Legea Privind Fondul național pentru dezvoltare regională și locală Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Prezenta lege transpune parțial Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 335 din 17 decembrie 2009, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 156/43 din 19 iunie 2018. Articolul 1. Obiectul de reglementare Prezenta lege stabilește principiile generale de constituire, organizare, finanţare şi funcționare a Fondului național pentru dezvoltare regională și locală. Articolul 2. Noțiuni principale În sensul prezentei legi se utilizează noțiunile definite în Legea nr. 438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, precum și următoarele noțiuni principale: entitate de implementare – instituție publică care asigură implementarea programelor și a proiectelor de dezvoltare regională și locală; plan anual de finanțare – listă a programelor și proiectelor de dezvoltare regională şi locală, care include valoarea resurselor aprobate anual de către Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale pentru fiecare program și proiect, în limitele resurselor disponibile. Articolul 3. Fondul național pentru dezvoltare regională și locală (1) Pentru finanțarea programelor și a proiectelor de dezvoltare regională și locală incluse în Documentul unic de program se constituie Fondul național pentru dezvoltare regională și locală (în continuare – Fond național). (2) Volumul Fondului național se aprobă prin legea anuală a bugetului de stat, în corespundere cu prevederile Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014. Fondul naţional se formează din alocațiile aprobate anual prin legea bugetului de stat, din surse de asistență externă, din alte surse ce nu contravin legislației. (3) Fondul național se află în gestiunea autorității de elaborare a politicii de dezvoltare regională, care efectuează alocarea mijloacelor acestuia, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale. (4) Regulamentul privind gestionarea mijloacelor Fondului național se aprobă de Guvern. (5) Distribuirea anuală a mijloacelor alocate Fondului național se realizează separat pentru implementarea planului anual de finanțare în domeniul dezvoltării regionale și pentru implementarea planului anual de finanțare în domeniul dezvoltării locale, în conformitate cu decizia Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale. (6) Mijloacele financiare primite de la bugetele componente ale bugetului public național de către agențiile de dezvoltare regională se gestionează prin Contul Unic Trezorerial al Ministerului Finanțelor, iar operațiunile financiare de executare a proiectului de investiții cu finanțare din sursele de asistență externă sunt derulate de către agențiile de dezvoltare regională prin bănci comerciale. Articolul 4. Destinaţia Fondului național (1) Mijloacele Fondului național sunt utilizate conform următoarelor domenii de intervenție: 1) în cadrul programelor de dezvoltare regională: a) creșterea competitivității și ocupării forței de muncă în regiunile de dezvoltare; b) dezvoltare urbană, revitalizare economică și socială a orașelor; c) îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare regionale; 2) în cadrul programelor de dezvoltare locală: a) îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare locale; b) construcția și renovarea infrastructurii sociale; c) cofinanțarea proiectelor implementate din sursele de asistență externă. (2) Condiţiile de alocare a mijloacelor Fondului naţional conform domeniilor de intervenţie sunt prevăzute în Regulamentul privind gestionarea mijloacelor Fondului național. (3) Mijloacele Fondului național se utilizează pentru implementarea programelor şi proiectelor prevăzute în Documentul unic de program, inclusiv pentru mecanismele de cofinanțare a proiectelor implementate din sursele de asistență externă. Articolul 5. Principiile de alocare a mijloacelor din Fondul naţional Alocarea mijloacelor din Fondul național se realizează în baza principiilor enunțate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova. Articolul 6. Modul de finanțare a programelor și proiectelor de dezvoltare regională (1) Finanțarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională se realizează în baza concursurilor de selectare a proiectelor, desfășurate în baza unui regulament aprobat de Guvern. (2) Lista programelor şi proiectelor selectate reprezintă sinteza programelor operaționale regionale și prevede programe și proiecte prioritare de dezvoltare regională pentru anii următori. (3) Lista programelor și proiectelor de dezvoltare regională aprobate spre finanțare din resursele Fondului național este inclusă în Documentul unic de program, aprobat de Guvern. Articolul 7. Modul de finanțare a programelor și proiectelor de dezvoltare locală (1) Finanțarea programelor şi proiectelor de dezvoltare locală se realizează în baza concursurilor de selectare a proiectelor, desfășurate în baza unui regulament aprobat de Guvern. (2) Lista programelor și proiectelor de dezvoltare locală aprobate spre finanțare din resursele Fondului național este inclusă în Documentul unic de program. Articolul 8. Atribuțiile Guvernului în procesul de formare, utilizare şi gestionare a Fondului național În procesul de formare, utilizare şi gestionare a Fondului național, Guvernul are următoarele atribuții: a) propune Parlamentului aprobarea, prin legea anuală a bugetului de stat, a alocaţiilor pentru Fondul național; b) aprobă modul de formare și utilizare a mijloacelor Fondului național; c) aprobă regulamentele de selectare și aprobare a programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală; d) aprobă conceptul și regulamentul sistemului informațional pentru gestionarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională și locală; e) asigură asistenţa tehnică și metodologică în implementarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală. Articolul 9. Atribuțiile Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale are următoarele atribuții: a) exercită atribuțiile enunțate la art. 5 alin. (6) din Legea nr. 438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova; b) aprobă decizia privind distribuirea mijloacelor alocate în Fondul național pe planuri anuale de finanțare a programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală; c) aprobă planurile anuale de finanțare separată a programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală, în limita resurselor aprobate; d) aprobă domeniile de finanțare eligibile pentru concursurile de selectare a proiectelor și limita minimă și cea maximă a resurselor financiare aprobate pentru fiecare program și proiect, în temeiul unor analize privind necesitățile de dezvoltare la nivel regional și local; e) examinează și monitorizează modul de utilizare a mijloacelor Fondului național. Articolul 10. Atribuţiile autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională Autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională are următoarele atribuții: a) asigură gestionarea mijloacelor Fondului național; b) elaborează și propune Guvernului spre aprobare actele normative privind acțiunile necesare pentru asigurarea proceselor de finanțare a programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală; c) asigură lucrările de secretariat ale Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale. Articolul 11. Entitatea de implementare (1) În scopul implementării programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală finanțate din mijloacele Fondului național se instituie entitatea de implementare, fondată de autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională. (2) Regulamentul de organizare și funcționare a entității de implementare se aprobă de Guvern. (3) Cheltuielile de organizare și funcționare a entității de implementare se suportă din contul Fondului naţional. Articolul 12. Sistemul informațional pentru gestionarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală (1) Sistemul informațional pentru gestionarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală reprezintă un sistem informațional automatizat în baza căruia se formează resursa informațională Registrul proiectelor de dezvoltare regională și locală, creată în vederea susținerii procesului de planificare, implementare, monitorizare și evaluare ex-post a proiectelor de dezvoltare regională și locală. Deținătorul Registrului proiectelor de dezvoltare regională și locală este autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională. (2) Mijloacele financiare necesare creării şi întreținerii sistemului informațional pentru gestionarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală se alocă anual din Fondul național. Articolul 13. Dispoziții finale și tranzitorii (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. (2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi: a) va aduce actele sale normative în concordanță cu prezenta lege; b) va elabora actele normative necesare pentru implementarea prezentei legi. Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021