Legea Privind administraţia publică centrală de specialitate În temeiul art. 72 alin. (1) şi alin. (3) lit. r) din Constituţia Republicii Moldova, Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Capitolul I. DISPOZIŢII GENERALE Articolul 1. Obiectul şi scopul legii (1) Prezenta lege stabileşte sistemul instituţional al administraţiei publice centrale de specialitate şi reglementează regimul general al activităţii acesteia, principiile fundamentale de organizare şi funcţionare a administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi raporturile juridice care decurg din activitatea ministerelor, a Cancelariei de Stat şi a altor autorităţi administrative centrale.  (2) Scopul prezentei legi constă în asigurarea unui caracter democratic, legal, eficient şi transparent de organizare şi funcţionare a administraţiei publice centrale de specialitate. Articolul 2. Sfera de aplicare (1) Sub incidenţa prezentei legi cad ministerele, Cancelaria de Stat, alte autorităţi administrative centrale subordonate Guvernului şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă (autorităţile administrative din subordine inclusiv, serviciile publice desconcentrate şi cele aflate în subordine, precum şi instituţiile publice în care ministerul, Cancelaria de Stat sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator). (2) Prevederile prezentei legi se aplică autorităților publice subordonate Guvernului, reglementate prin legi speciale şi autorităţilor administrative autonome faţă de Guvern în măsura în care nu sînt reglementate şi nu contravin dispoziţiilor legilor speciale care reglementează activitatea autorităţilor respective. Articolul 3. Unitatea administraţiei publice centrale de specialitate Administraţia publică centrală de specialitate este organizată într-un sistem unic şi nici un minister sau altă autoritate administrativă centrală, sau structură organizaţională din sfera lor de competenţă nu poate să se afle în afara acestui sistem. Articolul 4. Principiile fundamentale de organizare şi funcţionare a administraţiei publice centrale de specialitate Administraţia publică centrală de specialitate îşi desfăşoară activitatea respectînd următoarele principii: 1) organizaţionale: a) ierarhie instituţională; b) delimitare a funcţiilor de elaborare şi de promovare a politicilor de funcțiile de implementare a acestora; c) atribuire clară a responsabilităţilor şi competenţelor, evitînd ambiguitatea, dublarea şi suprapunerea acestora; d) desconcentrare a serviciilor publice; e) simplitate şi claritate a structurii instituţionale; 2) de funcţionare: a) legalitate; b) eficacitate în atingerea obiectivelor şi realizarea sarcinilor stabilite; c) gestionare în mod economic a proprietăţii publice şi utilizare eficientă a fondurilor publice alocate; d) planificare strategică; e) colaborare interinstituţională; f) asigurare a controlului intern managerial și a activității de audit intern; g) responsabilitate pentru activitate; h) raţionalizare şi promptitudine a procedurilor şi activităţilor administrative; i) deservire eficientă a cetăţenilor; j) asigurare a accesului la informaţie, a publicării datelor guvernamentale cu caracter public şi a transparenţei în procesul decizional. Articolul 5. Aplicarea principiilor administraţiei publice centrale de specialitate Principiile administraţiei publice centrale de specialitate sînt aplicate: a) la exercitarea de către Guvern a controlului legalităţii şi oportunităţii activităţii ministerelor, a altor autorităţi administrative centrale şi a structurilor organizaţionale din sfera lor de competenţă; b) la verificarea şi evaluarea de către Guvern a calităţii serviciilor de interes public prestate de către ministere, de alte autorităţi administrative centrale şi de structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă; c) la exercitarea de către ministere şi de alte autorităţi administrative centrale a controlului ierarhic asupra legalităţii şi oportunităţii activităţii structurilor organizaţionale din sfera lor de competenţă, precum şi la verificarea şi evaluarea calităţii serviciilor de interes public pe care acestea le prestează; d) la înfăptuirea de către instanța de judecată competentă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a controlului judecătoresc al legalităţii actelor administrative emise de ministere, alte autorităţi administrative centrale şi de structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă. Articolul 6. Raporturile de colaborare în cadrul administraţiei publice centrale de specialitate şi soluţionarea conflictelor de competenţă (1) Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale se află în raporturi de colaborare în domenii de interes comun în scop de realizare a misiunii şi de exercitare a funcţiilor şi atribuţiilor lor. (2) În procesul de elaborare a proiectelor de acte legislative şi normative, ministerele şi alte autorităţi administrative centrale colaborează prin crearea unor grupuri de lucru şi/sau în cadrul procedurii de avizare şi expertizare a proiectelor în conformitate cu legislaţia în vigoare. (3) Pentru soluţionarea chestiunilor care, potrivit naturii lor şi/sau conform însărcinării Guvernului, necesită o interacțiune mai strînsă, colaborarea dintre ministere şi alte autorităţi administrative centrale se realizează, în caz de necesitate, prin încheierea acordurilor interinstituţionale de colaborare. (4) Conflictele de competenţă şi disensiunile apărute în cadrul relaţiilor dintre ministere şi alte autorităţi administrative centrale se examinează şi se soluţionează în modul stabilit în Regulamentul Guvernului. Articolul 7. Raporturile de colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale, precum și cu asociaţiile reprezentative ale acestora constituite în corespundere cu legea, asigurînd consultarea şi implicarea efectivă a asociațiilor în vederea participării la procesul decizional, în modul stabilit de legislaţie. Articolul 8. Raporturile de colaborare cu societatea civilă Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale colaborează cu societatea civilă, asigurînd accesul la informaţie, publicarea datelor guvernamentale cu caracter public şi transparenţa procesului decizional, în modul stabilit de legislaţie. Capitolul II. PARTICULARITĂŢILE DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A MINISTERELOR ŞI STRUCTURILOR ORGANIZAŢIONALE DIN SFERA LOR DE COMPETENŢĂ. CANCELARIA DE STAT Articolul 9. Ministerele (1) Ministerele sînt organe centrale de specialitate ale statului care asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de activitate care le sînt încredinţate. (2) Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului potrivit prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, ale Legii cu privire la Guvern şi ale prezentei legi. (3) Între ministere se repartizează chestiunile ce ţin de politicile statului în diferite domenii, responsabilitatea pentru elaborarea şi promovarea cărora le revine membrilor Guvernului în conformitate cu Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu excepţia domeniilor care sînt încredinţate conducătorilor autorităţilor administrative autonome constituite de Parlament. Articolul 10. Modalitatea de constituire, reorganizare şi dizolvare a ministerelor (1) Ministerele se constituie, se reorganizează și se dizolvă în condițiile Legii cu privire la Guvern și ale prezentei legi. (2) Propunerile cu privire la constituirea ministerelor trebuie să conţină argumentări privind temeiul juridic de constituire a acestora, misiunea, funcţiile de bază, efectivul-limită şi structura ministerelor, precum şi privind alocaţiile bugetare necesare pentru asigurarea activităţii lor.  (3) Constituirea ministerelor se efectuează în conformitate cu direcţiile prioritare şi cu sarcinile primordiale ale activităţii Guvernului, stabilite în programul său de activitate. (4) Propunerile cu privire la reorganizarea sau dizolvarea ministerelor trebuie să conţină argumentări privind necesitatea şi oportunitatea reorganizării sau dizolvării, precum şi propuneri referitoare la preluarea sau transferul de competenţe ale acestora. (5) Ministerul se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare în conformitate cu legea care prevede reorganizarea acestuia. (6) Contopirea ministerului cu un alt minister sau cu o altă autoritate administrativă centrală are ca efect încetarea existenţei ministerului participant la contopire şi transferul integral al competenţelor acestuia la autoritatea ce se constituie ca urmare a contopirii. (7) Absorbţia are ca efect încetarea existenţei ministerului absorbit şi transferul integral al competenţelor acestuia la autoritatea absorbantă.  (8) Divizarea ministerului are ca efect încetarea existenţei acestuia şi transferul competenţelor sale la două sau la mai multe ministere şi/sau la alte autorităţi administrative centrale care există sau care se constituie. (9) Separarea ministerului are ca efect transferul unor competenţe ale acestuia, fără ca el să îşi înceteze existenţa, la un minister ori la mai multe ministere şi/sau la alte autorităţi administrative centrale existente sau care se constituie. (10) Transformarea ministerului are ca efect schimbarea formei sale juridice de organizare în altă autoritate administrativă centrală şi transferul competenţelor acestuia la autoritatea respectivă. (11) Modificarea denumirii ministerului nu se consideră reorganizare a acestuia. (12) Dizolvarea ministerului are ca efect deschiderea procedurii de lichidare a acestuia, cu excepţia cazurilor de fuziune şi dezmembrare ce au ca efect încetarea existenţei ministerului, fără declanşarea procedurii de lichidare a acestuia. (13) Ministerul continuă să existe şi după dizolvare în măsura în care este necesar pentru lichidarea acestuia. (14) Din momentul intrării în vigoare a actului normativ care prevede dizolvarea ministerului, acesta nu mai poate desfăşura activităţi care implică exercitarea prerogativelor de putere publică şi desfăşoară exclusiv activităţi de gestionare a resurselor umane, precum şi activităţi auxiliare de secretariat şi de administrare a patrimoniului aflat în gestiune. Articolul 11. Ministrul (1) Conducerea ministerului este exercitată de către ministru, care: a) determină obiectivele şi direcţiile strategice de activitate ale ministerului, pornind de la programul de activitate a Guvernului, decide asupra căilor de realizare a acestora; b) aprobă programele şi planurile de activitate a ministerului, precum şi rapoartele despre realizarea lor; c) asigură coordonarea, supravegherea şi controlul activităţii administraţiei publice în domeniile de activitate încredinţate ministerului pentru realizarea misiunii şi pentru îndeplinirea funcţiilor acestuia;  d) organizează sistemul de control intern managerial, precum şi funcţia de audit intern în minister; e) exercită dreptul asupra efectuării cheltuielilor în conformitate cu alocaţiile aprobate pentru minister în legea bugetară anuală; f) participă, cu drept de vot deliberativ, la şedinţele Guvernului şi votează chestiunile de pe ordinea de zi a şedinţelor; g) decide asupra iniţierii şi prezintă Guvernului spre examinare proiecte de acte legislative şi normative ce ţin de domeniile de activitate încredinţate ministerului; h) expune opinia proprie pe marginea proiectelor de acte legislative şi normative elaborate de alte ministere, autorităţi administrative centrale şi autorităţi publice, precum şi privind alte chestiuni examinate în cadrul şedinţelor Guvernului; i) aprobă avize la proiecte de acte legislative şi normative care au tangenţă cu domeniile de activitate încredinţate ministerului, elaborate de alte ministere, alte autorităţi administrative centrale şi autorităţi publice, şi contrasemnează hotărîrile şi ordonanţele adoptate de Guvern în cazurile stabilite de lege; j) negociază şi semnează tratate internaţionale ale Republicii Moldova în conformitate cu deplinele puteri acordate în modul stabilit prin Legea nr. 595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova; k) emite în mod unipersonal ordine în limitele competenţei sale; l) stabilește, prin ordin, domeniile de activitate ale secretarului de stat, precum și modul de înlocuire a ministrului în activitățile de realizare a treburilor interne ale ministerului, a secretarului de stat și a secretarului general al ministerului; m) aprobă regulamentele subdiviziunilor interne ale aparatului central al ministerului; n) numeşte în funcţii publice, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici din aparatul central, inclusiv ale celor cu statut special, în condiţiile Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi, respectiv, în condițiile legilor speciale; o) angajează şi eliberează din funcţie personalul contractual în condiţiile legislaţiei muncii; p) conferă grade de calificare funcţionarilor publici, inclusiv celor cu statut special, le acordă stimulări şi le aplică sancţiuni disciplinare, în condiţiile legii; q) prezintă Guvernului spre examinare propuneri de constituire şi reorganizare a structurilor organizaţionale în sfera de competenţă a ministerului, în limitele alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat pentru întreţinerea ministerului în cauză, precum şi propuneri de dizolvare a acestora; q1) prezintă Guvernului spre examinare propuneri cu privire la regulamentul de organizare și funcționare, structura și efectivul-limită ale autorităților administrative din subordinea ministerului; r) numeşte în funcţii, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu (de muncă) ale conducătorilor şi adjuncţilor structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a ministerului, cu excepţia cazurilor în care aceasta ţine de competenţa Guvernului, în temeiul actelor legislative speciale; s) înaintează propuneri pentru decorarea cu distincţii de stat a personalului din cadrul ministerului, în condiţiile legii; t) reprezintă ministerul, fără un mandat special, în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu alte autorităţi publice, cu reprezentanţii societăţii civile şi cu persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova şi din străinătate; u) aprobă sau modifică statul de personal și schema de încadrare ale aparatului central al ministerului în limitele fondului de retribuire a muncii şi ale efectivului-limită stabilit de Guvern; v) exercită și alte competenţe care îi sînt atribuite în conformitate cu legislaţia. (2) Numirea în funcţie, obţinerea de către ministru a împuternicirilor de membru al Guvernului şi încetarea acestora, alte chestiuni ce ţin de activitatea ministrului ca membru al Guvernului sînt stabilite în Constituţia Republicii Moldova, în Legea cu privire la Guvern, în Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică şi în prezenta lege. Articolul 12-1. Secretarul de stat (1) În activitatea de conducere a ministerului, ministrul este asistat de unul sau de mai mulți secretari de stat care i se subordonează nemijlocit. (2) Numărul secretarilor de stat este stabilit de Guvern, la propunerea ministrului, în funcție de domeniile de activitate ale Guvernului date în competența ministerului. (3) Secretarul de stat este numit și eliberat din funcție de către Guvern la propunerea ministrului. (4) Secretarul de stat este responsabil de domeniile de activitate stabilite de către ministru și poartă răspundere personală pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a atribuțiilor care îi revin. (5) În domeniile de activitate, stabilite prin ordinul ministrului, secretarul de stat exercită următoarele atribuții: a) coordonează determinarea obiectivelor și a direcțiilor strategice de activitate ale ministerului conform domeniilor de activitate stabilite de către ministru; b) coordonează elaborarea programelor și a planurilor de activitate ale ministerului, a rapoartelor privind realizarea acestora, conform domeniilor de activitate stabilite de către ministru; c) propune inițierea proiectelor de acte normative în conformitate cu obiectivele și direcțiile strategice stabilite de către ministru; d) exercită împuternicirile ministrului de conducere a ministerului în cazul lipsei ministrului sau al imposibilității exercitării de către acesta a împuternicirilor sale, fapt despre care se înștiințează Prim-ministrul; e) participă la ședințele Guvernului, cu drept de vot consultativ, în cazul în care este delegat de către ministru și în alte cazuri stabilite de legislație; f) reprezintă ministerul, în baza delegației ministrului, în relațiile cu autoritățile administrației publice centrale și locale și cu alte autorități publice, cu reprezentanții societății civile și cu persoanele fizice și juridice din Republica Moldova și din străinătate; g) exercită și alte atribuții delegate de către ministru. (6) În scopul eficientizării activității ministerului, precum și pentru soluționarea unor probleme stringente, ministrul poate delega secretarilor de stat realizarea unor sarcini concrete sau gestionarea temporară a unor domenii/ subdomenii de activitate care nu intră în competența acestora. (7) În cazul lipsei sau al imposibilității exercitării atribuțiilor de către secretarul de stat, ministrul îl înlocuiește, prin ordin, cu unul dintre secretarii de stat ori, dacă aceștia lipsesc sau sînt în imposibilitate de exercitare a atribuțiilor, cu secretarul general al ministerului. Articolul 13. Secretarul general al ministerului (1) Secretarul general al ministerului este funcționar public de conducere de nivel superior, numit în funcție pe criterii de profesionalism în conformitate cu Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public. (2) Secretarul general al ministerului asistă ministrul în activitatea de conducere a ministerului prin realizarea legăturilor funcționale între conducerea ministerului și corpul de funcționari publici, între subdiviziunile aparatului central al ministerului, precum și între ministru și structurile organizaționale din sfera de competență a ministerului. (3) Secretarul general al ministerului exercită următoarele atribuții: a) asigură elaborarea obiectivelor și a direcțiilor strategice de activitate ale ministerului, precum și elaborarea calitativă a programelor și planurilor ministerului; b) coordonează activitatea subdiviziunilor aparatului central al ministerului în vederea realizării obiectivelor și a direcțiilor strategice de activitate ale ministerului; c) coordonează activitatea structurilor organizaționale din sfera de competență a ministerului și asigură conlucrarea operativă dintre ministru și conducătorii acestora; d) asigură monitorizarea, evaluarea și raportarea executării obiectivelor și a direcțiilor strategice de activitate a ministerului; e) controlează executarea actelor normative care au fost inițiate de minister; f) asigură elaborarea proiectelor de acte normative, este responsabil de calitatea lor sub aspectul respectării cerințelor legale privind elaborarea, fundamentarea, avizarea, consultarea publică, expertiza și definitivarea acestora; g) asigură avizarea proiectelor de acte normative care au tangență cu domeniile de activitate date în competența ministerului; g1) asistă ministrul la organizarea sistemului de control intern managerial; h) exercită și alte atribuții și responsabilități în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare a ministerului ori încredințate de către ministru. Articolul 13-1. Secretarul general adjunct al ministerului (1) Secretarul general adjunct al ministerului este funcționar public de conducere de nivel superior, numit în funcție pe criterii de profesionalism în conformitate cu Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public. (2) Secretarul general adjunct al ministerului asistă ministrul în realizarea activităților privind implementarea cerințelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și se subordonează secretarului general al ministerului. (3) Secretarul general adjunct al ministerului exercită următoarele atribuții: a) asigură coordonarea procesului de elaborare și de monitorizare a implementării cerințelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană; b) coordonează activitatea subdiviziunilor din subordine ale aparatului central al ministerului în vederea atingerii obiectivelor și realizării sarcinilor stabilite în cadrul implementării cerințelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană; c) asigură planificarea, monitorizarea, evaluarea și raportarea executării activităților privind implementarea cerințelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană; d) asigură elaborarea și avizarea proiectelor de acte normative în conformitate cu cerințele de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, conform domeniilor de competență ale ministerului; e) exercită și alte atribuții în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare a ministerului ori delegate de către ministru. (4) Funcția de secretar general adjunct al ministerului poate fi instituită la propunerea ministrului, prin hotărâre de Guvern. Articolul 14. Autorităţile administrative din subordinea ministerelor (1) Pentru asigurarea implementării politicii statului în anumite subdomenii sau sfere din domeniile de activitate care îi sînt încredinţate unui minister, în subordinea acestuia pot fi create autorităţi administrative cu forma de organizare juridică de agenţii, servicii de stat şi de inspectorate de stat. (2) Autorităţile administrative din subordinea ministerelor sînt persoane juridice de drept public. (3) Agenţia este o structură organizaţională separată în sistemul administrativ al unui minister, care se constituie pentru exercitarea funcţiilor de gestionare a anumitor subdomenii sau sfere din domeniile de activitate a ministerului.  (4) Serviciul de stat este o structură organizaţională separată în sistemul administrativ al unui minister, care se constituie pentru prestarea serviciilor publice administrative (de înregistrare de stat, de eliberare a actelor necesare pentru iniţierea şi/sau desfăşurarea afacerii şi în alte domenii). (5) Inspectoratul de stat este o structură organizaţională separată în sistemul administrativ al unui minister, care se constituie pentru exercitarea funcţiilor de supraveghere şi control de stat în subdomenii sau în sfere din domeniile de activitate a ministerului.  (6) Autorităţile administrative din subordinea ministerelor pot fi organizate ca servicii publice desconcentrate, dispunînd de un organ central şi de subdiviziuni teritoriale. (7) Autoritățile administrative din subordinea ministerelor se constituie, se reorganizează și se dizolvă de către Guvern, la propunerea ministrului. Prevederile art. 10 alin. (2)–(13) se aplică în mod corespunzător şi faţă de autorităţile administrative din subordinea ministerelor şi a altor autorităţi administrative centrale. Articolul 15. Particularităţile de organizare şi funcţionare a autorităţilor administrative din subordinea ministerelor (1) Misiunea, funcţiile de bază, atribuţiile principale, drepturile generale şi alte chestiuni privind organizarea activităţii autorităţilor administrative din subordinea ministerelor se stabilesc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale altor acte legislative şi normative, în regulamentele privind organizarea şi funcţionarea acestora aprobate de Guvern. (2) În chestiunile ce ţin de realizarea propriei misiuni, autorităţile administrative din subordinea ministerelor dispun de autonomie decizională, cu excepţiile stabilite prin lege. (3) Ministrul anulează actele administrative ale autorităţilor administrative din subordinea ministerului emise cu încălcarea legislaţiei sau pe motive de inoportunitate. (4) Guvernul aprobă metodologia de calculare a tarifelor, nomenclatorul serviciilor şi cuantumul tarifelor pentru serviciile prestate persoanelor fizice şi juridice de către autorităţile administrative, cu excepţia cazurilor în care aceasta ţine de competenţa Parlamentului, în conformitate cu Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător. (5) Autoritatea administrativă din subordinea ministerului este condusă de către director, numit în funcţie publică şi eliberat sau destituit din funcţie publică, în condiţiile legii, de către ministru, dacă altfel nu este stabilit prin actele legislative speciale. Inspectoratul de stat este condus de către un șef cu statut similar cu cel al directorului autorității administrative din subordinea ministerului. (6) Directorul autorităţii administrative din subordinea ministerului: a) exercită conducerea autorităţii administrative; b) coordonează şi controlează activitatea subdiviziunilor teritoriale ale autorităţii administrative în cazul creării acestora; c) poartă răspundere personală, în faţa ministrului, pentru realizarea misiunii şi îndeplinirea funcţiilor autorităţii administrative; d) organizează sistemul de control intern managerial, precum şi funcţia de audit intern în autoritatea administrativă; e) stabileşte atribuţiile directorului adjunct/directorilor adjuncţi ai autorităţii administrative; f) semnează actele pe chestiunile ce ţin de competenţa autorităţii administrative; f1) numeşte în funcţii publice, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici din autoritatea administrativă, inclusiv ale celor cu statut special, în condiţiile Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi, respectiv, în condiţiile legilor speciale; f2) angajează şi eliberează din funcţie personalul contractual în condiţiile legislaţiei muncii; g) conferă grade de calificare funcţionarilor publici, acordă stimulări şi aplică sancţiuni disciplinare colaboratorilor autorităţii administrative în condiţiile legii; g1) aprobă sau modifică statul de personal și schema de încadrare ale autorității administrative în limitele fondului de retribuire a muncii şi ale structurii și efectivului-limită stabilite de Guvern; g2) aprobă regulamentele subdiviziunilor interne ale autorității administrative; h) exercită alte atribuţii corespunzător cu funcţiile atribuite autorităţii administrative, în conformitate cu prevederile actelor legislative speciale ce reglementează relaţiile în subdomeniile sau în sferele de activitate încredinţate acesteia. (7) Directorul autorităţii administrative din subordinea ministerului este asistat de unul sau de mai mulţi adjuncţi, numărul cărora se stabileşte de Guvern, la propunerea ministrului. (8) Directorul adjunct este numit în funcţie publică şi eliberat sau destituit din funcţie publică de către ministru, la propunerea directorului autorităţii administrative, dacă altfel nu este stabilit prin actele legislative speciale. Articolul 16. Cancelaria de Stat (1) Cancelaria de Stat asigură organizarea activității Guvernului și este condusă de secretarul general al Guvernului care se subordonează direct Prim-ministrului. (2) Secretarul general al Guvernului este asistat de unul sau mai mulți secretari de stat ai Guvernului și de unul sau mai mulți secretari generali adjuncți ai Guvernului. Secretarul general al Guvernului și secretarii de stat ai Guvernului dețin funcții de demnitate publică, iar secretarii generali adjuncți ai Guvernului au statut de funcționari publici de conducere de nivel superior. (2-1) Secretarii de stat ai Guvernului sunt numiți în funcție și eliberați din funcție de către Guvern, la propunerea secretarului general al Guvernului. (3) Cancelaria de Stat: a) asigură asistența organizatorică a activității Guvernului, în special prin organizarea desfășurării ședințelor Guvernului, asigurarea pregătirii materialelor pentru ședința Guvernului în conformitate cu legislația, efectuează lucrările de secretariat ale Guvernului; b) coordonează activitatea ministerelor și autorităților administrative centrale în vederea realizării obiectivului strategic prioritar – integrarea europeană a țării; c) coordonează, organizează și monitorizează procesul de armonizare a legislației naționale cu legislația Uniunii Europene, asigură compatibilitatea acestora, efectuează expertiza de compatibilitate a legislației naționale cu legislația Uniunii Europene prin intermediul Centrului de Armonizare a Legislației; d) asigură respectarea de către ministere și alte autorități administrative centrale a cerințelor prevăzute de cadrul normativ privind elaborarea și promovarea proiectelor de acte normative, de decrete ale Președintelui Republicii Moldova, de tratate internaționale, a altor acte ce urmează a fi supuse examinării în cadrul ședințelor de Guvern; e) asigură procesul de planificare strategică a Guvernului în conformitate cu prioritățile programului de activitate al Guvernului și cu strategiile naționale de dezvoltare, monitorizează implementarea acestora; f) coordonează procesul de elaborare a politicilor publice, a proiectelor ce vizează realizarea priorităților Guvernului, verifică respectarea regulilor de fundamentare și prezentare a politicilor publice elaborate, monitorizează implementarea de către ministere și de către alte autorități administrative centrale a politicilor publice și a proiectelor de interes major pentru țară; g) coordonează și asigură gestionarea asistenței externe oferite de organizațiile internaționale și de țările donatoare, inclusiv monitorizarea implementării proiectelor de asistență externă; h) elaborează, coordonează, promovează și monitorizează politicile în cadrul reformei administrației publice centrale, locale și de descentralizare administrativă; i) elaborează, coordonează, promovează și monitorizează politicile în domeniul managementului funcției publice și al funcționarilor publici și asigură evidența la nivel național a funcțiilor publice și a funcționarilor publici; j) elaborează, promovează și monitorizează implementarea politicii statului în domeniul controlului de stat asupra activității de întreprinzător; k) coordonează și monitorizează executarea actelor normative, a dispozițiilor Guvernului, a deciziilor și indicațiilor Prim-ministrului; l) asigură colaborarea Guvernului cu autoritățile publice, reieșind din prerogativele ce-i revin potrivit prevederilor Constituției Republicii Moldova; m) informează opinia publică cu privire la activitatea Guvernului; n) execută funcțiile stabilite și de alte acte normative, precum și sarcinile atribuite de Guvern și de Prim-ministru. (4) Cancelaria de Stat asigură, prin aparatul propriu, continuitatea derulării procedurilor aferente actelor de guvernare, constituind elementul de legătură şi stabilitate a guvernării. Capitolul III. PARTICULARITĂŢILE DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE Ă ALTOR AUTORITĂŢI ADMINISTRATIVE CENTRALE Articolul 17. Alte autorităţi administrative centrale din subordinea Guvernului (1) Pentru realizarea politicii statului într-un anumit domeniu sau sferă de activitate, care nu intră în competenţa nemijlocită a ministerelor, precum și pentru soluţionarea unor probleme în care competenţele mai multor ministere se intersectează sau se complementează, în condiţiile prezentei legi şi în conformitate cu Legea cu privire la Guvern, în subordinea Guvernului pot fi create şi alte autorităţi administrative centrale. (2) Alte autorităţi administrative centrale funcţionează conform principiului de conducere unică exercitată de către directorii generali ai acestora, care sînt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către Guvern . (3) Activitatea altor autorităţi administrative centrale este coordonată şi controlată de către Guvern prin intermediul prim-viceprim-ministrului sau al unuia dintre viceprim-miniştri desemnat de către Guvern. (4) Guvernul aprobă metodologia de calculare a tarifelor, nomenclatorul serviciilor şi cuantumul tarifelor pentru serviciile prestate persoanelor fizice şi juridice de către alte autorităţi administrative centrale, cu excepţia cazurilor în care aceasta ţine de competenţa Parlamentului, în conformitate cu Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător. Articolul 18. Modalitatea de constituire, reorganizare şi dizolvare a altor autorităţi administrative centrale (1) Alte autorități administrative centrale din subordinea Guvernului se constituie, se reorganizează și se dizolvă de către Guvern, la propunerea Prim-ministrului, în conformitate cu Legea cu privire la Guvern și prezenta lege. (2) În cazul constituirii, reorganizării şi dizolvării altor autorităţi administrative centrale, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 10 alin. (2)–(14). Articolul 19. Directorul general al altei autorităţi administrative centrale Directorul general al altei autorităţi administrative centrale: a) asigură coordonarea şi supravegherea activităţii aparatului central al altei autorităţii administrative centrale, precum şi monitorizarea activităţii structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a acesteia; b) organizează sistemul de control intern managerial, precum şi funcţia de audit intern în altă autoritate administrativă centrală; c) exercită dreptul asupra efectuării cheltuielilor în conformitate cu alocaţiile aprobate pentru altă autoritate administrativă centrală în legea bugetară anuală; d) prezintă pentru coordonare prim-viceprim-ministrului sau viceprim-ministrului desemnat: - planul anual de activitate a altei autorităţi administrative centrale şi, pentru aprobare, măsurile de realizare a direcţiilor strategice de activitate a acesteia; - proiectele de acte legislative şi normative al căror autor este altă autoritate administrativă centrală, care urmează a fi prezentate, în modul stabilit, spre examinare Guvernului; - proiectele actelor normative ale altei autorităţi administrative centrale; - propuneri referitoare la constituirea şi reorganizarea structurilor organizaţionale în sfera de competenţă a altei autorităţi administrative centrale, în limitele alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat pentru întreţinerea autorităţii în cauză, precum şi propuneri de dizolvare a acestora, pentru a fi prezentate, în modul stabilit, spre examinare Guvernului;  e) negociază şi semnează tratate internaţionale ale Republicii Moldova în conformitate cu deplinele puteri acordate în modul stabilit în Legea nr. 595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova; f) stabileşte atribuţiile şi responsabilităţile directorului general adjunct/ directorilor generali adjuncţi; înaintează prim-viceprim-ministrului sau viceprim-ministrului desemnat propuneri cu privire la aplicarea sancţiunilor disciplinare faţă de aceştia pentru a fi prezentate, în modul stabilit, spre examinare Guvernului; g) numeşte în funcţii publice, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, inclusiv ale celor cu statut special, în condiţiile Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi, respectiv, ale legilor speciale; h) angajează şi eliberează din funcţie personalul contractual în condiţiile legislaţiei muncii; i) conferă grade de calificare funcţionarilor publici, inclusiv celor cu statut special, le acordă stimulări şi le aplică sancţiuni disciplinare în condiţiile legii; k) numeşte în funcţii, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu (de muncă) ale conducătorilor şi adjuncţilor structurilor organizaţionale din subordinea altei autorităţi administrative centrale, cu excepţia cazurilor în care aceasta ţine de competenţa Guvernului, în temeiul legilor speciale; l) înaintează propuneri pentru decorarea cu distincţii de stat a personalului din cadrul altei autorităţi administrative centrale, în condiţiile legii; m) reprezintă, fără un mandat special, altă autoritate administrativă centrală în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu alte autorităţi publice, cu reprezentanţii societăţii civile şi cu persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova şi din străinătate; n) semnează, în limitele competenţei sale, ordine şi alte acte prevăzute de legislaţie, emise de o altă autoritate administrativă centrală; o) aprobă sau modifică statul de personal și schema de încadrare ale aparatului central al altei autorităţi administrative centrale în limitele fondului de retribuire a muncii şi ale efectivului-limită stabilit de Guvern; p) exercită și alte competenţe atribuite în conformitate cu legislaţia în vigoare. Articolul 20. Directorul general adjunct al altei autorităţi administrative centrale (1) Directorul general al altei autorităţi administrative centrale este asistat de unul sau de mai mulţi adjuncţi, al căror număr se stabileşte de Guvern, la propunerea directorului general al altei autorităţi administrative centrale, coordonată cu prim-viceprim-ministrul sau cu viceprim-ministrul desemnat. (2) Directorul general adjunct al altei autorităţi administrative centrale este numit în funcţie publică şi eliberat sau destituit din funcţie publică, în condiţiile legii, de Guvern şi se subordonează nemijlocit directorului general. (3) Stabilirea atribuţiilor directorului general adjunct și repartizarea atribuţiilor între directorii generali adjuncţi se efectuează conform ordinului directorului general al altei autorităţi administrative centrale. (4) Directorul general adjunct sau directorii generali adjuncţi ai altei autorităţi administrative centrale, în conformitate cu ordinul de stabilire/repartizare a atribuţiilor: a) exercită împuternicirile directorului general ce ţin de conducerea altei autorităţi administrative centrale în cazul lipsei acestuia sau al imposibilităţii exercitării împuternicirilor sale, fapt despre care se înştiinţează prim-viceprim-ministrul sau viceprim-ministrul desemnat; b) reprezintă, la indicaţia directorului general, altă autoritate administrativă centrală în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu alte autorităţi publice, cu reprezentanţii societăţii civile şi cu persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova şi din străinătate; c) exercită şi alte atribuţii în conformitate cu împuternicirile delegate de către directorul general. Articolul 21. Coordonarea şi controlul activităţii altei autorităţi administrative centrale de către prim-viceprim-ministru şi de viceprim-miniştri (1) Activitatea altei autorităţi administrative centrale este coordonată şi controlată de către prim-viceprim-ministru sau de viceprim-ministru desemnat de Guvern prin: a) coordonarea proiectelor de acte legislative şi normative, inclusiv a documentelor de politici, al căror autor este altă autoritate administrativă centrală, anterior prezentării acestora Guvernului spre examinare;  b) exercitarea controlului asupra activităţii altei autorităţi administrative centrale şi asupra realizării politicii statului în domeniul sau sfera de activitate încredinţate acesteia. (2) În scop de coordonare a activităţii altei autorităţi administrative centrale, prim-viceprim-ministrul sau viceprim-ministrul desemnat emite decizii în care stabileşte: a) direcţiile principale şi scopurile strategice ale activităţii altei autorităţi administrative centrale, care reies din sarcinile stabilite în programul de activitate a Guvernului, precum şi din alte sarcini puse în faţa Guvernului, şi acţiunile de control asupra realizării de către aceasta a politicii statului în domeniul sau sfera de activitate de care este responsabilă; b) lista chestiunilor care urmează a fi reflectate în rapoartele altei autorităţi administrative centrale prezentate Guvernului, forma şi periodicitatea prezentării acestora. (3) În exercitarea controlului activităţii altei autorităţi administrative centrale, prim-viceprim-ministrul sau viceprim-ministrul desemnat: a) adoptă decizii cu privire la efectuarea controlului activităţii altei autorităţi administrative centrale; b) dă indicaţii directorului general al altei autorităţi administrative centrale privind eficientizarea activităţii autorităţii și pentru asigurarea îndeplinirii hotărîrilor, ordonanţelor şi dispoziţiilor Guvernului şi soluţionării altor probleme ale activităţii acesteia. Capitolul IV. DISPOZIŢII COMUNE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA MINISTERELOR ŞI A ALTOR AUTORITĂŢl ADMINISTRATIVE CENTRALE Articolul 22. Cadrul juridic de activitate a ministerului şi a altei autorităţi administrative centrale (1) În activitatea sa, fiecare minister sau altă autoritate administrativă centrală se conduce de Constituţia Republicii Moldova, de Legea cu privire la Guvern şi de alte acte legislative, de decretele Preşedintelui Republicii Moldova, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, precum şi de regulamentul său de organizare şi funcţionare aprobat de Guvern. (2) Structura-tip a regulamentului privind organizarea şi funcţionarea ministerului, a altei autorităţi administrative centrale, precum şi a autorităţilor administrative din subordinea acestora, se aprobă de Guvern. Articolul 23. Statutul juridic al ministerului şi al altei autorităţi administrative centrale (1) Ministerul şi altă autoritate administrativă centrală sînt persoane juridice de drept public, cu sediul în municipiul Chişinău, şi dispun de denumire, de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi trezoreriale şi bancare, precum şi de alte atribute specifice autorităţilor publice, stabilite în legislaţie. (2) Ministerul şi altă autoritate administrativă centrală obţin personalitate juridică din momentul intrării în vigoare a hotărîrilor Guvernului prin care se aprobă regulamentele privind organizarea şi funcţionarea acestora sau din momentul indicat în actele normative în cauză. (3) Ministerul şi altă autoritate administrativă centrală pierd personalitatea juridică din momentul intrării în vigoare a hotărîrilor Guvernului cu privire la abrogarea hotărîrilor Guvernului prin care au fost aprobate regulamentele privind organizarea şi funcţionarea acestora sau din momentul indicat în actele normative în cauză. Articolul 24. Misiunea ministerului şi a altei autorităţi administrative centrale (1) Misiunea definește rolul fiecărui minister şi a fiecărei alte autorităţi administrative centrale în sistemul instituţional al administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi viziunea strategică cu privire la realizarea politicii de stat în domeniile de activitate de care acestea sînt responsabile. (2) Misiunea reiese din direcţiile principale de activitate şi din domeniile de competenţă ale Guvernului, stabilite în Legea cu privire la Guvern, care sînt încredinţate unui minister sau altei autorităţi administrative centrale, şi din prevederile actelor legislative speciale ce reglementează relaţiile în domeniile de activitate încredinţate acestora. (3) Misiunea ministerului şi a altei autorităţi administrative centrale se stabileşte expres în regulamentele privind organizarea şi funcţionarea ministerului şi, respectiv, a altei autorităţi administrative centrale. (4) Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale se ocupă pe plan local de realizarea acelor interese ale societăţii care nu ţin de domeniile proprii de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, stabilite în Legea nr. 435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă. Articolul 25. Funcţiile de bază ale ministerului şi ale altei autorităţi administrative centrale (1) Funcţiile de bază ale unui minister şi ale altei autorităţi administrative centrale reprezintă activităţile administrative care se desfăşoară cu regularitate, menite să asigure realizarea integrală a misiunii acestora, avînd obligatoriu un rezultat al cărui beneficiar este un subiect extern pentru autoritatea în cauză (persoane fizice şi juridice, alte autorităţi publice). (2) În scopul realizării misiunii sale, ministerul şi altă autoritate administrativă centrală pot îndeplini, în domeniile de activitate de care sînt responsabile, următoarele funcţii de bază: a) realizarea politicii de stat în domeniile încredinţate – elaborarea, asigurarea implementării, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice şi raportarea asupra realizării lor, precum şi conlucrarea cu alte autorităţi publice în chestiunile ce ţin de domeniile de care sînt responsabile; b) reglementarea normativ-juridică – elaborarea şi prezentarea către ministru sau directorul general spre emitere a actelor departamentale prin care se stabilesc reguli obligatorii de aplicare repetată a lor la un număr nedeterminat de situaţii identice pentru toate persoanele juridice şi fizice; c) supravegherea şi controlul de stat – totalitatea acţiunilor întreprinse prin analiza continuă sau periodică a unor informaţii ce ţin de persoanele fizice şi juridice, fără a interveni în activitatea acestora, şi, respectiv, verificarea respectării de către acestea a prevederilor legislaţiei, realizate în limitele şi în conformitate cu legea; d) prestarea serviciilor publice – raportul juridic care se manifestă prin interacţiunea ministerului sau a altei autorităţi administrative centrale prestatoare de servicii publice cu beneficiarul acestor servicii şi care se exercită prin executarea unor anumite acţiuni succesive şi/sau prin adoptarea unor anumite acte administrative cu caracter individual; e) gestionarea sferei de competenţă – instrumentul de bază de coordonare şi monitorizare a activităţii structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a ministerului sau a altei autorităţi administrative centrale de implementare a politicii statului în anumite domenii sau sfere de activitate de care acestea sînt responsabile; f) funcții generale – funcții caracteristice pentru oricare minister sau altă autoritate administrativă centrală, obligativitatea exercitării acestora fiind prevăzută în actele legislative speciale.  (3) Funcţiile de bază ale fiecărui minister şi ale fiecărei alte autorităţi administrative centrale se stabilesc în regulamentele privind organizarea şi funcţionarea acestora, ţinînd cont de prevederile alin. (2). Articolul 26. Atribuţiile principale ale ministerului şi ale altei autorităţi administrative centrale (1) Atribuţiile definesc acţiunile nemijlocite exercitate de un minister şi de altă autoritate administrativă centrală pentru realizarea funcţiilor lor de bază, rezultatele concrete ale acţiunilor date, precum şi menţionează sferele lor de aplicare sau beneficiarii finali ai rezultatelor acţiunilor respective. (2) Pentru realizarea funcţiilor de bază care le revin, ministerul şi altă autoritate administrativă centrală: a) elaborează şi prezintă Guvernului spre examinare proiecte de acte legislative şi normative, inclusiv proiecte de documente de politici publice, în domeniile ce le sînt încredinţate;  b) elaborează texte ale tratatelor internaţionale ale Republicii Moldova şi încheie tratate interdepartamentale cu organele similare din alte state în limitele competenţei stabilite de legislaţie; c) asigură executarea obligaţiilor, realizarea drepturilor Republicii Moldova care rezultă din prevederile tratatelor internaţionale ce au ca obiect domeniile lor de activitate şi urmăresc executarea acestora de către cealaltă parte la tratat; d) menţin relaţii de colaborare cu ministerele şi autorităţile administrative centrale omoloage din străinătate pentru îndeplinirea funcţiilor lor; e) participă la procesul bugetar şi îşi exercită responsabilităţile prevăzute de Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014; f) elaborează şi înaintează ministrului sau directorului general spre emitere acte departamentale; g) exercită supravegherea şi efectuează controale de stat privind respectarea legislaţiei în domeniile lor de activitate; h) eliberează acte permisive persoanelor fizice şi juridice pentru practicarea activităţii de întreprinzător sau a unei alte activităţi prevăzute de lege, conexă cu activitatea de întreprinzător şi indispensabilă acesteia, în conformitate cu Legea nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător; i) efectuează sau organizează efectuarea expertizei de stat; j) ţin registre instituite în conformitate cu legislaţia în vigoare; k) controlează activitatea autorităţilor administrative şi a serviciilor publice desconcentrate din subordine şi a instituţiilor publice în care ele au calitatea de fondator; m) exercită controlul asupra integrităţii şi folosirii eficiente a patrimoniului de stat din domeniile lor de activitate;  n) asigură administrarea funcţiei publice şi a funcţionarilor publici, inclusiv a celor cu statut special; o) examinează propunerile, cererile şi petiţiile persoanelor fizice şi juridice în conformitate cu legislaţia; p) exercită şi alte atribuţii pentru executarea actelor legislative, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor şi a ordonanţelor Guvernului. (3) Atribuţiile principale ale fiecărui minister şi ale fiecărei alte autorităţi administrative centrale se stabilesc în regulamentele privind organizarea şi funcţionarea acestora, ţinînd cont de prevederile alin. (2). Articolul 27. Drepturile generale ale ministerului şi ale altei autorităţi administrative centrale În exercitarea atribuţiilor lor, ministerul şi altă autoritate administrativă centrală dispun de următoarele drepturi generale: a) să solicite şi să primească de la alte ministere, autorităţi administrative centrale şi autorităţi publice, precum şi de la autorităţile administraţiei publice locale, informaţiile necesare pentru îndeplinirea funcţiilor şi exercitarea atribuţiilor;  b) să creeze consilii consultative, comisii specializate, grupuri de lucru cu antrenarea reprezentanţilor altor ministere, altor autorităţi administrative centrale şi autorităţi publice, autorităţilor administraţiei publice locale, reprezentanţilor mediului academic, reprezentanţilor societăţii civile şi specialiştilor în domeniu pentru elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative, documentelor de politici publice, pentru efectuarea expertizelor şi acordarea consultaţiilor, precum şi pentru examinarea altor chestiuni ce ţin de domeniile lor de activitate; b1) să elaboreze proiecte de dezvoltare în domeniul de competență; c) să colaboreze cu autorităţile administraţiei publice locale în vederea implementării la nivel local a politicii statului în domeniile ce le sînt încredinţate şi a soluționării problemelor comune; d) să convoace şedinţe pe chestiunile ce ţin de domeniile lor de activitate; e) să efectueze, în limitele şi în conformitate cu competenţele legale, controlul de stat privind respectarea legislaţiei în domeniile lor de activitate şi să aplice sancţiunile prevăzute de legislaţie în cazul depistării încălcărilor; f) să prezinte Guvernului propuneri privind înfiinţarea, reorganizarea sau dizolvarea în subordinea lor a unor autorităţi administrative şi servicii publice desconcentrate, precum şi a unor instituţii publice în care ele au calitatea de fondator, pentru asigurarea realizării misiunii şi îndeplinirea funcţiilor lor; g) să fondeze, să restructureze, să reorganizeze şi să dizolve, în temeiul unei hotărîri de Guvern, întreprinderi de stat, societăţi comerciale cu capital integral sau parţial de stat şi holdinguri de stat în condițiile legii, precum şi să exercite funcţii de fondator (cofondator) în administrarea acestora; h) să delege, în caz de necesitate, în mod discreţionar, unele funcţii sau atribuţii autorităţilor administrative şi serviciilor publice desconcentrate din subordine, precum şi instituţiilor publice în care ele au calitatea de fondator, dacă aceasta nu contravine legislaţiei; i) să abroge acte ce contravin legislaţiei ale autorităţilor administrative, ale serviciilor publice desconcentrate din subordine, precum şi ale instituţiilor publice în care ele au calitatea de fondator; j) să înainteze, în conformitate cu legislaţia, acţiuni în regres împotriva funcţionarilor publici şi a personalului angajat care au cauzat prejudicii proprietăţii publice şi bugetului de stat;  k) să exercite şi alte drepturi în temeiul actelor legislative speciale ce reglementează relaţiile în domeniile de activitate încredinţate acestora. Articolul 28. Responsabilitatea miniştrilor şi directorilor generali ai altor autorităţi administrative centrale (1) Fiecare ministru şi director general al altei autorităţi administrative centrale sînt obligaţi să îşi îndeplinească mandatul cu respectarea Constituţiei Republicii Moldova şi a actelor legislative şi normative, precum şi în conformitate cu programul de activitate a Guvernului. (2) Miniştrii, în calitatea lor de membri ai Guvernului, sînt responsabili politic, în mod solidar cu ceilalţi membri, pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia în faţa Parlamentului. (3) Miniştrii sînt responsabili personal în faţa Prim-ministrului pentru activitatea ministerului pe care îl conduc şi pentru domeniile de activitate încredinţate acestuia. (4) Directorii generali ai altor autorităţi administrative centrale sînt responsabili personal pentru activitatea autorităţii pe care o conduc în faţa prim-viceprim-ministrului sau a viceprim-ministrului responsabil de coordonarea şi controlul activităţii acesteia, precum şi împreună cu aceştia în faţa Prim-ministrului. (5) Miniştrii şi directorii generali ai altor autorităţi administrative centrale organizează şi implementează sistemul de control intern managerial intern în cadrul ministerelor/autorităţilor administrative centrale şi poartă răspundere pentru administrarea bugetului şi a patrimoniului public aflat în gestiune.  (6) În cazurile prevăzute de legislaţie, pe lîngă răspunderea personală, miniştrii şi directorii generali ai altor autorităţi administrative centrale răspund disciplinar, civil, contravenţional sau penal, inclusiv după expirarea mandatului lor. Articolul 29. Sistemul administrativ al ministerului şi al altei autorităţi administrative centrale (1) Sistemul administrativ al unui minister şi al altei autorităţi administrative centrale reflectă misiunea acestora şi se determină în raport cu importanţa, volumul, complexitatea şi specificul funcţiilor pe care le realizează ministerul sau altă autoritate administrativă centrală. (2) În sistemul administrativ al unui minister şi al altei autorităţi administrative centrale se integrează totalitatea subdiviziunilor structurale ale acestora, incluzînd aparatul central al ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă. (3) În funcţie de caracterul atribuţiilor, unele ministere şi alte autorităţi administrative centrale pot avea structuri subordonate în străinătate, înfiinţate în modul stabilit de legislaţie. (4) Modificările ulterioare în sistemul administrativ al unui minister şi al altei autorităţi administrative centrale pot fi efectuate, în modul stabilit, la propunerea acestora, în limita alocaţiilor bugetare sau cu modificarea corespunzătoare a bugetului de stat, cu identificarea surselor de acoperire a mijloacelor financiare necesare pentru modificările propuse, cu încadrarea în limita cheltuielilor de personal aprobate în bugetul de stat pe anul corespunzător. Articolul 30. Aparatul central al ministerului şi al altei autorităţi administrative centrale (1) Aparatul central reprezintă totalitatea subdiviziunilor interne ale ministerului sau ale altei autorităţi administrative centrale. Subdiviziuni interne nu pot fi formate pe lîngă minister sau pe lîngă altă autoritate administrativă centrală. Nu pot fi constituite subdiviziuni interne ale aparatului central al ministerului și ale altei autorități administrative centrale sau ale autorității administrative din subordinea acestora cu competențe limitate la nivelul unei unități administrativ-teritoriale sau al unui grup de unități administrativ-teritoriale. (2) Aparatul central este format pentru exercitarea atribuţiilor ministerului sau ale altei autorităţi administrative centrale ce ţin de asigurarea organizaţională a activităţii ministrului sau a directorului general, de elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative, inclusiv a proiectelor de documente de politici publice, de conlucrare cu alte autorităţi publice şi de reglementare normativ-juridică, precum şi de gestionare a sferei de competenţă a acestora. (3) Structura aparatului central al ministerului şi al altei autorităţi administrative centrale, lista subdiviziunilor teritoriale, listele structurilor organizaționale din sfera de competență a acestora, ale întreprinderilor de stat și ale societăților pe acțiuni în care ministerul sau altă autoritate administrativă centrală exercită funcția de fondator, respectiv administrează pachetul de acțiuni al statului, se aprobă de Guvern. (4) În structura aparatului central al ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale se pot crea servicii, secţii, direcţii şi direcţii generale, fără personalitate juridică. (5) Serviciile se organizează pentru îndeplinirea unor atribuţii omogene ale aparatului central, care, în virtutea specificului lor, impun o delimitare organizatorică distinctă şi nu permit unirea cu atribuţiile altor subdiviziuni interne. (6) Secţiile se organizează pentru îndeplinirea unor atribuţii omogene ale aparatului central pentru care se cere o conducere unitară. Secţia poate funcţiona fie autonom, fie în cadrul unei direcţii sau direcţii generale. (7) Direcţiile sînt subdiviziunile interne principale ale aparatului central al unui minister sau al altei autorităţi administrative centrale, care se organizează pentru îndeplinirea mai multor activităţi complementare. Direcţia poate funcţiona fie autonom, fie în cadrul unei direcţii generale şi poate cuprinde mai multe secţii şi/sau servicii care necesită o coordonare unitară. (8) Direcţia generală reprezintă o subdiviziune internă autonomă care poate fi organizată în cadrul aparatului central al unui minister sau al altei autorităţi administrative centrale, responsabile de domenii de activitate complexe, pentru desfăşurarea unor activităţi care reunesc atribuţii ale mai multor subdiviziuni interne şi reclamă o coordonare globală. În cadrul direcţiei generale se pot organiza direcţii, secţii sau servicii. (9) Guvernul poate stabili obligativitatea instituirii în cadrul aparatului central al unui minister sau al altei autorităţi administrative centrale a unor subdiviziuni interne autonome (subdiviziunea analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor publice, subdiviziunea integrare europeană, subdiviziunea juridică, subdiviziunea resurse umane, subdiviziunea audit intern, subdiviziunea informare şi comunicare cu mass-media, subdiviziunea financiară, alte subdiviziuni interne). Ministrul poate delega competența de coordonare a activității acestor subdiviziuni interne autonome secretarului de stat. Regulamentele-cadru ale subdiviziunilor interne autonome respective se aprobă de Guvern. În cadrul acestor subdiviziuni interne autonome activează funcționari publici ale căror raporturi de serviciu sînt reglementate de Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului Public. (10) Normele privind instituirea subdiviziunilor interne ale aparatului central al ministerului sau al altei autorități administrative centrale se stabilesc de Guvern. (11) Subdiviziunile interne ale aparatului central al ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale activează în baza regulamentelor aprobate de către conducătorul ministerului respectiv sau al altei autorităţi administrative centrale respective. (12) Prevederile prezentului articol se aplică și în privința autorităților administrative din subordinea ministerelor sau a altor autorități administrative centrale în conformitate cu competența acestora de asigurare a implementării politicii statului în anumite subdomenii sau sfere din domeniile de activitate care îi sînt încredințate unui minister sau altei autorități administrative centrale. Articolul 31. Serviciile publice desconcentrate ale/din subordinea ministerului şi a altei autorităţi administrative centrale (1) Pentru asigurarea îndeplinirii funcţiilor sale şi pentru a oferi populaţiei serviciile publice de care sînt responsabile, ministerul sau altă autoritate administrativă centrală poate avea servicii publice desconcentrate pe care le administrează în mod direct, precum şi servicii publice desconcentrate în subordine care se constituie în calitate de structuri organizaţionale separate. (2) Constituirea, reorganizarea sau dizolvarea serviciilor publice desconcentrate, stabilirea structurii şi efectivului-limită ale acestora ţin de competenţa Guvernului și se efectuează la propunerea ministrului sau a directorului general, dacă actele legislative speciale nu prevăd altfel. (3) Serviciile publice desconcentrate se amplasează pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale şi pot fi grupate zonal. (4) Serviciilor publice desconcentrate administrate în mod direct de ministere şi de alte autorităţi administrative centrale nu li se atribuie statut de persoană juridică. (5) Serviciile publice desconcentrate din subordinea ministerelor şi a altor autorităţi administrative centrale dispun de personalitate juridică. În cazurile stabilite expres de actele legislative speciale, au statut de persoană juridică independentă organul central şi subdiviziunile teritoriale ale serviciilor publice desconcentrate. (5-1) În cazul în care subdiviziunile teritoriale ale serviciului public desconcentrat dispun de personalitate juridică, conducătorul serviciului public desconcentrat poate delega unele competențe, inclusiv de administrare a funcției publice și a funcționarilor publici, conducătorilor subdiviziunilor teritoriale respective. Atribuțiile conducătorului subdiviziunii teritoriale cu personalitate juridică se vor stabili în regulamentul de organizare și funcționare a autorității administrative din subordinea ministerului sau a altei autorități administrative centrale, aprobat de către Guvern. (6) Regulamentele privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice desconcentrate, administrate în mod direct de ministere sau alte autorități administrative centrale, se aprobă de către ministru sau de către directorul general, cu excepţia cazurilor în care aceasta ţine de competenţa Guvernului, în temeiul actelor legislative speciale. (7) Regulamentele privind organizarea şi funcţionarea subdiviziunilor teritoriale ale serviciilor publice desconcentrate din subordinea ministerelor sau a altor autorități administrative centrale, precum și structura acestora se aprobă de către conducătorul serviciului public desconcentrat în cauză în baza unui regulament-tip aprobat de către ministru sau de către directorul general. (8) Conducătorii serviciilor publice desconcentrate se numesc în funcţia publică şi se eliberează sau se destituie din funcţia publică, în condiţiile legii, de către ministru sau de către directorul general. În cazurile stabilite expres de lege, numirea în funcţia publică şi eliberarea sau destituirea din funcţia publică a conducătorilor serviciilor publice desconcentrate ţin de competenţa Guvernului, la propunerea ministrului sau a directorului general. Articolul 32. Instituţiile publice în care ministerul sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator (1) Pentru realizarea unor funcţii de administrare, sociale, culturale, de învăţămînt şi a altor funcţii de interes public, de care este responsabil ministerul sau altă autoritate administrativă centrală, cu excepţia celor de reglementare normativ-juridică, supraveghere şi control de stat, precum şi a altor funcţii care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, în sfera de competenţă a acestora pot fi constituite instituţii publice. (2) Instituţiile publice din sfera de competenţă a ministerului sau a altei autorităţi administrative centrale se constituie, se reorganizează şi se dizolvă de Guvern, la propunerea ministrului sau a conducătorului autorității administrative centrale, dacă normele speciale nu prevăd altfel. (3) Ministerul sau altă autoritate administrativă centrală care are în sfera sa de competenţă o instituţie publică exercită, în numele statului, funcţia de fondator al acesteia. (4) Guvernul aprobă metodologia de calculare a tarifelor și cuantumul tarifelor pentru serviciile publice prestate de către instituțiile publice în conformitate cu prevederile Legii nr.234/2021 cu privire la serviciile publice, cu excepția cazurilor în care aceasta ține de competența Parlamentului, în conformitate cu Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. (5) Conducătorii instituţiilor publice din sfera de competenţă a ministerului sau a altei autorităţi administrative centrale se angajează şi se eliberează din funcţie, în condiţiile legislaţiei muncii, de către ministru sau de către directorul general, dacă actele legislative care reglementează activitatea instituţiilor respective nu prevăd altfel. Articolul 33. Colegiile ministerului şi ale altei autorităţi administrative centrale (1) Pentru dezbaterea problemelor referitoare la activitatea şi politicile promovate de minister sau de altă autoritate administrativă centrală, pentru realizarea informării asupra activităţilor desfăşurate şi asupra proiectelor viitoare ale acestora, în cadrul ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale pot funcţiona, ca organe consultative, colegii.  (2) Crearea colegiului ministerului sau al altei autorități administrative centrale, componența numerică şi nominală a acestuia se aprobă de către ministru sau de către directorul general, dacă normele speciale nu prevăd altfel. (3) Colegiul ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale are următoarea componență: ministrul (preşedintele colegiului), secretarul/secretarii de stat și secretarul general al ministerului sau directorul general (preşedintele colegiului) şi directorii generali adjuncţi, conducătorii subdiviziunilor interne autonome ale aparatului central al ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale, precum şi conducătorii structurilor organizaţionale din sfera de competenţă ale acestora.  (4) În componenţa colegiului ministerului sau a altei autorităţi administrative centrale pot fi incluşi și reprezentanţi ai altor autorităţi publice centrale, conducători ai direcţiilor de specialitate ale Comitetului executiv al U.T.A. Găgăuzia, la propunerea Guvernatorului U.T.A. Găgăuzia, precum şi reprezentanţi ai mediului academic şi ai societăţii civile.  (5) În activitatea sa, colegiul ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale se conduce de regulamentul aprobat de ministru sau de directorul general. (6) Colegiul ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale se întruneşte ori de cîte ori este necesar, fiind convocat de ministru sau de directorul general. (7) Soluţiile identificate și recomandările formulate în urma discuţiilor din cadrul colegiului ministerului sau al altei autorităţi administrative centrale se aprobă cu simpla majoritate a voturilor membrilor colegiului prezenţi la şedinţă şi se prezintă ministrului sau directorului general pentru adoptarea deciziei respective. Articolul 34. Actele administrative ale ministerului şi ale altei autorităţi administrative centrale (1) În scop de realizare a misiunii lor şi de îndeplinire a funcţiilor ce le revin, ministerul şi altă autoritate administrativă centrală emit, în condiţiile legii, acte administrative cu caracter normativ şi individual în conformitate cu procedurile administrative relevante. (2) Actele administrative cu caracter normativ ale ministerului sau ale altei autorităţi administrative centrale se emit în scop de executare a actelor legislative, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului. (3) Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale asigură publicarea actelor administrative proprii cu caracter normativ conform legislaţiei. (4) Guvernul are dreptul să solicite autorităţii emitente revocarea sau să suspende ori să abroge, în condiţiile legii, actele administrative ale ministerului şi ale altei autorităţi administrative centrale care nu corespund actelor legislative, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului sau pe motiv de inoportunitate. (5) Actele administrative ale ministerului şi ale altei autorităţi administrative centrale pot fi contestate de către persoanele fizice şi juridice în Guvern sau în instanţa de contencios administrativ competentă în modul stabilit de Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000. (6) Ministerele și alte autorități administrative centrale asigură că, după caz, persoanele cu funcții de demnitate publică, cu funcții publice de conducere, inclusiv de nivel superior, cu funcții publice cu statut special de conducere din cadrul acestora dețin și utilizează, în exercitarea atribuțiilor, semnătura electronică avansată calificată. În desfășurarea procedurii administrative, în procesul de comunicare cu persoanele/instituțiile vizate și la prestarea serviciilor din competența autorităților respective, autoritățile administrative centrale utilizează mijloacele electronice de comunicație. Documentele și actele cu caracter individual se emit în formă de document electronic, exemplare pe suport de hârtie fiind emise doar la solicitarea persoanei vizate, în scop de arhivare sau dacă prevederile legii ori ale tratatelor internaționale o impun. Dosarele administrative se întocmesc și se țin, prioritar, în formă electronică. Capitolul V. ASIGURAREA ACTIVITĂŢII MINISTERELOR ŞI A ALTOR AUTORITĂŢI ADMINISTRATIVE CENTRALE Articolul 35. Finanţarea şi asigurarea tehnico- materială a activităţii ministerelor şi a altor autorităţi administrative centrale Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a activităţii ministerelor şi a altor autorităţi administrative centrale se efectuează din contul mijloacelor prevăzute în legea bugetului de stat pentru anul corespunzător şi al mijloacelor provenite din alte surse, conform legislaţiei. Articolul 36. Condiţiile de salarizare şi garanţiilesociale ale personalului din cadrul ministerelor şi al altor autorităţi administrative centrale Condiţiile de salarizare şi garanţiile sociale ale personalului din cadrul ministerelor şi al altor autorităţi administrative centrale se stabilesc de legislaţia privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar Capitolul VI. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII Articolul 37. (1) Prezenta lege intră în vigoare la 6 luni de la... (1) Prezenta lege intră în vigoare la 6 luni de la publicare. (2) Guvernul, în termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi: a) va prezenta Parlamentului propuneri pentru a aduce legislaţia în vigoare în corespundere cu prevederile prezentei legi; b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege; c) va elabora şi va adopta actele normative necesare pentru aplicarea prezentei legi. Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021