Legea Сu privire la bani Articolul 1. Unitatea monetară. Unitatea monetară a Republicii Moldova o constituie leul (moldovenesc) egal cu 100 de bani. Numerarul se află în circulaţie sub formă de semne băneşti de hîrtie (bancnote) şi metalice (monede). Articolul 2. Emisia şi retragerea monedei naţionale Banca Naţională a Moldovei are dreptul exclusiv de a emite pe teritoriul Republicii Moldova bancnote şi monede metalice ca mijloc de plată, precum şi bancnote şi monede metalice jubiliare şi comemorative ca mijloc de plată şi în scop numismatic. Banca Naţională a Moldovei stabileşte valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, designul şi alte caracteristici ale bancnotelor şi monedelor metalice care sînt mijloc de plată în Republica Moldova. Banca Naţională a Moldovei are dreptul exclusiv de a retrage din circulaţie orice bancnote sau monede metalice emise anterior. Articolul 3. Mijlocul de plată Moneda naţională – leul – este mijlocul legal de plată pe teritoriul Republicii Moldova. Plăţile şi transferurile în valută străină pot fi primite/efectuate pe teritoriul Republicii Moldova numai în cazurile şi în modul stabilite de lege Articolul 4. Circulaţia semnelor băneşti. Toate persoanele fizice şi juridice sînt obligate să primească fără nici o restricţie semnele băneşti legale ale Republicii Moldova. Eschivarea de la utilizarea semnelor băneşti ale Republicii Moldova aflate în circulaţie se pedepseşte prin lege. Articolul 5. Asigurarea leului. Leul (numerarul aflat în circulaţie şi la conturile bancare curente şi pe termen) se pune în circulaţie fiind asigurat deplin de activele Băncii Naţionale a Moldovei, de masa de mărfuri şi de serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova, de activele agenţilor economici din republică aflate peste hotare. Articolul 6. Cursul oficial al leului Cursul oficial al leului moldovenesc faţă de valutele străine se stabileşte de Banca Naţională a Moldovei în corespundere cu prevederile legislaţiei valutare. Articolul 8. Modul de schimb al semnelor băneşti devenite inutilizabile Semnele băneşti ale Republicii Moldova devenite inutilizabile se primesc şi se schimbă pe semne băneşi noi de Banca Naţională a Moldovei, precum şi de băncile cărora ea le-a acordat acest drept. Particularităţile şi modul de determinare a solvabilităţii semnelor băneşti sînt stabilite de Banca Naţională a Moldovei. Articolul 9. Păspunderea pentru fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false. Fabricarea în scopul punerii în circulaţie, precum şi punerea în circulaţie a semnelor băneşti de hîrtie şi de metal false atrage răspundere penală conform legii. Articolul 10. Intrarea în vigoare a legii. Prezenta lege intră în vigoare la data adoptării, cu excepţia articolelor 3 şi 4, care intră în vigoare la data punerii în circulaţie a monedei naţionale. Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021