Legea Cu privire la avocatură Capitolul I. DISPOZIŢII GENERALE Articolul 1. Noţiunea profesiei de avocat (1) Profesia de avocat este exercitată de persoane calificate şi abilitate, conform legii, să pledeze şi să acţioneze în numele clienţilor lor, să practice dreptul, să apară în faţa unei instanţe judecătoreşti sau să consulte şi să reprezinte în materie juridică clienţii lor. (2) Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonomă, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei de avocat. Activitatea avocatului nu este activitate de întreprinzător. Articolul 2. Reglementarea activităţii de avocat Reglementarea activităţii de avocat constă în:               a) stabilirea condiţiilor de bază şi a modului de acordare a asistenţei juridice profesionale persoanelor fizice şi juridice în Republica Moldova; b) determinarea formelor de organizare a activităţii de avocat; c) stabilirea genurilor de asistenţă juridică; d) stabilirea garanţiilor pentru activitatea de acordare a asistenţei juridice calificate; e) stabilirea modului de admitere în profesia de avocat. Articolul 3. Principiile avocaturii Avocatura se bazează pe următoarele principii: a) asigurarea dreptului la apărare garantat de Constituţie; b) libertate şi independenţă în activitatea de avocat; c) democratism şi colegialitate în raporturile dintre avocaţi; d) apartenenţă benevolă la asociaţiile profesionale de avocaţi; e) asigurarea legalităţii şi umanismului. Articolul 4. Cadrul juridic al activităţii de avocat (1) Cadrul juridic al activităţii de avocat se constituie din Constituţia Republicii Moldova, prezenta lege, alte legi care reglementează activitatea menţionată din statutul profesiei de avocat, precum şi din tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. (2) Statutul profesiei de avocat și modificările la acesta se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Articolul 5. Dreptul la asistenţă juridică calificată (1) Orice persoană are dreptul să îşi aleagă în mod liber avocatul pentru a fi consultată şi reprezentată de acesta în materie juridică. (2) Statul asigură accesul la asistenţa juridică calificată tuturor persoanelor în condiţiile prezentei legi. (3) Persoanele fizice şi juridice sînt în drept să beneficieze, în modul stabilit, de asistenţa juridică a oricărui avocat  în bază de acord al părţilor. (4) În cazurile prevăzute de lege, plata pentru asistenţa juridică calificată se achită de la bugetul de stat. (5) Pornind de la starea materială a persoanei, avocatul îi poate acorda acesteia asistenţă juridică în mod gratuit. (6) Avocaţii din Republica Moldova sînt în drept să îndeplinească unele delegaţii sau să exercite profesia de avocat în alte state, dacă aceasta este prevăzut de legislaţia statului respectiv. Articolul 6. Exercitarea profesiei de avocat de către avocaţii din alte state (1) Avocaţii din alte state pot exercita profesia de avocat pe teritoriul Republicii Moldova dacă întrunesc condiţiile prevăzute de lege, cu excepţia condiţiei privind deţinerea cetăţeniei. (2) Avocatul din alt stat poate desfăşura activitate pe teritoriul Republicii Moldova dacă certifică calitatea de avocat în statul său de origine şi este înscris în registrul special ţinut de Consiliul Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, denumită în continuare Uniunea Avocaţilor. (3) Avocatul din alt stat nu poate reprezenta interesele persoanelor fizice sau juridice în instanţele de judecată şi în relaţiile cu alte autorităţi publice decît în arbitrajul comercial internaţional. În cazul cînd interesele clientului o cer, precum şi la solicitarea acestuia, avocatul din alt stat poate asista avocatul din Republica Moldova. (4) Avocatul din alt stat poate desfăşura activitate în cadrul cabinetului avocatului sau în cadrul biroului asociat de avocaţi în bază de contract. (5) Registrul avocaţilor din alte state care au dreptul să exercite profesia de avocat pe teritoriul Republicii Moldova se publică pe pagina oficială de Internet a Uniunii Avocaţilor. Articolul 7. Acordarea asistenţei juridice garantate de stat Condiţiile, volumul şi modul de acordare de către avocaţi a asistenţei juridice garantate de stat se stabilesc prin Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat. Articolul 8. Genurile de asistenţă juridică calificată (1) Avocaţii acordă persoanelor fizice şi juridice următoarele genuri de asistenţă juridică calificată: a) oferă consultaţii şi explicaţii, expun concluzii cu privire la problemele juridice, prezintă informaţii verbale şi în scris referitoare la legislaţie; b) întocmesc documente cu caracter juridic; c) reprezintă interesele lor în instanţele de judecată; d) reprezintă interesele lor în materie juridică în relaţiile cu autorităţile publice, notarii publici, executorii judecătoreşti şi cu alte persoane fizice şi juridice; e) participă la urmărirea penală şi la dezbateri judiciare în cauzele penale în calitate de apărător sau reprezentant al victimei, al părţii civile, al părţii civilmente responsabile şi al martorilor; f) desfășoară activitate de fiduciar; g) desfășoară activități de investigare independentă. (2) Acordarea asistenţei juridice calificate prevăzute la alin. (1) lit.c) şi e) de către o persoană fizică sau juridică care nu are calitatea de avocat se pedepseşte, dacă legea nu prevede altfel. (3) Avocaţii acordă persoanelor fizice şi juridice şi alte genuri de asistenţă juridică, neinterzise de lege, atît în cazul unor delegaţii unice, cît şi în cazul delegaţiilor pe termen lung. (4) În procedura de acordare a asistenţei juridice, avocatul poate adeveri copii şi extrase din acte şi poate certifica semnăturile de pe actele necesare pentru acordarea asistenţei juridice. Avocatul nu poate efectua aceste acţiuni pentru sine, pentru membrii familiei sale, pentru rude sau afini. (5) Acţiunile specificate la alin. (4) se certifică prin semnătura şi ştampila avocatului, în cazul în care dispune de aceasta, cu indicarea datei şi menţionarea corespunderii cu originalul. Articolul 9. Calitatea serviciilor de asistenţă juridică Asistenţa juridică acordată de avocat trebuie să corespundă bunelor practici profesionale în materie juridică, normelor materiale şi procedurale şi să rezulte dintr-o conduită profesională şi corectă. Capitolul II. AVOCAŢII Articolul 10. Cerinţe pentru exercitarea profesiei de avocat (1) Profesia de avocat poate fi exercitată de persoana care are cetăţenia Republicii Moldova, în privinţa căreia nu a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară sub forma tutelei, are diplomă de licenţiat în drept sau echivalentul acesteia, se bucură de o reputaţie ireproşabilă şi a fost admisă în profesia de avocat după efectuarea stagiului profesional și susţinerea examenului de calificare. (2) Sunt scutite de efectuarea stagiului profesional persoanele care au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror, dacă, în termen de 6 luni de la demisia din funcţia respectivă, au solicitat participarea la examenul de calificare. (3) Persoanele scutite de efectuarea stagiului profesional, până la participarea la examenul de calificare, sunt obligate să urmeze cursuri, în volum de cel puţin 20 de ore, în cadrul Centrului de Instruire a Avocaților, privind etica și deontologia avocaţilor, administrarea profesiei și din alte domenii stabilite în statutul profesiei de avocat. (4) Persoana nu are reputaţie ireproşabilă şi nu poate fi admisă la examen, nici nu i se eliberează licența pentru exercitarea activității de avocat dacă: a) a fost condamnată pentru infracţiuni grave, deosebit de grave, excepţional de grave săvârşite cu intenţie, chiar dacă au fost stinse antecedentele penale; b) are antecedente penale nestinse pentru comiterea altor infracţiuni sau interdicții aplicate pentru comiterea acestora; c) i-a fost retrasă licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat; d) a plecat din funcţia de judecător, procuror, notar, executor judecătoresc, administrator autorizat, consultant juridic, funcţionar public sau din alte organe din domeniul dreptului în circumstanțe care nu sunt onorabile; e) are un comportament sau desfășoară o activitate care nu este compatibilă cu normele Codului deontologic al avocatului; f) a comis un abuz prin care a încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stabilit prin hotărâre judecătorească emisă de instanțele naționale sau internaționale. Articolul 11. Incompatibilități (1) Profesia de avocat este incompatibilă cu: a) oricare funcție publică sau de demnitate publică; b) activitatea de notar și cea de executor judecătoresc; c) alte activități ce lezează demnitatea ori independența profesiei de avocat sau bunele moravuri. (2) Incompatibilitățile prevăzute la alin. (1) nu se răsfrâng asupra avocaților a căror activitate este suspendată. (3) Nu se admite acordarea de către avocat a asistenței juridice de reprezentare a intereselor în instanțele de judecată în alt temei decât în baza contractului de asistență juridică înregistrat la cabinetul avocatului sau la biroul asociat de avocați. Excepție fac cazurile  de reprezentare a intereselor soțului/soției și ale rudelor până la gradul al patrulea inclusiv. (4) Avocatul nu poate deține concomitent funcții în Consiliul Uniunii Avocaților și în orice comisie a Uniunii Avocaților sau în două ori mai multe comisii ale Uniunii Avocaților. În termen de cel mult 15 zile de la desemnare sau alegere, avocatul va decide în care organ de autoadministrare va activa în continuare. Articolul 12. Dreptul de a desfăşura activitatea de avocat (1) Pentru desfăşurarea activităţii de avocat, solicitantul care a susţinut examenul de calificare adresează o cerere scrisă  ministrului justiţiei privind eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat. (2) După primirea licenţei, avocatul este în drept să desfăşoare activitatea de avocat doar după: a) depunerea jurămîntului; b) înregistrarea unei forme de organizare a activităţii de avocat în condiţiile art.32. Articolul 13. Suspendarea și reluarea activității de avocat (1) Activitatea de avocat se suspendă: a) în temeiul cererii scrise a avocatului, din momentul depunerii originalului licenței și a legitimației de avocat, cu ulterioara consemnare a acestui fapt, în termen de 3 zile lucrătoare, în Lista avocaților care au dreptul de a exercita profesia de avocat; b) în caz de incompatibilitate, pe durata existenței acestei stări; c) pe perioada interdicției de a activa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau decizie de aplicare a sancțiunii disciplinare, din ziua rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești sau din ziua publicării deciziei cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare pe pagina web oficială a Uniuni Avocaților, la rubrica „Actele UA recente”; d) pe perioada aplicării măsurii preventive privative de libertate; e) în cazul neefectuării de către avocat a defalcărilor în bugetul Uniunii Avocaților, la expirarea a 6 luni de la termenul scadent, până la achitarea integrală a restanței; f) la expirarea termenului prevăzut la art. 57 alin. (1) lit. c), până la plata amenzii. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)–f), licența și legitimația avocatului a cărui activitate este suspendată se transmit, în termen de 10 zile lucrătoare, Consiliului Uniunii Avocaților, unde se păstrează pe parcursul perioadei de suspendare a activității de avocat. (3) La epuizarea circumstanțelor care au dus la suspendarea activității de avocat, avocatul depune, la Uniunea Avocaților, cerere de consemnare a reluării activității de avocat, cu anexarea actelor ce justifică epuizarea circumstanțelor care au stat la baza suspendării. (4) Suspendarea și reluarea activității de avocat se consemnează de către secretarul general al Uniunii Avocaților, în cel mult 3 zile lucrătoare, în Lista avocaților care au dreptul de a exercita profesia de avocat. Această listă se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubricile „Lista avocaților” și „Actele UA recente”, iar copia ei se remite Ministerului Justiției. (5) Desfășurarea activității de avocat pe perioada suspendării constituie abatere disciplinară gravă. Articolul 14. Încetarea activităţii de avocat (1) Activitatea de avocat încetează: a) prin renunţare în scris la exerciţiul profesiei; b) în cazul retragerii licenţei; c) în caz de deces; d) în cazul în care avocatul a fost condamnat irevocabil pentru o faptă prevăzută de legea penală şi incompatibilă cu normele deontologice ale activităţii de avocat. (2) Avocatul a cărui activitate a încetat este obligat să restituie Consiliului Uniunii Avocaţilor, în termen de 10 zile, licenţa şi legitimaţia de avocat. (3) Încetarea activității de avocat se consemnează, în termen de 10 zile, în temeiul hotărârii Consiliului Uniunii Avocaților, în Lista avocaților care au dreptul de a exercita profesia de avocat. Hotărârea Consiliului Uniunii Avocaților se comunică Ministerului Justiției în cel mult 10 zile de la adoptare. Articolul 15. Avocatul stagiar (1) Avocat stagiar poate fi cetăţeanul Republicii Moldova, licenţiat în drept, în privința căruia nu a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară sub forma tutelei și care are o reputaţie ireproşabilă, care a promovat examenul de admitere la stagiu şi care a încheiat cu unul dintre avocaţi contract de efectuare a stagiului profesional. (2) Avocatul stagiar activează sub supravegherea avocatului îndrumător. (2-1) Reglementările referitoare la avocat sunt aplicabile și avocatului stagiar, dacă prin prezenta lege nu este stabilit altfel. (3) Avocatului stagiar i se permite să acorde, contra plată, asistenţă juridică clientului în cadrul judecătoriilor, curţilor de apel şi autorităţilor publice. Avocatul stagiar are dreptul să asiste avocatul îndrumător, la orice fază a procesului penal, în cazul apărării drepturilor bănuitului, ale învinuitului sau ale inculpatului și să acorde asistență juridică la toate fazele procesului penal celorlalte părți participante la procesul penal, contravențional și civil, cu excepția reprezentării părții la faza procesului în recurs. (3-1) Remunerarea avocatului stagiar se efectuează în condiţiile art. 63. (3-2) La decizia Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, avocatul stagiar are dreptul să acorde asistență juridică garantată de stat în condițiile alin. (3). Mecanismul și criteriile de selectare a avocaților stagiari, condițiile și modul de acordare a asistenței juridice garantate de stat, remunerarea, mecanismul de monitorizare a calității asistenței juridice garantate de stat acordate de către acești avocați stagiari sunt stabilite de către Consiliul Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat. (4) Avocatul stagiar poartă răspundere personală pentru calitatea asistenţei juridice acordate şi răspunde disciplinar în modul prevăzut la capitolul IX. (5) Avocatul stagiar se supune regimului fiscal aplicabil avocaţilor. (6) Avocatul stagiar este obligat: a) să achite taxa pentru efectuarea stagiului profesional; b) să urmeze cursuri de formare iniţială. Durata cursurilor de formare iniţială nu poate fi mai mică decît 80 de ore în decursul stagiului profesional; c) să acorde asistenţă juridică clientului în baza contractului de asistenţă juridică, încheiat în modul prevăzut la art. 60 alin. (1) şi validat de avocatul îndrumător; d) să ţină dosarele de asistenţă juridică; e) să păstreze secretul profesional. (7) Dosarele personale ale avocaţilor stagiari se păstrează la Consiliul Uniunii Avocaţilor. Articolul 16. Specialiştii (1) Pentru îndeplinirea unor activităţi auxiliare în procesul de acordare a asistenţei juridice, biroul asociat de avocaţi sau cabinetul avocatului poate angaja specialişti din diferite domenii, conform specificului acestor activităţi. (2) Angajarea în calitate de specialist este imposibilă în cazul existenţei unuia din temeiurile specificate la art.10 alin.(4). (3) Specialistul nu dispune de drepturile avocatului şi nu poate fi admis la îndeplinirea de sine stătător a însărcinărilor de acordare a asistenţei juridice. (4) Specialistul angajat este obligat să păstreze secretul profesional. (5) Condiţiile de activitate şi modul de remunerare a specialistului se stabilesc în bază de contract. Articolul 17. Legitimaţia (1) Legitimaţiile pentru avocaţi şi avocaţii stagiari se eliberează de către Consiliul Uniunii Avocaţilor. (2) Modelele legitimaţiilor se aprobă de către Consiliul Uniunii Avocaţilor. (3) Avocatul are dreptul să deţină ştampilă personală. Capitolul III. ADMITEREA ÎN PROFESIA DE AVOCAT Articolul 18. Admiterea la stagiul profesional (1) Admiterea la stagiul profesional se face în bază de examen, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii în drepturi. Modul de organizare a examenului de admitere la stagiu se stabileşte în statutul profesiei de avocat. (2) La examenul de admitere la stagiu pot participa numai persoanele care întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei de avocat. (3) Examenul de admitere la stagiu este organizat de Comisia de licenţiere a profesiei de avocat. (4) Rezultatele examenelor de admitere la stagiu sînt aprobate prin hotărîre a Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat. A promovat examenul persoana care a acumulat cel puțin punctajul minim stabilit în statutul profesiei de avocat. (5) Hotărârea privind admiterea la stagiul profesional se comunică persoanelor care au susținut examenul de admitere la stagiu, în termen de 24 de ore de la adoptare, prin publicare pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubrica „Actele UA recente”. Articolul 19. Stagiul profesional (1) Persoana care a promovat examenul de admitere la stagiu efectuează un stagiu de pregătire profesională cu o durată maximă de 24 de luni. Avocatul stagiar poate participa la examenul de calificare după efectuarea stagiului profesional de cel puțin 12 luni. Stagiul profesional se finalizează la admiterea în profesia de avocat sau la expirarea a 24 de luni de stagiu, oricare dintre aceste două momente survine mai întâi. (1-1) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în situații excepționale, durata stagiului profesional poate fi prelungită în baza hotărârii Consiliului Uniunii Avocaților. (2) Condiţiile efectuării stagiului profesional, drepturile şi obligaţiile avocatului stagiar, ale avocatului îndrumător, precum şi ale baroului faţă de aceştia, sînt reglementate în statutul profesiei de avocat. (3) Stagiul profesional se desfășoară în baza contractului încheiat între avocatul stagiar și avocatul îndrumător, înregistrat la Uniunea Avocaților. Contractul de efectuare a stagiului este gratuit. Avocatul stagiar poate fi remunerat pentru activitatea desfășurată în timpul stagiului în cadrul biroului asociat sau al cabinetului avocatului. (4) Avocatul îndrumător trebuie să dispună de birou cu un spaţiu suficient pentru asigurarea stagiului profesional, să aibă o vechime în profesia de avocat de cel puţin 5 ani şi o reputaţie ireproşabilă. Un avocat îndrumător poate avea concomitent cel mult 2 avocaţi stagiari. (5) Stagiul profesional se suspendă pe timpul serviciului militar sau al concentrării, în caz de absenţă motivată a avocatului stagiar ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa acestuia. Perioada de stagiu efectuată anterior se include în durata stagiului profesional. (6) După expirarea a 2 ani de la finalizarea stagiului profesional, persoana poate participa la examenul de calificare doar cu condiția efectuării repetate a stagiului profesional cu o durată minimă de 6 luni, fiind scutită de susținerea examenului de admitere la stagiu. Articolul 20. Admiterea în profesia de avocat (1) Pentru a fi admisă în profesie, persoana susţine examenul de calificare în faţa Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat. A promovat examenul persoana care a acumulat cel puțin punctajul minim stabilit în statutul profesiei de avocat. (2) Persoana care a efectuat stagiul profesional și nu a promovat examenul de calificare poate participa la alte două examene de calificare. Dacă nu promovează de trei ori examenul de calificare, aceasta va fi admisă în profesie în condițiile art. 18 și 19. (2-1) Persoanele scutite de efectuarea stagiului profesional conform art. 10 alin. (2) sunt obligate, sub sancțiunea decăderii din drept, să se prezinte la examenul de calificare în termen de un an de la solicitarea de a fi admis în profesie. Acest termen se prelungește de Consiliul Uniunii Avocaților, pentru o durată rezonabilă, în cazul în care constată imposibilitatea persoanei de a respecta condițiile art. 10 alin. (3), în circumstanțe care nu depind de voința acesteia, sau imposibilitatea organizării în acest termen a cel puțin unui examen de calificare. În cazul nesusținerii examenului, persoana care dorește să-l susțină repetat este obligată să se prezinte la examenul de calificare imediat următor. Dacă nu promovează de două ori examenul de calificare, aceasta va fi admisă în profesie în condiţiile art. 18 şi 19. (3) Modul de organizare a examenului de calificare se stabileşte în statutul profesiei de avocat. (3-1) Modul de elaborare a spețelor și a subiectelor pentru examenul de calificare, precum și de apreciere a răspunsurilor candidaților este prevăzut în statutul profesiei de avocat. (4) Rezultatele examenelor de calificare sînt aprobate prin hotărîre a Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat și se publică, în cel mult 3 zile, pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubrica „Actele UA recente”. (5) Hotărîrea privind admiterea în profesia de avocat se adoptă şi se comunică persoanei care a susţinut examenul de calificare în termen de 10 zile de la data susţinerii. Articolul 21. Actele necesare pentru admiterea în profesia de avocat (1) Pentru admiterea la stagiul profesional, solicitantul prezintă Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat: a) cererea de primire la examenul de admitere la stagiu; b) copia buletinului de identitate; c) copia diplomei de licenţiat în drept sau a echivalentului acesteia; d) copia carnetului de muncă, după caz; e) cazierul judiciar; f) certificatul medical; g) avizul avocatului care acceptă să-i fie îndrumător; h) declarația pe proprie răspundere, la care se anexează chestionarul de evaluare a bunei reputații; i) copia diplomei de doctor în drept, după caz. (2) Pentru admiterea la examenul de calificare, avocatul stagiar prezintă Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat: a) cererea de admitere la examenul de calificare; b) declaraţia despre faptul că în perioada stagiului profesional el nu a desfăşurat activităţi incompatibile cu profesia de avocat, specificate la art. 11; c) declaraţia pe proprie răspundere, la care se anexează chestionarul de evaluare a bunei reputaţii; c-1) confirmarea privind susținerea orelor de instruire inițială; d) raportul de activitate întocmit de către avocatul stagiar conform cerinţelor stabilite în statutul profesiei; e) referinţa eliberată de avocatul îndrumător; f) legitimaţia de avocat stagiar. (3) Pentru admiterea la examenul de calificare, persoanele specificate la art. 10 alin. (2) prezintă Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat actele menţionate la alin. (1) lit. b)–f) și h) și alin. (2) lit. a) și c-1) din prezentul articol, precum și actele care confirmă plecarea onorabilă din funcțiile menționate la art. 10 alin. (2). (4) Prezentarea unor acte ce conțin informații neveridice sau neprezentarea informațiilor solicitate pentru confirmarea circumstanțelor menționate la art. 10 constituie temei pentru neadmiterea la examen, neadmiterea în profesie sau retragerea licenței. Articolul 22. Eliberarea licenţei (1) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat este unicul act care confirmă statutul avocatului. (2) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se eliberează de către Ministerul Justiţiei în termen de 10 zile de la data depunerii cererii.  (3) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se eliberează pe termen nelimitat şi este valabilă pe întreg teritoriul Republicii Moldova. (4) Hotărîrea privind refuzul de eliberare a licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat poate fi atacată în contencios administrativ. (5) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se eliberează contra unei plăţi în mărime de 450 de lei, achitate în contul Ministerului Justiţiei. Articolul 23. Conţinutul licenţei (1) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat trebuie să conţină: a) denumirea autorităţii de licenţiere; b) seria şi numărul formularului; c) menţiunea despre exercitarea profesiei de avocat; d) numele şi prenumele avocatului; e) codul de identificare; f) numărul de înregistrare şi data eliberării licenţei; g) semnătura ministrului justiţiei, certificată prin aplicarea ştampilei. (2) Formularul licenţei este un document de strictă evidenţă. (3) Forma licenţei este aprobată de Ministerul Justiţiei. Articolul 24. Registrul licenţelor (1) Registrul licenţelor pentru exercitarea profesiei de avocat eliberate se ţine de către Ministerul Justiţiei. (2) Registrul licenţelor cuprinde următoarele informaţii: a) numele şi prenumele avocatului; b) codul de identificare; c) data emiterii, de către Comisia de licenţiere a profesiei de avocat, a hotărîrii privind susţinerea examenului de calificare; d) numărul de înregistrare al licenţei; e) data eliberării licenţei; f) semnătura avocatului de primire a licenţei. Articolul 25. Retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat (1) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage în cazul: a) comiterii unei abateri disciplinare prin neonorarea obligațiilor contractuale sau prin încălcarea normelor Codului deontologic al avocatului timp de un an de la aplicarea sancțiunii disciplinare; b) exercitării profesiei de avocat după suspendarea de drept a activităţii avocatului sau netransmiterii, de către avocatul a cărui activitate este suspendată, la Consiliul Uniunii Avocaţilor a licenţei şi a legitimaţiei în termenul stabilit; c) încălcării sistematice de către avocat a condiţiilor de acordare a asistenţei juridice garantate de stat; d) refuzului repetat, nemotivat, de a acorda asistenţă juridică garantată de stat la solicitarea oficiilor teritoriale ale Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat; e) depistării circumstanţelor care adeveresc acţiunile nelegitime ale avocatului la obţinerea licenţei; f) încălcării grave, de o singură dată, a normelor Codului deontologic al avocatului; g) rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a stabilit vinovăția avocatului în comiterea cu intenție a unei infracțiuni care este de natură să afecteze demnitatea profesiei de avocat; h) pierderii, de către avocat, a cetăţeniei Republicii Moldova după obţinerea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat; j) neindicării, în contractul de asistenţă juridică, a onorariilor încasate de la client sau indicării unor sume diminuate. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)–c), e)–g) și j), licența pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage de către Ministerul Justiției în temeiul hotărârii Comisiei pentru etică și disciplină, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. h) – din oficiu. În cazul prevăzut la alin. (1) lit. d), licența pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage de către Ministerul Justiției, la propunerea Consiliului National pentru Asistentă Juridică Garantată de Stat, cu acordul Comisiei pentru etică și disciplină. (3) Hotărîrea privind retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat poate fi atacată în contencios administrativ. Articolul 26. Jurămîntul avocatului (1) Avocatul depune următorul jurămînt: "Eu, avocatul (numele, prenumele), jur să-mi aduc aportul la apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale omului, să-mi îndeplinesc conştiincios şi onest îndatoririle de avocat, să păstrez secretul profesional şi, prin comportamentul meu, să nu compromit onoarea profesională a avocatului." (2) Textul jurămîntului este semnat de avocat. Articolul 27. Dosarul personal al avocatului Dosarul personal al avocatului se păstrează la Consiliul Uniunii Avocaţilor. Dosarul personal include copia licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat, textul jurămîntului, precum şi copiile hotărîrilor emise de Comisia de licenţiere a profesiei de avocat şi de Comisia pentru etică şi disciplină. Articolul 28. Lista avocaților care au dreptul de a exercita profesia de avocat Lista avocaților care au dreptul de a exercita profesia de avocat se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubricile „Lista avocaților” și „Actele UA recente”, iar copia ei se remite Ministerului Justiției. Lista se actualizează constant. Capitolul V. FORMELE DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DE AVOCAT Articolul 29. Formele de organizare (1) Profesia de avocat se exercită, la discreţia fiecărui avocat, în una din următoarele forme: a) cabinet al avocatului; b) birou asociat de avocaţi. (2) Avocatul poate fi fondator doar al unui cabinet sau al unui birou asociat de avocaţi. (3) Denumirea cabinetului avocatului include numele şi prenumele acestuia. Biroul asociat de avocaţi poate avea denumire. (4) Dizolvarea cabinetului avocatului sau a biroului asociat de avocaţi se efectuează în conformitate cu legislaţia civilă. (5) Cabinetul avocatului şi biroul asociat de avocaţi ţin registrul contractelor de asistenţă juridică încheiate de către avocaţi şi avocaţii stagiari cu clienţii lor. (6) Cabinetul avocatului şi biroul asociat de avocaţi activează în condiţii juridice şi economice egale şi nu pot fi discriminate unul faţă de altul sub aspect financiar, fiscal ori de altă natură. Articolul 30. Cabinetul avocatului (1) În cabinetul avocatului îşi exercită profesia un singur avocat (fondatorul cabinetului). (2) Cabinetul avocatului activează şi se prezintă în raporturile juridice ca persoană fizică. Articolul 31. Biroul asociat de avocaţi (1) Biroul asociat de avocaţi este fondat de doi şi mai mulţi avocaţi (fondatori ai biroului). Avocaţii îşi exercită profesia de sine stătător. (2) Biroul asociat de avocați este persoană juridică și este supus regimului transparenței fiscale. Plata impozitului pe venit se face, prin intermediul biroului asociat de avocați, de către fiecare avocat și avocat stagiar care activează în cadrul biroului asociat de avocați, pentru venitul propriu. (3) Biroul asociat de avocaţi dispune de conturi în bancă şi are dreptul să deţină ştampilă.    (4) Raporturile dintre avocaţii biroului asociat de avocaţi sînt reglementate în bază de contract. (5) Biroul asociat de avocaţi este condus de un avocat ales de membrii biroului. Articolul 32. Înregistrarea formelor de organizare (1) Cabinetele avocaţilor şi birourile asociate de avocaţi se înregistrează de către Ministerul Justiţiei în termen de o lună de la data prezentării: a) cererii de înregistrare; b) declaraţiei de fondare a cabinetului avocatului sau a biroului asociat de avocaţi. Forma declaraţiei se aprobă de către  Ministerul Justiţiei; c) copiilor licenţelor pentru exercitarea profesiei de avocat; d) copiilor actelor care confirmă adresa sediului cabinetului avocatului sau a biroului asociat de avocaţi; e) datelor de contact (număr de telefon, adresă electronică şi poştală); f) confirmării privind notificarea Uniunii Avocaților despre intenția înregistrării, forma de organizare aleasă și sediu. (1-1) Înregistrarea schimbării de sediu al cabinetului avocatului sau al biroului asociat de avocați se face printr-o cerere înaintată Ministerului Justiției, la care se anexează: a) copiile actelor care confirmă adresa sediului cabinetului avocatului sau al biroului asociat de avocați și drepturile deținute asupra acestuia; b) confirmarea notificării Uniunii Avocaților despre schimbarea de sediu; c) procesul-verbal cu privire la schimbarea de sediu (în cazul biroului asociat de avocați); d) informația cu privire la datele de contact ale avocatului (numărul de telefon, adresa electronică și poștală). (1-2) Radierea cabinetului avocatului sau a biroului asociat de avocați se face printr-o cerere înaintată Ministerului Justiției, la care se anexează: a) decizia de dizolvare a cabinetului avocatului sau a biroului asociat de avocați; b) certificatul privind lipsa restanțelor fată de bugetul public național; c) copia buletinului de identitate; d) confirmarea notificării Uniunii Avocaților despre intenția dizolvării. (2) Înregistrarea cabinetelor avocaţilor şi birourilor asociate de avocaţi se efectuează prin introducerea datelor în registrul ţinut de Ministerul Justiţiei. În caz de modificare a numărului de avocaţi, de schimbare a denumirii sau a sediului, noile date se consemnează în registru. (3) Cabinetului avocatului sau biroului asociat de avocaţi i se eliberează un extras din registru, care serveşte drept temei pentru punerea la evidenţa fiscală, înregistrarea în calitate de plătitor de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat și de prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, pentru confecţionarea ştampilei şi deschiderea conturilor bancare. (4) Refuzul de înregistrare a cabinetului avocatului sau a biroului asociat de avocaţi poate fi atacat în contencios administrativ. (5) Avocatul este în drept să modifice forma de organizare a activităţii de avocat în condiţiile prezentei legi. Capitolul VI. ASOCIAŢIILE DE AVOCAŢI Articolul 33. Asociaţiile de avocaţi (1) În scopul apărării drepturilor şi intereselor lor, avocaţii sînt în drept să se asocieze, pe principii benevole, conform legislaţiei cu privire la organizaţiile necomerciale, în asociaţii profesionale locale, centrale şi internaţionale, în baza calităţii de membru individual sau colectiv, şi să se înregistreze în modul stabilit. (2) Asociaţiile de avocaţi, specificate la alin.(1), pot acorda asistenţă materială  avocaţilor din cadrul acestor asociaţii şi membrilor familiilor acestora. (3) Asociaţiile de avocaţi centrale şi cele internaţionale pot avea structuri regionale. Capitolul VII. ORGANELE DE AUTOADMINISTRARE ALE AVOCAŢILOR Articolul 34. Organizarea şi funcţionarea organelor de autoadministrare ale avocaţilor (1) Organele de autoadministrare ale avocaţilor sînt organizate şi funcţionează în baza principiului autonomiei, în limitele competenţelor prevăzute de prezenta lege. Pot fi aleși în funcțiile de președinte al Uniunii Avocaților, decan, prodecan al baroului, membru al Consiliului Uniunii Avocaților, membru al comisiilor constituite în cadrul Uniunii Avocaților avocații care au desfășurat activitate de avocat cel puțin 5 ani cumulativ. (2) Alegerea organelor de conducere ale profesiei de avocat se face prin vot secret, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege. De regulă, votarea se efectuează cu utilizarea mijloacelor electronice. (3) Organele de conducere colegiale adoptă hotărîri prin vot deschis. (4) Modul de organizare și desfășurare a alegerilor în cadrul Uniunii Avocaților prin utilizarea mijloacelor electronice se stabilește în statutul profesiei de avocat. (5) Membrii organelor de autoadministrare ale avocaților își exercită mandatul până la alegerea sau desemnarea noilor membri ori până la preluarea mandatului de către înlocuitor conform listei de supleanți. Articolul 35. Uniunea Avocaţilor (1) Uniunea Avocaţilor este organul de autoadministrare al avocaţilor, din care fac parte toţi membrii barourilor din ţară, şi are sediul în municipiul Chişinău. (2) Uniunea Avocaţilor este persoană juridică, are patrimoniu şi buget propriu. Patrimoniul Uniunii Avocaţilor poate fi folosit şi în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile legii. (3) Bugetul Uniunii Avocaţilor se formează din: a) contribuţiile avocaţilor; b) taxele stabilite de Consiliul Uniunii Avocaților; c) - abrogată; d) amenzile achitate de avocaţi în calitate de sancţiuni disciplinare; e) alte plăţi neinterzise de lege. (4) Modul de gestionare a mijloacelor acumulate în bugetul Uniunii Avocaţilor se verifică o dată la 4 ani printr-un audit independent. (5) Organele de conducere ale Uniunii Avocaţilor sînt: a) Congresul; b) Consiliul Uniunii Avocaţilor; c) preşedintele Uniunii Avocaţilor; d) secretarul general al Uniunii Avocaţilor. (6) În cadrul Uniunii Avocaţilor se constituie şi funcţionează: a) Comisia de licenţiere a profesiei de avocat; a-1) Comisia de soluționare a contestațiilor; b) Comisia pentru etică şi disciplină; b-1) Centrul de Instruire a Avocaților; c) Comisia de cenzori; d) secretariatul. Articolul 35-1. Dreptul de vot Dreptul de vot la Congres și la adunarea generală a baroului îl au avocații care au dreptul să desfășoare activitatea de avocat la ziua menționată la art. 50-1 alin. (3). Articolul 36. Congresul (1) Congresul este organul suprem al Uniunii Avocaților. La lucrările Congresului participă toți avocații cu drept de vot. Statutul profesiei de avocat poate stabili reguli privind participarea la Congres doar a delegaților din partea barourilor, inclusiv modul de delegare și modul de participare a delegaților. (2) Congresul se întrunește anual în sesiune ordinară, fiind convocat și organizat de Consiliul Uniunii Avocaților. Convocarea Congresului se face cu cel puțin o lună înainte de data stabilită, prin plasarea pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubrica „Actele UA recente”, a ordinii de zi și a materialelor ce urmează a fi examinate. (3) În situații excepționale, la cererea a cel puțin 1/3 din numărul barourilor sau din proprie inițiativă, Consiliul Uniunii Avocaților convoacă Congresul în sesiune extraordinară în cel mult 10 zile de la data solicitării sau de la data survenirii evenimentului justificativ. (4) Congresul se consideră legal constituit dacă la el participă mai mult de 1/3 din numărul avocaților cu drept de vot sau, după caz, din numărul delegaților. Exprimarea dreptului de vot prin mijloace electronice se consideră participare la Congres. (5) În cazul în care numărul legal prevăzut la alin. (4) nu este întrunit, Consiliul Uniunii Avocaților stabilește o nouă dată a Congresului în cel mult 30 de zile de la data primei convocări. Congresul convocat repetat se consideră legal constituit indiferent de numărul avocaților prezenți. (6) Congresul adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor valabil exprimate, dacă prezenta lege nu prevede altfel. (7) Hotărârile Congresului privind alegerea organelor de conducere ale Uniunii Avocaților se adoptă conform principiului acumulării de către candidat a celui mai mare număr de voturi valabil exprimate. În caz de paritate de voturi, câștigătorul se determină prin tragere la sorți. (8) Președinte al Uniunii Avocaților se consideră ales candidatul care a obținut majoritatea simplă din voturile valabil exprimate. În cazul în care niciun candidat nu a acumulat majoritatea simplă din voturile valabil exprimate, se organizează turul doi, la care participă primii doi candidați ce au obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. În caz de paritate de voturi în turul doi, câștigătorul se determină prin tragere la sorți. (9) Hotărârile Congresului intră în vigoare din momentul adoptării și se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubrica „Actele UA recente”, în termen de 15 zile de la data desfășurării Congresului. Hotărârile Congresului prin care se aprobă modificări sau completări la statutul profesiei de avocat se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în termen de 5 zile de la adoptare. (10) Hotărârile Congresului pot fi contestate în instanța de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ, fără a recurge la procedura prealabilă. Articolul 37. Competenţa Congresului Congresul are următoarele atribuţii: a) alege, dintre membrii săi, şi revocă preşedintele Uniunii Avocaţilor şi membrii Comisiei pentru etică şi disciplină și ai Comisiei de licențiere a profesiei de avocat; b) elaborează propuneri pentru perfecţionarea legislaţiei; c) aprobă şi modifică Codul deontologic al avocatului şi statutul profesiei de avocat; d) examinează execuția bugetară anuală a Uniunii Avocaților; e) - abrogată; f) - abrogată; g) audiază şi aprobă rapoartele anuale privind activitatea Consiliului, secretarului general şi a comisiilor Uniunii Avocaţilor; h) adopta hotărîri privind relaţiile dintre barouri; i) adoptă alte hotărîri privind activitatea Uniunii Avocaţilor. Articolul 37-1. Substituirea membrilor organului de conducere Candidații votați care nu au intrat în componența organului colegial de autoadministrare al avocaților formează lista de supleanți ai organului de conducere colegial respectiv pentru completarea componenței de bază a acestuia în cazul încetării sau suspendării mandatului membrilor săi. Substituirea membrilor organului de conducere colegial se efectuează în baza listei de supleanți, în funcție de numărul de voturi obținute, în ordinea descrescătoare a acestora. Articolul 38. Consiliul Uniunii Avocaţilor (1) Consiliul Uniunii Avocaţilor este organul reprezentativ şi deliberativ al avocaţilor, care asigură activitatea permanentă a Uniunii Avocaţilor. (2) Consiliul Uniunii Avocaţilor este format din preşedintele Uniunii Avocaţilor, decanii barourilor şi avocaţii delegaţi de barouri conform normei de reprezentare, stabilită în statutul profesiei de avocat. (3) Mandatul delegaților barourilor în Consiliul Uniunii Avocaților este de 4 ani. În cazul încetării mandatului unuia dintre delegații barourilor în cadrul Consiliului Uniunii Avocaților, supleantul lui din lista de supleanți ai Consiliului Uniunii Avocaților execută diferența de mandat rămasă. (4) Consiliul Uniunii Avocaţilor se întruneşte o dată în lună. Convocarea Consiliului se face cu cel puţin 15 zile înainte de data şedinţei, prin înştiinţarea în scris a membrilor şi cu plasarea pe pagina oficială de Internet a Uniunii Avocaţilor a ordinii de zi şi a materialelor ce urmează a fi examinate. Orice membru al Consiliului Uniunii Avocaților poate propune chestiuni pentru ordinea de zi. (5) Președintele Uniunii Avocaților sau 1/3 din numărul membrilor Consiliului Uniunii Avocaților pot convoca ședința extraordinară a Consiliului. În acest caz, termenele prevăzute la alin. (4) nu se aplică și ședința extraordinară se convoacă în termen nu mai mare de 5 zile lucrătoare. Președintele Uniunii Avocaților nu este în drept să refuze sau să ignore cererea membrilor Consiliului Uniunii Avocaților privind convocarea ședinței extraordinare a Consiliului. (6) Ședința Consiliului Uniunii Avocaților se consideră legal întrunită dacă la ea participă mai mult de jumătate din membrii Consiliului. (7) Ședințele Consiliului se desfășoară cu prezența membrilor Consiliului și sunt publice. Consiliul poate decide desfășurarea ședinței prin intermediul mijloacelor electronice. Pentru motive temeinice, Consiliul poate decide ca ședința sau o parte din ședință să se desfășoare fără accesul publicului. (8) Hotărârile Consiliului Uniunii Avocaților se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți și se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubrica „Actele UA recente”, în termen de 15 zile de la adoptare. Hotărârile Consiliului Uniunii Avocaților se contestă în instanța de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ, fără a recurge la procedura prealabilă. (9) Procesul-verbal al ședinței Consiliului Uniunii Avocaților se semnează de către președintele Uniunii Avocaților și secretarul ședinței. Hotărârile Consiliului Uniunii Avocaților se semnează de către președintele Uniunii Avocaților. În caz de absență, refuz sau de imposibilitate a președintelui Uniunii Avocaților de a semna, hotărârea și procesul-verbal se vor semna de către un membru desemnat în acest sens de Consiliu. Articolul 39. Competenţa Consiliului Uniunii Avocaţilor Consiliul Uniunii Avocaţilor are următoarele atribuţii: a) asigură executarea hotărîrilor Congresului; b) soluţionează, în perioada dintre sesiunile Congresului, problemele privind exercitarea profesiei de avocat, cu excepţia celor date în competenţa Congresului; b-1) asigură accesul avocaţilor la secretul de stat şi decide asupra perfectării dreptului de acces la secretul de stat, potrivit prevederilor Legii nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat. b-2) aprobă bugetul anual al Uniunii Avocaților și execuția bugetară anuală a acesteia; b-3) aprobă direcțiile prioritare ale activității Uniunii Avocaților și documentele de politici privind realizarea acestora; b-4) stabilește cuantumul taxelor percepute de Uniunea Avocaților; b-5) stabilește mărimea contribuției pe care o varsă avocatul în bugetul Uniunii Avocaților; c) - abrogată; d) adoptă hotărîri în problemele privind pregătirea şi perfecţionarea profesională a avocaţilor; aprobă programul de formare iniţială pentru avocaţii stagiari şi de formare continuă pentru avocaţi; aprobă lista instituţiilor care oferă servicii de instruire profesională; d-1) aprobă regulamente, instrucțiuni și proceduri privind activitatea de avocat; d-2) aprobă regulamentul Centrului de Instruire a Avocaților; e) formulează  recomandări privind relaţiile dintre barouri; f) elaborează și aprobă metodologia de desfășurare a examenelor de admitere la stagiu și a examenelor de calificare; f-1) consemnează încetarea activității de avocat; g) înregistrează contractele privind efectuarea stagiului profesional; g-1) numește secretarul general al Uniunii Avocaților și prelungește contractul acestuia; h) soluţionează conflictele şi litigiile ce ţin de efectuarea stagiului profesional; i) aprobă şi publică bunele practici profesionale pentru avocaţi şi mecanismul de asigurare a calităţii serviciilor de asistenţă juridică; j) aprobă forma unică a inscripţiilor pe ştampilele avocaţilor şi rechizitele antetului, ţinînd cont de forma de organizare a activităţii de avocat; k) desemnează membrii Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat din rîndul avocaţilor; l) întocmeşte raportul anual de activitate şi îl prezintă spre aprobare Congresului; m) aprobă contractele încheiate de secretarul general al Uniunii Avocaţilor a căror valoare depăşeşte suma stabilită în statutul profesiei de avocat; n) aprobă statul de funcţie al secretariatului; n-1) elaborează și aprobă recomandări cu privire la mărimea minimă a onorariilor pentru avocați; n-2) instituie și desființează forme asociative și structuri organizatorice ale avocaților și ale avocaților stagiari în cadrul Uniunii Avocaților prin aprobarea statutelor și/sau regulamentelor de activitate ale acestora; n-3) aprobă procedura de verificare a respectării de către avocați a obligațiilor ce le revin în conformitate cu Legea nr. 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și supraveghează respectarea de către avocați a obligațiilor ce le revin în conformitate cu această lege; o) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau delegate de Congres. Articolul 40. Preşedintele Uniunii Avocaţilor (1) Preşedintele Uniunii Avocaţilor este ales pe un termen de 2 ani dintre avocaţi cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani. Una şi aceeaşi persoană poate fi aleasă preşedinte al Uniunii Avocaţilor pentru cel mult 2 mandate consecutive. (2) Preşedintele Uniunii Avocaţilor are următoarele atribuţii: a) reprezintă Uniunea Avocaţilor în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate; b) prezidează şedinţele Consiliului Uniunii Avocaţilor; c) semnează actele Consiliului Uniunii Avocaţilor; d) supraveghează relaţiile dintre Uniunea Avocaţilor şi barouri, precum şi relaţiile dintre barouri; e) acordă sprijin barourilor în relaţiile acestora cu autorităţile centrale şi cele locale; f) veghează la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a activităţii avocaţilor în instanţele judecătoreşti, în organele de urmărire penală şi în autorităţile publice. (3) Pe perioada lipsei, indisponibilității președintelui Uniunii Avocaților sau a vacanței funcției de președinte al Uniunii Avocaților, atribuțiile acestuia sunt exercitate de către un membru al Consiliului Uniunii Avocaților, desemnat de Consiliu. Articolul 41. Secretarul general al Uniunii Avocaţilor (1) Activitatea organizatorico-administrativă şi economico-financiară a Uniunii Avocaţilor este asigurată de către secretarul general. (2)  Secretarul general este angajat în funcţie de către Consiliul Uniunii Avocaţilor, în bază de concurs, pentru un termen de 5 ani, ce poate fi prelungit. (3) Modul de selectare a secretarului general este stabilit în statutul profesiei de avocat. (4)  Modul de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiei de secretar general se stabileşte în statutul profesiei de avocat. (5) Secretarul general are următoarele atribuţii: a) poartă răspundere pentru gestiunea economico-financiară a Uniunii Avocaţilor; b) încheie acorduri şi contracte în numele Uniunii Avocaţilor; c) ordonează cheltuielile bugetare ale Uniunii Avocaţilor; d) organizează elaborarea, fundamentarea şi prezentarea la Congres a proiectului bugetului anual al Uniunii Avocaţilor; e)  prezintă Consiliului Uniunii Avocaților raportul privind execuţia bugetară anuală a Uniunii Avocaţilor; f) participă, fără drept de vot, la sesiunile Congresului şi la şedinţele Consiliului Uniunii Avocaţilor; g) elaborează proiectul agendei şi pregăteşte materialele de lucru ale Congresului şi ale Consiliului Uniunii Avocaţilor, după consultare cu Consiliul; h) angajează personalul secretariatului şi conduce activitatea acestuia; i) organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din proprietatea sau din administrarea Uniunii Avocaţilor, precum şi a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acesteia; j) îndeplinește alte atribuții puse în sarcină de către Consiliul Uniunii Avocaților. (6) Funcţia de secretar general este remunerată. Cuantumul remunerării este stabilit de Consiliul Uniunii Avocaţilor. (7) Pe perioada mandatului, secretarul general nu este în drept să cumuleze alte funcţii sau activităţi remunerate, cu excepţia celor ştiinţifice şi didactice. (8) Pe perioada lipsei, indisponibilității secretarului general sau a vacanței funcției de secretar general, atribuțiile acestuia sunt exercitate de către o persoană desemnată de Consiliul Uniunii Avocaților. Articolul 42. Comisiile Uniunii Avocaţilor (1) Activitatea comisiilor Uniunii Avocaţilor este organizată de preşedinţii acestora, aleşi la şedinţele comisiilor din membrii acestora. Membrii comisiilor Uniunii Avocaţilor sînt aleşi sau delegaţi pe un termen de 4 ani. (2) Comisiile Uniunii Avocaţilor se convoacă în şedinţe ori de cîte ori este necesar, dar cel puţin o dată în lună. (3) Ședințele comisiilor Uniunii Avocaților sunt publice. Pentru motive temeinice, Comisia poate decide să desfășoare ședința sau o parte din ședință fără accesul publicului. (4) La şedinţele comisiilor Uniunii Avocaţilor pot fi invitaţi reprezentanţi ai cabinetelor avocaţilor, ai birourilor asociate de avocaţi şi ai asociaţiilor de avocaţi, precum şi alte persoane. (5) Hotărârile comisiilor Uniunii Avocaților se adoptă cu votul majorității membrilor lor. Acestea se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubrica „Actele UA recente”, în cel mult 15 zile de la adoptare, cu excepția hotărârilor Comisiei de licențiere a profesiei de avocat. (6) Hotărârile Comisiei pentru etică și disciplină și ale Comisiei de cenzori se contestă în instanța de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ, fără a recurge la procedura prealabilă. Hotărârile Comisiei de licențiere a profesiei de avocat se contestă în procedură prealabilă la Comisia de soluționare a contestațiilor. (7) Hotărârile Comisiei de licențiere a profesiei de avocat se contestă în instanța de contencios administrativ în conformitate cu prevederile art. 43-1 alin. (7). Articolul 43. Comisia de licenţiere a profesiei de avocat (1) Comisia de licențiere a profesiei de avocat este compusă din 11 membri, cu o vechime în profesie de cel puțin 5 ani, dintre care 6 membri sunt aleși de Congres, iar 5 membri – de barouri: doi avocați sunt aleși de baroul care are cea mai mare normă de reprezentare și câte un avocat – din partea celorlalte barouri. Una și aceeași persoană poate fi membru al Comisiei de licențiere a profesiei de avocat cel mult 2 mandate consecutive. (2) - abrogat. (3) Comisia de licenţiere a profesiei de avocat: a) adoptă hotărîri privind admiterea la examene; b) organizează examenele de admitere la stagiu şi de calificare; c) aprobă rezultatele examenelor de admitere la stagiu şi adoptă hotărîri privind admiterea la stagiul profesional; d) aprobă rezultatele examenelor de calificare şi adoptă hotărîri privind admiterea în profesie. (3-1) Ședințele Comisiei de licențiere a profesiei de avocat se consideră deliberative dacă la ele participă cel puțin 9 membri. Exercitarea atribuțiilor Comisiei de licențiere a profesiei de avocat prevăzute la alin. (3) lit. c) și d) este reglementată de statutul profesiei de avocat. (3-2) Hotărârile Comisiei de licențiere a profesiei de avocat se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubrica „Actele UA recente”, în termen de 24 de ore de la adoptare. (3-3) Participantul la examenul de admitere la stagiu sau la examenul de calificare are acces la lucrarea proprie și poate face copii de pe aceasta. (4) Hotărârile Comisiei de licențiere a profesiei de avocat pot fi contestate, în termen de 3 zile de la publicare, la Comisia de soluționare a contestațiilor. Hotărârile Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat se contestă în instanța de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ. Articolul 43-1. Comisia de soluționare a contestațiilor (1) Contestațiile privind rezultatele examenelor de admitere la stagiu și ale examenelor de calificare, pentru fiecare etapă, se examinează de către Comisia de soluționare a contestațiilor. (2) Comisia de soluționare a contestațiilor este un organ ad-hoc, format din 5 avocați. Aceștia sunt desemnați de către Consiliul Uniunii Avocaților în baza unei liste aprobate anual de către Consiliu, compusă din cel puțin 20 de avocați care întrunesc condițiile pentru alegere în Comisia de licențiere a profesiei de avocat și nu fac parte din organele de autoadministrare ale avocaților. (3) Avocații în Comisia de soluționare a contestațiilor sunt desemnați aleatoriu, de către Consiliul Uniunii Avocaților, în termen de 48 de ore de la expirarea termenului pentru depunerea contestațiilor. Una și aceeași persoană nu poate fi numită în componența Comisiei de soluționare a contestațiilor decât o dată pe an. (4) Comisia de soluționare a contestațiilor examinează contestațiile în termen de 7 zile lucrătoare de la data depunerii contestației, cu evaluarea candidaților conform procedurii prevăzute pentru Comisia de licențiere a profesiei de avocat. (5) Calificativele oferite de către membrii Comisiei de soluționare a contestațiilor se includ în hotărârea Comisiei, care este semnată de către membrii acesteia. Hotărârea Comisiei de soluționare a contestațiilor se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților în cel mult 24 de ore de la adoptare. (6) Hotărârea Comisiei de soluționare a contestațiilor prin care este admisă contestația și este modificat calificativul se remite Comisiei de licențiere a profesiei de avocat pentru emiterea hotărârii privind admiterea la stagiul profesional sau accederea în profesia de avocat. (7) După adoptarea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor prin care este respinsă contestația, hotărârea Comisiei de licențiere a profesiei de avocat poate fi contestată în instanța de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ. Articolul 44. Comisia pentru etică şi disciplină (1) Comisia pentru etică şi disciplină este compusă din 11 avocaţi, dintre care 6 sînt aleşi de Congres dintre avocaţii cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani, iar 5 sînt delegaţi de barouri. (2) Comisia pentru etică şi disciplină: a) examinează plîngerile privind acţiunile avocaţilor şi avocaţilor stagiari; b) analizează cazurile de încălcare de către avocaţi şi avocaţii stagiari a disciplinei şi a normelor de etică profesională; c) intentează proceduri disciplinare în privinţa avocaţilor şi avocaţilor stagiari; d) adoptă decizii corespunzătoare în procedura disciplinară; e) aprobă modelul declaraţiei sub jurămînt şi al chestionarului de evaluare a bunei reputaţii. (3) Membrii Comisiei pentru etică şi disciplină sînt obligaţi să păstreze secretul profesional şi să nu divulge informaţia aflată în procesul procedurii disciplinare intentate. Articolul 45. Comisia de cenzori (1) Comisia de cenzori este compusă din 5 avocați, cu o vechime în profesie de cel puțin 5 ani, dintre care doi avocați sunt delegați de baroul care are cea mai mare normă de reprezentare și câte un avocat – din partea celorlalte barouri. Una și aceeași persoană poate fi membru al Comisiei de cenzori cel mult 2 mandate consecutive. (2) Comisia de cenzori exercită controlul activităţii economico-financiare a Uniunii Avocaţilor şi se subordonează Congresului. Articolul 46. Secretariatul În exercitarea atribuţiilor, organele de autoadministrare ale avocaţilor sînt asistate de personalul secretariatului. Condiţiile de angajare şi atribuţiile personalului  secretariatului se stabilesc în statutul profesiei de avocat. Articolul 47. Baroul (1) Baroul se constituie şi funcţionează numai în cadrul Uniunii Avocaţilor, potrivit prezentei legi. Se interzice constituirea de barouri şi funcţionarea acestora în afara Uniunii Avocaţilor. Actele de constituire şi de înregistrare a unor astfel de barouri sînt nule. (2) Baroul activează în circumscripţia unei curţi de apel. Din componenţa baroului fac parte toţi avocaţii din circumscripţia respectivă. (3) Sediul baroului se află în localitatea de reşedinţă a curţii de apel. (4) Organele de conducere ale baroului sînt: a) adunarea generală; b) decanul; c) prodecanul. Articolul 48. Adunarea generală (1) Adunarea generală este formată din toţi avocaţii cu drept de vot înscrişi în lista membrilor baroului din circumscripţia respectivă. (2) Adunarea generală ordinară se întrunește anual, fiind convocată de către decan. Convocarea adunării generale se face cu cel puțin o lună înainte de data stabilită, prin afișarea anunțului privind convocarea adunării generale și a ordinii de zi la sediul baroului și prin plasarea acestora pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubrica „Actele UA recente”. (3) Decanul sau 1/3 din numărul membrilor baroului pot convoca ședința extraordinară a adunării generale, care va avea loc în cel mult 30 de zile de la data solicitării convocării. (4) Adunarea generală este legal constituită dacă la ea participă cel puțin 1/3 din numărul avocaților cu drept de vot. În cazul în care cvorumul nu a fost întrunit, decanul convoacă adunarea generală în cel mult 30 de zile, iar aceasta se consideră legal constituită indiferent de numărul avocaților participanți. Exprimarea dreptului de vot prin mijloace electronice se consideră participare la adunarea generală. (5) Decanul baroului poate decide prin decizie ca, în adunările generale elective, procesul de votare pentru alegeri să se desfășoare pe parcursul mai multor zile consecutive. (6) Adunarea generală adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor celor prezenți, dacă prezenta lege nu prevede altfel. (7) Hotărârile adunării generale privind alegerea membrilor organelor de conducere ale Uniunii Avocaților se adoptă conform principiului acumulării de către candidat a celui mai mare număr de voturi valabil exprimate. În caz de paritate de voturi, câștigătorul se alege prin tragere la sorți. (8) Hotărârile adunării generale se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubrica „Actele UA recente”, în termen de 15 zile de la adoptare. Hotărârile adunării generale pot fi contestate la Consiliul Uniunii Avocaților, în termen de 15 zile de la publicare. Articolul 49. Competenţa adunării generale Adunarea generală are următoarele atribuţii: a) alege şi revocă decanul şi prodecanul baroului; b) alege avocații delegați de barou în componența Comisiei pentru etică și disciplină, a Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, a Comisiei de cenzori și a Consiliului Uniunii Avocaților și desemnează delegații la Congres în modul, condițiile și cazurile prevăzute de statutul profesiei de avocat; c) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau date în competenţa sa. Articolul 50. Decanul (1) Decanul este ales pentru un mandat de 4 ani. Decanul își exercită atribuțiile până la alegerea noului decan. Una și aceeași persoană poate fi aleasă decan al baroului pentru cel mult 2 mandate consecutive. (2) Decanul are următoarele atribuţii: a) asigură organizarea activităţii avocaţilor din circumscripţie prin coordonare cu organele Uniunii Avocaţilor;  b) reprezintă baroul în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate; b-1) asigură realizarea strategiei aprobate de Consiliul Uniunii Avocaților la nivelul baroului gestionat; c) convoacă şi prezidează şedinţele adunării generale; d) execută hotărîrile Congresului, Consiliului Uniunii Avocaţilor şi ale adunării generale; e) - abrogată; f) sesizează Comisia pentru etică şi disciplină privind organizarea controlului profesional, disciplinar şi deontologic al activităţii avocaţilor; g) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau date în competenţa sa. (3) În cazul absenţei temporare a decanului sau în cazul imposibilităţii acestuia de a-şi exercita atribuţiile, interimatul funcţiei este asigurat de către prodecan, ales pentru un mandat de 4 ani. Prodecanul își exercită atribuțiile până la alegerea noului prodecan. Articolul 50-1. Organizarea alegerilor în organele de conducere ale Uniunii Avocaților și ale baroului (1) Candidatul la funcția electivă colegială sau unipersonală din cadrul Uniunii Avocaților sau al baroului depune, cu cel puțin 15 zile înainte de ziua desfășurării ședinței Congresului sau a adunării generale, la barou sau, după caz, la Uniunea Avocaților, o cerere scrisă de participare la alegeri, cu anexarea platformei sale electorale. (2) Platformele electorale ale candidaților se plasează pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților, la rubrica „Actele UA recente”, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua desfășurării Congresului sau a adunării generale. (3) Lista candidaților și cea a avocaților cu drept de vot sunt pregătite până la ziua desfășurării Congresului sau a adunării generale. După termenul-limită indicat la alin. (1), în lista candidaților nu pot fi efectuate modificări sau completări. Candidații înregistrați se pot retrage oricând până la începerea votării. (4) Ședința Congresului sau a adunării generale la care au loc alegeri este prezidată de persoana, desemnată de către Consiliul Uniunii Avocaților sau, după caz, de către decan, din rândul avocaților care nu candidează pentru funcții în organele de conducere ale baroului sau ale Uniunii Avocaților. Niciunul dintre candidați nu poate face parte din prezidiul și organele Congresului sau ale adunării generale a baroului. (5) Candidaților le este acordat timp egal în cadrul Congresului sau al adunării generale a baroului pentru prezentarea platformelor electorale proprii. Capitolul VIII. GARANŢIILE PROFESIEI DE AVOCAT. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE AVOCAŢILOR Articolul 51. Independenţa avocatului În exercitarea profesiei sale, avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei de avocat şi Codului deontologic al avocatului. Avocatul este liber în alegerea poziţiei sale şi nu este obligat să coordoneze această poziţie cu nimeni, în afară de client. Articolul 52. Garantarea independenţei (1) Se interzice imixtiunea în exercitarea profesiei de avocat. Statul asigură respectarea şi protejarea libertăţii în exercitarea profesiei de avocat, fără discriminare şi fără intervenţii nejustificate din partea autorităţilor sale sau a publicului. (2) Avocatul nu poate fi reținut, supus aducerii silite, arestat, percheziționat fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților, cu excepția cazului în care este suspectat de săvârșirea unei infracțiuni specificate la art. 324­-326 din Codul penal sau a unei infracțiuni flagrante. La efectuarea percheziției la sediul profesional al avocatului în alte cazuri decât infracțiunile flagrante, avocatul este în drept să solicite prezența decanului baroului sau a unui avocat desemnat de acesta. În acest caz, acțiunea procesuală se întrerupe, dar nu mai mult decât pentru 2 ore. Decanul baroului sau avocatul desemnat de acesta asistă la efectuarea percheziției și are dreptul să facă în legătură cu aceasta obiecții și declarații care vor fi consemnate în procesul-verbal al percheziției. (3) Avocatul nu poate fi supus percheziţiei corporale sau controlului personal în timpul exercitării atribuţiilor profesionale, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă. (4) Organul de urmărire penală este obligat să informeze Uniunea Avocaților despre reținerea sau arestarea avocatului sau a avocatului stagiar în termen de 24 de ore de la dispunerea măsurii. (5) Insultarea, calomnierea avocatului, ameninţările la adresa acestuia, actele de violenţă comise împotriva lui în timpul exercitării atribuţiilor profesionale şi în legătură cu aceasta se pedepsesc conform legii. (6) Avocatul nu poate fi interogat referitor la esenţa raporturilor sale cu persoana căreia îi acordă sau i-a acordat asistenţă juridică. (7) Instanţele judecătoreşti şi organele de urmărire penală îi asigură avocatului spaţiu pentru exercitarea atribuţiilor profesionale în incinta instituţiilor respective. (8) Nici o autoritate publică nu poate influenţa direct sau indirect şi nu poate controla contractul dintre avocat şi client. Articolul 53. Drepturile avocatului (1) Avocatul are dreptul: a) să reprezinte interesele legitime ale clientului în instanţele de judecată, în organele de drept, în autorităţile publice, în alte organizaţii; b) să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei încredinţate din momentul încheierii contractului de acordare a asistenţei juridice, să facă notiţe şi copii;   c) să colecteze independent, să fixeze şi să prezinte informaţii referitoare la circumstanţele cauzei; d) să solicite și să obțină de la instanțele judecătorești, organele de drept, autoritățile publice, deținătorii de registre de publicitate, de la alte organizații, în condițiile stabilite de legislație, informații, referințe și copii ale actelor necesare pentru acordarea asistenței juridice; e) să solicite, cu acordul clientului, concluziile specialiştilor în soluţionarea problemelor care au apărut în legătură cu acordarea asistenţei juridice şi care necesită cunoştinţe speciale în diferite domenii de activitate; f) să prezinte organelor competente şi mass-mediei cereri şi demersuri, să depună în modul stabilit contestaţii şi petiţii privind acţiunile şi deciziile prin care se încalcă drepturile clientului şi drepturile avocatului în exercitarea profesiei sale; g) să citeze și să audieze persoane, să dispună efectuarea expertizelor extrajudiciare în calitate de ordonator, să investigheze teritoriile, localurile, bunurile, cu acordul și participarea proprietarului sau a reprezentantului acestuia, precum și să efectueze alte acțiuni procedurale necesare pentru asigurarea asistenței juridice. (2) Nerespectarea de către persoanele cu funcţie de răspundere a prevederilor alin.(1) lit.d) atrage răspunderea stabilită de lege. (3) La acordarea asistenţei juridice unei persoane reţinute, deţinute în stare de arest sau condamnate, avocatului i se asigură, la orice etapă a procesului penal sau contravențional, condiţiile necesare pentru întrevederi şi consultaţii, cu respectarea confidenţialităţii, fără a limita durata şi numărul întrevederilor şi consultaţiilor. (4) Persoanele cu funcţie de răspundere ale organelor abilitate cu supravegherea persoanelor reţinute, deţinute în stare de arest sau condamnate sînt obligate să permită accesul liber al avocatului la clientul său în temeiul copiei de pe mandatul avocatului. (5) Nerespectarea prevederilor alin.(3) şi (4) constituie o încălcare a dreptului la apărare şi atrage răspunderea stabilită de lege. (6) - abrogat. (7) Avocatul poate să se specializeze în anumite ramuri ale dreptului şi să-şi exercite profesia conform specializării. (8) În cadrul organelor de autoadministrare ale avocaţilor, avocatul este în drept: a) să aleagă şi să fie ales în organele de autoadministrare ale avocaţilor în condiţiile prezentei legi; b) să prezinte organelor de autoadministrare ale avocaţilor spre examinare demersuri referitor la activitatea acestora, să înainteze propuneri referitor la îmbunătăţirea condiţiilor pentru exercitarea profesiei sale şi să participe la examinarea lor; c) să participe personal la şedinţele organelor de autoadministrare ale avocaţilor în cazurile cînd se examinează activitatea sau comportamentul său; d) să primească de la organele de autoadministrare ale avocaţilor asistenţa metodologică şi juridică necesară pentru exercitarea profesiei. (9) Avocații a căror activitate este suspendată, avocații sancționați disciplinar și cei care au restanțe la achitarea contribuțiilor stabilite de Uniunea Avocaților nu pot să candideze în organele de autoadministrare sau să reprezinte Uniunea Avocaților. Articolul 54. Obligaţiile avocatului (1) Avocatul este obligat: a) să pledeze pentru liberul acces la justiţie, pentru un proces echitabil realizat într-un termen rezonabil; b) să acorde asistenţă juridică conform contractului încheiat cu clientul sau cu oficiul teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat; c) să acorde asistenţă juridică garantată de stat în volumul solicitat de oficiile teritoriale ale Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat; d) să aplice, în exercitarea profesiei sale, mijloacele şi metodele prevăzute de lege pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale clientului; e) să ţină dosarele de asistenţă juridică în modul stabilit de statutul profesiei de avocat; f) să ţină registrul actelor certificate în condiţiile art. 8 alin. (4). Forma şi conţinutul registrului se aprobă de către Consiliul Uniunii Avocaţilor; g) să dispună de spaţiu necesar pentru acordarea asistenţei juridice; h) să informeze Ministerul Justiţiei şi Uniunea Avocaților, în termen de 10 zile, despre schimbarea datelor de contact, a sediului cabinetului sau biroului asociat de avocaţi; i) să urmeze anual cursuri de formare profesională continuă, în volum de cel puţin 16 ore, conform planului aprobat de Consiliul Uniunii Avocaţilor; j) să prezinte Consiliului Uniunii Avocaţilor, în termen de 5 zile de la scadenţă, dovada achitării amenzii; k) să respecte normele Codului deontologic al avocatului şi prevederile statutului profesiei de avocat. (2) Avocatul nu este în drept să acorde asistenţă juridică persoanei dacă: a) în cauza dată, el acordă sau a acordat asistenţă juridică unor persoane ale căror interese vin în contradicţie cu interesele persoanei în cauză; b) în cauza dată, el a participat în calitate de judecător, procuror, persoană care efectuează urmărirea penală, expert, specialist, traducător, martor sau martor asistent; c) la urmărirea penală sau la examinarea cauzei date, a participat o persoană cu care avocatul se află în raporturi de familie, de rudenie sau care îi este afin; d) există un conflict de interese. (3) Avocatul nu are dreptul să acţioneze contrar intereselor legitime ale clientului, să ocupe o poziţie juridică fără a o coordona cu acesta (cu excepţia cazurilor cînd clientul îşi recunoaşte vina), să refuze, fără motive întemeiate, apărarea bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a condamnatului, la care s-a obligat. (4) Avocatul nu este în drept să declare vinovat clientul dacă acesta nu-şi recunoaşte vinovăţia. Recunoaşterea de către client a vinovăţiei nu privează avocatul de dreptul de a contesta acuzaţia şi de a cere achitarea clientului. (5) Avocatului i se interzice să participe la proces fără a lua cunoştinţă în prealabil de materialele dosarului. (6) În cadrul organelor de autoadministrare ale avocaţilor, avocatul: a) participă la lucrările Congresului şi ale adunării generale; b) varsă la timp contribuţiile în bugetul Uniunii Avocaţilor; c) îndeplineşte unele misiuni ale organelor de autoadministrare ale avocaţilor dacă aceasta nu prejudiciază exercitarea profesiei sale. (7) Pe perioada suspendării activității de avocat, avocatul este scutit de obligația de a vărsa contribuțiile și taxele în bugetul Uniunii Avocaților. Articolul 55. Secretul profesional (1) Avocatul nu este în drept să divulge informaţiile confidenţiale ce i-au fost comunicate în timpul acordării asistenţei juridice, precum şi să transmită, fără acordul clientului, unor terţi documentele legate de exercitarea delegaţiei. (2) Obligaţia de a păstra secretul profesional nu este limitată în timp. Capitolul IX. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A AVOCAŢILOR Articolul 56. Răspunderea disciplinară (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi, ale altor acte normative ce reglementează activitatea de avocat, precum și încălcarea gravă a normelor Codului deontologic al avocatului constituie temei pentru tragerea la răspundere disciplinară a avocatului. (2) Sesizările referitoare la acţiunile avocaţilor, precum şi informaţia cu privire la abaterile disciplinare comise de avocat în timpul exercitării atribuţiilor profesionale, se examinează de către Comisia pentru etică şi disciplină. În cazul existenţei unor temeiuri suficiente, comisia dispune efectuarea unui control. Controlul se efectuează de către membrii comisiei sau se pune în sarcina baroului. (3) Comisia pentru etică şi disciplină trebuie să solicite avocatului căruia i-a fost intentată procedura disciplinară explicaţii în scris, acte şi altе materiale necesare pentru adoptarea unei decizii obiective. (4) În cazul în care se adeveresc unele abateri comise de avocat, preşedintele Comisiei pentru etică şi disciplină prezintă materialele despre avocatul în cauză spre examinare comisiei. (5) Examinarea de către Comisia pentru etică şi disciplină a materialelor ce ţin de abaterile disciplinare constituie o procedură disciplinară. (6) Comisia pentru etică şi disciplină adoptă una din următoarele decizii: a) privind aplicarea sancţiunii disciplinare; b) privind efectuarea unui control suplimentar; c) privind lipsa încălcărilor în acţiunile avocatului; d) privind încetarea procedurii, în cazurile stabilite de prezenta lege. (7) Decizia Comisiei pentru etică şi disciplină se face publică. (8) Avocatul căruia i s-a intentat o procedură disciplinară este în drept să asiste la examinarea chestiunii privind tragerea lui la răspundere disciplinară şi să dea explicaţii. Articolul 57. Sancţiunile disciplinare (1) Sancţiuni disciplinare sînt: a) avertizarea; b) mustrarea; c) amenda de la 1000 la 3000 de lei, care se face venit la bugetul Uniunii Avocaţilor. Plata amenzii se face în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei privind aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de amendă; d) suspendarea activităţii de avocat (în temeiul art. 13 alin.(1) lit. c) şi d); e) retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat (în temeiul art.25 alin.(1). (1-1) Sancțiuni disciplinare pentru avocații stagiari sunt: a) avertismentul; b) mustrarea; c) amenda de la 500 la 1000 de lei; d) suspendarea stagiului profesional până la 6 luni; e) excluderea de la stagiul profesional. (2) La aplicarea sancţiunii disciplinare se ţine cont de gravitatea abaterii, de circumstanţele în care a fost comisă, de activitatea şi comportamentul avocatului sau avocatului stagiar. (2-1) Plata amenzii se face venit la bugetul Uniunii Avocaților și se achită în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei privind aplicarea sancțiunii disciplinare sub formă de amendă. (3) Decizia Comisiei pentru etică şi disciplină privind aplicarea sancţiunii disciplinare poate fi contestată în contencios administrativ.   Articolul 58. Termenele de prescripţie (1) Procedura disciplinară nu poate fi intentată, iar cea intentată se clasează, dacă din momentul comiterii abaterii a trecut un an. În acest caz nu se ia în calcul perioada pierderii temporare de către avocat a capacităţii de muncă, aflării acestuia în concediu şi timpul aflării cauzei în procedură disciplinară. (2) Sancţiunea disciplinară se aplică cel mult peste 2 luni de la data constatării abaterii, fără a se lua în calcul perioada  pierderii temporare de către avocat a capacităţii de muncă şi aflării acestuia în concediu. Articolul 59. Anularea sancţiunii disciplinare (1) Dacă în decurs de un an de la data aplicării sancţiunii disciplinare avocatul sancţionat nu comite o nouă abatere, se consideră că acesta nu a fost supus sancţiunii disciplinare. (2) Comisia pentru etică şi disciplină este în drept să anuleze sancţiunea disciplinară, pînă la expirarea termenului de un an, din proprie iniţiativă, la solicitarea avocatului, în temeiul demersului baroului sau al asociaţiei de avocaţi. Capitolul X. ORGANIZAREA ŞI REMUNERAREA ACTIVITĂŢII DE AVOCAT.  ASIGURAREA ŞI IMPOZITAREA Articolul 60. Organizarea activităţii de avocat (1) Avocatul acordă asistenţă juridică clientului în baza contractului de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă. Contractele de asistență juridică încheiate în formă scrisă de avocați și avocați stagiari, învestite cu formulă executorie, au putere de titlu executoriu la data exigibilității creanței și oferă dreptul la executare silită extrajudiciară, fără adresarea unei cereri în instanța de judecată sau către notar, dacă părțile au convenit aceasta, în mod expres, în contract. (2) Împuternicirile avocatului se confirmă prin mandat. Formularul mandatului este un document de strictă evidenţă. Conţinutul, forma şi modul de utilizare a mandatului se aprobă de către Guvern. (3) Avocatul beneficiază de dreptul la concediu, indemnizații de asigurări sociale și pensie, precum și de asistență medicală obligatorie. (4) Stabilirea şi achitarea indemnizaţiilor de asigurare socială şi asigurarea cu pensii de stat a avocaţilor se efectuează conform legii. (5) Avocaţii sînt în drept să instituie, în modul stabilit de lege, fonduri pentru necesităţi sociale (de pensionare, de asigurare etc.). (6) Perioada exercitării profesiei de avocat se include în vechimea în muncă. Articolul 61. Asigurarea de răspundere civilă (1) Pentru a asigura repararea prejudiciului material cauzat în procesul exercitării profesiei, avocatul este în drept  să încheie, în condiţiile legii, contract de asigurare de răspundere civilă. (2) Suma minimă asigurată pentru un an de activitate se stabileşte de către Consiliul Uniunii Avocaţilor. Articolul 62. Ţinuta vestimentară (1) Avocatul este obligat să poarte robă în faţa instanţelor judecătoreşti. (2) Modelul robei se aprobă de către Consiliul Uniunii Avocaţilor. (3) Purtarea robei în afara incintei instanţei judecătoreşti este interzisă, cu excepţia cazurilor cînd avocatul este delegat de organele baroului să reprezinte profesia într-o ocazie ce impune această ţinută. Articolul 63. Remunerarea activităţii de avocat (1) Munca avocatului este remunerată din contul onorariilor primite de la persoanele fizice şi juridice. (2) Mărimea onorariului se stabileşte prin acordul părţilor şi nu poate fi schimbată de autorităţile publice sau de instanţa de judecată. (3) Statul asigură avocaţilor retribuirea asistenţei juridice acordate în conformitate cu Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat. (4) Cheltuielile suportate de client în legătură cu acordarea de către avocat a asistenţei juridice la apărarea drepturilor şi intereselor lui legitime în cauzele penale, civile şi administrative urmează a fi compensate integral şi proporţional cerinţelor admise (respinse) de partea adversă. (5) Cheltuielile suportate în legătură cu acordarea de către avocat a asistenţei juridice în organele de urmărire penală şi instanţele de judecată în cauzele penale, civile şi administrative se încasează concomitent cu soluţionarea cauzei în fond, fără o procedură litigioasă prealabilă. Articolul 64. Restricţii la publicitate (1) Avocatului i se interzice să folosească, nemijlocit sau prin intermediul unei alte persoane, procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobîndirii clientelei. (2) Avocatului i se interzice să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate prin procedeele menţionate la alin. (1). (3) Uniunea Avocaţilor stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul poate informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sale. Articolul 65. Raporturile avocaturii cu autorităţile publice (1) Statul garantează avocaţilor posibilitatea de exercitare a profesiei şi contribuie la crearea de condiţii favorabile în acest scop. (2) Ministerul Justiţiei, în limitele competenţei sale: a) acordă sprijin avocaţilor şi organelor lor de autoadministrare în exercitarea profesiei de avocat; b) contribuie la reciclarea avocaţilor; c) acordă asistenţă metodologică la solicitarea avocatului şi asociaţiilor de avocaţi; d) eliberează licenţe pentru exercitarea profesiei de avocat şi ţine registrul  licenţelor; e) înregistrează şi ţine registrul cabinetelor avocaţilor şi birourilor asociate de avocaţi; f) aprobă documentele prevăzute de prezenta lege. (3) Autorităţile administraţiei publice locale: a) contribuie la asigurarea birourilor de avocaţi cu spaţii adaptate pentru desfăşurarea activităţii; b) în caz de necesitate, acordă  birourilor şi asociaţiilor de avocaţi înlesniri, inclusiv la achitarea arendei spaţiilor; c) realizează, în colaborare cu organele de autoadministrare ale avocaţilor, alte măsuri în scopul asigurării liberului acces la asistenţa juridică calificată. Capitolul XI. RELAŢIILE CU ORGANIZAŢIILE SIMILARE DIN ALTE ŢĂRI ŞI CU ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE Articolul 66. Relaţiile cu organizaţiile similare din alte ţări şi cu organizaţiile internaţionale Consiliul Uniunii Avocaţilor şi asociaţiile de avocaţi stabilesc relaţii cu organizaţii similare din alte ţări şi cu organizaţiile internaţionale ale avocaţilor şi juriştilor. Capitolul XII. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII Articolul 67. (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, ... (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, se consideră avocaţi  persoanele care au primit licenţe în condiţiile Legii nr.395-XIV din 13 mai 1999 cu privire la avocatură. Membrii Uniunii Avocaţilor, precum şi persoanele care exercită profesia de avocat în baza licenţei pentru acordarea asistenţei juridice, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi, vor obţine licenţă pentru exercitarea profesiei de avocat fără a susţine examenul de calificare, contra unei plăţi în mărime de 360 de lei, achitate în contul Ministerului Justiţiei. (2) Eliberarea de licenţe persoanelor specificate la alin.(1) se va efectua de către Comisia de licenţiere, constituită de Ministerul Justiţiei în condiţiile Legii nr.332-XIV din 26 martie 1999 privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate. (3) Birourile de avocaţi, înregistrate la Uniunea Avocaţilor, se vor reînregistra, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi, la Ministerul Justiţiei. Birourile de avocaţi care nu se vor reînregistra îşi vor pierde statutul. (4) Ministerul Justiţiei, în termen de 10 zile de la data publicării prezentei legi, va forma din numărul avocaţilor, sub conducerea unui viceministru al justiţiei, o comisie pentru pregătirea şi convocarea Congresului avocaţilor. Comisia în cauză va  convoca Congresul pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi. (5) Prima şedinţă a Congresului, pînă la alegerea preşedintelui Consiliului Uniunii Avocaţilor, va fi prezidată de preşedintele comisiei specificate la alin.(4). (6) Contractele de efectuare a stagiului profesional, încheiate pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi înregistrate în termen de o lună la Comisia de licenţiere a profesiei de avocat. Contractele neînregistrate nu vor fi luate în considerare la susţinerea de către stagiari a examenului de calificare. (7) Guvernul, în termen de 3 luni: va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege; va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege; va adopta actele normative necesare pentru realizarea prezentei legi. (8) Se stabileşte că, pînă la operarea în legislaţia în vigoare a modificărilor rezultate din prezenta lege, în cazul existenţei de contradicţii între legislaţia în vigoare şi prezenta lege, se vor aplica prevederile prezentei legi. Articolul 68. Prezenta lege intră în vigoare peste 3 luni de la ... Prezenta lege intră în vigoare peste 3 luni de la data publicării, cu excepţia art.67 care intră în vigoare la data publicării. Articolul 69. La data intrării în vigoare a prezentei legi, se a... La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea nr.395-XIV din 13 mai 1999 cu privire la avocatură. Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021