Legea Privind Fondul național al culturii Capitolul I. DISPOZIȚII GENERALE Articolul 1. Obiectul legii (1) Prezenta lege stabilește cadrul legal privind modul de constituire, organizare și funcționare a Fondului național al culturii, privind evaluarea și selectarea proiectelor pentru finanțare din mijloacele acestui fond. (2) Fondul național al culturii este creat pentru finanțarea proiectelor culturale și editoriale. Articolul 2. Scopul legii Prezenta lege are drept scop: a) susținerea și promovarea creației artistice – sprijin financiar pentru profesioniștii culturali implicați în creația artistică; b) asigurarea rezidenței și dezvoltarea mobilității artistice și culturale – sprijin financiar pentru profesioniștii culturali și creativi în vederea valorificării formelor tradiționale și a celor noi de mobilitate artistică, inclusiv a consolidării capacităților în domeniu, precum și pentru crearea unor oportunități noi de angajare; c) dezvoltarea abilităților de management – sprijin financiar pentru dezvoltarea competențelor, inclusiv în domeniile de planificare, management bugetar, leadership, comunicare etc.; d) dezvoltarea abilităților creative și tehnice – sprijin financiar pentru organizarea instruirii în vederea îmbunătățirii abilităților creative și tehnice prin experimentare, prin însușirea cunoștințelor și expertiză specializată; e) dezvoltarea de produse, servicii și infrastructură – sprijin financiar în procesul de creare și lansare a unui produs sau serviciu nou ori în relansarea unui produs sau serviciu existent, sau a unei infrastructuri existente; f) cooperarea sectorială și crearea rețelelor – sprijin financiar pentru colaborarea între organizații din sectorul cultural și oportunitățile de a reuni profesioniști și echipe pentru a dezvolta, distribui sau aplica cunoștințele specializate; g) susținerea pluralismului cultural – stimulare a creației culturale în vederea dezvoltării pluralismului cultural între diverse grupuri culturale din societate; h) sprijinirea dezvoltării capacităților de producție și organizatorice ale beneficiarilor de finanțare; i) susținerea în procesul de dezvoltare a unor creații sau produse artistice ce ar contribui la coeziunea socială. Articolul 3. Principiile de reglementare Subiecții prezentei legi își desfășoară activitatea cu respectarea următoarelor principii de bază: eficiență – buna utilizare a resurselor financiare în procesele de alocare, distribuire pe întreg teritoriul Republicii Moldova; echitate – aplicarea în mod nediscriminatoriu a prevederilor actelor normative și a criteriilor de selectare a beneficiarilor finanțării din mijloacele Fondului național al culturii, astfel încât orice organizație de cultură să beneficieze de șanse egale în obținerea finanțării; libera concurență – asigurarea condițiilor pentru orice organizație de cultură ce elaborează și implementează proiecte culturale și editoriale în domeniile de intervenție stabilite în prezenta lege, astfel încât să aibă dreptul de a solicita, în condițiile legii, finanțarea proiectelor sale culturale și editoriale; planificare – procesul sistemic prin care statul creează o imagine proprie a viitorului și elaborează pașii corespunzători, în funcție de resursele disponibile, pentru a realiza acel viitor; transparență – claritatea informațiilor referitoare la procesele de alocare, distribuire și utilizare a mijloacelor pentru realizarea și finanțarea proiectelor culturale și editoriale și punerea la dispoziția tuturor părților interesate a acestor informații; neretroactivitate – excluderea posibilității direcționării resurselor financiare nerambursabile unei activități a cărei executare a fost deja inițiată sau finalizată la data încheierii contractului de finanțare; anualitate – realizarea anuală a concursurilor de selectare a proiectelor culturale și editoriale și utilizarea alocațiilor aprobate în bugetul de stat. Articolul 4. Noțiuni principale În sensul prezentei legi, următoarele noțiuni semnifică: beneficiar – organizație de cultură sau om de creație căruia i se acordă, în condițiile legii, finanțare pentru proiectele culturale și editoriale; finanțare – susținere financiară acordată din mijloacele Fondului național al culturii pentru proiectele culturale și editoriale ale beneficiarilor; proiect cultural – complex de activități specifice domeniilor culturale, relaționate pentru îndeplinirea unui scop cultural și realizate într-o perioadă determinată de timp. Capitolul II. MIJLOACELE ȘI DESTINAȚIA FONDULUI NAȚIONAL AL CULTURII Articolul 5. Fondul național al culturii (1) Fondul național al culturii (în continuare – Fond) reprezintă totalitatea mijloacelor financiare destinate finanțării proiectelor culturale și editoriale. (2) Fondul este parte componentă a bugetului de stat și se aprobă prin legea anuală a bugetului de stat, în corespundere cu prevederile Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014. (3) Mijloacele financiare ale Fondului se constituie din următoarele surse: a) alocațiile aprobate anual prin legea bugetului de stat; b) veniturile colectate; c) alte surse legale. (4) Fondul se află în gestiunea instituției de implementare din subordinea Ministerului Culturii. (5) Mijloacele Fondului se gestionează prin contul unic trezorerial al Ministerului Finanțelor. (6) Distribuirea anuală a mijloacelor alocate Fondului se efectuează de către instituția de implementare. Articolul 6. Destinația Fondului (1) Mijloacele Fondului sunt utilizate pentru finanțarea proiectelor culturale și editoriale, conform domeniilor de intervenție, după cum urmează: a) programe de susținere a proiectelor organizațiilor necomerciale din domeniul culturii; b) programe de susținere a activității editoriale și de traduceri literare; c) programe de susținere a revistelor culturale; d) programe de susținere a domeniilor arte, educație prin artă, studii și analize, inclusiv a activităților de formare profesională continuă din domeniul culturii; e) programe locale de dezvoltare culturală; f) programe de rezidență și mobilitate artistică și culturală. (2) Mijloacele Fondului se utilizează pentru implementarea proiectelor aprobate spre finanțare, în limita resurselor aprobate pentru anul bugetar în curs, precum și pentru implementarea proiectelor care beneficiază de cofinanțare din sursele de asistență externă. Capitolul III. GESTIONAREA FONDULUI Articolul 7. Instituția de implementare (1) Instituția de implementare este o instituție bugetară din subordinea Ministerului Culturii, are statut de persoană juridică, deține conturi deschise în contul unic trezorerial al Ministerului Finanțelor și este abilitată să gestioneze mijloacele Fondului. (2) Regulamentul de organizare și funcționare a instituției de implementare, precum și efectivul-limită al instituției se aprobă de Guvern. (3) Activitatea instituției de implementare și a subdiviziunilor sale se finanțează din: a) alocațiile aprobate anual prin legea bugetului de stat; b) veniturile colectate; c) alte surse legale. (4) Instituția de implementare are următoarele atribuții: a) organizează concursuri de selectare a proiectelor culturale și editoriale pentru finanțarea acestora; b) organizează sesiuni de consultări și de informare a organizațiilor de cultură în privința planurilor de finanțare; c) aprobă planurile anuale de finanțare a proiectelor culturale și editoriale în limita resurselor aprobate; d) identifică și stabilește limitele de cheltuieli pentru domeniile de intervenție prevăzute la art. 6 alin. (1) în baza strategiilor naționale și a documentelor de politici, a priorităților stabilite, a tendințelor și a necesităților de dezvoltare a sectorului cultural la nivel european, național, regional și local; e) examinează și monitorizează modul de utilizare a mijloacelor Fondului; f) elaborează metodologii și aplică instrumentele de lucru necesare pentru implementarea politicilor și a programelor naționale din domeniul cultural și cel editorial; g) participă la procesul de elaborare a curriculumului de formare și dezvoltare profesională a lucrătorilor culturali, precum și gestionează activitatea de instruire a acestora; h) asigură realizarea studiilor și a cercetărilor, precum și colectează și analizează datele statistice din domeniul cultural și cel editorial; i) participă la elaborarea cadrului normativ în domeniu și la armonizarea acestuia cu practicile europene și internaționale. Articolul 8. Organizarea activității instituției de implementare (1) Instituția de implementare este condusă de un director, numit de ministrul culturii, pe un termen de 4 ani, în urma unui concurs public, organizat și desfășurat conform procedurii stabilite în Regulamentul de organizare și funcționare a instituției de implementare. (2) Activitatea și procesul decizional al instituției de implementare sunt supravegheate și monitorizate de Consiliul instituției de implementare (în continuare – Consiliu), alcătuit din 7 membri numiți de Ministerul Culturii. (3) Din componența Consiliului fac parte reprezentanți ai: a) Ministerului Culturii – 2 membri; b) instituției de implementare – 1 membru; c) uniunilor de creație – 2 membri; d) asociațiilor profesionale din domeniu – 2 membri. (4) Consiliul îndeplinește următoarele atribuții: a) adoptă decizii, supraveghează și monitorizează activitatea instituției de implementare; b) aprobă lista proiectelor care urmează a fi finanțate din mijloacele Fondului; c) evaluează dosarele participanților la concurs; d) monitorizează utilizarea mijloacelor financiare conform destinației de către câștigătorii concursurilor; e) decide asupra altor subiecte de importanță pentru instituție, înaintate de către director. (5) Consiliul își desfășoară activitatea conform Regulamentului de organizare și funcționare a instituției de implementare. (6) Activitatea membrilor Consiliului nu este remunerată. Capitolul IV. FINANȚAREA PROIECTELOR ȘI RAPORTAREA Articolul 9. Modul de finanțare a proiectelor din mijloacele Fondului (1) Finanțarea proiectelor culturale și editoriale se realizează în baza concursurilor de selectare. (2) Modalitatea de desfășurare a concursurilor de selectare, de depunere a cererilor, de evaluare și de selectare a proiectelor culturale și editoriale ale beneficiarilor, precum și criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor sunt aprobate de Guvern. Articolul 10. Raportare și monitorizare (1) Beneficiarii sunt obligați să utilizeze resursele financiare conform destinației și în cuantumul aprobat de instituția de implementare. (2) Controlul privind modul de utilizare și destinația mijloacelor financiare este realizat de către Ministerul Culturii și/sau alte organe abilitate cu atribuții de control. (3) Instituția de implementare publică anual, pe pagina sa web oficială, lista proiectelor culturale și editoriale eligibile pentru finanțare și raportul privind utilizarea mijloacelor financiare constitutive ale Fondului. Capitolul V. DISPOZIȚII FINALE Articolul 11. Intrarea în vigoare (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. (2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi: a) va modifica actele sale normative în conformitate cu prezenta lege; b) va elabora actele normative necesare pentru implementarea prezentei legi. Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021