Legea Cu privire la serviciile sociale

Capitolul I. DISPOZIŢII  GENERALE
Articolul 1. Noţiuni de bază
În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni:

	servicii sociale – ansamblu de măsuri şi activităţi realizate pentru a satisface necesităţile sociale ale persoanei/familiei în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate, de prevenire a marginalizării şi excluziunii sociale;

	evaluare iniţială – prima investigaţie realizată de asistentul social din comunitate la locul de trai sau la locul de aflare a beneficiarului, cu scopul de identificare a necesităţilor individuale ale persoanei/familiei şi de stabilire a dreptului lor de a beneficia de servicii sociale;

	evaluare complexă – investigaţie şi analiză în detaliu a cazului, realizate la locul de trai sau la locul de aflare a beneficiarului, prin interacţiunea cu reţeaua socială a beneficiarului şi cu antrenarea nemijlocită a specialiştilor din cadrul instituţiilor corespunzătoare, avînd ca scop identificarea necesităţilor persoanei/ familiei, a resurselor disponibile în familie şi comunitate, recomandarea serviciilor sociale şi elaborarea planului individualizat de asistenţă socială;

	plan individualizat de asistenţă socială – plan elaborat în scris în baza planului-model aprobat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care cuprinde, în principal, activităţile identificate în vederea satisfacerii necesităţilor beneficiarului, tipul de servicii sociale, durata de acordare a lor, personalul responsabil. Planul individualizat de asistenţă socială se elaborează şi se implementează cu participarea activă a beneficiarului şi a familiei sale ori a reprezentantului legal al acestuia;

	unitate de asistenţă socială – subdiviziune organizaţională care activează la nivel de comunitate, cu finanţare asigurată de către autorităţile administraţiei publice centrale și, respectiv, de către autoritățile administrației publice ale municipiului Chișinău și ale unității teritoriale autonome Găgăuzia, după caz, în scop de prestare a serviciilor sociale cît mai aproape de beneficiari.

	servicii sociale de bază – set de servicii sociale stabilit de către Guvern;

Articolul 2. Obiectul legii
Prezenta lege stabileşte cadrul general de creare şi funcţionare a sistemului integrat de servicii sociale, cu determinarea sarcinilor şi responsabilităţilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ale altor persoane juridice şi fizice abilitate cu asigurarea şi prestarea serviciilor sociale, precum şi protecţia drepturilor beneficiarilor de servicii sociale.

Articolul 3. Principiile care stau la baza prestării serviciilor sociale
Prestarea serviciilor sociale se bazează pe următoarele principii:

 a) principiul de asistenţă socială orientată, care prevede direcţionarea prioritară a serviciilor sociale către persoanele/familiile defavorizate, identificate pe baza evaluării necesităţilor individuale;

 b) principiul de centrare pe beneficiar, care prevede adaptarea serviciilor sociale la necesităţile (în proces de schimbare continuă) beneficiarilor pe baza evaluării sistematice a impactului serviciilor asupra situaţiei beneficiarului; 

 c) principiul de accesibilitate, care prevede asigurarea accesului persoanelor/familiilor defavorizate la toate tipurile de servicii (prin informarea populaţiei despre serviciile sociale existente, dezvoltarea serviciilor sociale noi şi amplasarea lor în vecinătatea beneficiarilor), precum şi adaptarea lor la necesităţile beneficiarilor;

 d) principiul de oportunităţi egale, care prevede asigurarea dreptului la servicii sociale tuturor persoanelor/familiilor defavorizate în condiţii de tratament egal şi fără discriminare;

 e) principiul de celeritate, care prevede promptitudine în luarea deciziilor cu privire la prestarea serviciilor sociale.

Articolul 4. Dreptul la servicii sociale
Dreptul la servicii sociale este stabilit în mod individual, în baza evaluării necesităţilor persoanei/familiei de aceste servicii.

Articolul 5. Aplicarea legii
Prezenta lege se aplică:

a) cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi străinilor specificaţi la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 274 din 27 decembrie 2011 privind integrarea străinilor în Republica Moldova;

b) persoanelor fizice şi juridice (indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare) autohtone şi străine cu domiciliul/sediul în Republica Moldova.

Capitolul II. TIPURI DE SERVICII SOCIALE
Articolul 6. Clasificarea serviciilor sociale
(1) Serviciile sociale se clasifică în următoarele tipuri: 

 a) servicii sociale primare;

 b) servicii sociale specializate; 

 c) servicii sociale cu specializare înaltă:

 – cu componentă rezidențială;

 – fără componentă rezidențială.

  (2) Serviciile sociale primare sînt serviciile care se acordă la nivel de comunitate tuturor beneficiarilor şi au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate care pot cauza marginalizarea sau excluziunea socială. 

 (3) Serviciile sociale specializate sînt serviciile care implică antrenarea specialiştilor şi au drept scop menţinerea, reabilitarea şi dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de dificultate în care se află beneficiarul sau familia acestuia. 

 (4) Serviciile sociale cu specializare înaltă sunt:

 a) cu componentă rezidențială – serviciile prestate într-o instituție rezidențială sau într-o instituție specializată de plasament temporar, care impun un șir de intervenții complexe ce pot include orice combinație de servicii sociale specializate, acordate beneficiarilor cu dependență sporită și care necesită supraveghere continuă (24/24 ore);

 b) fără componentă rezidențială – serviciile care oferă beneficiarilor asistență socială complexă înalt calificată/cu specializare îngustă, la nivel regional sau național.

Capitolul III. ORGANELE ABILITATE CU PRESTAREA  SERVICIILOR SOCIALE
Articolul 7. Prestatori de servicii sociale
(1) Prestatori de servicii sociale pot fi persoane fizice sau persoane juridice publice ori private.

	(2) Prestatori publici de servicii sociale sînt:

	a) instituțiile de asistență socială create de către autoritățile administrației publice centrale și gestionate de către autoritățile administrative din subordine;

	b) structurile responsabile de asistența socială și protecția drepturilor copilului din municipiul Chișinău și din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia;

	c) autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi.

	(3) Prestatori privaţi de servicii sociale sînt:

	a) asociaţiile obşteşti, fundaţiile, instituţiile private fără scop lucrativ, înregistrate în conformitate cu legislaţia – toate cu domeniul de activitate în sfera socială;

	b) persoanele juridice şi persoanele fizice – întreprinderi cu scop lucrativ, înregistrate în conformitate cu legislaţia.

	c) întreprinderile sociale, inclusiv întreprinderile sociale de inserţie.

	(4) Prestatorii de servicii sociale pot organiza şi oferi servicii sociale dacă sînt acreditaţi în condiţiile legii.

	(5) Condiţiile de acreditare a prestatorilor de servicii sociale sînt reglementate prin lege specială.

Articolul 8. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice centrale
(1) Ministerul Muncii și Protecției Sociale reprezintă autoritatea centrală de specialitate pentru realizarea politicilor de asistenţă socială şi exercită atribuţii principale în procesul de asigurare a serviciilor sociale la nivel naţional. Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în scop de asigurare a serviciilor sociale:

	a) elaborează şi promovează politicile în domeniul de asistenţă socială, inclusiv al serviciilor sociale, precum şi în domeniul promovării drepturilor persoanelor defavorizate;

	b) elaborează acte normative privind organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului integrat de servicii sociale;

	c) reglementează și organizează sistemul de acreditare și controlul de stat în domeniul serviciilor sociale;

	d) consultă patronatele, sindicatele şi societatea civilă şi coordonează cu acestea, la nivel naţional, proiectele de acte normative de caracter economico-social;

	e) consultă şi susţine autorităţile administraţiei publice locale privind planificarea, organizarea şi prestarea serviciilor sociale;

	f) asigură gestionarea prestării serviciilor sociale cu specializare înaltă și, după caz, prin intermediul Agenției pentru gestionarea serviciilor sociale cu specializare înaltă, contractează prestatori de servicii sociale cu specializare înaltă, dacă prestarea serviciilor respective nu poate fi organizată/gestionată de către autoritățile administrației publice locale;

	h) fondează și coordonează activitatea Agenției pentru gestionarea serviciilor sociale cu specializare înaltă;

	i) fondează și coordonează activitatea agențiilor teritoriale de asistență socială.

	(2) Exercitarea atribuţiilor de către alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, care au în subordinea şi gestiunea lor instituţii care prestează şi servicii sociale, nu trebuie să contravină prevederilor prezentei legi, precum şi actelor normative ce reglementează prestarea serviciilor sociale. În acest sens, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale: 

	a) vor întreprinde măsuri în vederea dezinstituţionalizării şi reintegrării beneficiarilor în familie şi comunitate;

	b) vor asigura accesul autorităţilor competente în instituţiile pe care le gestionează pentru a inspecta calitatea serviciilor sociale prestate;

	c) vor oferi informaţii Ministerului Muncii și Protecției Sociale privind serviciile sociale prestate în instituţiile din subordine;

	d) vor colabora şi vor coordona orice acţiuni de prestare a serviciilor sociale.

Articolul 9. Atribuțiile agențiilor teritoriale de asistență socială, ale autorităților administrației publice ale municipiului Chișinău și ale unității teritoriale autonome Găgăuzia
(1) Agențiile teritoriale de asistență socială, autoritățile administrației publice ale municipiului Chișinău și ale unității teritoriale autonome Găgăuzia asigură dezvoltarea și gestionarea serviciilor sociale în conformitate cu competențele stabilite, în funcție de necesitățile identificate ale populației, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale de nivelurile întâi și al doilea, agenții economici, patronatele, sindicatele din teritoriu și asociațiile obștești din țară și din străinătate.

	(2) Funcția de prestare a serviciilor sociale în unitățile administrativ-teritoriale arondate agenției teritoriale de asistență socială este realizată prin intermediul structurilor teritoriale de asistență socială, acestea având responsabilitatea directă de diversificare și prestare a serviciilor sociale orientate, în mod prioritar, spre menținerea beneficiarului în familia și comunitatea de unde provine.

	(2-1) Funcția de prestare a serviciilor sociale în municipiul Chișinău și unitatea teritorială autonomă Găgăuzia se pune în sarcina structurilor responsabile de asistența socială și protecția drepturilor copilului din cadrul acestora, acestea având responsabilitatea directă de diversificare și prestare a serviciilor sociale orientate, în mod prioritar, spre menținerea beneficiarului în familia și comunitatea de unde provine.

	(3) În exercitarea funcţiilor lor, agențiile teritoriale de asistență socială, structurile responsabile de asistența socială și protecția drepturilor copilului din municipiul Chișinău și din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia beneficiază necondiţionat, după caz, de susţinerea poliţiei, instituţiilor publice din domeniul educaţiei, sănătăţii şi din alte domenii. 

	(4) În scop de prestare a serviciilor sociale, agențiile teritoriale de asistență socială/autoritățile administrației publice ale municipiului Chișinău și ale unității teritoriale autonome Găgăuzia, în teritoriul administrat, exercită următoarele atribuţii:

	a) informează populaţia şi acordă consultaţii cu privire la serviciile sociale şi la drepturile persoanei la aceste servicii;

	b) analizează necesităţile comunităţii cu privire la serviciile sociale;

	c) planifică tipurile de servicii sociale şi identifică mijloacele financiare pentru prestarea acestora în funcţie de necesităţile stabilite, inclusiv pentru procurarea serviciilor sociale de care nu dispun sau pe care nu este rezonabil economic să le presteze individual;

	d) înfiinţează, reorganizează sau lichidează, în modul stabilit, instituţii ce prestează servicii sociale şi asigură funcţionarea acestora;

	e) remit cererile/reclamaţiile către organul abilitat cu prestarea serviciilor sociale respective în cazul în care obiectul cererilor/reclamaţiilor depăşeşte limitele competenţei sale;

	f) informează, neîntîrziat, autorităţile competente despre cazurile de încălcare a legislaţiei în domeniul prestării serviciilor sociale, precum şi despre cazurile de necorespundere cerinţelor prescrise;

	g) evaluează cazul şi stabilesc necesităţile persoanei/familiei privind serviciile sociale şi, în funcţie de necesităţile acestora, asigură prestarea serviciilor sociale corespunzătoare;

	h) monitorizează procesul de prestare a serviciilor sociale şi organizează evaluarea calităţii acestor servicii acordate de prestatorii de servicii, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, în teritoriul administrat;

	i) prezintă Ministerului Muncii și Protecției Sociale informaţiile acumulate în urma monitorizării şi evaluării locale a serviciilor sociale acordate, în forma şi perioadele stabilite.

Articolul 10. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi
(1) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi contribuie la dezvoltarea şi prestarea serviciilor sociale în teritoriul administrat şi aprobă, în conformitate cu legislaţia, resursele financiare necesare. 

	(2) Activitatea nemijlocită de prestare a serviciilor sociale este realizată de unitatea de asistenţă socială prin intermediul asistenţilor sociali şi al lucrătorilor sociali, selectaţi şi angajaţi în conformitate cu legislaţia, în conlucrare şi colaborare cu alte servicii existente la nivel de comunitate.

	(3) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, în vederea prestării serviciilor sociale în teritoriul administrat, exercită următoarele atribuţii:

	a) informează populaţia şi acordă consultaţii cu privire la serviciile sociale şi la drepturile persoanei la aceste servicii;

	b) analizează necesităţile comunităţii cu privire la serviciile sociale;

	c) participă la selectarea şi angajarea asistenţilor sociali şi a lucrătorilor sociali;

	d) facilitează şi susţin activitatea asistenţilor sociali şi a lucrătorilor sociali în teritoriul administrat;

	e) planifică tipurile de servicii sociale conform necesităţilor populaţiei din teritoriul administrat şi resursele necesare pentru prestarea acestora;

	f) susţin asociaţiile obşteşti de utilitate publică ce activează în teritoriul administrat în sfera serviciilor sociale;

	g) oferă structurii teritoriale de asistenţă socială informaţia colectată în urma monitorizării şi evaluării serviciilor sociale acordate, în forma şi în perioadele stabilite.

Articolul 11. Asociaţiile obşteşti care activează în sfera serviciilor sociale
(1) În scop de protecţie a beneficiarilor de servicii sociale, asociaţia obştească ce activează în sfera serviciilor sociale, în conformitate cu statutul său şi cu legislaţia, are dreptul:

	a) să presteze servicii sociale şi să participe la realizarea programelor de stat şi a proiectelor în domeniul serviciilor sociale, în condiţiile legii;

	b) să sesizeze, în temeiul cererilor primite de la beneficiari sau din oficiu, organele abilitate cu prestarea serviciilor sociale, organele de drept şi organele de control al serviciilor sociale despre cazurile de încălcare a drepturilor beneficiarilor;

	c) să primească de la organele abilitate cu prestarea serviciilor sociale informaţii referitor la propunerile şi sesizările înaintate;

	d) să efectueze investigaţii pentru identificarea necesităţilor şi lacunelor în prestarea serviciilor sociale, precum şi în ce priveşte respectarea drepturilor persoanei la servicii sociale;

	e) să înainteze autorităţilor publice centrale şi locale propuneri de modificare a legislaţiei şi a politicilor de stat cu privire la asistenţa socială şi la serviciile sociale;

	f) să informeze populaţia, prin intermediul mass-mediei, despre politicile de stat în domeniul prestării serviciilor sociale, despre încălcarea drepturilor şi intereselor legitime ale beneficiarilor de servicii sociale, precum şi despre rezultatele consultării opiniei publice;

	g) să intenteze acţiuni în instanţele judecătoreşti privind protecţia drepturilor beneficiarilor de servicii sociale.

	(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) le au fundaţiile, instituţiile private fără scop lucrativ, alte forme organizaţionale ale societăţii civile constituite în conformitate cu legislaţia, precum şi persoanele juridice şi persoanele fizice – întreprinderi cu scop lucrativ, întreprinderile sociale, inclusiv întreprinderile sociale de inserţie, în condiţiile legii.

Capitolul IV. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE BENEFICIARILOR   DE SERVICII SOCIALE
Articolul 12. Drepturile beneficiarilor de servicii sociale
Drepturile beneficiarilor la servicii sociale sînt asigurate prin:

	a) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cu excluderea oricăror forme de discriminare;

	b) protecţia împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare ori abuz fizic sau mintal, neglijare, rele tratamente sau exploatare, precum şi prin informarea asupra oricăror situaţii de risc şi a altor drepturi sociale;

	c) comunicarea, în termeni accesibili, a informaţiilor privind drepturile fundamentale şi măsurile legale de protecţie socială, precum şi a celor privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a le obţine;

	d) încurajarea participării beneficiarului la procesul de luare a deciziilor referitoare la acordarea serviciilor sociale;

	e) exprimarea opiniei proprii privind serviciile sociale oferite;

	f) respectarea confidenţialităţii informaţiilor furnizate; 

	g) protecţia bunurilor beneficiarului atunci cînd acesta nu are capacitatea deplină de exerciţiu, fiind îngrijit în familie sau în instituţie;

	h) respectarea demnităţii şi intimităţii personale ale beneficiarului.

Articolul 13. Obligaţiile beneficiarilor de servicii sociale
Beneficiarii de servicii sociale sînt obligaţi:

	a) să furnizeze informaţii corecte şi relevante cu privire la identitatea, situaţia familială, socială, economică şi la starea sănătăţii lor, fiind responsabili pentru veridicitatea acestor informaţii;

	b) să participe la procesul de luare a deciziilor referitoare la acordarea serviciilor sociale;

	c) să contribuie, în conformitate cu legislaţia, la prestarea serviciilor sociale;

	d) să comunice orice modificare a situaţiei lor.

Capitolul V. PROCEDURA DE ACORDARE A SERVICIILOR SOCIALE
Articolul 14. Identificarea beneficiarilor de servicii sociale
(1) În vederea solicitării serviciilor sociale, oricare persoană care se consideră într-o stare de risc social sau oricare persoană/familie defavorizată, neglijată sau abuzată, adresează iniţial o cerere în scris sau verbal unităţii de asistenţă socială din raza domiciliului său. Solicitarea de servicii sociale poate fi adresată şi direct unui alt prestator de servicii sociale, prevăzut la art. 7, de la locul de trai al solicitantului.

 (2) Acţionînd în interesele persoanei/familiei sau ale siguranţei sociale a comunităţii, cererea privind acordarea serviciilor sociale persoanei/familiei, prevăzută la alin. (1), poate fi depusă de membrii comunităţii sau de alte persoane interesate, care vor indica motivul din care persoana sau reprezentantul legal al acesteia nu poate depune cererea de sine stătător.

 (3) Lucrătorii instituţiilor instructiv-educative, medico-sanitare publice, ai celor de prestare a serviciilor sociale, poliţiei şi ai altor organe competente, care dispun de informaţii privind necesitatea acordării serviciilor sociale unei persoane/familii, sînt obligaţi să informeze neîntîrziat, în decurs de 24 de ore, unitatea de asistenţă socială de la locul de trai al persoanei/familiei. În asemenea condiţii, astfel de cazuri vor fi examinate fără cererea persoanei sau a reprezentantului legal.

Articolul 15. Examinarea cererii
În temeiul cererii prevăzute la art. 14, unitatea de asistenţă socială:

 a) oferă informaţii sau consultanţă momentan sau cel mult în 3 zile, în cazul imposibilităţii de acordare imediată a acestora;

 b) asigură evaluarea iniţială a necesităţilor persoanei/familiei în scop de prestare a serviciilor sociale;

 c) procedează imediat, în situaţii de urgenţă, la prestarea serviciilor sociale, cu implicarea nemijlocită a autorităţilor competente.

Articolul 16. Evaluarea iniţială
(1) Evaluarea iniţială se desfăşoară în termen de cel mult 10 zile de la data de înregistrare a cererii, decizia urmînd a fi comunicată imediat atît persoanei care a depus cererea, cît şi persoanei în interesul căreia a fost scrisă cererea.

 (2) Unitatea de asistenţă socială, în urma evaluării iniţiale, are dreptul:

 a) să respingă cererea, motivînd decizia prin care persoanei i s-a refuzat acordarea serviciilor sociale;

 b) să ofere intervenţie de o singură dată;

 c) să efectueze evaluarea complexă;

 d) să refere cazul după competenţă, în situaţii de urgenţă, pentru prestarea serviciilor sociale sau cînd cazul nu poate fi soluţionat la nivel de comunitate.

 (3) În caz de acceptare a cererii, structura teritorială de asistenţă socială, prin intermediul unităţii de asistenţă socială, asigură prestarea serviciilor sociale necesare pentru a satisface necesităţile identificate ale beneficiarului. În scop de respectare a dreptului beneficiarului în mediul familial, structura teritorială de asistenţă socială asigură soluţii pentru prevenirea separării membrilor familiei, iar în situaţia în care acest lucru nu este posibil, identifică soluţii care să permită reunirea membrilor familiei cît mai des posibil şi în locuri accesibile pentru fiecare.

Articolul 17. Evaluarea complex
(1) În cazul în care rezultatele evaluării iniţiale sau ale intervenţiei de o singură dată sînt insuficiente pentru satisfacerea necesităţilor persoanei, unitatea de asistenţă socială efectuează evaluarea complexă, coordonînd toate acţiunile cu structura teritorială de asistenţă socială.

 (2) Evaluarea complexă se realizează prin antrenarea nemijlocită a specialiştilor în domeniu şi/sau din domeniile conexe, cu participarea obligatorie a beneficiarului şi a celor care au efectuat evaluarea iniţială, şi se finalizează în termen de cel mult 10 zile de la data preluării cazului pentru efectuarea evaluării complexe.

 (3) În urma evaluării complexe, structura teritorială de asistenţă socială elaborează planul individualizat de asistenţă a beneficiarului, care prevede, după caz, următoarele recomandări:

 a) acordarea serviciilor sociale primare în cadrul comunităţii în care beneficiarul domiciliază;

 b) acordarea serviciilor sociale specializate, stabilite conform planului individualizat de asistenţă, fie în familia biologică a beneficiarului, fie într-o familie substitutivă, fie în cadrul unor centre de zi sau de plasament temporar, prioritar la locul de trai de unde provine, iar complementar în unitatea administrativ-teritorială apropiată de acelaşi nivel sau de nivelul al doilea;

 c) referire la servicii sociale cu specializare înaltă.

Articolul 18. Garanţii cu privire la acordarea serviciilor sociale cu specializare înaltă
(1) Structura teritorială de asistenţă socială referă cazul spre serviciile sociale cu specializare înaltă numai dacă sînt motive întemeiate de a considera că opţiunile prevăzute la art. 17 alin. (3) lit. a) şi b) nu pot satisface necesităţile identificate ale beneficiarului, iar neacordarea serviciilor sociale cu specializare înaltă constituie un risc pentru viaţa beneficiarului. 

 (2) Serviciile sociale cu specializare înaltă se acordă beneficiarului numai dacă acesta a fost referit, în urma unei evaluări complexe, de către structura teritorială de asistenţă socială de la locul de trai al beneficiarului.

 (3) Prestatorul de servicii sociale cu specializare înaltă, indiferent de forma juridică de organizare şi subordonare, nu acceptă prestarea serviciilor sociale cu specializare înaltă nici unui beneficiar fără:

 a) evaluarea complexă şi fără planul individualizat de asistenţă; 

 b) decizia motivată de referire a cazului în vederea prestării serviciilor sociale cu specializare înaltă.

 (4) Condiţiile materiale precare ale persoanei/familiei nu constituie temei exclusiv pentru ca aceasta să fie referită pentru a beneficia de servicii sociale cu specializare înaltă.

 (5) În situaţii de urgenţă, doar în cazuri de pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea persoanei, serviciile sociale cu specializare înaltă pot fi acordate, prin derogarea de la prevederile alin. (3), pe un termen de cel mult 30 de zile, perioadă de timp în care se efectuează evaluarea complexă şi se întocmeşte planul individualizat de asistenţă, cu implicarea directă a reprezentanţilor structurii teritoriale de asistenţă socială de la locul de trai al beneficiarului.

Articolul 19. Revizuirea periodică a planului individualizat de asistenţă
(1) Pentru a determina eficienţa serviciilor sociale acordate şi necesitatea continuării intervenţiei sau sistării asistenţei, situaţia beneficiarului este reevaluată periodic de către prestatorul de servicii sociale.

 (2) Revizuirea planului individualizat de asistenţă se efectuează în mod obligatoriu: 

 a) după prima lună de acordare a serviciilor sociale;

 b) la trei luni de acordare a serviciilor sociale;

 c) după necesitate, dar nu mai rar decît o dată la şase luni.

 (3) În baza rezultatelor revizuirii, prestatorul de servicii sociale completează sau modifică planul individualizat de asistenţă ori sistează prestarea serviciilor sociale.

Articolul 19-1. Serviciile sociale de bază
(1) Serviciile sociale de bază sunt orientate spre prevenirea marginalizării și/sau a excluziunii sociale a persoanei aflate în situație de risc social sporit.

	(2) Serviciile sociale de bază sunt dezvoltate uniform pe teritoriul țării pentru a asigura accesul universal și echitabil pentru persoanele aflate în situație de risc sporit de marginalizare și excluziune socială.

	(3) Lista serviciilor sociale de bază se stabilește de către Guvern.

	(4) Criteriile pentru includerea serviciilor sociale în lista serviciilor sociale de bază sunt:

	a) riscul social pentru sănătatea, dezvoltarea și securitatea persoanei;

	b) gradul de autonomie al beneficiarilor (privind îngrijirea, mobilitatea, capacitatea decizională și financiară);

	c) incidența cazurilor care determină necesitatea acordării serviciului social;

	d) impactul serviciului asupra incluziunii sociale a beneficiarului.

	(5) Serviciile sociale de bază sunt implementate de agențiile teritoriale de asistență socială și de structurile de asistență socială și protecție a drepturilor copilului din municipiul Chișinău și din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia.

Articolul 20. Evidenţa serviciilor sociale prestate
(1) Evidenţa oricăror servicii sociale prestate se ţine într-un registru de către prestatorul de servicii care le acordă, în care se înscrie numele şi prenumele beneficiarului, datele personale, adresa de la domiciliu, problema în legătură cu care a solicitat servicii sociale, durata aşteptării, rezultatul prestării serviciilor. 

 (2) Înregistrarea, păstrarea şi utilizarea datelor cu caracter personal ale beneficiarilor de servicii sociale se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 17-XVI din 15 februarie 2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.

Capitolul VI. CONTROLUL DE STAT ÎN DOMENIUL  SERVICIILOR SOCIALE
Articolul 21. Controlul de stat în domeniul serviciilor sociale
(1) Controlul de stat în domeniul serviciilor sociale se efectuează de către Inspectoratul Social de Stat, autoritate administrativă din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

 (2) Misiunea, funcțiile de bază, atribuțiile principale, drepturile generale și alte prevederi normative privind organizarea activității Inspectoratului Social de Stat se stabilesc în regulamentul privind organizarea și funcționarea acestuia, aprobat de Guvern.

 (3) În activitatea de control de stat în domeniul serviciilor sociale, Inspectoratul Social de Stat constată și examinează contravenții în conformitate cu prevederile Codului contravențional.

Articolul 22. Obiectivele Inspectoratului Social de Stat în domeniul serviciilor sociale
În domeniul serviciilor sociale, Inspectoratul Social de Stat are următoarele obiective:

	a) controlul aplicării prevederilor legislației cu privire la serviciile sociale;

	b) verificarea respectării standardelor minime de calitate de către prestatorii de servicii sociale;

	c) promovarea măsurilor privind diminuarea numărului de erori și prevenirea fraudelor în sistemul de servicii sociale, precum și asigurarea calității serviciilor sociale;

	d) verificarea corectitudinii aplicării legislației la stabilirea dreptului beneficiarului la servicii sociale.

Capitolul VII. MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA   SERVICIILOR SOCIALE
Articolul 23. Monitorizarea şi evaluarea serviciilor sociale
(1) Monitorizarea serviciilor sociale constituie un proces de colectare continuă şi sistematizată a informaţiei în baza unor indicatori specifici, prin care se analizează dinamica progreselor privind realizarea activităţilor şi atingerea obiectivelor serviciilor sociale. 

 (2) Evaluarea serviciilor sociale constituie un proces de analiză a datelor monitorizării şi a altor informaţii pentru a aprecia oportunitatea obiectivelor serviciilor sociale, realizarea serviciilor sociale, eficienţa, impactul şi durabilitatea acestora.

Articolul 24. Rolul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în monitorizarea şi evaluarea sistemului integrat de servicii sociale
Ministerul Muncii și Protecției Sociale este responsabil de organizarea monitorizării şi evaluării sistemului integrat de servicii sociale prin elaborarea şi aplicarea metodologiei în domeniu, precum şi prin analiza impactului serviciilor sociale asupra persoanelor/familiilor defavorizate.

Articolul 25. Rolul agențiilor teritoriale de asistență socială/autorităților administrației publice ale municipiului Chișinău și ale unității teritoriale autonome Găgăuzia în procesul  de monitorizare şi evaluare a serviciilor sociale
(1) Unitatea de asistenţă socială colectează informaţia primară privind serviciile sociale prestate în comunitate şi o prezintă structurii teritoriale de asistență socială, structurii responsabile de asistența socială și protecția drepturilor copilului din municipiul Chișinău și din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia.

	(1-1) Structura teritorială de asistență socială prezintă informația colectată agenției teritoriale de asistență socială.

	(2) Agențiile teritoriale de asistență socială, structurile responsabile de asistența socială și protecția drepturilor copilului din municipiul Chișinău și din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia prezintă Ministerului Muncii și Protecției Sociale rapoarte cu informaţia solicitată conform metodologiei de monitorizare şi evaluare a impactului politicilor în domeniul serviciilor sociale, inclusiv privind serviciile prestate de sectorul privat.

	(3) Prestatorii privaţi de servicii sociale sînt responsabili de prezentarea rapoartelor la unităţile de asistenţă socială şi, respectiv, la structurile teritoriale de asistenţă socială sau la agențiile teritoriale de asistență socială conform cerinţelor de monitorizare şi evaluare a serviciilor sociale.

Capitolul VIII. FINANŢAREA SERVICIILOR SOCIALE
Articolul 26. Prevederi generale privind finanţarea serviciilor sociale
(1) Serviciile sociale sunt finanțate din:

	a) bugetul de stat;

	b) bugetele unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi;

	c) bugetele municipiului Chișinău și al unității teritoriale autonome Găgăuzia;

	d) alte surse conform legislației.

	(2) Modul de finanţare a serviciilor sociale se stabileşte conform cadrului legislativ care reglementează relaţiile interbugetare.

	(3) Finanţarea serviciilor sociale din sursele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se face în baza principiilor concurenţei şi calităţii.

	(4) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot procura şi contracta servicii sociale în condiţiile legii.

Articolul 27. Finanţarea în parteneriat
Finanţarea serviciilor sociale poate fi realizată în parteneriat de la bugetul de stat, de la bugetul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi şi al doilea, conform atribuţiilor prevăzute în capitolul III.

Articolul 28. Alte surse de finanţare
(1) La finanţarea serviciilor sociale sînt utilizate veniturile proprii ale prestatorilor de servicii sociale, donaţii, sponsorizări sau alte contribuţii ale persoanelor fizice sau juridice din tară şi din străinătate, precum şi alte surse, conform legislaţiei.

	(2) Prestatorii de servicii sociale au dreptul să presteze servicii sociale cu plată din contribuția beneficiarului sau a familiei acestuia.

	(3) Prestatorii de servicii sociale au dreptul să desfăşoare activităţi economice pentru autofinanţarea serviciilor sociale prestate.

Capitolul IX. EXAMINAREA LITIGIILOR PRIVIND SERVICIILE SOCIALE.   RĂSPUNDEREA PENTRU NERESPECTAREA LEGISLAŢIEI
Articolul 29. Soluţionarea litigiilor
(1) Litigiile în domeniul prestării serviciilor sociale care nu pot fi soluţionate în condiţiile unei concilieri amiabile între părţile interesate sînt referite spre soluţionare instanţelor de judecată, conform legislaţiei.

(2) Actele administrative prin care sînt lezate drepturile sau interesele legitime ale persoanei fizice sau juridice implicate în raporturi din domeniul prestării serviciilor sociale pot fi atacate în instanţa de contencios administrativ.

Articolul 30. Răspunderea pentru nerespectarea legislaţiei
Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage răspundere conform legislaţiei.

Capitolul X. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 31. (1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a ...
(1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării.

 (2) Pînă la obţinerea acreditării de către prestatorii de servicii sociale, prevăzută la art. 7 alin. (4), activitatea prestatorilor care acordă servicii sociale la data intrării în vigoare a prezentei legi se desfăşoară conform legislaţiei.

 (3) Guvernul, în termen de 12 luni de la data publicării prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prevederile ei şi va prezenta propuneri privind aducerea legislaţiei în concordanţă cu prezenta lege.


Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021