Codul silvic Capitolul I. DISPOZIŢII GENERALE Articolul 1. Legislaţia silvică (1) Legislaţia silvică are ca scop reglementarea gestionării durabile a fondului forestier prin folosirea raţională, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor, menţinerea, conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice forestiere, asigurarea cu resurse forestiere a necesităţilor actuale şi de viitor ale societăţii în baza multifuncţionalităţii acestora.            (2) Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier, denumite în continuare relaţii silvice, sînt reglementate de Constituţie de prezentul cod şi alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta.            (3) Relaţiile apărute în cadrul folosirii fondului forestier, ce ţin de folosirea şi protecţia terenurilor, apelor, subsolului, precum şi cele referitoare la folosirea, protecţia şi regenerarea regnului vegetal şi regnului animal, în măsura în care nu sînt reglementate de prezentul cod, sînt reglementate de legislaţia în vigoare. Articolul 2. Fondul forestier (1) Pădurile, terenurile destinate împăduririi, terenurile afectate gospodăriei silvice, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice sau în Cadastrul funciar ca păduri şi/sau plantaţii forestiere, constituie fondul forestier. (2) Fondul forestier cuprinde toate pădurile, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire. Articolul 3. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, noţiunile utilizate au următoarele semnificaţii:            administrarea de stat a fondului forestier şi cinegetic – activitate de elaborare şi implementare a politicii statului prin planificarea, organizarea, realizarea şi efectuarea controlului de stat în domeniul forestier şi cinegetic în scopul asigurării şi promovării intereselor şi priorităţilor naţionale;            ciclu de producţie – numărul de ani stabilit de amenajamentul silvic ca bază de calcul pentru determinarea structurii şi mărimii normale a fondului de producţie într-o unitate de gospodărire;            exploatabilitate – starea unui arbore sau arboret de a fi recoltabil;            exploatare forestieră – proces de producţie întreprins în păduri;            gestionarea fondului forestier şi cinegetic – activitate de gospodărire şi utilizare a resurselor forestiere în scopul îndeplinirii politicii statului în domeniile respective;            lucrări (tăieri) de îngrijire şi conducere a arboreturilor – ansamblu de lucrări şi intervenţii silvotehnice distincte şi interdependente privind dirijarea creşterii şi dezvoltării pădurii de la întemeiere pînă la termenul recoltării;            pădure – element al landşaftului geografic, unitate funcţională a biosferei, compusă din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii, animalelor şi microorganismelor, care în dezvoltarea lor biologică sînt interdependente şi acţionează asupra habitatului lor. Sînt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de peste 0,25 ha;            posibilitate de recoltare – volumul de masă lemnoasă care urmează a fi recoltat dintr-o pădure, în baza amenajamentului silvic, în scopul realizării unei stări normale a acesteia. Volumul de masă lemnoasă recoltat anual înseamnă posibilitate de recoltare anuală, iar cel ce urmează a fi recoltat într-o perioadă de timp – posibilitate de recoltare periodică;            regenerarea pădurii – proces de înlocuire a generaţiei de arbori bătrîni cu o nouă generaţie, tînără;            regim – sistem de conducere şi exploatare a unei păduri, propriu unui anumit mod de regenerare (sămînţă, lăstari). Se deosebesc regimul codrului, regimul crîngului simplu, regimul crîngului compus;            regim silvic – politică de gospodărire a fondului forestier şi a vegetaţiei forestiere din afara acestuia, indiferent de natura proprietăţii şi forma de gospodărire, exercitată de către autoritatea silvică centrală;            staţiune forestieră – cadrul natural, în cuprinsul căruia mediul fizico-geografic este omogen, determinînd dezvoltarea unei biocenoze specifice;            tăiere de produse principale – intervenţie radicală asupra pădurii ajunse la vîrsta exploatabilităţii în scopul recoltării lemnului şi asigurării regenerării acesteia;            tratament silvic – totalitatea măsurilor silvotehnice de regenerare, conducere, exploatare şi protecţie, indicate a fi aplicate de-a lungul vieţii arboreturilor. Articolul 4. Terenurile din fondul forestier (1) Terenurile din fondul forestier cuprind:            a) - terenuri pentru împădurire:            - terenuri destinate reîmpăduririi;            - terenuri destinate împăduririi;            b) terenuri afectate gospodăriei silvice;            c) terenuri neproductive: mlaştini, stîncării, pante abrupte, alunecări de teren, soloneţuri etc.            (2) Raportarea terenurilor la fondul forestier se face pe baza amenajamentelor silvice sau a Cadastrului funciar în conformitate cu legislaţia. Articolul 5. Vegetaţia forestieră din afara fondului forestier (1) Fondul forestier nu include:            a) perdelele forestiere de protecţie amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă;            b) perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicaţie şi pe terenurile fondului acvatic;            c) grădinile botanice, dendrologice şi zoologice, spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale.            (2) Plantarea, îngrijirea, folosirea şi paza plantaţiilor menţionate la alin.(1) lit. a) şi c) ale prezentului articol se reglementează de prezentul cod şi constituie cadrul de competenţă al autorităţilor administraţiei publice locale, conform legislaţiei, iar cele menţionate la lit. b) – al autorităţilor centrale de specialitate şi autorităţilor administraţiei publice locale respective. Articolul 6. Dreptul de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier (1) Pădurile în Republica Moldova, folosite în interes public, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Conform legislaţiei, ele pot fi date în gestiune sau în folosinţă. (2) Proprietatea privată asupra pădurilor se admite în cazul plantării acestora, în condiţiile legii, pe terenurile aflate în proprietate privată.  (3) Dreptul de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier se exercită în conformitate cu legislaţia. Capitolul II. COMPETENŢA PARLAMENTULUI, GUVERNULUI ŞI A AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE PRIVIND REGLEMENTAREA RELAŢIILOR SILVICE Articolul 7. Competenţa Parlamentului De competenţa Parlamentului ţin:            a) reglementarea legislativă a relaţiilor silvice;            b) determinarea direcţiilor fundamentale ale politicii statului privind dezvoltarea durabilă, folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor;            c) stabilirea împuternicirilor autorităţilor administraţiei publice locale privind folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor;            d) soluţionarea altor probleme privind reglementarea relaţiilor silvice. Articolul 8. Competenţa Guvernului De competenţa Guvernului ţin:            a) prezentarea Parlamentului a proiectelor de acte legislative privind relaţiile silvice, strategiile naţionale de dezvoltare durabilă a fondului forestier şi cinegetic şi includerea lor în programele şi planurile de dezvoltare a ţării;            b) realizarea administrării de stat a fondurilor forestier şi cinegetic prin abilitarea autorităţii centrale de specialitate respective a administraţiei publice cu dreptul de a transmite în folosinţă terenurile fondului forestier proprietate publică, dar fără dreptul de a dispune de ele;            c) exercitarea controlului de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic;            d) stabilirea procedurii de eliberare a lemnului pe picior;            e) elaborarea şi implementarea planurilor de constituire a reţelei naţionale de arii naturale protejate de stat şi a altor zone, care necesită măsuri speciale de organizare şi gestionare;            f) stabilirea principiilor de plată pentru folosinţele şi produsele silvice;            g) stabilirea modului de clasificare a pădurilor pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale;            h) aprobarea posibilităţii de recoltare a masei lemnoase în procesul tăierilor de produse principale;            i) stabilirea unei proceduri unice de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat;            j) soluţionarea problemelor ce ţin de atribuirea terenurilor din fondul forestier pentru necesităţi de stat şi publice;            k) soluţionarea problemelor ce ţin de atribuirea în gestiune a terenurilor din fondul forestier;            l) soluţionarea problemelor cu privire la încetarea dreptului de gestiune asupra terenurilor din fondul forestier;            m) soluţionarea problemelor privind organizarea şi activitatea organelor silvice de stat;            n) aprobarea programelor de dezvoltare durabilă, folosire, regenerare, pază şi protecţie a pădurilor;            o) colaborarea internaţională în domeniul folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei pădurilor. Articolul 9. Competenţa autorităţilor administraţiei publice locale De competenţa autorităţilor administraţiei publice locale ţin:            a) exercitarea controlului asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic;            b) repartizarea terenurilor din fondul forestier;            c) înregistrarea drepturilor de gestiune şi de folosinţă a terenurilor din fondul forestier;            d) organizarea ţinerii evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat;            e) acordarea de sprijin organelor silvice de stat la amenajarea sectoarelor silvice în locurile de agrement;            f) lichidarea, în comun cu organele silvice de stat, a incendiilor de pădure;            g) lichidarea, în comun cu organele silvice de stat, a efectelor incendiilor de pădure şi calamităţilor naturale;            h) elaborarea, coordonarea şi organizarea îndeplinirii, în comun cu organele silvice de stat, a programelor locale privind dezvoltarea durabilă, folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor. Capitolul III. ADMINISTRAREA ŞI GOSPODĂRIREA FONDURILOR FORESTIER ŞI CINEGETIC Articolul 10. Obiectivele administrării şi gospodăririi fondului forestier Administrarea şi gospodărirea fondului forestier trebuie să asigure:            a) dezvoltarea durabilă a pădurilor şi menţinerea în ele a biodiversităţii;            b) intensificarea funcţiilor de protecţie a apelor, igienico-sanitare, de reglare climaterică şi a altor funcţii ale pădurilor în scopul ocrotirii sănătăţii populaţiei şi protecţiei mediului înconjurător;            c) regenerarea, extinderea, ameliorarea compoziţiei şi a calităţii pădurilor, sporirea productivităţii acestora;            d) elaborarea şi aplicarea unui complex de măsuri diverse şi reglementarea activităţii organelor silvice de stat privind aducerea şi menţinerea pădurilor în starea corespunzătoare funcţiilor lor ecologice şi social-economice;            e) continuitatea eficienţei funcţionale a pădurilor şi valorificarea raţională a resurselor silvice. Articolul 11. Administrarea de stat a fondurilor forestier şi cinegetic 1) Administrarea fondurilor forestier şi cinegetic este prerogativa statului.            (2) Administrarea de stat a fondurilor forestier şi cinegetic este exercitată de Guvern, autorităţile administraţiei publice locale, organele silvice de stat, alte organe împuternicite în acest scop.            (3) Administrarea de stat a fondurilor forestier şi cinegetic proprietate publică se efectuează de către autoritatea silvică centrală şi de autorităţile administraţiei publice locale.            (4) Regulamentele, instrucţiunile şi indicaţiile organelor silvice de stat sînt obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri din fondul forestier (incluzînd proprietarii şi gestionarii de terenuri din fondul forestier, beneficiarii silvici), precum şi pentru întreprinderi, instituţii, organizaţii şi cetăţeni, care execută în cadrul fondului forestier lucrări nelegate de gospodărirea fondului forestier şi derularea folosinţelor silvice. Articolul 12. Sarcinile autorităţii silvice centrale (1) Autoritatea silvică centrală este împuternicită să coordoneze administrarea şi gospodărirea fondului forestier.            (2) Autoritatea silvică centrală elaborează regimul silvic, care reprezintă un sistem de norme tehnice, economice, juridice şi silvice privind amenajarea, folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor, şi exercită controlul asupra respectării acestui regim.            (3) Autoritatea silvică centrală aplică regimul silvic în fondul forestier subordonat, respectînd principiile dezvoltării durabile a pădurilor, conservării şi ameliorării diversităţii biologice forestiere, folosirii raţionale a resurselor forestiere.            (4) Pe terenurile din fondul forestier, nesubordonate autorităţii silvice centrale, respectarea regimului silvic este asigurată de deţinătorii acestora. Controlul asupra respectării regimului silvic este exercitat de Inspectoratul pentru Protecţia Mediului şi de autorităţile administraţiei publice locale.            (5) Organizarea şi gospodărirea fondului cinegetic, exercitarea controlului în acest domeniu ţin de competenţa autorităţii silvice centrale.            (6) Autoritatea silvică centrală:            a) organizează investigaţii ştiinţifice ale componentelor diversităţii biologice forestiere, elaborează măsuri pentru conservarea şi folosirea lor raţională, determinîndu–le cantitativ şi valoric resursele, evidenţiind procesele şi activităţile care influenţează starea acestora;            b) contribuie la restabilirea ecosistemelor degradate, precum şi a speciilor periclitate şi pe cale de dispariţie;            c) efectuează sistematic (la fiecare 5 ani) analiza şi confruntarea informaţiei privind conservarea diversităţii biologice şi folosirea raţională a resurselor genetice şi biologice;            d) contribuie la informarea publicului despre dezvoltarea durabilă a fondurilor forestier şi cinegetic, starea diversităţii biologice forestiere, asigurîndu-i acces liber la informaţie şi participare la procesul de luare a deciziilor.            (7) În domeniul rezervaţiilor şi altor arii protejate de pe terenurile din fondul forestier, autoritatea silvică centrală, de comun acord cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului înconjurător:            a) elaborează şi organizează aplicarea măsurilor privind regenerarea, conservarea şi redresarea ecologică a pădurilor;            b) organizează respectarea strictă a regulamentelor cu privire la rezervaţii şi alte arii protejate;            c) prezintă Guvernului, în comun cu instituţiile ştiinţifice de profil şi cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului înconjurător, propuneri privind conservarea celor mai valoroase sectoare de păduri naturale şi crearea de parcuri naţionale, asigură condiţiile necesare de protecţie a diversităţii biologice în ariile menţionate;            d) organizează activitatea ştiinţifică conform programelor coordonate cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului înconjurător şi instituţiile interesate, precum şi întocmirea analelor naturii.            (8) Activitatea autorităţii silvice centrale se reglementează printr-un regulament aprobat de Guvern. Articolul 13. Administrarea şi gospodărirea pe alte terenuri silvice (1) Administrarea şi gospodărirea fondului forestier în zonele de frontieră şi în pădurile cu regim special se exercită de către organele silvice de stat teritoriale în comun cu organele de resort, în modul stabilit de Guvern.            (2) Vegetaţia forestieră situată pe terenurile din afara fondului forestier se administrează de către proprietarii acestor terenuri. Gospodărirea terenurilor acoperite cu această vegetaţie se efectuează în scopul plantării ei în modul stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organelor de stat pentru protecţia mediului înconjurător.            (3) Terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată se administrează de către proprietarii acestora, care sînt obligaţi să le gospodărească conform regimului silvic şi regulilor de protecţie a mediului înconjurător. Articolul 14. Divizarea pădurilor pe grupe şi subgrupe funcţionale (1) Pădurile Republicii Moldova se încadrează în grupa întîi funcţională, avînd în exclusivitate funcţii de protecţie a mediului înconjurător.            (2) În raport cu funcţiile ce le revin, se disting următoarele subgrupe funcţionale de păduri:            a) de protecţie a apelor;            b) de protecţie a terenurilor şi solurilor;            c) de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători;            d) cu funcţii de recreere;            e) de interes ştiinţific şi de conservare a genofondului şi ecofondului forestier.            (3) Pot fi, de asemenea, delimitate sectoare silvice de protecţie specială, avînd un regim special de gospodărire.            (4) Pentru fiecare subgrupă funcţională de păduri, prin amenajamentele silvice, se stabilesc măsuri de gospodărire diferenţiate care asigură îndeplinirea funcţiilor ce le revin. Articolul 15. Modul de clasificare a pădurilor pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale (1) Clasificarea pădurilor pe grupe funcţionale se face de Guvern în conformitate cu prezentul cod, iar pe subgrupe şi categorii funcţionale – de autoritatea silvică centrală de comun acord cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului înconjurător.            (2) Regulamentul privind clasificarea pădurilor pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale se aprobă de Guvern. Articolul 16. Stabilirea vîrstei exploatabilităţii şi a ciclului de producţie forestieră (1) Vîrsta exploatabilităţii şi ciclul de producţie forestieră se stabilesc în funcţie de destinaţia specială principală a acestora, productivitatea plantaţiilor silvice, condiţiile ecologice şi termenele de regenerare a pădurii pe parchetele exploatate.            (2) Determinarea vîrstei exploatabilităţii şi a ciclului de producţie forestieră se efectuează de către autoritatea silvică centrală în baza amenajamentelor silvice şi a cercetărilor ştiinţifice speciale. Articolul 17. Modul de înstrăinare şi de atribuire a terenurilor din fondul forestier în alte scopuri decît cele silvice (1) Modul de înstrăinare şi de atribuire a terenurilor din fondul forestier în alte scopuri decît cele silvice se stabileşte de legislaţia funciară.            (2) În cazul înstrăinării terenurilor împădurite din fondul forestier în vederea utilizării lor pentru necesităţile statale şi cele publice, Guvernul decide concomitent conservarea sau tăierea pădurilor şi determină modul de folosire a produselor lemnoase recoltate. Articolul 18. Edificarea obiectelor în scopuri ce ţin de gospodărirea fondului forestier (1) Atribuirea terenurilor din fondul forestier pentru edificarea obiectelor (sedii de ocoale şi cantoane silvice, blocuri de producţie, construcţii, locuinţe, linii de comunicaţii etc.) în scopuri ce ţin de gospodărirea fondului forestier se efectuează de autoritatea silvică centrală de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale.            (2) Sediul cantonului silvic este o încăpere de serviciu care nu poate fi privatizată, vîndută, dată în arendă sau supusă altor acţiuni care i-ar schimba destinaţia sau deţinătorul. Articolul 19. Revendicările faţă de proiectarea, amplasarea, construirea şi darea în exploatare a obiectelor care pot afecta pădurile În cazul proiectării, amplasării, construirii şi dării în exploatare a obiectelor noi şi a celor reconstruite, care pot afecta starea şi regenerarea pădurilor, este necesar să fie prevăzute şi efectuate, în mod obligatoriu, măsuri de protecţie a pădurilor coordonate cu autoritatea silvică centrală şi cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului înconjurător. Proiectele acestor obiecte se realizează sub condiţia respectării prevederilor Legii privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător. Articolul 20. Controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic (1) Controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic are drept sarcină asigurarea respectării de către persoanele fizice şi juridice a legislaţiei silvice şi cinegetice.            (2) Controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic este exercitat de către Inspectoratul pentru Protecţia Mediului. Articolul 21. Competenţa autorităţii silvice centrale De competenţa autorităţii silvice centrale în ceea ce priveşte starea, folosirea, regenerarea, paza şi protecţia fondurilor forestier şi cinegetic ţin:            a) aplicarea normelor tehnice, economice, juridice şi silvice care asigură respectarea regimului silvic;            b) respectarea modului de eliberare a lemnului pe picior;            c) respectarea prevederilor amenajamentelor silvice;            d) regenerarea pădurilor şi împădurirea terenurilor goale;            e) respectarea tehnologiilor respective la executarea lucrărilor în fondul forestier;            f) respectarea modului stabilit de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier, cadastrului silvic de stat şi monitoringului forestier;            g) valorificarea raţională a resurselor silvice;            h) organizarea pazei şi protecţiei pădurilor;            i) efectuarea folosinţelor silvice;            j) utilizarea raţională a fondului cinegetic;            k) ţinerea evidenţei faunei sălbatice şi autorizarea vînătorii;            l) respectarea regulilor şi termenelor stabilite pentru vînătoare, a măsurilor de securitate la cinegetic. Articolul 22. Competenţa Agenţiei de Mediu De competenţa Agenţiei de Mediu în ceea ce priveşte starea, folosirea, regenerarea, paza şi protecţia fondurilor forestier şi cinegetic ţin:            a) îndeplinirea programelor, aprobate de Guvern, privind folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor;            b) concordanţa procentului de împădurire cu normativele stabilite;            c) respectarea normelor de folosinţă a produselor pădurii;            d) repartizarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale;            e) protecţia şi folosirea unor specii rare şi protejate de plante şi animale aflate pe cale de dispariţie de pe terenurile din fondul forestier;            f) respectarea regimului stabilit în ariile protejate ale terenurilor din fondul forestier;            g) stabilirea şi respectarea normelor de recoltare a animalelor şi păsărilor sălbatice;            h) folosirea raţională a fondurilor forestier şi cinegetic;            i) analiza stării fondurilor forestier şi cinegetic. Articolul 23. Controlul obştesc asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic Cetăţenii şi asociaţiile obşteşti au dreptul să primească de la organele silvice de stat şi de la organele de stat pentru protecţia mediului înconjurător informaţie despre starea fondurilor forestier şi cinegetic, măsurile planificate şi realizate de conservare şi folosire a acestora, să propună şi să realizeze, în conformitate cu legislaţia, măsuri privind paza şi folosirea raţională a fondurilor forestier şi cinegetic, conservarea biodiversităţii în ele. Capitolul IV. GESTIUNEA ŞI FOLOSIREA TERENURILOR DIN FONDUL FORESTIER Articolul 24. Gestiunea fondului forestier (1) Terenurile din fondul forestier se atribuie în gestiune întreprinderilor silvice şi altor întreprinderi de stat, precum şi altor persoane juridice şi/sau fizice, abilitate legal cu asemenea activitate, în condiţiile art.6 din prezentul cod.            (2) Atribuirea terenurilor din fondul forestier în gestiune se efectuează de către Guvern, în modul stabilit de legislaţie.            (3) Se stabilesc următoarele criterii ale gestionării durabile a pădurilor:            a) menţinerea, conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice din păduri;            b) menţinerea sănătăţii şi vitalităţii pădurilor;            c) menţinerea şi intensificarea funcţiilor de protecţie a pădurilor;            d) menţinerea şi consolidarea capacităţii productive a resurselor forestiere, contribuţiei lor în ciclurile mondiale de carbon;            e) menţinerea şi stimularea funcţiilor producătoare ale pădurilor (produse lemnoase şi nelemnoase);            f) menţinerea altor funcţii şi condiţii socio-economice.            (4) Lista indicatorilor pentru fiecare criteriu al gestionării durabile a pădurilor se aprobă de Guvern.            (5) Funcţiile gestiunii fondului forestier nu pot fi cumulate cu funcţiile controlului de stat în domeniul dat. Articolul 25. Folosirea terenurilor din fondul forestier (1) Terenurile din fondul forestier pot fi date în folosinţă, în scopurile prevăzute de prezentul cod, persoanelor fizice şi juridice, asociaţiilor obşteşti şi organizaţiilor religioase.            (2) Atribuirea terenurilor din fondul forestier în folosinţă se efectuează de către organele silvice de stat şi autorităţile administraţiei publice locale, în modul stabilit de legislaţie. Articolul 26. Atribuirea terenurilor din fondul forestier în folosinţă (1) Terenurile din fondul forestier pot fi atribuite în folosinţă persoanelor juridice şi/sau fizice în scopurile prevăzute de prezentul cod în condiţii de arendă, folosinţă gratuită şi folosinţă de scurtă durată.            (2) Modul şi condiţiile de atribuire a terenurilor din fondul forestier în folosinţă se stabileşte printr-un regulament aprobat de Guvern.            (3) Arenda terenurilor din fondul forestier din cadrul ariilor naturale protejate este interzisă. Articolul 27. Încetarea dreptului de gestiune asupra terenurilor din fondul forestier (1) Încetarea dreptului de gestiune asupra terenurilor din fondul forestier are loc în cazurile:            a) încetării sau suspendării activităţii unităţii căreia i-au fost atribuite terenuri din fondul forestier în gestiune;            b) folosirii terenurilor din fondul forestier în alte scopuri decît cele prevăzute de condiţiile de atribuire a acestora în gestiune;            c) scoaterii terenurilor din fondul forestier pentru necesităţi de stat şi publice;            d) folosirii neraţionale a terenurilor din fondul forestier, fapt care condiţionează diminuarea funcţiilor de protecţie a pădurilor, înrăutăţirea stării şi calităţii lor; efectuării necorespunzătoare a pazei şi a regenerării pădurilor; organizării necorespunzătoare a folosirii fondului forestier.            (2) Dreptul de gestiune asupra terenurilor din fondul forestier încetează prin hotărîre de Guvern la iniţiativa autorităţii silvice centrale sau autorităţii centrale pentru protecţia mediului înconjurător. Articolul 28. Încetarea dreptului de folosinţă a terenurilor din fondul forestier Încetarea dreptului de folosinţă a terenurilor din fondul forestier are loc în cazurile: a) renunţării benevole la efectuarea folosinţelor silvice;            b) expirării termenului pentru care a fost oferit dreptul de folosinţă a terenurilor din fondul forestier;            c) suspendării activităţii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor care beneficiau de folosinţe silvice;            d) folosirii fondului forestier cu încălcarea regulilor şi modului stabilit de folosire;            e) neachitării la termen a plăţii pentru folosinţele silvice;            f) scoaterii terenurilor din fondul forestier pentru necesităţi de stat şi publice;            g) expirării termenului contractului de arendă. Capitolul V. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIUNILE GESTIONARILOR DE TERENURI DIN FONDUL FORESTIER ŞI BENEFICIARILOR SILVICI Articolul 29. Drepturile şi obligaţiunile gestionarilor de terenuri din fondul forestier (1) Gestionarii de terenuri din fondul forestier au dreptul:            a) să folosească fondul forestier şi să desfăşoare alte activităţi de gospodărire a fondului forestier;            b) să construiască drumuri, depozite silvice, blocuri locative şi administrative pentru păstrarea şi prelucrarea primară a materiei prime, precum şi alte obiecte necesare pentru gospodărirea şi folosirea terenurilor din fondul forestier;            c) să repartizeze terenurile din fondul forestier întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor pentru folosire şi altă asemenea activitate de gospodărire, cu acordarea autorizaţiei de exploatare sau a biletului silvic.            (2) Gestionarii de terenuri din fondul forestier sînt obligaţi:            a) să asigure regenerarea, paza, protecţia, ameliorarea stării sanitare a pădurilor, îngrijirea şi sporirea productivităţii lor, conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice forestiere, sporirea fertilităţii solurilor forestiere, organizarea folosirii şi ţinerea evidenţei pădurilor, să îndeplinească alte obligaţiuni în vederea gospodăririi fondului forestier;            b) să folosească raţional produsele pădurii;            c) să execute lucrările prin metode care ar asigura păstrarea funcţiilor de protecţie a pădurilor, precum şi condiţiile optime pentru regenerarea arboreturilor, creşterea plantelor medicinale, alimentare şi tehnice. Articolul 30. Drepturile şi obligaţiunile beneficiarilor silvici (1) Beneficiarii silvici au dreptul:            a) să primească în folosinţă terenuri din fondul forestier pentru recoltarea produselor pădurii, precum şi pentru cositul fînului, păşunatul vitelor pe anumite sectoare şi pentru alte folosinţe silvice;            b) în conformitate cu legislaţia, să construiască drumuri, blocuri de producţie şi administrative, să amenajeze platforme pentru stivuirea producţiei silvice, locuri de parcare a autovehiculelor, altor mijloace de transport.            (2) Beneficiarii silvici sînt obligaţi:            a) să folosească raţional parchetele, care le-au fost puse la dispoziţie pentru recoltarea masei lemnoase, fîneţele, alte terenuri silvice;            b) să nu admită pierderea masei lemnoase recoltate;            c) să cureţe parchetele de resturile de exploatare, iar terenurile deteriorate în procesul exploatării să fie aduse într-o stare bună pentru folosire conform destinaţiei;            d) să achite la termen plata pentru folosirea terenurilor din fondul forestier;            e) să execute lucrările prin metode care nu afectează starea şi regenerarea pădurilor, precum şi starea bazinelor acvatice şi a altor obiecte naturale;            f) să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor, să ia măsuri de apărare împotriva incendiilor în locurile de executare a lucrărilor, iar în cazul apariţiei incendiilor de pădure, să le stingă în cel mai scurt timp;            g) să îndeplinească alte cerinţe în conformitate cu regulamentele de folosire a fondului forestier. Articolul 31. Protecţia gestionarilor de terenuri din fondul forestier şi beneficiarilor silvici (1) Este interzisă imixtiunea în activitatea gestionarilor de terenuri din fondul forestier şi beneficiarilor silvici, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie.            (2) Drepturile încălcate urmează să fie restabilite, iar pagubele pricinuite de încălcarea drepturilor gestionarilor de terenuri din fondul forestier şi beneficiarilor silvici urmează să fie integral recuperate. Litigiile privind recuperarea pagubelor se soluţionează de către instanţele judecătoreşti. Articolul 32. Accesul cetăţenilor în păduri (1) Cetăţenii, în condiţiile prezentului cod, au acces liber pe teritoriul fondului forestier. Folosirea gratuită a pădurilor de către cetăţeni are loc în scopuri de recreere, pentru recoltarea fructelor şi pomuşoarelor sălbatice, nucilor, ciupercilor şi altor produse ale pădurii, cu excepţia cazurilor în care recoltarea se efectuează pe sectoare ameliorate sau artificiale, fie în locuri special amenajate. Modul şi condiţiile de folosire a pădurilor în scopurile menţionate se stabilesc de Guvern.            (2) Accesul cetăţenilor în păduri şi recoltarea produselor accesorii pot fi limitate sau interzise de către organele silvice de stat, prin decizia autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul prevenirii incendiilor şi în alte scopuri, iar în pădurile rezervaţiilor şi în alte păduri cu regim special de protecţie în legătură cu stabilirea unui regim special.            (3) Cetăţenii sînt obligaţi să respecte în păduri regulile de apărare împotriva incendiilor, să nu comită tăierea şi vătămarea arborilor şi arbuştilor, distrugerea şi deteriorarea muşuroaielor de furnici şi cuiburilor de păsări, să recolteze produsele accesorii ale pădurii în termene şi prin metode care nu prejudiciază regenerarea acestora. Capitolul VI. PRODUSELE PĂDURII Articolul 33. Felurile de produse ale pădurii (1) Produse ale pădurii sînt considerate produsele lemnoase şi nelemnoase, serviciile legate de folosirea pădurilor, precum şi rezultatele activităţii de realizare a funcţiilor de protecţie a pădurilor.            (2) Produse lemnoase sînt:            a) produsele principale, rezultate din tăieri de regenerare şi de conservare a pădurilor;            b) produsele secundare, rezultate din tăieri de îngrijire a arboreturilor (degajări, curăţiri, rărituri) şi tăieri de reconstrucţie;            c) produsele rezultate din tăieri de igienă, necesitatea efectuării cărora este cauzată de uscarea totală sau parţială a arborilor;            d) produsele rezultate din alte tăieri;            e) produsele auxiliare (cioturi, coji etc.);            f) produsele rezultate din lichidarea efectelor calamităţilor naturale (doborîturi de vînt, rupturi de zăpadă etc.).            (3) Produse nelemnoase sînt:            a) vînatul, peştele, melcii de viţă de vie etc.;            b) produsele accesorii ale pădurii: fructe şi pomuşoare sălbatice, nuci, ciuperci, plante medicinale şi alte plante;            c) rezultatele folosinţei pădurii în scopuri de cercetare ştiinţifică, de recreere, turistice, sportive etc.            (4) Produsele pădurii sînt supuse certificării. Organizarea certificării produselor pădurii se efectuează în modul, condiţiile şi conform listei aprobate de Guvern. Articolul 34. Normele de folosire a pădurii 1) Folosirea pădurii se efectuează în limitele normativelor ştiinţific argumentate, determinate în baza amenajamentului silvic, inventarierii şi cercetării fondului forestier.            (2) Volumul anual de recoltare a masei lemnoase la produsele principale se stabileşte pe fiecare unitate de producţie, în limita posibilităţii prevăzute de amenajamentele silvice. Se admit tăieri rase pe parchete cu o suprafaţă de cel mult 2,0 ha cu respectarea termenului de alăturare.            (3) Volumul anual de recoltare a masei lemnoase prin tăieri secundare (de îngrijire, de igienă, de reconstrucţie) se stabileşte pe baza arboreturilor care necesită îmbunătăţirea compoziţiei, stării sanitare şi condiţiilor de creştere.            (4) Principiile şi modul de determinare a posibilităţii de recoltare a masei lemnoase la produsele principale se stabilesc de către autoritatea silvică centrală de comun acord cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului înconjurător.            (5) Posibilitatea de recoltare a masei lemnoase la produsele principale se stabileşte de Guvern. Articolul 35. Acordarea dreptului de folosinţă a terenurilor din fondul forestier (1) Efectuarea folosinţelor silvice, cu excepţia celor prevăzute la art.32 al prezentului cod, se permite în baza autorizaţiei de exploatare sau biletului silvic. Autorizaţia de exploatare şi biletul silvic se acordă de către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care au în gestiune terenuri din fondul forestier. Se pot efectua numai tipurile de folosinţe silvice prevăzute în autorizaţia de exploatare sau în biletul silvic.            (2) Formularul autorizaţiei de exploatare şi al biletului silvic se aprobă de autoritatea silvică centrală.            (3) Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care au în gestiune terenuri din fondul forestier sînt obligate să legalizeze dreptul de folosinţă a acestora pe principii generale. Articolul 36. Recoltarea şi transportarea masei lemnoase 1) Recoltarea masei lemnoase prin tăieri de regenerare (tăierea arboreturilor exploatabile) se efectuează în toate pădurile, cu excepţia pădurilor menţionate la alin.(4) al prezentului articol.            (2) Recoltarea masei lemnoase prin tăieri secundare şi alte tăieri în legătură cu construcţia drumurilor, clădirilor, trasarea parcursului conductelor, liniilor de transport de energie electrică etc. se permite în toate pădurile.            (3) Tăierile de produse principale se efectuează şi în scopul ameliorării stării arboreturilor, funcţiilor de protecţie a pădurii, precum şi pentru folosirea raţională şi oportună a volumului de masă lemnoasă exploatabilă.            (4) În pădurile rezervaţiilor, pădurile parcurilor naţionale, pădurile monumente ale naturii, pădurile de importanţă ştiinţifică sau istorico-culturală, plantaţiile silvice cu pomi fructiferi, pădurile urbane, pădurile-parc, sectoarele de păduri-parc din zonele verzi ale localităţilor, pădurile din prima şi a doua zonă de protecţie sanitară a surselor de alimentare cu apă şi a staţiunilor balneare, pădurile antierozionale tăierile de regenerare sînt interzise.            (5) În cadrul unor arii protejate pot fi interzise orice tipuri de tăieri în conformitate cu regimul special de protecţie a lor.            (6) În pădurile menţionate la alin.(4) al prezentului articol se permit tăieri de îngrijire, de igienă, de reconstrucţie (inclusiv ecologică) şi de conservare.            (7) Arborii destinaţi exploatării vor fi în prealabil marcaţi cu ciocanele silvice de către personalul serviciului silvic în conformitate cu normele stabilite.            (8) Valorificarea masei lemnoase pe picior sau fasonată se efectuează de întreprinderile silvice ori, prin licitaţie, de persoanele fizice sau juridice, conform legislaţiei.            (9) Produsele lemnoase pot fi transportate de la locul de recoltare sau de depozitare numai fiind însoţite (pe toată durata transportului) de actele respective din care rezultă cu certitudine legalitatea provenienţei acestora (bonul de plată, factura de expediţie etc.). Inspectoratul pentru Protecţia Mediului şi organele de poliţie (organele de control) sînt autorizate să controleze circulaţia produselor lemnoase şi să le reţină pe cele fără acte legale de provenienţă. Produsele lemnoase reţinute vor fi date pentru păstrare provizorie întreprinderii silvice teritoriale, care va asigura depozitarea şi paza lor.            (10) Încărcarea, în orice mijloc de transport, a produselor lemnoase fără acte legale de provenienţă se interzice. Transportatorul va refuza primirea produselor lemnoase pentru expediere, dacă acestea nu au acte legale de provenienţă. Transportatorul găsit fără acte legale de provenienţă a produselor lemnoase transportate este obligat să le transporte la locul de predare pentru păstrare provizorie pe cont propriu.            (11) Depozitarea şi prelucrarea lemnului rotund în cherestea şi alte semifabricate de către deţinătorii de instalaţii şi utilaje respective fără acte legale de provenienţă a acestuia se interzice.            (12) Dacă în termenul stabilit de organul de control sau ca urmare a hotărîrii judecătoreşti nu poate fi stabilită provenienţa produselor lemnoase reţinute, acestea vor fi confiscate în conformitate cu prevederile Codului penal. În cazul în care a fost stabilită provenienţa legală, produsele lemnoase reţinute vor fi restituite proprietarului, care va suporta cheltuielile de depozitare.            (13) Produsele lemnoase autohtone pot fi exportate numai în baza contractelor de export, însoţite de certificatul de origine eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie. În cazul exportului lemnului brut autohton, este necesar avizul organelor teritoriale de protecţie a mediului înconjurător.            (14) Regulile de eliberare a lemnului pe picior în păduri şi Regulamentul cu privire la monitorizarea circulaţiei produselor lemnoase se aprobă de Guvern, iar Regulamentul cu privire la efectuarea tăierilor silvice – de autoritatea silvică centrală. Articolul 37. Recoltarea produselor lemnoase auxiliare şi a materiei prime tehnice (1) Recoltarea cioturilor, cojilor, altor produse lemnoase auxiliare şi a materiei prime tehnice pentru prelucrare industrială şi satisfacerea necesităţilor populaţiei se permite fără afectarea pădurii.            (2) Modul de recoltare a produselor lemnoase auxiliare şi a materiei prime tehnice se stabileşte de către autoritatea silvică centrală de comun acord cu autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător. Articolul 38. Folosinţele silvice accesorii (1) Folosinţa specială a obiectelor regnului vegetal (recoltarea fructelor şi pomuşoarelor sălbatice, nucilor, ciupercilor, plantelor medicinale şi altor plante) pentru satisfacerea necesităţilor de producţie sau ştiinţifice, precum şi în scopul obţinerii beneficiilor de la vînzarea acestor resurse sau a produselor acestora, se efectuează în baza autorizaţiilor şi altor documente eliberate de autorităţile abilitate în conformitate cu legislaţia în vigoare.            Amplasarea stupilor şi prisăcilor, cositul fînului şi păşunatul vitelor în anumite sectoare ale fondului forestier care nu sînt locuri de creştere şi de trai ale speciilor de plante şi animale rare şi pe cale de dispariţie se permit în conformitate cu legislaţia în vigoare.            (2) Sînt interzise colectarea sau nimicirea plantelor, capturarea sau nimicirea animalelor incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova şi în anexele la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES).            (3) Fîneţele şi păşunile aflate pe teritoriul fondului forestier care nu sînt utilizate pentru necesităţile gospodăriei silvice pot fi date în folosinţă temporară întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor.            (4) Păşunatul caprinelor şi ovinelor în păduri este interzis.            (5) Regulamentul cu privire la recoltarea ierbii şi păşunatul vitelor pe terenurile din fondul forestier este aprobat de Guvern.            (6) Modul şi condiţiile de comercializare a produselor accesorii ale pădurii sînt stabilite în instrucţiunea aprobată de autoritatea silvică centrală. Articolul 39. Folosirea pădurii în scopuri de recreere (1) Pentru organizarea odihnei populaţiei, autorităţile administraţiei publice locale, gestionarii de terenuri din fondul forestier, precum şi, cu acordul lor, alte întreprinderi, instituţii şi organizaţii, desfăşoară activităţi de amenajare a sectoarelor de pădure şi de deservire social-culturală a populaţiei în pădurile zonelor verzi ale localităţilor şi în alte păduri care sînt folosite pentru odihnă, sport şi turism, păstrînd mediul silvic şi landşafturile naturale, arhitectura zonelor suburbane şi respectînd cerinţele sanitare.            (2) Modul de folosire a pădurii în scopuri de recreere se stabileşte de Guvern. Articolul 40. Folosirea terenurilor din fondul forestier pentru necesităţile gospodăriei cinegetice (1) Fauna sălbatică de interes vînătoresc şi terenurile de vînătoare amplasate în cadrul fondului forestier sînt parte componentă a fondului cinegetic.            (2) Folosirea terenurilor din fondul forestier pentru necesităţile gospodăriei cinegetice se efectuează fără afectarea pădurii.            (3) Modul şi condiţiile de folosire a terenurilor din fondul forestier pentru necesităţile gospodăriei cinegetice sînt determinate de Legea regnului animal. Articolul 41. Folosirea terenurilor din fondul forestier în scopuri de cercetare ştiinţifică (1) Pentru efectuarea cercetărilor ştiinţifice, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor respective li se pot repartiza terenuri din fondul forestier. Pe aceste terenuri pot fi limitate sau interzise folosinţele silvice ale altor întreprinderi, instituţii şi organizaţii, precum şi ale cetăţenilor, dacă acestea nu sînt conforme scopurilor efectuării lucrărilor de cercetare ştiinţifică. (2) Modul de folosire a terenurilor din fondul forestier în scopuri de cercetare ştiinţifică se stabileşte de Guvern. Articolul 42. Limitarea folosinţelor silvice pe teritoriile ariilor protejate (1) În rezervaţii, parcuri naţionale, alte arii protejate se interzic folosinţele silvice ce nu sînt conforme scopurilor creării acestora.            (2) Modul de efectuare a folosinţelor silvice în rezervaţii, parcuri naţionale, alte arii protejate este stabilit de legislaţia privind protecţia mediului înconjurător. Articolul 43. Particularităţile folosinţelor silvice în zonele de frontieră Particularităţile folosinţelor silvice în zonele de frontieră se stabilesc de organele silvice de stat, de comun acord cu conducerea Poliţiei de Frontieră. Capitolul VII. PLATA PENTRU FOLOSINŢELE SILVICE. STIMULAREA ECONOMICĂ A FOLOSIRII RAŢIONALE, REGENERĂRII, PAZEI ŞI PROTECŢIEI PĂDURILOR Articolul 44. Plata pentru folosinţele silvice (1) Folosinţele silvice se efectuează contra plată.            (2) Plăţile pentru folosinţele silvice sînt folosite pentru paza pădurilor, sporirea calităţii lor, stimularea materială a deţinătorilor de terenuri din fondul forestier, precum şi pentru amenajarea pădurilor.            (3) Modul de plată pentru folosinţele silvice se stabileşte de Guvern. Articolul 45. Stimularea economică a folosirii raţionale, regenerării, pazei şi protecţiei pădurilor (1) Stimularea economică a folosirii raţionale, regenerării, pazei şi protecţiei pădurilor are ca scop creşterea interesului şi responsabilităţii deţinătorilor de terenuri din fondul forestier pentru conservarea şi dezvoltarea pădurilor şi include:            a) alocarea de mijloace pentru realizarea programelor privind folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor din contul bugetului de stat, bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, altor surse;            b) plata pentru măsurile silvice conform normativelor (taxelor) diferenţiate, precum şi stimularea materială a deţinătorilor de terenuri din fondul forestier pentru executarea calitativă a lucrărilor silvice;            c) stimularea deţinătorilor de terenuri din fondul forestier pentru îmbunătăţirea calităţii pădurilor şi sporirea productivităţii lor;            d) stimularea persoanelor care au depistat încălcări ale legislaţiei silvice şi au asigurat încasarea amenzilor, penalităţilor, despăgubirilor pierderilor materiale, cauzate gospodăriei silvice.            (2) Modul de stimulare economică a folosirii raţionale, regenerării, pazei şi protecţiei pădurilor se stabileşte de legislaţie. Articolul 46. Fondul de conservare şi dezvoltare a pădurilor (1) În scopul finanţării programelor privind folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor se constituie un fond de conservare şi dezvoltare a pădurilor. (2) Modul de constituire şi utilizare a fondului de conservare şi dezvoltare a pădurilor se stabileşte de Guvern. Capitolul VIII. FINANŢAREA ACTIVITĂŢILOR DE ADMINISTRARE ŞI GOSPODĂRIRE A FONDURILOR FORESTIER ŞI CINEGETIC Articolul 47. Sursele de finanţare a activităţilor în domeniul fondurilor forestier şi cinegetic subordonate organelor silvice de stat şi utilizarea lor (1) Sursele de finanţare a activităţilor în domeniul fondului forestier şi cinegetic subordonate organelor silvice de stat se constituie din:            a) veniturile obţinute de la activitatea organelor silvice de stat:            - veniturile obţinute de la comercializarea masei lemnoase şi eliberarea lemnului pe picior, de la comercializarea produselor lemnoase şi materialelor lemnoase auxiliare, produselor accesorii şi agricole, a materialelor forestiere de reproducere, veniturile obţinute de la activitatea de vînătoare, turism etc.;            - veniturile obţinute de la prelucrarea masei lemnoase;            - mijloacele de la creditele obţinute în condiţiile legii şi utilizate în scopuri de regenerare şi extindere a terenurilor cu vegetaţie forestieră, pază şi protecţie a pădurilor, lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale;            - mijloacele obţinute de la repararea prejudiciului cauzat gospodăriei silvice şi gospodăriei cinegetice prin încălcarea legislaţiei;            - donaţiile de binefacere;            - alte mijloace financiare de provenienţă legală;            b) mijloacele bugetului de stat prevăzute anual în buget.            (2) Sursele de finanţare se utilizează pentru:            a) finanţarea cheltuielilor ce ţin de protecţia contra bolilor şi dăunătorilor;            b) finanţarea investiţiilor capitale în domeniul fondurilor forestier şi cinegetic, inclusiv în ce priveşte regenerarea acestora;            c) finanţarea cheltuielilor ce ţin de paza fondurilor forestier şi cinegetic;            d) întreţinerea organelor silvice de stat;            e) efectuarea cercetărilor ştiinţifice şi lucrărilor de proiectare în domeniul silviculturii;            f) organizarea şi dezvoltarea gospodăriei cinegetice;            g) alte necesităţi legate de administrarea şi gospodărirea fondurilor forestier şi cinegetic.            (3) Activităţile menţionate la alin.(2) lit. a) se finanţează din contul mijloacelor bugetului de stat, iar cele menţionate la alin.(2) lit. b) – din contul veniturilor proprii ale gospodăriilor silvice şi din contul mijloacelor bugetului de stat.            (4) Finanţarea investiţiilor capitale în domeniul fondurilor forestier şi cinegetic, inclusiv în ce priveşte regenerarea acestora, se efectuează în cadrul programelor investiţionale anuale, în limita alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat.            (5) Activităţile menţionate la alin.(2) lit. c)–g) se finanţează din contul veniturilor proprii ale gospodăriilor silvice. Articolul 49. Finanţarea activităţilor de administrare şi gospodărire a fondului forestier proprietate publică nesubordonat organelor silvice de stat Activităţile de administrare şi gospodărire a fondului forestier proprietate publică nesubordonat organelor silvice de stat se finanţează de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. Articolul 50. Finanţarea activităţii de gospodărire a fondului forestier proprietate privată Activitatea de gospodărire a fondului forestier proprietate privată este finanţată de către proprietari. Capitolul IX. REGENERAREA ŞI ÎNGRIJIREA PĂDURILOR Articolul 51. Regenerarea naturală a pădurilor (1) Regenerarea naturală a pădurilor se realizează conform amenajamentelor silvice. (2) La regenerarea naturală se va acorda prioritate arboreturilor din speciile autohtone, regenerate din seminţe incluse în Catalogul naţional al resurselor genetice forestiere, urmărindu-se conservarea genofondului şi asigurarea continuităţii funcţiilor lor. Articolul 52. Regenerarea artificială a pădurilor (1) Autoritatea silvică centrală este obligată să asigure, prin unităţile sale, împădurirea tuturor terenurilor din fondul forestier destinate regenerării.            (2) Compoziţia, schemele şi tehnologiile de regenerare artificială a pădurii se stabilesc conform unor norme tehnice speciale, ţinîndu-se cont de condiţiile staţiunii forestiere.            (3) Lucrările de regenerare trebuie să fie executate cu material forestier de reproducere provenit din sectoare de seminceri, plantaţii-mamă de butaşi şi din seminceri autohtoni. Articolul 53. Îngrijirea pădurilor (1) Îngrijirea pădurilor se realizează conform amenajamentelor silvice. (2) Deţinătorii de terenuri din fondul forestier sînt obligaţi să realizeze toate măsurile de menţinere a seminţişului natural şi preexistent de specii valoroase şi de îngrijire a arboreturilor în conformitate cu cerinţele tehnice, să asigure sporirea productivităţii pădurilor, îmbunătăţirea compoziţiei lor prin efectuarea la timp a tăierilor de îngrijire, de igienă, de reconstrucţie, altor măsuri silvice. Capitolul X. ÎMPĂDURIREA TERENURILOR DEGRADATE ŞI PLANTAREA PERDELELOR FORESTIERE DE PROTECŢIE PE TERENURILE DIN AFARA FONDULUI FORESTIER Articolul 54. Împădurirea terenurilor degradate Împădurirea terenurilor degradate din afara fondului forestier este obligatorie şi se efectuează de către proprietarii acestora, conform programelor şi proiectelor speciale, coordonate cu organele silvice de stat şi organele de stat pentru protecţia mediului înconjurător şi aprobate de către autorităţile administraţiei publice locale. Articolul 55. Finanţarea lucrărilor de împădurire şi de plantare a perdelelor forestiere de protecţie Finanţarea lucrărilor de împădurire şi de plantare a perdelelor forestiere de protecţie pe terenurile din afara fondului forestier (proiectarea, plantarea şi îngrijirea pădurilor şi perdelelor forestiere pînă la realizarea stării de masiv) se efectuează din bugetul de stat şi din bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. Statul acordă înlesniri deţinătorilor funciari care efectuează asemenea lucrări pe terenurile lor în conformitate cu Legea nr.1041-XIV din 15 iunie 2000 pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate. Capitolul XI. PAZA FONDURILOR FORESTIER ŞI CINEGETIC Articolul 56. Asigurarea pazei fondului forestier şi a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier Autoritatea silvică centrală, alţi gestionari de terenuri din fondul forestier şi autorităţile administraţiei publice locale asigură paza fondului forestier şi a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier împotriva tăierilor ilegale, furturilor, distrugerilor, degradărilor, incendiilor, păşunatului neautorizat al vitelor, braconajului şi altor acţiuni dăunătoare. Articolul 57. Lupta cu incendiile de pădure (1) Persoanele fizice şi juridice, activitatea cărora se desfăşoară în cadrul fondului forestier şi pe teritoriile aferente, sînt obligate să respecte regulile de prevenire şi stingere a incendiilor de pădure.            (2) Regulile de prevenire şi stingere a incendiilor de pădure se elaborează de către autoritatea silvică centrală şi se aprobă de Guvern.            (3) Autorităţile administraţiei publice locale, subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţii şi Securitate sînt obligate să sprijine organele silvice de stat în acţiunile de prevenire şi stingere a incendiilor din pădurile fondului forestier şi din alte zone cu vegetaţie forestieră.            (4) Persoanele fizice aflate în zonele în care s-au produs incendii de pădure sînt obligate să ia parte la stingerea lor. Articolul 58. Interzicerea decopertării litierei, păturii vii şi a stratului de sol fertil de pe terenurile din fondul forestier Decopertarea litierei, păturii vii şi a stratului de sol fertil de pe terenurile din fondul forestier pentru folosirea acestora în alte scopuri decît cele silvice este interzisă. Articolul 59. Păşunatul vitelor pe terenurile din fondul forestier (1) Păşunatul bovinelor, cabalinelor, caprinelor, ovinelor şi altor animale domestice pe terenurile din fondul forestier şi în perdelele forestiere de protecţie este interzis.            (2) În cazuri excepţionale prevăzute la art.38 alin.(1) şi (3) din prezentul cod, păşunatul vitelor, afară de caprine şi ovine, pe terenurile din fondul forestier este permis. Articolul 60. Recoltarea ierbii pe terenurile din fondul forestier În cazurile prevăzute la art.38 alin.(1) şi (3) din prezentul cod, recoltarea ierbii pe terenurile din fondul forestier este permisă. Articolul 61. Circulaţia şi parcarea autovehiculelor, altor mijloace de transport pe terenurile din fondul forestier (1) Circulaţia autovehiculelor, altor mijloace de transport pe teritoriul fondului forestier se permite numai pe drumuri publice şi alte drumuri, în modul stabilit de organele silvice de stat.            (2) Parcarea autovehiculelor, altor mijloace de transport pe terenurile din fondul forestier este permisă numai în locuri special repartizate în acest scop. Articolul 62. Serviciul silvic (1) Serviciul silvic asigură administrarea fondurilor forestier şi cinegetic.            (2) Măsurile de folosire, regenerare, pază şi protecţie a pădurilor, precum şi de gospodărire cinegetică se organizează şi se efectuează nemijlocit de către:            a) serviciul silvic al autorităţii silvice centrale şi serviciile silvice ale unităţilor silvice subordonate ei;            b) serviciile silvice ale altor gestionari de terenuri din fondul forestier.            (3) Activitatea serviciului silvic este reglementată de statutul lui, alte acte normative. Articolul 63. Garda forestieră (1) Paza nemijlocită a fondurilor forestier şi cinegetic este asigurată de garda forestieră, parte componentă a serviciului silvic. (2) Conducerea generală a gărzii forestiere este exercitată de către autoritatea silvică centrală. Articolul 64. Sarcinile serviciului silvic. Drepturile şi responsabilităţile inspectorilor din cadrul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului şi personalului serviciului silvic (1) Sarcinile serviciului silvic sînt:            a) prevenirea, depistarea şi suprimarea încălcării legislaţiei silvice şi cinegetice;            b) organizarea şi efectuarea nemijlocită a pazei fondurilor forestier şi cinegetic;            c) folosirea raţională a resurselor silvice şi cinegetice.            (2) Lista funcţiilor personalului serviciului silvic se stabileşte de autoritatea silvică centrală şi se aprobă de Guvern.            (3) Inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului au dreptul:            a) să exercite controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic;            b) să constate contravenţii, să întocmească procese-verbale privind încălcarea legislaţiei silvice şi cinegetice şi să le trimită spre examinare instanţei competente;            c) să intenteze acţiuni în justiţie pentru repararea prejudiciului cauzat fondurilor forestier şi cinegetic;            d) să reţină şi să ridice, în vederea sechestrării, produsele silvice şi cinegetice obţinute în mod ilicit;            e) în caz de existenţă de date suficiente privind încălcarea legislaţiei silvice sau a regulilor şi termenelor de vînătoare, să exercite controlul obiectelor şi al mijloacelor de transport şi să ridice, în vederea confiscării, în modul stabilit, de la contravenient produsele silvice şi cinegetice, uneltele cu care s-a comis încălcarea şi actele aflate asupra lui. Capitolul XII. PROTECŢIA PĂDURILOR Articolul 65. Sarcini privind protecţia pădurilor (1) Protecţia pădurilor se efectuează pe baza programelor privind folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor şi include un complex de măsuri organizatorice, economice etc., care se realizează ţinîndu-se cont de starea diversităţii biologice şi asigură protecţia acesteia de distrugere, degradare sau alte acţiuni dăunătoare.            (2) Menţinerea stării de sănătate a pădurilor la nivelul cuvenit se efectuează de organele silvice de stat şi de deţinătorii de terenuri din fondul forestier prin efectuarea măsurilor de prevenire a răspîndirii şi de combatere a dăunătorilor şi a bolilor vegetaţiei forestiere. Articolul 66. Evidenţa statistică şi prognoza răspîndirii dăunătorilor vegetaţiei forestiere Autoritatea silvică centrală desfăşoară anual lucrări privind evidenţa statistică şi prognoza răspîndirii dăunătorilor vegetaţiei forestiere şi ia măsuri de prevenire a răspîndirii şi de combatere a acestora. Articolul 67. Măsuri de combatere a dăunătorilor şi a bolilor vegetaţiei forestiere În scopul protecţiei florei şi faunei şi asigurării echilibrului ecologic în păduri se aplică măsuri biologice şi complexe de combatere a dăunătorilor şi a bolilor vegetaţiei forestiere. Articolul 68. Măsuri de protecţie a pădurilor împotriva dăunătorilor şi bolilor (1) Proprietarii şi gestionarii de terenuri din fondul forestier realizează următoarele măsuri de protecţie a pădurilor:            a) amenajarea sanitară a fondului forestier;            b) depistarea sectoarelor de păduri din fondul forestier degradate şi vătămate de dăunătorii şi bolile vegetaţiei forestiere;            c) ţinerea evidenţei şi prognozarea dezvoltării focarelor de dăunători şi de boli ale vegetaţiei forestiere;            d) efectuarea măsurilor de protecţie a pădurilor împotriva dăunătorilor şi a bolilor vegetaţiei forestiere.            (2) Modul de realizare a măsurilor de protecţie a pădurilor împotriva dăunătorilor şi a bolilor vegetaţiei forestiere este stabilit de Guvern. Articolul 69. Măsuri pentru neadmiterea poluării pădurilor Persoanele fizice şi juridice, activitatea cărora poate duce la poluarea pădurilor şi a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier, sînt obligate să ia măsuri de neadmitere a poluării mediului înconjurător. Articolul 70. Controlul asupra realizării măsurilor de protecţie a pădurilor Controlul asupra asigurării şi realizării măsurilor de protecţie a pădurilor de către proprietarii şi gestionarii de terenuri din fondul forestier este exercitat de Inspectoratul pentru Protecţia Mediului şi de autorităţile administraţiei publice locale. Capitolul XIII. AMENAJAREA FONDULUI FORESTIER. EVIDENŢA DE STAT A FONDULUI FORESTIER ŞI CADASTRUL SILVIC DE STAT. MONITORINGUL FORESTIER Articolul 71. Destinaţia amenajării fondului forestier Amenajamentul silvic include un sistem de măsuri pentru asigurarea gospodăririi raţionale a terenurilor din fondul forestier şi realizării folosinţelor silvice, regenerarea eficientă, paza şi protecţia pădurilor, promovarea unei politici tehnico-ştiinţifice unice, bazate pe concepţia de dezvoltare durabilă a pădurilor şi silviculturii. Articolul 72. Conţinutul amenajamentului silvic Amenajamentul silvic include:            a) delimitarea hotarelor şi organizarea internă a teritoriilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, în gestiunea cărora se află terenuri din fondul forestier;            b) executarea de lucrări topografico-geodezice şi de cartografiere specială a pădurilor;            c) inventarierea fondului forestier prin determinarea compoziţiei şi vîrstei arboreturilor, stării lor, caracteristicilor calitative şi cantitative ale resurselor silvice;            d) stabilirea terenurilor din fondul forestier, care necesită efectuarea tăierilor de îngrijire, de igienă, de reconstrucţie, a măsurilor de regenerare, împădurire, ameliorare, pază şi protecţie a pădurilor şi a altor măsuri, precum şi determinarea ordinii şi modalităţilor de executare a lor;            e) argumentarea divizării pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale, prezentarea de propuneri privind schimbarea grupelor sau categoriilor funcţionale ale pădurilor;            f) determinarea posibilităţii de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de produse principale, a volumului tăierilor de reconstrucţie, de conservare, de îngrijire, de igienă şi a altor tipuri de folosinţe silvice;            g) stabilirea volumului de măsuri destinate regenerării pădurilor, protecţiei pădurilor împotriva incendiilor, dăunătorilor şi bolilor, precum şi a volumelor altor măsuri silvice;            h) cercetări şi explorări biologice ale pădurilor;            i) controlul asupra executării proiectelor elaborate în cadrul amenajamentului silvic, precum şi a altor măsuri de amenajare a pădurilor. Articolul 73. Modul de amenajare a pădurilor (1) Amenajarea pădurilor se efectuează de către serviciul de stat de amenajament silvic, conform unui sistem unic, o dată la 10 ani din contul mijloacelor bugetului de stat.            (2) În baza amenajamentului silvic se apreciază în ansamblu folosirea terenurilor din fondul forestier şi folosinţele silvice pe perioada anterioară şi se elaborează principiile de bază cu privire la organizarea administrării gospodăriei silvice pe perioada următoare.            (3) Amenajamentele silvice sînt aprobate de organele silvice de stat sau, cu acordul acestora, de alte organe de stat şi sînt obligatorii pentru gestionarii de terenuri din fondul forestier şi pentru beneficiarii silvici. Articolul 74. Destinaţia evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat Ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat are drept scop organizarea folosirii raţionale a fondului forestier, regenerării, pazei şi protecţiei eficiente a pădurilor, exercitarea controlului sistematic al schimbărilor calitative şi cantitative ale pădurilor, asigurarea autorităţilor administraţiei publice locale, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor interesaţi cu informaţii despre fondul forestier. Articolul 75. Conţinutul cadastrului silvic de stat.Modul de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat (1) Cadastrul silvic de stat conţine un sistem de informaţii despre regimul juridic al fondului forestier, clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale, aprecierea lor sub raport economic, altă informaţie necesară pentru gospodărirea fondului forestier şi evaluarea rezultatelor activităţii economice în fondul forestier.  (2) Ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat se efectuează de către organele silvice de stat pe baza amenajamentelor silvice, inventarierilor şi cercetărilor fondului forestier, conform unui sistem unic. (3) Materialele evidenţei de stat a fondului forestier sînt corelate cu datele din cadastrul funciar. Articolul 76. Monitoringul forestier (1) Monitoringul forestier reprezintă un sistem de observaţii şi prognozări pentru relevarea schimbărilor stării pădurilor, descoperirea şi prevenirea proceselor şi tendinţelor negative din păduri.            (2) Modul de efectuare a monitoringului forestier se stabileşte de autoritatea silvică centrală. Capitolul XIV. ASIGURAREA INTEGRITĂŢII ŞI DEZVOLTĂRII FONDULUI FORESTIER Articolul 77. Asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier (1) Asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier constituie direcţia de bază a activităţii autorităţii silvice centrale, autorităţii centrale pentru protecţia mediului înconjurător şi autorităţilor administraţiei publice locale.            (2) Includerea pădurilor şi altor terenuri ale fondului forestier proprietate publică, a valorii lor cantitative şi estimative în fondul statutar al agentului economic, precum şi utilizarea acestora în calitate de gaj pentru obţinerea creditelor şi/sau împrumuturilor se interzice. Articolul 78. Interdicţia reducerii suprafeţelor fondului forestier (1) Reducerea şi fragmentarea suprafeţelor fondului forestier se interzice.            (2) În cazuri excepţionale, pentru prevenirea sau lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale, catastrofelor şi avariilor tehnogene, precum şi pentru soluţionarea problemelor ce vizează securitatea statului, construcţia obiectelor de menire specială: drumuri publice naţionale, linii de transport de energie electrică de înaltă tensiune, conducte de gaze sau petrol – scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier cu sau fără tăieri rase se permite numai în baza unei hotărîri de Guvern adoptate în condiţiile legii. Articolul 79. Compensarea terenurilor scoase din fondul forestier 1) Scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier se efectuează pe baza compensării terenurilor scoase cu suprafeţe utile pentru împădurire şi echivalente ca suprafaţă şi bonitate.            (2) În cazul în care din fondul forestier sînt scoase terenurile acoperite cu pădure, valorificarea masei lemnoase se face de către unităţile silvice de stat, iar beneficiarul este obligat să repare prejudiciul în modul stabilit de legislaţie. Articolul 80. Reducerea suprafeţelor din afara fondului forestier acoperite cu vegetaţie forestieră Reducerea suprafeţelor din afara fondului forestier acoperite cu vegetaţie forestieră este interzisă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.78 alin.(2) din prezentul cod. Capitolul XV. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR SILVICE Articolul 81. Litigiile dintre gestionarii de terenuri din fondul forestier şi autorităţile administraţiei publice locale Litigiile intervenite între gestionarii de terenuri din fondul forestier şi autorităţile administraţiei publice locale se soluţionează de către organele ierarhic superioare, ale căror decizii pot fi atacate în instanţa judecătorească. Articolul 82. Litigiile patrimoniale privind relaţiile silvice Litigiile patrimoniale privind relaţiile silvice se soluţionează de către instanţa judecătorească competentă. Capitolul XVI. RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA LEGISLAŢIEI SILVICE Articolul 83. Nulitatea tranzacţiilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier cu încălcarea legislaţiei (1) Includerea valorii terenurilor din fondul forestier în calitate de cotă-parte în capitalul statutar al agentului economic, utilizarea acestor terenuri în calitate de gaj, alte acţiuni care pot avea drept consecinţă schimbarea deţinătorului de terenuri din fondul forestier se interzic. (2) Actele de vînzare-cumpărare, donaţie, gajare şi de altă natură săvîrşite între deţinătorii de terenuri din fondul forestier cu încălcarea legislaţiei se declară nule de către instanţele judecătoreşti. Articolul 84. Tipurile de contravenţii silvice Contravenţii silvice sînt considerate:            a) tăierea ilicită şi vătămarea arborilor şi arbuştilor pînă la gradul de încetare a creşterii lor;            b) vătămarea ilicită a arborilor şi arbuştilor care nu întrerupe creşterea lor;            c) nimicirea şi vătămarea pădurilor ca rezultat al incendierii sau folosirii neglijente a focului;            d) încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor şi regulilor sanitare în pădure;            e) distrugerea şi vătămarea culturilor silvice, arboreturilor tinere provenite prin regenerare naturală, seminţişului natural şi preexistent de pe terenurile destinate reîmpăduririi;            f) distrugerea şi vătămarea puieţilor şi butaşilor din pepiniere şi plantaţii silvice;            g) încălcarea termenelor de restituire a terenurilor din fondul forestier sau neonorarea obligaţiunilor de aducere a terenurilor în stare utilă de folosire;            h) încălcarea modului şi a termenelor de împădurire a parchetelor exploatate şi a terenurilor neîmpădurite din fondul forestier;            i) folosirea neautorizată a terenurilor din fondul forestier pentru defrişare, construcţia de clădiri administrative, depozite şi alte obiecte;            j) colectarea sau nimicirea plantelor, capturarea sau nimicirea animalelor incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova şi în anexele la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES);            k) recoltarea neautorizată a ierbii şi păşunatul ilicit al vitelor pe terenurile din fondul forestier;            l) folosinţa specială neautorizată a obiectelor regnului animal şi regnului vegetal;            m) încălcarea modului stabilit de tăiere, colectare şi transport al masei lemnoase;            n) distrugerea şi deteriorarea semnelor de restricţie, indicatoarelor de amenajament silvic şi bornelor silvice, obiectelor de agitaţie şi informaţie vizuală, îngrădirilor de interdicţie şi a construcţiilor din locurile de agrement;            o) distrugerea şi deteriorarea fîneţelor şi păşunilor de pe terenurile din fondul forestier;            p) distrugerea şi deteriorarea canalelor de desecare, sistemelor de drenaj, drumurilor şi instalaţiilor inginereşti de pe terenurile din fondul forestier;            q) distrugerea şi deteriorarea muşuroaielor de furnici;            r) amplasarea neautorizată a stupilor şi a prisăcilor pe terenurile din fondul forestier sau nerespectarea prescripţiilor din biletul silvic în cazul amplasării lor;            s) decopertarea şi distrugerea neautorizată a litierei, păturii vii şi a stratului de sol fertil pentru a le folosi în alte scopuri decît cele silvice;            t) poluarea fondului forestier cu deşeuri şi reziduuri de construcţie, menajere şi de altă natură;            u) circulaţia şi parcarea autovehiculelor, altor mijloace de transport pe terenurile din fondul forestier, în afara drumurilor publice şi în locuri interzise;            v) nimicirea faunei de pădure, cu excepţia speciilor de carantină. Articolul 85. Răspunderea pentru încălcarea legislaţiei silvice (1) Pentru încălcarea legislaţiei silvice persoanele fizice şi juridice sînt trase la răspundere în conformitate cu legislaţia.            (2) Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin contravenţii silvice se stabileşte conform tarifelor prevăzute în anexele nr.1–15 la prezentul cod. Repararea prejudiciului se face în conformitate cu legislaţia.            (3) În cazul încălcării de către beneficiarii forestieri a Regulilor de eliberare a lemnului pe picior în păduri, cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat se calculează conform anexei nr.16 la prezentul cod. Repararea prejudiciului se face în conformitate cu legislaţia.            (4) Sumele prejudiciului cauzat prin încălcarea legislaţiei silvice se restituie deţinătorului de terenuri din fondul forestier. Articolul 86. Confiscarea producţiei lemnoase, altor produse ale pădurii dobîndite ilicit Producţia lemnoasă, alte produse ale pădurii dobîndite ilicit sînt supuse confiscării şi transmiterii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei respective care administrează gospodăria silvică sau beneficiarului silvic. Dacă confiscarea producţiei silvice dobîndite ilicit este imposibilă, se încasează contravaloarea ei. Articolul 87. Răspunderea pentru nimicirea şi vătămarea ilicită a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier Persoanele vinovate de nimicirea şi vătămarea ilicită a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier poartă răspundere potrivit legislaţiei ca pentru pădurile din grupa I cu regim special de protecţie. Articolul 88. Compensarea pagubelor şi a veniturilor ratate deţinătorilor de terenuri din fondul forestier (1) Pagubele cauzate de scoaterea şi ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier, de limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier şi de înrăutăţirea stării calitative a pădurilor, ca rezultat al activităţii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor, sînt supuse compensării integrale, inclusiv veniturile ratate, în folosul deţinătorilor de terenuri din fondul forestier păgubiţi.            (2) Compensarea pagubelor se efectuează în modul stabilit de legislaţie de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, cărora le sînt repartizate terenuri din fondul forestier, precum şi de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, activitatea cărora conduce la limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier sau la înrăutăţirea stării calitative a pădurilor din apropiere. Articolul 89. Compensarea pierderilor producţiei silvice (1) Pierderile producţiei silvice, cauzate de scoaterea terenurilor din fondul forestier pentru folosirea lor în alte scopuri decît cele silvice, de limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier şi de înrăutăţirea stării calitative a pădurilor, ca rezultat al activităţii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor, urmează a fi compensate în fondul de conservare şi dezvoltare a pădurilor. Compensarea acestor pierderi se efectuează concomitent cu repararea prejudiciilor.            (2) Pierderile indicate se recuperează de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii cărora li se repartizează terenuri din fondul forestier, precum şi de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, în jurul obiectelor cărora se stabilesc zone de protecţie, sanitare şi de pază, fapt care conduce la scoaterea terenurilor din fondul forestier din ciclul de producţie forestieră.            (3) În cazul încălcării termenelor de restituire a terenurilor din fondul forestier, date în folosinţă temporară întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor, aceştia compensează proprietarilor şi gestionarilor de terenuri din fondul forestier pierderile producţiei silvice şi venitul ratat pe perioada folosirii terenurilor din fondul forestier, cu depăşirea termenelor stabilite.            (4) Pierderile producţiei silvice se recuperează integral, conform normativelor aprobate de Guvern. Articolul 90. Folosirea mijloacelor financiare încasate în urma recuperării pierderilor producţiei silvice (1) Mijloacele financiare încasate în urma recuperării pierderilor producţiei silvice sînt folosite pentru regenerarea, paza, protecţia pădurilor şi sporirea productivităţii lor.            (2) Modul de determinare a cuantumului pierderilor producţiei silvice şi de folosire a mijloacelor financiare încasate în urma recuperării acestor pierderi, precum şi lista întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor scutite de recuperarea pierderilor în cauză, se stabilesc de către Guvern. Capitolul XVII. ACORDURI INTERNAŢIONALE Articolul 91. Acorduri internaţionale  Dacă într-un acord internaţional, parte la care este Republica Moldova, sînt stipulate alte prevederi decît cele cuprinse în legislaţia silvică a Republicii Moldova, se aplică prevederile acordului internaţional. Capitolul XVIII. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII Articolul 92. Prezentul cod intră în vigoare la data publicării. Prezentul cod intră în vigoare la data publicării. Articolul 93.  Guvernul, în termen de 3 luni:   &...  Guvernul, în termen de 3 luni:            va prezenta Parlamentului propuneri pentru modificarea şi completarea legislaţiei ce rezultă din prezentul cod, inclusiv stabilirea răspunderii pentru încălcarea prevederilor lui;            va pune actele sale normative în conformitate cu prezentul cod;            va asigura revizuirea şi anularea de către ministere şi departamente a actelor normative care contravin prezentului cod;            va asigura elaborarea actelor normative care ar reglementa aplicarea prezentului cod. Articolul 94. La data intrării în vigoare a prezentului cod se a... La data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă Codul silvic al R.S.S. Moldoveneşti, adoptat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti nr.3776-IX din 7 iunie 1979. Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021