Articolul 6 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în Republica Moldova. Operele audiovizuale europene

(1) În sensul prezentului cod, opere audiovizuale europene sînt:

a) operele provenind din statele membre ale Uniunii Europene;

b) operele provenind din Republica Moldova şi din statele terţe participante la Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră;

c) operele coproduse în cadrul unor acorduri privind sectorul audiovizual încheiate între Uniunea Europeană şi statele terţe, care îndeplinesc condiţiile prevăzute în fiecare dintre acordurile respective;

d) operele realizate în baza unor acorduri bilaterale de coproducţie încheiate între statele membre ale Uniunii Europene şi statele terţe, cu condiţia că participarea coproducătorilor din Uniunea Europeană în totalul costurilor de producere să fie majoritară, iar producerea să nu fie controlată de niciun producător stabilit în afara teritoriului statelor membre ale Uniunii Europene.

(2) Operele prevăzute la alin.(1) lit.a) şi b) sînt opere realizate în cea mai mare parte cu contribuţia unor autori şi lucrători rezidenţi într-unul sau mai multe dintre statele respective, care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele cerinţe:

a) operele sînt realizate de către unul sau mai mulţi producători stabiliţi într-unul sau mai multe dintre statele respective;

b) producerea operelor este supervizată şi controlată efectiv de către unul sau mai mulţi producători stabiliţi într-unul sau mai multe dintre statele respective;

c) contribuţia coproducătorilor din statele respective la totalul costurilor coproducţiei este majoritară, iar coproducţia nu este controlată de niciun producător stabilit în afara statelor respective.

(3) Prevederile alin.(1) lit.b) şi c) se aplică numai în cazul operelor provenind din statele membre ale Uniunii Europene care nu fac obiectul unor măsuri discriminatorii în statele terţe în cauză.

Art 6 Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №174 din 08.11.2018, versiune în vigoare din 04.11.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului