Legea Cu privire la regimul produselor şi substanţelor nocive Capitolul I. DISPOZIŢII GENERALE Articolul 1. Noţiuni principale În sensul prezentei legi se definesc următoarele noţiuni principale: produs nociv - material, destinat utilizării în economia naţională, a cărui prezenţă în mediul înconjurător poate deregla funcţiile normale ale organismelor umane, vegetale şi animale, ale ecosistemelor; substanţă nocivă - orice substanţă care, venind în contact cu organismele vii, le poate cauza prejudicii; încărcături periculoase - substanţe, materiale, articolele fabricate din ele, precum şi deşeurile acestora care, în virtutea stării lor fizice, proprietăţilor chimice şi biologice, în procesul de transportare şi depozitare pot genera pericole pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, pot polua mediul înconjurător; regim al produselor şi substanţelor nocive - sistem de norme şi reguli care reglementează activităţile în domeniul fabricării, livrării, transportării, depozitării, manipulării, utilizării, importării şi exportării acestor produse şi substanţe, precum şi cultivarea plantelor în scopul obţinerii substanţelor nocive; manipulare - acţiunea de mînuire a produselor şi substanţelor nocive de la fabricare şi pînă la utilizarea lor. Articolul 2. Legislaţia privind regimul produselor şi substanţelor nocive (1) Legislaţia privind regimul produselor şi substanţelor nocive constă din prezenta lege, din Legea privind protecţia consumatorilor, Legea privind protecţia mediului înconjurător, Legea cu privire la protecţia civilă, Legea privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei, Legea cu privire la protecţia muncii, precum şi din alte acte normative. (2) Prevederile prezentei legi nu reglementează regimul produselor şi substanţelor stupefiante şi radioactive, acesta fiind stabilit prin norme de drept speciale. Capitolul II. ATRIBUŢIILE AUTORITĂŢILOR PUBLICE ÎN REGLEMENTAREA PROBLEMELOR CE ŢIN DE REGIMUL PRODUSELOR ŞI SUBSTANŢELOR NOCIVE Articolul 3. Atribuţiile Guvernului Guvernul: a) adoptă hotărîri şi alte acte normative în probleme ce ţin de regimul produselor şi substanţelor nocive; b) aprobă Registrul naţional al substanţelor chimice potenţial toxice; c) aprobă măsurile de prevenire a accidentelor şi avariilor la depozitele de produse şi substanţe nocive; d) stabileşte perimetrul şi modul de funcţionare a platformei specializate pentru neutralizarea şi înhumarea produselor şi substanţelor nocive inutilizabile şi a deşeurilor lor; e) asigură pregătirea şi perfecţionarea cadrelor pentru activităţile în acest domeniu. Articolul 4. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice centrale (1) Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale: a) exercită controlul de stat asupra respectării legislaţiei privind regimul produselor şi substanţelor nocive; b) instituie, ţine şi actualizează Registrul naţional al substanţelor chimice potenţial toxice; c) actualizează Regulamentul privind modul de utilizare şi neutralizare a produselor şi substanţelor nocive şi a deşeurilor lor; d) avizează Regulamentul privind modul de transportare, păstrare şi utilizare a îngrăşămintelor minerale şi a pesticidelor şi Lista preparatelor chimice şi biologice de protecţie şi de stimulare a creşterii plantelor; e) autorizează activităţile în domeniul utilizării produselor şi substanţelor nocive; f) aprobă concentraţiile maxime admise de substanţe nocive în sol, în apă, în aer şi în produsele alimentare; g) efectuează expertiza toxico-igienică a substanţelor chimice potenţial toxice şi avizează înregistrarea lor. (2) Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului: a) exercită controlul departamental asupra respectării legislaţiei la gestionarea pesticidelor şi a îngrăşămintelor minerale; b) întocmeşte Lista preparatelor chimice şi biologice de protecţie şi de stimulare a creşterii plantelor şi o prezintă spre aprobare Consiliului republican interdepartamental pentru aprobarea produselor chimice şi biologice de protecţie şi de stimulare a creşterii plantelor; c) atestează produsele chimice şi biologice de protecţie şi de stimulare a creşterii plantelor, ţine evidenţa strictă a aplicării pesticidelor în agricultură; d) organizează reţeaua de laboratoare pentru analiza şi controlul calităţii pesticidelor şi îngrăşămintelor minerale, controlul respectării normelor stabilite de concentrare a acestora în sol, în furaje, în produsele alimentare vegetale şi animale. e) exercită controlul de stat asupra respectării legilor și a altor acte normative referitoare la protecția mediului înconjurător în procesul de fabricație, depozitare, transportare, utilizare, neutralizare și înhumare a produselor și substanțelor nocive, precum și a deșeurilor lor; f) coordonează Regulamentul privind modul de utilizare și neutralizare a produselor și substanțelor nocive și a deșeurilor lor, Regulamentul privind modul de transportare, păstrare și utilizare a îngrășămintelor minerale și a pesticidelor, Lista preparatelor chimice și biologice de protecție și de stimulare a creșterii plantelor; g) coordonează Registrul național al substanțelor chimice potențial toxice, amplasarea platformelor specializate pentru neutralizarea și înhumarea produselor și substanțelor nocive inutilizabile și a deșeurilor lor. (4) Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne în comun cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului: a) coordonează şi supraveghează importul, exportul, transportarea, utilizarea şi neutralizarea produselor şi substanţelor nocive (chimice, biologice, explozive, inflamabile); b) autorizează importul şi exportul produselor şi substanţelor nocive, precum şi transportul încărcăturilor periculoase pe teritoriul ţării; c) înregistrează şi aprobă listele încărcăturilor periculoase; d) aprobă listele agenţilor economici care utilizează produse şi substanţe nocive, precum şi listele unităţilor autorizate cu transportarea încărcăturilor periculoase; e) elaborează şi aprobă, de comun acord cu Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, decontul forţelor şi mijloacelor necesare pentru prevenirea situaţiilor de avarie la transportarea şi utilizarea produselor şi substanţelor nocive, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor eventualelor avarii; f) supraveghează respectarea de către persoanele fizice şi juridice a cerinţelor protecţiei civile la fabricarea şi utilizarea produselor şi substanţelor nocive şi la transportarea încărcăturilor periculoase; g) coordonează măsurile preconizate de autorităţile administraţiei publice locale în vederea prevenirii şi înlăturării consecinţelor eventualelor avarii şi incendii. Articolul 5. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale Autorităţile administraţiei publice locale în comun cu autorităţile teritoriale pentru sănătate şi pentru mediu: a) stabilesc perimetrele pentru amplasarea depozitelor destinate stocării produselor şi substanţelor nocive; b) întocmesc anual listele agenţilor economici din teritoriul administrat care fabrică, utilizează ori comercializează substanţe deosebit de nocive şi listele întreprinderilor de transport autorizate cu transportarea încărcăturilor periculoase pe teritoriul dat şi prezintă aceste liste spre aprobare Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Mediului; c) elaborează şi aprobă decontul forţelor şi mijloacelor necesare pentru prevenirea situaţiilor de avarie, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor eventualelor avarii pe teritoriul administrat; d) aprobă anual, de comun acord cu organele de resort, măsurile de protecţie a populaţiei din teritoriul administrat şi a mediului înconjurător contra efectelor negative ale produselor şi substanţelor nocive; e) asigură menţinerea într-o stare tehnică satisfăcătoare a mijloacelor de înştiinţare a populaţiei din teritoriul administrat în caz de pericol cauzat de calamităţi naturale, de utilizarea produselor şi substanţelor nocive sau de avarii tehnogene; f) informează imediat Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului şi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în cazul evacuării de substanţe deosebit de nocive în mediul înconjurător şi iau măsuri pentru înlăturarea consecinţelor acestor evacuări; g) supraveghează, în comun cu autorităţile teritoriale pentru agricultură, respectarea reglementărilor privind transportarea, depozitarea, păstrarea şi utilizarea pesticidelor şi îngrăşămintelor minerale. Capitolul III. REGIMUL PRODUSELOR ŞI SUBSTANŢELOR NOCIVE Articolul 6. Autorizarea activităţilor ce ţin de gestionarea produselor şi substanţelor nocive (1) Activităţile în domeniul fabricării şi utilizării produselor şi substanţelor nocive în scopuri medicinale, sanitaro-veterinare, industriale, agricole, silvice, instructive, ştiinţifice şi comerciale, precum şi în domeniul importului şi exportului lor, se efectuează în baza autorizaţiilor eliberate şi înregistrate de organele abilitate ale Ministerului Sănătăţii, Ministerului Mediului, Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne. (2) La încetarea activităţilor ce ţin de gestionarea produselor şi substanţelor nocive, agentul economic în cauză este obligat să restituie, în termen de 20 de zile, autorizaţia organului care a eliberat-o. (3) Se interzice importul, depozitarea şi utilizarea pesticidelor şi a îngrăşămintelor minerale fără licenţa ori autorizaţia eliberată de organele abilitate. Articolul 7. Revocarea licenţelor şi autorizaţiilor În cazul în care se constată că agentul economic autorizat nu respectă regimul produselor şi substanţelor nocive prevăzut de legislaţie şi de actele normative, licenţa ori autorizaţia pentru activităţile ce ţin de gestionarea lor se revocă de către organul care a eliberat-o. Articolul 8. Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice (1) Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii: a) să respecte la fabricarea, utilizarea, păstrarea, transportarea, prelucrarea, neutralizarea şi înhumarea produselor şi substanţelor nocive, la importul şi exportul lor regulile sanitare şi normativele tehnice de utilizare, să întreprindă măsuri de prevenire şi de înlăturare a efectelor nocive asupra omului şi asupra mediului înconjurător; b) să ţină un registru special al produselor şi substanţelor nocive utilizate, să prezinte, la cerere, acest registru autorităţilor pentru mediu şi pentru sănătate. (2) Nerespectarea acestor cerinţe, care generează ori poate genera poluarea mediului şi periclitarea sănătăţii populaţiei, atrage după sine interzicerea, în baza deciziilor adoptate de organele centrale de control, a fabricării şi utilizării produselor şi substanţelor nocive. Articolul 9. Fabricarea (1) Produsele şi substanţele nocive sînt fabricate de agenţi economici specializaţi, respectîndu-se cerinţele proceselor tehnologice care sînt aprobate de ministerele în a căror subordine se află unităţile respective, şi sînt coordonate cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale şi Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. (2) Apele reziduale, evacuările gazoase, deşeurile şi reziduurile lichide, solide şi pastiforme, rezultate din fabricarea şi condiţionarea produselor şi substanţelor nocive, se purifică, se acumulează, se depozitează, se păstrează, se neutralizează sau se lichidează conform cerinţelor tehnologice şi prevederilor legislaţiei ecologice. (3) Fiecare produs şi fiecare substanţă nocivă se fabrică prin tehnologii şi biotehnologii autorizate şi se livrează însoţite de normative tehnice de utilizare, precum şi de certificate de calitate şi de conformitate. Articolul 10. Depozitarea (1) Produsele şi substanţele nocive se depozitează în încăperi speciale, amenajate în conformitate cu regulamentele aprobate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale de comun acord cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. (2) În depozite se ţine, în registre speciale, evidenţa strictă a produselor şi substanţelor nocive, depozitate şi livrate conform normativelor coordonate cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. (3) Produsele şi substanţele nocive se eliberează numai persoanelor şi agenţilor economici autorizaţi cu utilizarea lor. Articolul 11. Transportarea (1) Produsele şi substanţele nocive sînt transportate în baza unui ordin al conducătorului unităţii de transport sau al persoanei împuternicite cu aceasta, în care se indică normele tehnice stabilite pentru transportare la fiecare mijloc de transport. (2) Transportarea se efectuează în prezenţa unui însoţitor, specialist în domeniu, desemnat de conducerea unităţii şi instruit în problema modului de transportare, a nocivităţii produselor, a măsurilor ce urmează a fi luate în caz de deteriorare a ambalajelor, de avarie etc. (3) La transportarea produselor şi substanţelor nocive se folosesc mijloace de transport speciale. Se interzice staţionarea în aşezările umane a mijloacelor de transport încărcate cu produse şi substanţe explozive sau care pot emana gaze nocive. (4) Se interzice de a transporta produsele şi substanţele nocive în ambalaje deteriorate, precum şi fără supraveghere. Articolul 12. Manipularea şi utilizarea Manipularea şi utilizarea produselor şi substanţelor nocive se efectuează în conformitate cu normativele şi cerinţele tehnice, cu regulile sanitare şi de protecţie a muncii şi a mediului înconjurător, prevăzute pentru fiecare produs ori substanţă nocivă. Articolul 13. Evidenţa (1) Agenţii economici care desfăşoară activităţi ce ţin de utilizarea produselor şi substanţelor nocive sînt obligaţi să ţină evidenţa mişcării lor în registre speciale, a căror formă este aprobată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. (2) În registre speciale se ţine şi evidenţa terenurilor cultivate cu plante din care se extrag substanţe nocive, precum şi a volumului produselor colectate, depozitate şi prelucrate. Articolul 14. Neutralizarea Produsele şi substanţele nocive se neutralizează conform Regulamentului privind stocarea, utilizarea, neutralizarea şi înhumarea substanţelor şi reziduurilor toxice. Articolul 15. Importul şi exportul (1) Importul şi exportul produselor şi substanţelor nocive se efectuează în baza licenţelor eliberate de organele abilitate, cu acordul Ministerului Mediului. (2) La licenţa de import se va anexa în mod obligatoriu declaraţia importatorului, făcută pe proprie răspundere, în care se va specifica denumirea şi caracteristica produselor ori substanţelor nocive ce urmează a fi introduse pe teritoriul ţarii. Capitolul IV. CONTROLUL ASUPRA RESPECTĂRII LEGII ŞI RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA EI Articolul 16. Controlul de stat Controlul asupra respectării prevederilor prezentei legi este exercitat de organele centrale de specialitate ale administraţiei publice conform competenţelor şi legislaţiei în vigoare. Articolul 17. Răspunderea civilă, administrativă şi penală Persoanele fizice şi juridice culpabile de încălcarea prevederilor prezentei legi poartă răspundere civilă, administrativă şi penală în modul stabilit de legislaţie. Articolul 18. Răspunderea economică Prejudiciile cauzate sănătăţii omului şi mediului înconjurător ca urmare a importului, fabricării, utilizării, prelucrării, depozitării, transportării şi înhumării produselor şi substanţelor nocive sînt reparate integral de culpabili conform legislaţiei. Capitolul V. ACORDURILE INTERNAŢIONALE Articolul 19. Prioritatea acordurilor internaţionale (1) Dacă acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte conţin alte norme privind regimul produselor şi substanţelor nocive decît cele cuprinse în prezenta lege, se aplică prevederile acordurilor internaţionale. (2) Deţinătorul Registrului naţional al substanţelor chimice potenţial toxice va informa serviciile registrelor internaţionale despre noile substanţe chimice potenţial toxice fabricate în Republica Moldova. Articolul 20. Prezenta lege intră în vigoare la data publicării. Prezenta lege intră în vigoare la data publicării. Capitolul VI. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII Articolul 21. Guvernul: în termen de 6 luni: - va elabora acte... Guvernul: în termen de 6 luni: - va elabora actele normative necesare în conformitate cu prezenta lege; - va asigura aducerea de către ministere şi departamente a actelor lor normative în conformitate cu prezenta lege; - va prezenta Parlamentului propuneri privind efectuarea în Codul penal şi în Codul cu privire la contravenţiile administrative a unor modificări şi completări ce rezultă din prezenta lege; în termen de 2 luni, va prezenta Parlamentului un proiect de hotărîre cu privire la aderarea Republicii Moldova la Convenţia privind controlul transportului transfrontier al deşeurilor periculoase şi înlăturarea acestora, semnată la Basel la 22 martie 1989. Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021