia corespunzătoare ponderii contribuţiei furnizorului de servicii media aflat în jurisdicţia Republicii Moldova în totalul costurilor de producere.

(3) Furnizorii de servicii media au obligaţia de a transmite, în cadrul serviciilor de televiziune, programe audiovizuale locale cu următoarele durate medii zilnice:

a) cel puţin 10 ore pentru fiecare serviciu media audiovizual – pentru furnizorii publici naţionali de servicii media;

b) cel puţin 8 ore pentru fiecare serviciu media audiovizual – pentru furnizorii publici regionali de servicii media;

c) cel puţin 8 ore pentru fiecare serviciu media audiovizual – pentru furnizorii privaţi naţionali de servicii media;

d) cel puţin 4 ore pentru fiecare serviciu media audiovizual – pentru furnizorii privaţi regionali de servicii media;

e) cel puţin 2 ore pentru fiecare serviciu media audiovizual – pentru furnizorii privaţi locali de servicii media.

(4) Furnizorii de servicii media au obligaţia de a transmite, în primă difuzare, cel puţin 50% din cotele de producţie proprii prevăzute la alin.(3).

(5) Prevederile alin.(4) nu se aplică serviciilor de televiziune axate preponderent pe difuzarea programelor audiovizuale de promovare a patrimoniului cultural naţional şi european, din arhivele proprii.

(6) Furnizorii de servicii media au obligaţia de a transmite, în cadrul serviciilor de radiodifuziune sonoră, programe audiovizuale locale cu următoarele durate medii zilnice:

a) cel puţin 12 ore pentru fiecare serviciu media audiovizual – pentru furnizorii publici naţionali de servicii media;

b) cel puţin 10 ore pentru fiecare serviciu media audiovizual – pentru furnizorii publici regionali de servicii media;

c) cel puţin 10 ore pentru fiecare serviciu media audiovizual – pentru furnizorii privaţi naţionali de servicii media;

d) cel puţin 8 ore pentru fiecare serviciu media audiovizual – pentru furnizorii privaţi regionali de servicii media;

e) cel puţin 6 ore pentru fiecare serviciu media audiovizual – pentru furnizorii privaţi locali de servicii media.

(7) Furnizorii de servicii media prevăzuţi la alin.(3) şi (6) au obligaţia de a transmite programe audiovizuale locale în proporţie de cel puţin 80% în limba română.

(8) Furnizorii de servicii media ale căror servicii media audiovizuale se adresează comunităţilor din unităţile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară au obligaţia de a transmite programe audiovizuale locale în proporţie de cel puţin 25% în limba română, precum şi programe audiovizuale de producţie proprie în limba minorităţii respective.

(9) Programele audiovizuale locale prevăzute la alin.(3), (6) şi (7) se difuzează în intervalul orar 06.00–24.00. Cel puţin 75% din conţinutul programelor respective se difuzează în orele de maximă audienţă.

(10) Duratele medii zilnice ale programelor audiovizuale prevăzute la alin.(3) şi (6), se calculează în cadrul unei săptămîni calendaristice.

(11) Furnizorii de servicii media prezintă în raportul anual Consiliului Audiovizualului informaţii privind respectarea prevederilor alin.(3), (6) şi (7).

(12) Prevederile prezentului articol nu se aplică serviciilor media audiovizuale comunitare şi celor dedicate exclusiv publicităţii şi teleshoppingului.

(13) Consiliul Audiovizualului, cel puţin o dată pe an, elaborează şi publică pe pagina sa web oficială lista furnizorilor de servicii media naţionali, regionali şi locali.

Art 4 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №174 din 08.11.2018, versiune în vigoare din 04.11.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului