Legea Cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului Capitolul I. DISPOZIŢII GENERALE Articolul 1. Obiectul şi sfera de reglementare (1) Prezenta lege stabileşte cadrul juridic şi principiile de activitate, organizarea şi funcţionarea, atribuţiile, împuternicirile şi obligaţiile Poliţiei, finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a acesteia, precum şi statutul poliţistului. (2) Prevederile prezentei legi se aplică poliţiştilor – funcţionari publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, angajaţi la serviciu în Poliţie, învestiţi cu drepturi şi obligaţii pentru exercitarea atribuţiilor Poliţiei. Articolul 2. Poliţia Poliţia este o instituţie publică specializată a statului, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care are misiunea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei prin activităţi de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice, de prevenire, investigare şi de descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor. Articolul 3. Cadrul juridic Poliţia activează în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu prezenta lege, cu alte acte normative în vigoare şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Articolul 4. Principiile de activitate a Poliţiei (1) Activitatea Poliţiei se desfăşoară exclusiv în baza şi pentru executarea legii, în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi demnităţii umane, prevăzute în Declaraţia universală a drepturilor omului, în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în Codul european de etică al poliţiei şi în alte acte internaţionale, în conformitate cu principiile legalităţii, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, imparţialităţii şi nediscriminării, controlului ierarhic permanent, răspunderii personale şi profesionalismului, transparenţei, respectării secretului de stat şi al altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată. (2) Poliţia nu aplică, nu încurajează și nu tolerează tortura, tratamentul inuman sau degradant. (3) Aplicarea forței fizice, mijloacelor speciale și a armelor de foc se admite doar în strictă conformitate cu legea și în cazul în care metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea atribuțiilor Poliției. Articolul 5. Transparenţa activităţii Poliţiei (1) Poliţia, fără a prejudicia interesele legitime ale persoanei sau comunităţii și în modul prevăzut de legislaţie, va informa autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi populaţia, despre activităţile sale. Şeful Inspectoratului General al Poliţiei, o dată în 6 luni, va prezenta prin intermediul mijloacelor de informare în masă un raport privind activitatea desfăşurată, conform structurii şi formatului aprobat de ministrul afacerilor interne. (2) Poliţia, la cererea persoanei, în modul prevăzut de legislaţie, trebuie să ofere informaţiile despre această persoană conţinute în registrele instituţionale, sistemele informaţionale şi în bazele de date deţinute. Se interzice dezvăluirea către alte persoane a informaţiilor cu caracter personal conţinute în registrele instituţionale, sistemele informaţionale şi în bazele de date deţinute de Poliţie, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. (3) Poliţia nu poate oferi sau face publice informaţii ce sînt atribuite la secretul de stat sau comercial, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Se interzice dezvăluirea informaţiilor ce ar prejudicia onoarea, demnitatea sau siguranţa unei persoane, interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, ar împiedica prevenirea, investigarea unor infracţiuni sau contravenţii sau ar favoriza comiterea acestora. (4) Poliţia nu furnizează informaţii ce ar încălca prezumţia de nevinovăţie, normele de etică poliţienească, interesele de securitate a persoanei, a publicului sau a statului. Articolul 6. Cooperarea Poliţiei cu alte organe de drept, autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu mass-media, societatea civilă şi cu organismele internaţionale (1). Poliţia cooperează cu alte organe de drept în modul stabilit de legislaţie şi de actele normative ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale Inspectoratului General al Poliţiei. (2). Poliţia cooperează cu autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale în vederea realizării atribuţiilor sale, prevederilor documentelor de politici naţionale în domeniul de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, de menţinere a ordinii şi securității publice, implicînd în aceste activităţi şi societatea civilă. (3). Poliţia cooperează cu societatea civilă, cu mass-media, precum şi cu persoanele fizice şi juridice, în modul stabilit de legislaţie şi de actele normative ale Ministerului Afacerilor Interne. (4). Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin, Poliţia cooperează cu organele similare din alte state, cu Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), precum şi cu alte organizaţii poliţieneşti internaţionale, participă la constituirea forţelor internaţionale de poliţie, destinate unor misiuni de instruire, de asistenţă şi cooperare poliţienească sau unor acţiuni umanitare, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Articolul 7. Competenţele ministrului afacerilor interne în domeniul de activitate a Poliţiei Ministrul afacerilor interne determină direcţiile strategice de activitate a Poliţiei în realizarea Programului de activitate al Guvernului, elaborează şi promovează politica statului în activitatea Poliţiei. Ministrul afacerilor interne are următoarele competenţe în domeniul de activitate a Poliţiei: a) prezintă în Guvern proiectele de legi şi hotărîri de Guvern care reglementează activitatea Poliţiei; b) propune spre aprobare Guvernului, conform competenţei prevăzute de legislaţie, documentele de politici în domeniul de activitate a Poliţiei şi asigură controlul realizării acestor politici; c) asigură implementarea tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte în activitatea subdiviziunilor Poliţiei; d) la propunerea şefului Inspectoratului General al Poliţiei, numeşte în funcţie şi eliberează din funcţie şefii adjuncţi ai Inspectoratului General al Poliţiei, şefii subdiviziunilor specializate, şeful Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău; e) la propunerea Guvernatorului Găgăuziei şi cu acordul Adunării Populare a acesteia, numeşte în funcţie şi eliberează din funcţie şeful Direcţiei de Poliţie a UTA Găgăuzia; f) abrogă actele normative, aprobate de către şeful Inspectoratului General al Poliţiei sau de către conducătorii subdiviziunilor Poliţiei, care contravin prevederilor legislaţiei în vigoare; g) aprobă statele de personal al Inspectoratului General al Poliţiei, al subdiviziunilor specializate şi teritoriale; h) asigură elaborarea cadrului normativ de activitate a Poliţiei; i) propune autorităţilor abilitate spre examinare, în modul stabilit, proiectul bugetului anual al Poliţiei; j) asigură examinarea petiţiilor împotriva acţiunilor poliţiştilor şi constată în acţiunile acestora abaterile de la normele stabilite; k) organizează pregătirea şi formarea profesională continuă a poliţiştilor; n) stabileşte reguli unice pentru organizarea lucrărilor de secretariat în Poliţie; o) organizează dotarea tehnico-materială şi desfăşurarea achiziţiilor pentru necesităţile Poliţiei conform normelor stabilite; p) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de prezenta lege şi de alte acte normative privind activitatea Poliţiei. Articolul 8. Controlul asupra activităţii Poliţiei (1) Controlul asupra activităţii Poliţiei este exercitat de Ministerul Afacerilor Interne, procuratură, alte autorităţi ale administraţiei publice, precum şi de organizaţiile naţionale şi internaţionale care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în temeiul şi în limitele prevăzute de legislaţie şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. (2) Controlul asupra utilizării mijloacelor bugetare alocate pentru întreţinerea Poliţiei se efectuează de Ministerul Afacerilor Interne şi de alte autorităţi abilitate cu asemenea atribuţii. Articolul 9. Petiţiile privind acţiunile Poliţiei Persoanele sînt în drept de a contesta acţiunile Poliţiei, în conformitate cu procedurile stabilite de legislaţie, la Inspectoratul General al Poliţiei, la Ministerul Afacerilor Interne, la alt organ abilitat cu competenţe de control asupra activităţii Poliţiei şi în instanţa de judecată. Articolul 10. Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a Poliţiei (1) Poliţia este finanţată de la bugetul de stat şi din alte surse neinterzise de lege. (2) Normele de asigurare tehnico-materială se stabilesc de către Guvern, la propunerea ministrului afacerilor interne. Normele de dotare a subdiviziunilor Poliţiei cu mijloace de transport de serviciu se aprobă de către ministrul afacerilor interne. (3) Autorităţile administraţiei publice locale pot finanţa din bugetele proprii realizarea unor acţiuni ale subdiviziunilor teritoriale ale Poliţiei legate de asigurarea ordinii şi securității publice în teritoriu. Capitolul II. ORGANZAREA ŞI FUNCŢIONAREA POLIŢIEI Articolul 12. Inspectoratul General al Poliţiei (1) Inspectoratul General al Poliţiei este unitatea centrală de administrare şi control a Poliţiei, cu statut de persoană juridică şi cu competenţă pe tot teritoriul Republicii Moldova. (2) Inspectoratul General al Poliţiei este condus de un şef numit de Guvern, pe un termen cu posibilitatea de a fi numit pe un nou termen, la propunerea ministrului afacerilor interne. (3) Şeful Inspectoratului General al Poliţiei este asistat de adjuncţi numiţi în funcţie, la propunerea sa, prin ordinul ministrului afacerilor interne. (4) Efectivul-limită şi regulamentul Inspectoratului General al Poliţiei se aprobă de Guvern, la propunerea ministrului afacerilor interne. Articolul 13. Şeful Inspectoratului General al Poliţiei (1) Şeful Inspectoratului General al Poliţiei: a) conduce, coordonează şi controlează activitatea Poliţiei; b) aprobă regulamentele de activitate a subdiviziunilor teritoriale ; c) organizează şi implementează sistemul de control intern managerial şi poartă răspundere pentru administrarea bugetului instituţiei şi a patrimoniului public aflat în gestiune; d) organizează dotarea tehnico-materială a activităţii subdiviziunilor subordonate; d-1) încheie contracte pentru asigurarea activităţii Inspectoratului General al Poliţiei; e) elaborează şi înaintează propuneri de buget şi, după caz, propuneri de modificare a bugetului, precum şi prezintă rapoarte financiare, rapoarte de performanţă şi alte informaţii necesare în procesul bugetar; f) este responsabil pentru realizarea atribuţiilor Poliţiei, precum şi pentru organizarea activităţii subdiviziunilor subordonate; g) numeşte în funcție şi eliberează din funcţie personalul Inspectoratului General al Poliţiei conform nomenclatorului aprobat de ministrul afacerilor interne; h) numește și eliberează din funcție șeful adjunct al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, responsabil de ordinea publică, cu acordul sau la propunerea Primarului general al municipiului Chișinău și cu acordul Consiliului municipal Chișinău; i) acordă stimulări şi aplică sancţiuni disciplinare angajaţilor Inspectoratului General al Poliţiei conform legislaţiei; j) raportează despre activitatea sa ministrului afacerilor interne şi Prim-ministrului, la solicitarea acestora; j-1) acordă distincţii, stimulări reprezentanţilor mass-mediei și ai societăţii civile care conlucrează cu Poliţia; k) exercită alte funcţii în conformitate cu legislaţia. (2) Şeful Inspectoratului General al Poliţiei trebuie să întrunească următoarele condiţii: a) să deţină cetăţenia Republicii Moldova; c) să dețină studii superioare de profil juridic; d) să aibă vechime în funcţii manageriale de cel puţin 5 ani; e) să cunoască limba de stat şi o altă limbă de circulaţie internaţională; f) să aibă starea de sănătate fizică şi psihică corespunzătoare exercitării funcţiei, confirmată prin concluzia comisiei medicale speciale a Ministerului Afacerilor Interne. g) să nu aibă interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. (3) Încetarea exercitării funcţiei şefului Inspectoratului General al Poliţiei se dispune de Guvern, la propunerea ministrului afacerilor interne, în cazurile de: a) demisie; b) atingere a limitei de vîrstă pentru serviciul în Poliţie; c) expirare a termenului numirii în funcţie, cu excepţia cazului în care acesta a fost numit pentru un nou termen; d) comitere repetată de abateri disciplinare (de minimum 2 ori în decursul unui an) sau comitere a unei abateri disciplinare grave; e) rezultat nesatisfăcător obţinut în cadrul evaluării performanţelor, desfăşurată în baza unui regulament aprobat de Guvern; f) rezultat negativ al testului de integritate profesională; g) pronunţare a unei sentinţe definitive de condamnare; h) pierdere a cetăţeniei Republicii Moldova; i) alte cazuri prevăzute de legislație. (4) În aplicarea legii, şeful Inspectoratului General al Poliţiei emite ordine şi dispoziţii obligatorii pentru personalul din subordine. Articolul 14. Subdiviziunile specializate ale Poliţiei (1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice Poliţiei, prin ordinul ministrului afacerilor interne, la propunerea şefului Ispectoratului General al Poliţiei, se înfiinţează subdiviziuni specializate. Subdiviziunile specializate sînt unităţi ale Poliţiei de competenţă teritorială generală, subordonate Inspectoratului General al Poliţiei, care pot crea servicii publice desconcentrate şi se instituie conform specificului unor sectoare şi direcţii concrete de activitate. (2) Prin ordinul ministrului afacerilor interne se înființează subdiviziunea specializată a Poliției, care va avea calitatea de organ de urmărire penală. (4) Structura şi regulamentele de activitate a subdiviziunilor specializate se aprobă de către ministrul afacerilor interne. Articolul 15. Subdiviziunile teritoriale ale Poliţiei (1) Poliţia se organizează în subdiviziuni teritoriale – unităţi ale Poliţiei cu personalitate juridică, de competenţă teritorială corespunzător împărţirii administrativ-teritoriale a ţării, subordonate Inspectoratului General al Poliţiei, care sînt amplasate şi îşi desfăşoară activitatea în teritoriul unităţii administrativ-teritoriale în baza regulamentelor de organizare şi funcţionare aprobate de şeful Inspectoratului General al Poliţiei. (2) În municipiul Chişinău şi în UTA Găgăuzia se organizează şi funcţionează direcţii de poliţie (3) În cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău se organizează şi funcţionează unităţi de poliţie ale sectoarelor, secţii şi servicii, corespunzător organizării administrativ-teritoriale a municipiului, în funcţie de întinderea teritoriului, de numărul populaţiei, de numărul şi de importanţa obiectivelor economice şi sociale. (4) În cadrul Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia se organizează și funcționează inspectorate de poliție (Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești), secții și servicii, corespunzător organizării administrativ-teritoriale, în funcție de întinderea teritoriului, de numărul populației, de numărul și de importanța obiectivelor economice și sociale. (5) În municipii şi raioane se organizează şi funcţionează inspectorate de poliţie, iar în sate (comune) – posturi de poliţie, arondate inspectoratelor municipale, de sector şi raionale de poliţie. (6) În municipii şi raioane pot fi înfiinţate secţii de poliţie potrivit criteriilor prevăzute la alin. (3) și (4). (9) Structura subdiviziunilor teritoriale ale Poliției se aprobă de către șeful Inspectoratului General al Poliției. Articolul 16. Dispoziţii speciale privind utilizarea şi protecţia informaţiei, inclusive a datelor cu caracter personal (1) Pentru executarea eficientă a atribuţiilor sale, Poliţia este în drept să colecteze, să prelucreze şi să păstreze informaţiile despre persoanele care au săvîrșit fapte ilicite sau prejudiciabile, să creeze şi să utilizeze baze de date proprii, să utilizeze bazele de date ale altor autorităţi, cu respectarea prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. (2) Poliţia asigură protecţia informaţiei, inclusiv a datelor cu caracter personal, împotriva nimicirii, pierderii, accesului neautorizat. Capitolul III. ATRIBUŢIILE, ÎMPUTERNICIRILE, OBLIGAŢIILE, RESTRICŢIILE ŞI INTERDICŢIILE ÎN ACTIVITATEA POLIŢIEI Articolul 18. Atribuţiile Poliţiei (1) Poliţia apără viaţa, integritatea corporală, sănătatea şi libertatea persoanei, proprietatea privată şi publică, alte drepturi legitime ale persoanei şi comunităţii, exercitînd atribuţiile prevăzute la art. 19–23. (2) Nu se admite punerea în seama Poliţiei a altor atribuţii decît a celor prevăzute de lege. (3) Nu se admite stabilirea în legi a unor atribuţii suplimentare pentru Poliţie fără acoperirea bugetară a cheltuielilor aferente. (4) Ofițerii de urmărire penală nu pot fi antrenați în exercitarea altor atribuții ale Poliției decît a celor de urmărire penală, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Articolul 19. Prevenirea infracţiunilor şi contravenţiilor În domeniul prevenirii infracţiunilor şi a contravenţiilor, Poliţia are următoarele atribuţii: a) culege informaţii în scop de cunoaştere, prevenire şi combatere a infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite; b) elaborează şi întreprinde măsuri de prevenire a infracţiunilor şi contravenţiilor, atribuite Poliţiei, conform legii; c) deţine evidenţe proprii de prevenţie, criminalistice şi operative în vederea susţinerii activităţii proprii; d) asigură reacţionarea promptă la sesizările despre infracţiuni şi contravenţii, aduce la cunoştinţa autorităţilor administraţiei publice respective evenimentele care i-au devenit cunoscute şi care pun în pericol siguranța personală, socială şi a statului şi cer o reacţionare promptă; e) constată cauzele şi condiţiile ce pot genera sau contribui la săvîrşirea infracţiunilor şi contravenţiilor care sînt în competenţa Poliţiei, cu sesizarea, potrivit legii, a organului competent sau a persoanei cu funcţii de răspundere cu privire la necesitatea de întreprindere a măsurilor de înlăturare a acestor cauze şi condiţii; f) colaborează cu instituţiile de învăţămînt şi cu organizaţiile neguvernamentale în scop de pregătire antiinfracţională a populaţiei; g) asigură supravegherea şi organizează controlul, conform legii, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă, asupra modului în care se efectuează operaţiunile cu arme și muniţii cu destinaţie civilă, asupra activității armurierilor licențiați să repare arme şi funcţionării tirurilor de tragere, precum şi asupra examinării tehnice şi efectuării tragerilor experimentale din arme, indiferent de forma de proprietate şi destinaţie; h) exercită controlul, potrivit legii, asupra respectării de către instituţiile abilitate a normelor legale referitoare la circulaţia substanţelor stupefiante , toxice şi radioactive, precum şi a altor obiecte şi substanţe supuse autorizării, care prezintă un pericol public avansat sau care pot fi folosite la săvîrşirea unor fapte ilicite; i) întreprinde măsuri pentru asigurarea integrităţii averii fără stăpîn, în posesia căreia a intrat, pînă la transmiterea acesteia persoanelor îndreptăţite de a o poseda. Articolul 20. Investigarea infracţiunilor şi contravenţiilor, urmărirea penală În domeniul investigării infracţiunilor şi contravenţiilor și al urmăririi penale, Poliţia are următoarele atribuţii: a) realizează măsuri speciale de investigații în condiţiile legii; b) desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi de constatare a infracţiunilor şi efectuează urmărirea penală în legătură cu acestea; c) îndeplineşte însărcinările şi dispoziţiile în formă scrisă ale procurorului, ofiţerului de urmărire penală privind înfăptuirea acţiunilor de urmărire penală, precum și hotărîrile judecătorești; d) constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale potrivit legii; e) caută persoanele care se eschivează de la urmărirea penală şi judecată, persoanele dispărute, precum şi bunurile care au servit la săvîrşirea infracţiunii, au păstrat asupra lor urmele acţiunilor criminale sau au constituit obiectul acestor acţiuni; f) reţine persoane în condiţiile stabilite de legislaţie; g) asigură măsurile de protecţie a martorilor şi a altor participanţi la procesul penal în condiţiile legii; h) foloseşte metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice la cercetarea locului de săvîrşire a infracţiunilor şi la examinarea probelor şi a mijloacelor materiale de probă, efectuînd, prin laboratoare şi de specialişti proprii acreditaţi, expertize judiciare şi constatări tehnico-ştiinţifice, dispuse în condiţiile legii. Articolul 21. Menţinerea, asigurarea și restabilirea ordinii şi securității publice, protecţia drepturilor şi a intereselor legitime ale persoanei şi comunităţii (1) În domeniul de menţinere, asigurare și restabilire a ordinii şi securității publice, al protecţiei drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei şi comunităţii, Poliţia are următoarele atribuţii: a) desfăşoară activităţi de menţinere a ordinii şi securității publice, a siguranţei persoanelor, de identificare şi contracarare a acţiunilor ce atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private sau publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii; b) desfășoară acțiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia întrunirilor, manifestațiilor cultural-sportive și a altor activități similare, în situațiile prevăzute de legislația în vigoare; c) supraveghează şi controlează circulaţia pe drumurile publice, în afara cazurilor exceptate prin lege, şi colaborează cu alte autorităţi publice, instituţii, asociaţii obștești şi organizaţii neguvernamentale pentru îmbunătăţirea organizării şi sistematizării circulaţiei, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, menţinerea infrastructurii drumurilor, perfecţionarea pregătirii conducătorilor auto şi luarea unor măsuri de educaţie rutieră a participanţilor la trafic, respectarea de către autorităţile publice, persoanele fizice şi juridice a normelor legale din domeniul siguranţei traficului rutier; d) execută misiuni de asigurare a ordinii publice în timpul vizitelor oficiale sau al altor activităţi la care participă înalţi demnitari de stat; f) asigură, în condiţiile legii, ordinea publică şi paza zonelor în care s-au produs ori există pericol iminent de producere a unor incendii, explozii ori a altor situaţii excepţionale ce pun în pericol viaţa, integritatea corporală a persoanelor sau bunurile acestora; g) participă la lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale de caracter natural, tehnogen ori ecologic în localităţi şi la obiectivele păzite; h) asigură paza la transportarea armelor, muniţiilor, materialelor explozive, a substanţelor stupefiante , psihotrope, toxice sau radioactive ori a altor materiale sau substanţe periculoase, în condiţiile stabilite prin lege; i) desfăşoară activităţi de căutare a persoanelor care se sustrag de la executarea pedepselor sau a hotărîrilor judecătoreşti; j) asigură paza şi funcţionarea, în condiţiile legii, a locurilor de reţinere organizate în cadrul unităţilor de poliţie; k) asigură deţinerea persoanelor reţinute în izolatoarele de detenţie provizorie, precum şi escortarea acestora; l) contribuie la aducerea în autorităţile sau instituţiile publice respective, la solicitarea acestora, a persoanelor care se sustrag de la prezentarea obligatorie, în conformitate cu legislaţia; m) execută controlul asupra comportamentului persoanelor arestate la domiciliu, eliberate provizoriu sub control judiciar sau pe cauţiune; n) asigură protecţia victimelor violenţei în familie şi supraveghează executarea măsurilor de protecţie, aplicate în conformitate cu legislaţia; o) verifică respectarea regulilor de şedere a cetăţenilor străini şi a apatrizilor pe teritoriul Republicii Moldova, emite decizii de returnare a străinilor, de revocare și de anulare a dreptului de ședere și de declarare a străinului drept persoană indezirabilă, de reducere a termenului de şedere a străinilor, aplică şi ridică interdicţii de intrare şi ieşire în/din Republica Moldova; p) reţine şi deţine în locuri special stabilite străinii care au intrat clandestin, se află ilegal şi sînt supuşi expulzării de pe teritoriul Republicii Moldova; q) exercită obligaţiile ce reies din acordurile de readmisie încheiate între Guvernul Republicii Moldova şi guvernele altor state. (2) Procedeele şi tacticile de intervenţie ale Poliţiei în domeniul menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii publice sînt aprobate de ministrul afacerilor interne. Articolul 22. Asigurarea înfăptuirii justiţiei În domeniul de asigurare a înfăptuirii justiţiei, Poliţia are următoarele atribuţii: a) execută mandatele şi deciziile instanţelor de judecată pentru punerea persoanelor în stare de arest preventiv, hotărîrile instanţelor de judecată, ale procurorilor şi ofiţerilor de urmărire penală pentru aducerea silită a persoanelor care, fiind citate, se sustrag de la prezentarea în organele respective; g) acordă asistenţă executorilor judecătoreşti în procesul de îndeplinire a acţiunilor executorii. Articolul 23. Asistenţa populaţiei și a autorităţilor administraţiei publice locale (1) În scopul acordării a asistenţei populaţiei şi autorităţilor administrației publice locale, Poliţia are următoarele atribuţii: a)acordă sprijin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice locale în vederea desfăşurării activităţii acestora; participă la activitățile consiliilor şi comisiilor create pe lîngă autorităţile administraţiei publice locale în domeniul ordinii de drept, protecţiei drepturilor şi a libertăţilor omului; b) asigură informarea oportună a populaţiei cu privire la măsurile de securitate necesare pentru prevenirea victimizării, siguranța personală şi protecţia bunurilor materiale; c)acordă primul ajutor, în caz de necesitate, persoanelor care se află în stare de neputinţă fizică sau psihologică, precum şi persoanelor care au avut de suferit în urma acţiunilor criminale sau contravenţionale, situaţiilor excepţionale de diferit caracter şi a altor incidente; d) este antrenată în acţiuni de salvare şi evacuare a persoanelor şi a bunurilor în caz de accidente, catastrofe, incendii, calamităţi naturale, în condiţiile legislaţiei. (2) Subdiviziunile teritoriale ale Poliţiei informează, periodic sau la cerere, autorităţile administraţiei publice locale despre starea infracţională, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor și contravențiilor, pentru menţinerea ordinii şi securităţii publice şi solicită sprijinul acestor autorităţi în legătură cu măsurile ce se impun pentru prevenirea și combaterea criminalităţii şi menţinerea ordinii şi securităţii publice în unitatea administrativ-teritorială respectivă. Articolul 24. Competenţa teritorială a poliţistului (1) În îndeplinirea activităţilor specifice, poliţistul are competenţă teritorială corespunzătoare unităţii de poliţie din care face parte. (2) În caz de continuare a unei măsuri sau activităţi specifice, poliţistul poate acţiona, în condiţiile legii, şi în raza teritorială a altor unităţi de poliţie în modul prevăzut de actele normative departamentale. (3) În caz de detaşare sau de misiune ordonată pe raza teritorială a altei unităţi de poliţie, poliţistul are competenţa teritorială stabilită pentru acea unitate. Poliţistul care activează în una din subdiviziunile specializate subordonate Inspectoratului General al Poliţiei are competenţă teritorială generală. (4) Fiecare poliţist, pe tot teritoriul ţării, indiferent de funcţia pe care o deţine, de locul în care se află în timpul sau în afara orelor de program, în cazul în care sesizează existenţa unor circumstanţe sau fapte care periclitează ordinea de drept, viaţa sau sănătatea persoanelor ori alte valori sociale, este obligat să comunice despre aceasta celei mai apropiate subdiviziuni de poliţie şi să întreprindă măsurile posibile pentru prevenirea şi curmarea infracţiunii sau contravenţiei, acordarea primului ajutor persoanelor aflate în pericol, reţinerea şi identificarea făptuitorilor, depistarea martorilor oculari şi pentru paza locului în care s-a produs evenimentul. Articolul 25. Împuternicirile poliţistului (1) Poliţistul își exercită atribuţiile, dispune de drepturile şi îndeplineşte obligaţiile, care îi revin potrivit legii, în limitele competenţei şi conform funcţiei deținute. (2) Cerinţele legale ale poliţistului înaintate în procesul exercitării atribuţiilor de serviciu sînt obligatorii pentru executare de către toate persoanele fizice şi juridice. (3) Neîndeplinirea cerinţelor legale ale poliţistului, precum şi alte acţiuni sau inacţiuni ce împiedică exercitarea atribuţiilor sale atrag după sine răspunderea stabilită de legislaţie. (4) Cerinţele poliţistului şi acţiunile întreprinse de el în exerciţiul funcţiunii se prezumă a fi legitime atît timp cît, în condiţiile şi ordinea prevăzute de lege, nu se stabilește contrariul. (5) În realizarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul are următoarele împuterniciri: 1) să solicite persoanelor, inclusiv persoanelor cu funcţie de răspundere şi persoanelor publice, respectarea ordinii publice şi încetarea acţiunilor ilegale, iar, în caz de necesitate, pentru asigurarea respectării cerinţelor legale să intervină prin aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale sau a armei de foc din dotare, în condiţiile stabilite de lege; 2) să exercite drepturile ce rezultă din procedura penală sau contravenţională în cazul în care poliţistul exercită funcţia respectivă în cadrul procesului; 3) să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori dacă sînt indicii că acestea pregătesc sau au săvîrșit o faptă ilicită sau prejudiciabilă, precum și a persoanelor care solicită intrarea într-un perimetru restricţionat; 4) să conducă la sediul unităţii de Poliţie persoanele care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa sau sănătatea persoanelor, ordinea şi securitatea publică sau alte valori sociale ocrotite de lege, precum şi persoanele suspectate de săvîrşirea unor fapte ilicite sau prejudiciabile, a căror identitate nu a fost stabilită în condiţiile legii; 5) să efectueze controlul corporal preventiv asupra persoanei reţinute, precum şi asupra persoanei participante la întruniri publice sau în alte locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori cu substanțe periculoase, precum și al bagajului acesteia; 6) să efectueze controlul corporal preventiv asupra persoanei care se află în stare de inconștiență și este necesară identificarea acesteia, precum și al bagajului acesteia; 7) să efectueze imprimări audio și video, să fotografieze persoanele care încalcă ordinea publică; 8) să folosească gratuit mijloacele de informare în masă în scop de prevenire a tulburărilor grave ale ordinii publice sau a altor situații excepționale; 9) să utilizeze mijloacele speciale sonore și luminiscente instalate pe unitățile de transport conform normelor stabilite; 10) să reţină persoanele în condiţiile stabilite de legislaţie, cu explicarea drepturilor acestora; 11) să invite în sediul unităţii de Poliţiei persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor Poliţiei, cu aducerea la cunoştinţă, în formă scrisă, a scopului şi motivului invitaţiei; 12) să sesizeze organele competente, conform legii, cu privire la înlăturarea cauzelor şi a condiţiilor ce pot genera sau contribui la săvîrşirea infracţiunilor şi contravenţiilor; 13) să intre sau să pătrundă, în modul stabilit de lege, utilizînd la necesitate mijloace speciale, în orice încăpere sau proprietate în scop de curmare a infracţiunilor, urmărire a persoanelor suspectate de comiterea infracţiunilor, a persoanelor care se ascund de organele de urmărire penală, se sustrag de la executarea pedepsei penale, de la arestul contravenţional sau dacă, în baza unor date suficiente, se ştie că în aceste localuri a fost comisă sau se comite o infracţiune, precum şi în caz de calamităţi naturale şi în alte împrejurări excepţionale care pun în pericol securitatea publică şi siguranța persoanelor; 13-1) să elibereze, în cazul violenţei în familie, ordinul de restricţie de urgenţă în privinţa agresorului în condiţiile legii; 14) să limiteze sau să interzică temporar circulaţia transportului şi a pietonilor pe străzi şi pe drumuri, precum şi accesul persoanelor pe anumite porţiuni de teren sau spre anumite locuri în scop de asigurare a securităţii publice, de ocrotire a vieţii, sănătăţii şi bunurilor persoanelor, de efectuare a unor acţiuni de urmărire penală sau speciale de investigaţii; 15) să oprească în trafic şi să efectueze controlul permiselor de conducere ale conducătorilor de vehicule, al certificatelor de înmatriculare (înregistrare) a vehiculelor, al altor acte cu caracter permisiv în cazul încălcării regulilor de circulaţie, existenţei probelor de încălcare a legislaţiei sau desfăşurării unei operaţiuni speciale, precum şi în vederea verificării legalităţii transporturilor de mărfuri şi persoane, identificării persoanelor şi a vehiculelor aflate în căutare, interzicerii exploatării vehiculelor a căror stare tehnică prezintă pericol pentru siguranţa traficului; 15-1) să oprească în trafic şi să efectueze controlul existenţei şi valabilităţii vinietei, iar în cazul expirării termenului de aflare pe teritoriul vamal a mijlocului de transport auto declarat prin acţiune, să îl reţină şi să îl aducă către cel mai apropiat birou vamal, fapta fiind consemnată într-un proces-verbal. Cheltuielile de aducere a mijlocului de transport auto către biroul vamal, în mărimea stabilită de Guvern, sînt suportate de către persoana fizică care a încălcat termenul de aflare a mijlocului de transport auto pe teritoriul vamal; 15-2) să oprească în trafic și să verifice dreptul conducătorului mijlocului de transport auto cu plăcuța cu număr de înmatriculare din una dintre unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului și municipiul Bender sau dreptul conducătorului mijloc; 16) să limiteze sau să interzică efectuarea lucrărilor de reparaţie şi de construcţie a drumurilor, precum şi alte lucrări rutiere, dacă nu se respectă cerinţele de asigurare a securităţii rutiere; 17) să folosească orice mijloace de transport şi comunicaţii, indiferent de proprietar sau deţinător, persoană fizică ori persoană juridică, cu excepția celor care aparţin misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale acreditate în Republica Moldova, precum şi membrilor personalului acestora acreditaţi în Republica Moldova și care au însemne speciale, pentru luarea unor măsuri legale ce nu pot fi amînate şi nu pot fi aduse la îndeplinire altfel; 18) să solicite şi să primească gratuit, în modul stabilit, informaţia şi materialele care sînt păstrate de autorităţile publice, agenţii şi companii, de întreprinderile de stat şi private, de alte persoane juridice şi sînt necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor Poliţiei; 19) să gestioneze registre informaţionale instituţionale, fişiere de date şi sisteme informaţionale şi registre de stat conţinînd informaţia necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor Poliţiei, cu respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal şi cu privire la registre; 20) să poarte asupra sa arma din dotare şi muniţia necesară, indiferent dacă este în uniformă sau în ţinută civilă, precum şi să aplice forţa fizică, mijloacele tehnice şi speciale, arma din dotare în modul şi în cazurile prevăzute de lege; 21) să verifice persoana care conduce mijlocul de transport atunci cînd se bănuieşte că persoana respectivă este sub influenţa alcoolului, substanţelor stupefiante, psihotrope, toxice sau este afectată de medicamente pentru a nu admite la conducerea mijlocului de transport această persoană, precum şi persoana care nu are dreptul de a conduce vehicule sau care, din cauza stării sale de sănătate, creează pericol pentru siguranţa traficului; 22) să apeleze la instituţiile medico-sanitare pentru testarea obligatorie, conform prevederilor legislaţiei, a persoanelor aflate în stare de ebrietate produsă de alcool, substanţe stupefiante , psihotrope sau toxice, precum şi, în scopul de a preveni răspîndirea bolilor venerice şi a altor boli infecţioase, a persoanelor atribuite la grupul de risc sporit, care sînt incluse în evidenţele profilactice ale instituţiilor medico-sanitare sau de poliţie; 23) să aducă din locuri publice ori aglomerate într-o instituţie medico-sanitară persoanele aflate sub influența alcoolului, substanţelor stupefiante, psihotrope sau toxice ori a altor substanţe care acţionează grav asupra stării fizice şi psihice a persoanei, precum şi persoanele care sînt incapabile să se mişte sau sînt susceptibile de a dăuna sieşi ori celor din jur; 23-1) să solicite respectarea legislaţiei privind interzicerea fumatului în mijloacele de transport public, în mijloacele de transport private în care se află minori, sub acoperișul stațiilor de transport public, în parcurile de distracţii şi pe terenurile de joacă pentru copii, pe stadioane, arene, în pieţe şi alte spaţii publice deschise pe durata evenimentelor publice distractive sau de alt gen; 23-2) să constate, la solicitarea angajatorilor, proprietarilor, managerilor, personalului întreprinderilor şi a populaţiei, încălcarea legislaţiei privind interzicerea fumatului în spaţiile publice de către persoane fizice şi să aplice sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare; 24) să ia decizii de reducere a termenului de şedere a străinilor, să aplice şi să ridice interdicţii de intrare şi ieşire în/din Republica Moldova; 25) să reţină şi să deţină în locuri special stabilite străinii care au intrat clandestin, se află ilegal şi sînt supuși expulzării de pe teritoriul Republicii Moldova; 26) să exercite obligaţiile ce reies din acordurile de readmisie încheiate între Guvernul Republicii Moldova şi guvernele altor state; 27) să ridice și să depoziteze arme de foc, muniţii, explozive, substanțe stupefiante și psihotrope şi alte obiecte şi substanţe supuse autorizării sau licenţierii ori scoase din circuitul civil în cazul în care obiectul sau substanţa respectivă este păstrată sau utilizată cu încălcarea normelor stabilite; 28) să fotografieze, să facă înregistrări audio şi video în scop de asigurare a realizării atribuţiilor Poliţiei fără încălcarea inviolabilităţii vieţii private a persoanei, garantată de legislaţie; 29) să efectueze filmarea şi înregistrarea audio a persoanelor reţinute penal sau contravenţional, să le fotografieze, să le dactiloscopieze şi să colecteze alte mostre pentru cercetare comparativă sau identificare. (7) Alte împuterniciri ale poliţistului pot fi prevăzute de lege. Articolul 26. Obligaţiile poliţistului (1) Poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul persoanei, comunităţii şi al instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii, fiind obligat: a) să respecte cu stricteţe drepturile, libertăţile omului şi demnitatea umană, să aibă comportament demn şi respectuos pentru persoane, o atitudine fermă faţă de cei care încalcă legile; b) să se conducă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de legislaţie, asigurînd îndeplinirea sarcinilor ce stau în faţa Poliţiei; c) să execute la timp şi întocmai atribuţiile conform funcţiei deţinute; d) să manifeste, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iniţiativă şi perseverenţă, obiectivitate şi imparţialitate; e) să execute ordinele, dispoziţiile şi indicaţiile superiorilor; f) să păstreze secretul de stat şi al altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată; g) să protejeze informaţiile privind datele cu caracter personal de care ia cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu; h) să perfecţioneze în permanenţă nivelul său de pregătire profesională; i) să depună declarația de avere și interese personale, precum şi declaraţii de interese personale, în modul şi în condiţiile prevăzute de lege; j) să declare orice donaţie, directă sau indirectă, primită în legătură cu exercitarea funcţiei; k-1) să respecte prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale; l) să se adreseze unei persoane doar după ce s-a prezentat, cu indicarea funcţiei, gradului special şi a numelui, legitimîndu-se în acest sens cu legitimaţia de serviciu; m) să informeze persoana căreia i se adresează despre scopul şi motivul adresării; n) în cazul aplicării unor măsuri de natură să restrîngă drepturile şi libertăţile persoanei, să aducă la cunoştinţa acesteia cauza şi temeiurile de aplicare a măsurilor de rigoare, precum şi drepturile şi obligaţiile apărute în aceste condiţii; o) să aibă o atitudine responsabilă faţă de legitimaţia de serviciu, arma, mijloacele speciale din dotare şi față de alte bunuri transmise în scopul exercitării atribuţiilor; p) la eliberarea din serviciu şi la suspendarea din funcţie, să predea legitimaţia de serviciu, arma cu muniţia aferentă şi mijloacele speciale, din dotare. (2) Relaţiile dintre poliţist şi reprezentanţii altor organe de drept se bazează pe colaborarea şi sprijinul reciproc în vederea exercitării calitative a atribuţiilor de serviciu. (3) Atribuţiile de serviciu ale poliţistului sînt specificate în actele normative departamentale şi în fişa postului, aprobate în modul stabilit. (4) După eliberarea din serviciu, persoana este obligată să păstreze, în condiţiile prevăzute de legislaţie, secretul de stat şi al altor informaţii cu accesibilitate limitată, secretul surselor de informaţii şi al activităţilor desfăşurate. Această obligaţie se menţine pe durata de secretizare a informaţiei, stabilită de legislaţie. Capitolul IV. STATUTUL POLIŢISTULUI Articolul 31. Personalul Poliţiei şi statutul poliţistului (1)Personalul Poliţiei se constituie din poliţişti, funcţionari publici, salariaţi civili şi personal de deservire tehnică. (2)În limitele competenţelor stabilite de legislaţie, poliţistul este învestit cu împuterniciri pe timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, prevăzute de prezenta lege. (3)Poliţistul este funcţionar public cu statut special. (4) Statutul poliţistului se aplică şi angajaţilor subdiviziunilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită atribuţiile Poliţiei, conform prevederilor prezentei legi, precum şi corpului profesoral didactic din cadrul catedrelor cu disciplini de specialitate poliţienească din cadrul instituţiilor de învăţămînt ale Ministerului Afacerilor Interne. Subdiviziunile subordonate Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul cărora se instituie funcţii poliţieneşti, sînt specificate în Regulamentul Ministerului Afacerilor Interne, aprobat de Guvern. Capitolul V. DISPOZIŢII TRANZITORII ȘI FINALE Articolul 68. Dispoziţii tranzitorii (1) Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, ai subdiviziunilor subordonate şi desconcentrate ale Ministerului Afacerilor Interne care deţin grade speciale de poliţie, care, pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi, au vechime în muncă, conform Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544/1993, în organele apărării naţionale, ale securităţii statului sau ale asigurării ordinii publice de cel puţin 12 ani şi 6 luni şi care continuă să activeze în cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne şi al subdiviziunilor subordonate şi desconcentrate ale acestuia, deşi funcţia deţinută de către aceştia nu mai constituie o funcţie poliţienească, beneficiază de statut garantat de prezenta lege şi Legea nr. 288/2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pînă la momentul împlinirii termenului de vechime în muncă care dă dreptul la pensie conform Legii nr. 1544/1993. (2) După împlinirea termenului de vechime în serviciu, care dă dreptul la pensie pentru vechime în serviciu în Poliţie, de către persoanele enumerate la alin. (1) din prezentul articol, prevederile prezentei legi nu li se vor aplica. Persoanei în cauză i se va aplica statutul care reiese din funcţia nepoliţienească deţinută, iar persoana care are dreptul la pensie va beneficia de dreptul la pensie pentru vechimea în serviciu începînd cu momentul de depunere a cererii. (8) Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, ai subdiviziunilor subordonate şi desconcentrate ale Ministerului Afacerilor Interne ale căror funcţii nu mai constituie funcţii poliţieneşti, dar care, pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, deţin grade speciale de poliţie şi continuă să activeze în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al subdiviziunilor subordonate şi desconcentrate ale acestuia, vor constitui rezerva Poliţiei şi vor dispune de dreptul de transfer într-o funcţie poliţienească pe parcursul următorilor 3 ani, cu includerea vechimii în muncă de pînă la transfer în vechimea în serviciul poliţienesc. (9) Dreptul de transfer în condiţiile alin. (8) din prezentul articol încetează odată cu atingerea limitei de vîrstă de aflare în serviciul Poliţiei. (10) Regulamentul cu privire la rezerva Poliţiei este aprobat de ministrul afacerilor interne. Articolul 69. Dispoziţii finale (1) Prezenta lege intră în vigoare la 5 martie 2013. (2) Guvernul, în termen de 3 luni: a) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege; b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege; (4) Autoritățile administrației publice locale sînt în drept să acorde Poliției spații necesare pentru desfășurarea activităților de serviciu în raza teritoriului administrat prin transmiterea acestora în comodat. (5) Atribuțiile în domeniul de asigurare a înfăptuirii justiției vor fi cesionate către Ministerul Justiției la 1 ianuarie 2018 conform prevederilor legislației în vigoare. (6) La intrarea în vigoare a prezentei legi se abrogă: a) Legea nr. 416-XII din 18 decembrie 1990 cu privire la poliţie; b) Hotărîrea Parlamentului nr. 637-XII din 10 iulie 1991 cu privire la gradele speciale pentru efectivul de trupă şi corpul de comandă al organelor afacerilor interne; c) Hotărîrea Parlamentului nr. 654-XII din 22 iulie 1991 privind aprobarea textului Jurămîntului efectivului de trupă, corpului de comandă al poliţiei şi al altor subunităţi ale organelor de interne ale Republicii Moldova şi a Regulamentului privind modul de depunere a jurămîntului. Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021