Legea Privind birourile istoriilor de credit* În scopul creării condiţiilor pentru formarea, prelucrarea, stocarea şi prezentarea de către birourile istoriilor de credit a informaţiei ce caracterizează respectarea de către debitori a obligaţiilor asumate prin contractele de credit, ţinînd cont de necesitatea sporirii gradului de protecţie a creditorilor şi debitorilor pe contul diminuării generale a riscurilor de credit, în scopul ridicării eficienţei activităţii băncilor şi a altor societăţi care acordă credite în sensul prezentei legi, Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Capitolul I. DISPOZIŢII GENERALE Articolul 1. Obiectul legii (1) Prezenta lege determină noţiunea şi componenţa istoriei de credit, temeiurile, modul de formare, păstrare şi utilizare a istoriilor de credit, reglementează funcţionarea birourilor istoriilor de credit în legătură cu activităţile menţionate, stabileşte particularităţile creării, lichidării şi reorganizării birourilor istoriilor de credit, precum şi principiile de cooperare a acestora cu sursele de formare a istoriilor de credit, cu utilizatorii istoriilor de credit, ministerele, alte autorităţi administrative centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale. (2) Prezenta lege reglementează raporturile ce apar la formarea istoriilor de credit, la prezentarea rapoartelor de credit, la crearea, funcţionarea birourilor istoriilor de credit şi încetarea activităţii acestora, la efectuarea activităţii surselor de formare a istoriilor de credit în ceea ce priveşte prezentarea informaţiilor care fac parte din istoria de credit, la protecţia informaţiilor conţinute în istoriile de credit şi alte raporturi, inclusiv cele ce apar între: a) persoanele care acordă credite subiecţilor istoriilor de credit, conform contractelor de credit încheiate cu aceştia, pe de o parte, şi subiecţii menţionaţi ai istoriilor de credit, pe de altă parte; b) birourile istoriilor de credit şi sursele de formare a istoriilor de credit; c) birourile istoriilor de credit şi utilizatorii istoriilor de credit; d) birourile istoriilor de credit şi subiecţii istoriilor de credit; e) birourile istoriilor de credit şi autoritatea de supraveghere. Articolul 2. Noţiuni utilizate În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică: autoritate de supraveghere – Banca Națională a Moldovei; bază de date a biroului istoriilor de credit - resursele informaţionale ale biroului istoriilor de credit, bazate pe sistemele şi procesele informaţionale, care corespund cerinţelor legislaţiei; birou al istoriilor de credit - persoană juridică de drept privat constituită sub formă de societate cu răspundere limitată sau de societate pe acţiuni, înregistrată conform legislaţiei, care prestează, în conformitate cu prezenta lege, servicii de formare, prelucrare şi păstrare a istoriilor de credit, precum şi de prezentare a rapoartelor de credit, şi servicii aferente; contract de credit - contract care prevede acordarea de către o parte contractantă celeilalte părţi contractante a unui credit;   credit - orice angajament de a acorda bani ca împrumut cu condiţia rambursării lor, plăţii dobînzii şi altor plăţi aferente, precum şi orice alt angajament rezultat din executarea contractelor de intermediere în asigurări; orice prelungire a termenului de rambursare a datoriei; orice angajament de a vinde bunuri, a executa lucrări sau a presta servicii cu condiţia amînării plăţii, inclusiv pe bază de leasing; orice contract de împrumut în cadrul unui proiect de finanțare participativă; orice garanţie emisă; orice angajament de a achiziţiona o creanţă sau alte drepturi de a efectua o plată. În sensul prezentei legi, nu se consideră credit mijloacele acordate de investitori şi obţinute de emitenţi în cadrul emisiunilor de obligaţiuni sau de alte titluri financiare de împrumut; externalizare – transmitere de către biroul istoriilor de credit a funcţiilor de formare, prelucrare și păstrare a istoriilor de credit, precum și de prezentare a rapoartelor de credit și de prestare a serviciilor aferente, către un alt birou al istoriilor de credit din Republica Moldova; istorie de credit - informaţie al cărei conţinut este determinat de prezenta lege şi care caracterizează executarea de către debitor a obligaţiilor asumate prin contractul de credit şi se păstrează la biroul istoriilor de credit;  participanţi la schimbul informaţional - subiecţii istoriilor de credit, sursele de formare a istoriilor de credit, birourile istoriilor de credit, utilizatorii istoriilor de credit; persoană cu funcţie de răspundere a biroului istoriilor de credit - persoană căreia, potrivit prezentei legi, i se acordă, permanent sau provizoriu, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării acţiunilor administrative de dispoziţie şi/sau de acces la baza de date a biroului istoriilor de credit; prelucrarea istoriei de credit – orice operaţiune sau serie de operaţiuni care se efectuează asupra informaţiilor conţinute în istoria de credit, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, păstrarea, restabilirea, adaptarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea; raport de credit - document ce conţine informaţii care fac parte din istoria de credit şi pe care biroul istoriilor de credit îl prezintă, la cererea utilizatorului istoriei de credit şi a altor persoane abilitate, conform prezentei legi, cu dreptul de a primi informaţia menţionată; subiect al istoriei de credit – persoană fizică, inclusiv întreprinzător individual, sau persoană juridică care solicită un credit sau este parte a contractului de credit, precum și persoana care garantează executarea obligațiilor contractuale (fidejusorul, debitorul ipotecar/gajist, garantul ipotecar), în privinţa căreia se formează istoria de credit; sursă de formare a istoriei de credit – persoană juridică care prezintă biroului istoriilor de credit informaţii ce fac parte din istoria de credit, inclusiv, dar fără a se limita la acestea, bancă licențiată, companie de asigurări (reasigurări) ce acordă împrumuturi conform legislației cu privire la asigurări, asociaţie de economii şi împrumut, organizaţie de creditare nebancară, furnizori de servicii de finanţare participativă, precum și persoanele juridice prestatoare de servicii comunale și cele de telecomunicații; utilizator al istoriei de credit – persoană juridică sau întreprinzător individual care acordă credite sau furnizează bunuri și servicii în credit în sensul prezentei legi , precum și utilizator al istoriei de credit – persoană juridică sau întreprinzător individual care acordă credite sau furnizează bunuri și servicii în credit în sensul prezentei legi , precum și instituția publică „Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Articolul 3. Legislaţia privind birourile istoriilor de credit (1) Legislaţia privind birourile istoriilor de credit se constituie din prezenta lege, alte legi ce reglementează raporturile juridice aferente activităţii birourilor istoriilor de credit, precum şi celelalte acte normative elaborate în vederea executării acestor legi. (2) Dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte stabilesc alte reglementări decît cele conţinute în prezenta lege, se aplică normele tratatelor internaţionale. Articolul 4. Principiile de formare a istoriilor de credit, de păstrare, utilizare, prelucrare, transmitere şi distrugere a informaţiilor din istoriile de credit Formarea istoriilor de credit, păstrarea, utilizarea, prelucrarea, transmiterea şi distrugerea informaţiilor din istoriile de credit se efectuează cu respectarea următoarelor principii: a) prelucrarea datelor cu caracter personal ale subiectului istoriei de credit cu respectarea legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal; b) egalitatea în drepturi a subiecţilor istoriilor de credit; c) utilizarea, conform destinaţiei, a istoriilor de credit şi a informaţiilor din istoriile de credit. Potrivit prezentei legi, folosirea de către utilizatorii istoriei de credit a informaţiilor din aceasta se permite doar cu scopul estimării riscurilor aferente acordării unui credit subiectului istoriei de credit şi/sau gestiunii unui cont existent de credit; d) confidenţialitatea informaţiilor din istoriile de credit, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege; e) asigurarea protecţiei informaţiilor din istoriile de credit contra obţinerii, modificării şi/sau utilizării necorespunzătoare şi/sau neautorizate; f) inviolabilitatea vieţii private, apărarea drepturilor, intereselor legitime şi libertăţilor subiecţilor istoriilor de credit; g) reciprocitatea la furnizarea/primirea informației către/de la biroul istoriilor de credit, care presupune posibilitatea recepţionării informaţiei de la biroul istoriilor de credit doar cu condiţia furnizării informaţiilor сe constituie istorie de credit. Capitolul II. FORMAREA ŞI UTILIZAREA ISTORIILOR DE CREDIT Articolul 5. Conţinutul istoriei de credit (1) Istoria de credit a subiectului istoriei de credit constă din: a) partea introductivă; b) partea de bază; c) partea suplimentară. (2) Partea introductivă a istoriei de credit conţine următoarele informaţii despre subiectul istoriei de credit: a) persoană fizică – numele, prenumele, patronimicul, data naşterii, seria şi numărul actului de identitate, numărul de identificare personal (IDNP) atribuit de autoritatea competentă din statul al cărui cetățean este persoana fizică ori statul în care persoana fizică își are domiciliul (în cazul apatrizilor); b) persoană juridică – denumirea deplină şi abreviată (dacă există), adresa sediului sau adresa organului executiv permanent (în cazul lipsei unui organ executiv permanent – a altui organ sau a persoanei împuternicite să acţioneze fără procură în numele persoanei juridice), altă informaţie de contact (telefon, fax, adresa de poştă electronică), numărul de identificare de stat (IDNO) atribuit de autoritatea competentă din statul în care a fost înregistrată persoana juridică și data de înregistrare a acesteia, informații despre reorganizarea persoanei juridice, în cazul în care aceasta a fost reorganizată. (3) Partea de bază a istoriei de credit conţine următoarele informaţii: 1) referitoare la subiectul istoriei de credit persoană fizică: a) domiciliul, altă informație de contact, după caz (telefon, fax, adresa de poștă electronică); b) informaţii privind înregistrarea persoanei fizice în calitate de întreprinzător individual, după caz; 2) referitoare la subiectul istoriei de credit persoană juridică: a) informaţii privind procedurile de insolvabilitate, dacă instanţa de judecată a primit spre examinare cererea de intentare a procesului de insolvabilitate în privinţa persoanei juridice (data şi numărul cauzei civile privind insolvabilitatea persoanei juridice, denumirea şi sediul instanţei care examinează cauza, procedura de insolvabilitate aplicată, informaţii despre starea procesului de insolvabilitate, inclusiv despre achitarea creanţelor creditorilor din contul masei debitoare); b) părţile de bază ale istoriilor de credit ale persoanelor juridice reorganizate care şi-au încetat existenţa, dacă persoana juridică a fost creată prin reorganizare; 3) referitoare la obligaţia debitorului: a) informaţii privind solicitarea creditului: – data solicitării, suma solicitată, moneda, tipul contractului; – modalitatea şi valoarea asigurării rambursării; – numele (denumirea) şi adresa creditorului; b) informaţii privind creditul acordat: – data acordării creditului; – limita creditului; – suma obligaţiei debitorului la data încheierii contractului de credit; – termenul de executare integrală a obligaţiei debitorului în conformitate cu contractul de credit; – termenul de achitare a dobînzii și altor plăți aferente în conformitate cu contractul de credit; – datele despre operarea modificărilor şi/sau completărilor în contractul de credit, care modifică informaţia cuprinsă în istoria de credit, inclusiv în ceea ce priveşte termenul de executare a obligaţiilor; c) informaţii privind modul de rambursare a creditului acordat: – data şi suma obligaţiilor executate de către debitor în volum complet; – data şi suma obligaţiilor restante (în condiţiile expirării termenului de 30 de zile de la data la care plăţile, conform contractului, au devenit exigibile); – achitarea creditului din contul garanțiilor în cazul neonorării de către debitor a obligaţiilor sale conform contractului; – informaţii despre examinarea de către instanţele de judecată şi/sau arbitrale a litigiilor referitoare la contractul de credit, conţinutul dispozitivelor hotărîrilor emise şi intrate în vigoare. (4) Partea de bază a istoriei de credit poate conţine informaţia prevăzută în contractul semnat între biroul istoriei de credit şi persoanele juridice de drept public şi privat, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. g), precum şi în temeiul măsurilor necesare în vederea încheierii contractului, la cererea subiectului istoriilor de credit, sau executării contractului, inclusiv în temeiul interesului legitim al creditorilor. (5) Partea suplimentară a istoriei de credit conţine următoarele informaţii referitoare la sursa de formare a istoriei de credit şi la utilizatorii istoriei de credit: denumirea deplină şi abreviată (dacă există), numărul de identificare de stat (IDNO), data prezentării demersului de către utilizatorul istoriei de credit şi data prezentării informaţiei de către sursa de formare a istoriei de credit. (6) În cazul subiectului istoriei de credit persoană fizică sau juridică care garantează executarea obligațiilor contractuale ale debitorului, sursele de formare a istoriilor de credit prezintă la biroul istoriilor de credit doar informaţiile cuprinse în partea introductivă a istoriei de credit. (7) La formarea istoriei de credit a subiectului istoriei de credit întreprinzător individual se vor aplica cerinţele prevăzute pentru subiectul istoriei de credit persoană juridică. (8) Partea de bază a istoriei de credit poate, de asemenea, include evaluarea individuală (ratingul) a subiectului istoriei de credit, calculată în baza metodelor aprobate de biroul istoriilor de credit. (9) În istoria de credit se includ date despre orice modificare a informaţiilor conţinute în ea. Articolul 6. Prezentarea informaţiei la biroul istoriilor de credit (1) Sursele de formare a istoriilor de credit sînt în drept să prezinte, în modul prevăzut de prezenta lege și actele normative ale autorității publice competente, toate informaţiile de care dispun, dintre cele specificate la art. 5, în privința tuturor debitorilor persoane juridice, întreprinzători individuali, precum și în privința debitorilor persoane fizice, la biroul istoriilor de credit cu care au încheiat contract de prestare a serviciilor informaţionale. Se admite încheierea contractelor de prestare a serviciilor informaţionale cu cîteva birouri ale istoriilor de credit.  (2) Prin derogare de la prevederile alin.(1), băncile, organizațiile de creditare nebancară și furnizorii de servicii de finanțare participativă sînt obligate să prezinte, în modul prevăzut de prezenta lege și actele normative ale autorității publice competente, toate informaţiile de care dispun, dintre cele specificate la art. 5, în privinţa tuturor debitorilor persoane juridice, întreprinzători individuali, precum și în privința debitorilor persoane fizice, cel puţin unui birou al istoriilor de credit. (3) Forma și condițiile de prezentare a informaţiei sînt stabilite în contractul de prestare a serviciilor informaţionale. (4) În cazul subiectului istoriei de credit persoană fizică, sursa de formare a istoriei de credit prezintă informații biroului istoriilor de credit în condițiile existenței raportului contractual sau în vederea luării unor măsuri înaintea încheierii contractului la cererea subiectului istoriilor de credit, inclusiv în cazul existenței unui interes legitim în raport cu informația respectivă. Biroul istoriilor de credit ține evidența temeiului legal declarat de sursa formării istoriilor de credit, inclusiv în cazul accesării datelor, pe un termen egal cu termenul de păstrare a istoriei creditare. (5) - abrogat. (6) - abrogat. (7) Sursele de formare a istoriilor de credit prezintă informaţii la biroul istoriilor de credit în termenul prevăzut în contractul de prestare a serviciilor informaţionale, dar care nu va depăşi 7 zile lucrătoare de la data executării acţiunii (survenirii evenimentului) la care se referă informaţia cuprinsă în istoria de credit, în conformitate cu prezenta lege, sau din ziua cînd sursa de formare a istoriei de credit a aflat sau a trebuit să afle despre executarea unei asemenea acţiuni (survenirea unui asemenea eveniment). (8) Prezentarea de către sursele de formare a istoriilor de credit a informaţiilor specificate la art. 5 către biroul istoriilor de credit, în conformitate cu prezentul articol, nu constituie încălcare a obligației de păstrare a secretului comercial, bancar, a informației confidențiale referitoare la clientul organizației de creditare nebancară, precum şi a legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.  (9) Sursele de formare a istoriilor de credit prezintă informaţii biroului istoriilor de credit în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu clauzele contractelor de prestare a serviciilor informaţionale încheiate cu biroul istoriilor de credit, fiind responsabile de calitatea informaţiilor prezentate şi avînd obligația de a furniza informaţii exacte şi actualizate. (10) Biroul istoriilor de credit este responsabil de calitatea prelucrării istoriilor de credit și nu este în drept să modifice informația obținută de la sursele de formare a istoriilor de credit. (11) Biroul istoriilor de credit elaborează şi aprobă standardele proprii ale calităţii aplicate informaţiilor prezentate de către sursele de formare a istoriilor de credit, care se coordonează cu autoritatea de supraveghere şi a căror respectare este obligatorie pentru sursele de formare a istoriilor de credit. Articolul 7. Prezentarea raportului de credit (1) Biroul istoriilor de credit prezintă raportul de credit: a) utilizatorului istoriei de credit – la demersul acestuia. Demersul respectiv va include informaţiile necesare pentru identificarea autorului demersului: denumirea deplină şi abreviată (dacă există), numărul de identificare de stat (IDNO), data prezentării demersului. Raportul de credit prezentat utilizatorului istoriei de credit nu va conţine informaţiile din partea suplimentară a istoriei de credit, precum şi informaţiile privind numele (denumirea) şi adresa creditorului (creditorilor); b) subiectului istoriei de credit – la demersul acestuia, pentru a lua cunoştinţă de istoria sa de credit; c) altor birouri ale istoriilor de credit – la solicitare, în baza unui demers al utilizatorului/subiectului istoriei de credit indicat la lit. a) sau b). (2) Suplimentar la informaţia inclusă în istoria de credit, raportul de credit prezentat subiectului istoriei de credit trebuie să includă un prospect ce explică drepturile subiectului istoriei de credit de a obține informații de la biroul istoriilor de credit, de a contesta conținutul acestor informații, inclusiv termenul, condiţiile de contestare și responsabilitatea părților, în cazul încălcării drepturilor subiectului. Prospectul trebuie, de asemenea, să conţină instrucţiuni simple privind modul de citire a raportului de credit. (3) Biroul istoriilor de credit prezintă raportul de credit utilizatorului istoriei de credit în baza contractului de prestare a serviciilor informaţionale încheiat între utilizatorul istoriei de credit şi biroul istoriilor de credit. (31) Biroul istoriilor de credit prezintă raportul de credit unui alt birou al istoriilor de credit în condițiile (inclusiv de plată) și în modul stabilite de actele normative ale autorității publice competente. Biroul istoriilor de credit nu are dreptul să modifice conţinutul raportului de credit prezentat de e un alt birou al istoriilor de credit, nici să stocheze, sub orice formă, parţial sau în totalitate, informaţia conținută în acesta. (32) Tipul, modul și condițiile de prezentare de către birourile istoriilor de credit a informațiilor solicitate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în temeiul art. 7 alin. (8) din Legea nr. 241/2022 privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice se stabilesc de Guvern. (4) La prezentarea către utilizatorul istoriei de credit a raportului de credit, biroul istoriilor de credit introduce în partea suplimentară a istoriei de credit informaţiile specificate la art. 5 alin. (5). La prezentarea raportului de credit unui alt birou al istoriilor de credit, biroul istoriilor de credit va introduce, în partea suplimentară a istoriei de credit, informaţii referitoare la biroul istoriilor de credit căruia i-a fost prezentat raportul de credit, precum şi informațiile specificate la art. 5 alin. (5) referitoare la utilizatorul istoriei de credit care a prezentat demersul în baza căruia a fost eliberat raportul de credit. (5) Raportul de credit se prezintă utilizatorului istoriei de credit sau subiectului istoriei de credit, la demersul acestuia, în una dintre următoarele forme: a) în formă scrisă, autentificată prin semnătura conducătorului biroului istoriilor de credit sau a altei persoane împuternicite în mod corespunzător; b) în formă de document electronic, ale cărui efecte juridice sînt confirmate prin semnătură electronică în conformitate cu legislaţia privind semnătura electronică și documentul electronic. (6) Raportul de credit se prezintă în termenul prevăzut în contractul de prestare a serviciilor informaţionale, dar care nu va depăşi 2 zile lucrătoare de la data depunerii la biroul istoriilor de credit a demersului privind prezentarea raportului. (7) - abrogat. (8) - abrogat. (9) - abrogat. (10) - abrogat. (11) În cazul în care cererea de acordare a creditului a fost respinsă în baza informației negative din raportul de credit, utilizatorul istoriei de credit va oferi subiectului istoriei de credit, gratuit, o copie de pe raportul de credit. (12) - abrogat. (13) Transmiterea transfrontalieră a datelor cu caracter personal cuprinse în raportul de credit se efectuează în condițiile Legii nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. (14) Utilizatorii istoriilor de credit şi alte persoane care au primit, în conformitate cu prezenta lege, acces la informaţia cuprinsă în istoria de credit sînt obligaţi să nu divulge informaţia respectivă terţilor neautorizați în condițiile legii. Pentru nerespectarea prevederilor prezentului alineat, persoanele vinovate poartă răspundere în conformitate cu legislația civilă, contravențională sau penală. (15) Prezentarea de către biroul istoriilor de credit a informaţiilor specificate la art. 5 către utilizatorul istoriei de credit care are dreptul să primească raportul de credit în conformitate cu prezenta lege nu constituie încălcare a obligației de păstrare a secretului comercial, bancar, a informației confidențiale referitoare la clientul organizației de creditare nebancară, precum şi a legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal. Articolul 8. Păstrarea şi protecţia informaţiei (1) Biroul istoriilor de credit asigură păstrarea istoriilor de credit timp de 5 ani de la data ultimei modificări a informaţiei despre obligaţiile debitorului, conţinute în istoria de credit, cu excepţia informaţiei privind solicitarea creditului, care se păstrează în biroul istoriilor de credit timp de 15 zile calendaristice.  (2) Biroul istoriilor de credit asigură protecţia informaţiei la prelucrarea, păstrarea şi transmiterea acesteia prin mijloace care corespund cerinţelor stabilite de către autoritatea de supraveghere. (3) Totalitatea informaţiilor specificate la art.5, primite de biroul istoriilor de credit în modul prevăzut la art.6, constituie informaţie cu accesibilitate limitată. (4) Cerinţele faţă de colectarea, păstrarea, stocarea, prelucrarea, transmiterea şi distrugerea (radierea) informaţiilor din istoriile de credit sînt stabilite de către autoritatea de supraveghere în conformitate cu prevederile legii. (5) În condiţiile prezentei legi sînt prelucrate date cu caracter personal strict necesare și neexcesive în raport cu scopul prestabilit, conform competenţelor atribuite de lege, asigurîndu-se un nivel de securitate şi confidenţialitate adecvat în ceea ce priveşte riscurile prezentate de prelucrarea şi caracterul informațiilor, conform principiilor stabilite de legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal. Articolul 9. Contractul de prestare a serviciilor informaționale (1) Relațiile dintre biroul istoriilor de credit și sursele de formare a istoriilor de credit/utilizatorii istoriilor de credit se reglementează prin contractul de prestare a serviciilor informaționale, prezenta lege și alte acte normative. (2) Contractul de prestare a serviciilor informaționale va include: a) denumirea deplină, adresa sediului, elementele de identificare bancare ale părţilor (numărul contului, denumirea şi codul băncii în care este deschis); b) tipurile, structura, volumul, periodicitatea şi modul de prezentare a informațiilor care constituie istorie de credit; c) obligaţiile sursei de formare a istoriei de credit de a furniza biroului istoriilor de credit informații corecte, complete și actualizate; d) tipurile, structura, volumul, periodicitatea şi modul de prezentare a rapoartelor de credit; e) obligația utilizatorului istoriei de credit de a efectua prelucrarea datelor cu caracter personal în baza unui temei legal, precum și indicarea acestuia; f) costul serviciilor informaţionale prestate de biroul istoriilor de credit, condiţiile de formare a preţului; g) costul serviciilor informaţionale prestate de sursa de formare a istoriei de credit, dacă părțile au convenit asupra acestei clauze; h) obligaţiile părţilor de a utiliza informaţia din istoria de credit exclusiv conform destinaţiei acesteia, în corespundere cu art. 4 lit. c); i) obligaţiile biroului istoriilor de credit de a asigura confidenţialitatea informaţiei primite de la sursele de formare a istoriilor de credit, de a asigura protecţia informaţiei respective pe parcursul recepţionării, stocării, prelucrării şi prezentării acesteia către utilizatorii şi subiecţii istoriilor de credit; j) obligaţiile utilizatorului istoriei de credit de a asigura confidenţialitatea informaţiei din raportul de credit primit de la biroul istoriilor de credit; k) răspunderea părţilor și modalitatea de soluționare a litigiilor; l) clauze privind modificarea și încetarea contractului; m) alte clauze care nu contravin legislaţiei. Articolul 10. Drepturile subiectului istoriei de credit (1) Subiectul istoriei de credit este în drept să primească de la fiecare birou al istoriilor de credit, unde se păstrează istoria de credit a subiectului respectiv, o dată pe an fără plată şi ori de cîte ori doreşte - contra plată, fără indicarea cauzelor, raportul de credit referitor la istoria sa de credit, inclusiv informaţiile, colectate în conformitate cu prezenta lege, privind sursele formării istoriei de credit şi privind utilizatorii istoriei de credit, cărora le-au fost eliberate rapoarte de credit referitoare la istoria menţionată. (2) Subiectul istoriei de credit este în drept să conteste, total sau parţial, informaţiile conţinute în istoria sa de credit prin depunerea la biroul istoriilor de credit, unde se păstrează istoria de credit menţionată, a unei cereri privind modificarea şi/sau completarea acestei istorii de credit. (3) Biroul istoriilor de credit, în decurs de 30 de zile calendaristice de la data primirii cererii menţionate la alin.(2), este obligat, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezenta lege, să efectueze verificarea suplimentară a informaţiilor ce se conţin în istoria de credit, solicitîndu-le de la sursa de formare a istoriei de credit. Pe durata efectuării unei asemenea verificări, în istoria de credit se face o menţiune despre acest fapt. (4) În cazul confirmării informaţiei specificate în cererea subiectului istoriei de credit, menţionată la alin. (2), sursa de formare a istoriei de credit modifică istoria de credit în partea contestată şi o transmite biroului istoriilor de credit, iar în cazul neconfirmării, menţine istoria de credit fără modificări. Refuzul de a satisface cererea va fi motivat. În decurs de 30 de zile de la primirea cererii, biroul istoriilor de credit este obligat să informeze subiectul istoriei de credit despre rezultatele examinării cererii sale de către sursa de formare a istoriei de credit, cu prezentarea raportului de credit corectat.  (5) Biroul istoriilor de credit nu este obligat să efectueze în viitor verificarea informaţiei, conţinute în istoria de credit, care deja a fost contestată, dar nu s-a confirmat. (6) Subiectul istoriei de credit este în drept să conteste refuzul biroului istoriilor de credit de a satisface cererea privind modificarea şi/sau completarea istoriei de credit, precum şi neprezentarea, în termenul menţionat în prezentul articol, a răspunsului scris privind rezultatele examinării cererii sale, printr-o cerere adresată autorităţii publice competente şi/sau instanţei de judecată, în conformitate cu legislaţia. Subiectul istoriei de credit, de asemenea, este în drept să adreseze biroului istoriilor de credit o cerere motivată privind inserarea în interiorul istoriei de credit a unei mențiuni despre faptul contestării respective. (7) În cazul furtului sau pierderii actelor de identitate, subiectul istoriei de credit este în drept să adreseze biroului istoriilor de credit o cerere privind inserarea în interiorul istoriei de credit a unei mențiuni despre acest fapt. Capitolul III. BIROUL ISTORIILOR DE CREDIT Articolul 11. Drepturile biroului istoriilor de credit (1) Biroul istoriilor de credit este în drept: a) să acorde, pe bază de contract, precum şi, în cazurile prevăzute de prezenta lege, fără contract, servicii legate de prezentarea rapoartelor de credit în modul prevăzut de prezenta lege şi de alte acte normative; b) să presteze, pe bază de contract, servicii legate de elaborarea, în baza informaţiilor conţinute în istoriile de credit aflate la biroul respectiv sau obținute în condițiile lit. g), a metodelor de calculare (scoring) şi de evaluare individuală (rating) şi/sau de aplicare a lor; c) să presteze servicii de consultanţă, legate de asigurarea informaţională a utilizatorilor istoriilor de credit şi a subiecţilor istoriilor de credit; d) să presteze, pe bază de contract, servicii statistice referitoare la informaţia conţinută în istoriile de credit; e) să constituie, în modul prevăzut de lege, asociaţii (uniuni) pentru protecţia şi reprezentarea intereselor membrilor săi, coordonarea activităţii, satisfacerea intereselor ştiinţifice, informaţionale şi profesionale, soluţionarea altor sarcini de interes comun ale birourilor istoriilor de credit; f) să obţină, pe bază de contract, informaţia care nu este confidenţială din Registrul de stat al populaţiei şi/sau informaţia publică din Registrul de stat al persoanelor juridice şi/sau din Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali în vederea verificării informaţiilor conţinute în istoriile de credit; g) să obţină, pe bază de contract, de la persoanele juridice de drept public şi privat informaţii despre gajarea (ipotecarea) bunurilor mobile şi imobile, despre respectarea de către subiectul istoriei de credit a obligaţiilor faţă de bugetul public naţional, precum şi despre executarea hotărîrilor judecătoreşti pe cauze civile irevocabile, referitoare la executarea obligațiilor pecuniare, cu condiția existenței temeiului legal privind prelucrarea datelor cu caracter personal.  (2) Cu aprobarea prealabilă a autorităţii publice competente, biroul istoriilor de credit poate să presteze şi alte servicii informaționale decît cele menționate la alin. (1), care să nu prejudicieze în vreun fel activitatea de prestare a serviciilor de formare, prelucrare şi păstrare a istoriilor de credit, precum şi de prezentare a rapoartelor de credit. Articolul 12. Externalizarea funcţiilor biroului istoriilor de credit (1) Un birou al istoriilor de credit are dreptul să transfere unui alt birou al istoriilor de credit licențiat în Republica Moldova (în continuare – furnizor) executarea unor funcții sau a tuturor funcțiilor sale, în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale legislației privind protecția datelor cu caracter personal şi ale actelor normative ale autorității publice competente. (2) Biroul istoriilor de credit va întreprinde măsurile necesare pentru ca funcțiile externalizate, drepturile și obligațiile biroului istoriilor de credit și ale furnizorului să fie stabilite cert și complet în cadrul unui contract încheiat în formă scrisă. Biroul istoriilor de credit va acționa cu deplină competență, prudență şi diligență la încheierea, executarea, modificarea şi/sau încetarea contractului privind externalizarea funcţiilor. (3) Externalizarea funcţiilor către furnizor se va efectua cu avizul prealabil al autorității publice competente. Modul de eliberare a avizului prealabil se stabilește de autoritatea de supraveghere prin actele sale normative. (4) Se interzice subcontractarea activităţilor externalizate (externalizarea în lanţ). (5) Responsabilitatea pentru administrarea corespunzătoare a riscurilor asociate funcţiilor externalizate îi revine biroului istoriilor de credit. (6) În cazul externalizării, biroul istoriilor de credit se va conforma următoarelor cerințe minime: 1) va deţine mijloace tehnice suficiente pentru asigurarea securității și confidențialității informației din istoria de credit la prelucrarea istoriei de credit, conform standardelor și normelor general acceptate în domeniul securității informaționale; 2) va lua măsuri pentru asigurarea continuităţii desfăşurării activităţilor în cazul unor situaţii excepţionale, precum şi pentru respectarea prezentei legi în relaţiile cu furnizorul; 3) va informa imediat autoritatea de supraveghere despre orice incident sau risc, precum și despre schimbarea furnizorului; 4) se va asigura că externalizarea nu va avea ca efect: a) delegarea către furnizor a responsabilităţii organelor de conducere ale biroului istoriilor de credit; b) reducerea capacităţii biroului istoriilor de credit de a-şi îndeplini sarcinile prevăzute în statut și de a-şi executa obligaţiile sau lezarea în alt mod a intereselor legitime ale subiecților istoriilor de credit; c) limitarea, împiedicarea sau imposibilitatea exercitării atribuţiilor autorității publice competente privind licenţierea, reglementarea și supravegherea, precum şi a atribuţiilor altor organe de control abilitate. (7) În cazul încălcării cerințelor minime prevăzute la alin. (6), autoritatea de supraveghere este în drept să retragă avizul eliberat în conformitate cu alin. (3). (8) În cazul retragerii avizului sau încetării contractului, biroul istoriilor de credit și furnizorul sînt obligați: a) să asigure returnarea către biroul istoriilor de credit a tuturor istoriilor de credit în termen de 30 de zile de la data adoptării deciziei de retragere a avizului sau de la data încetării contractului; b) să asigure că toate informațiile aferente istoriilor de credit care au fost procesate de furnizor sînt distruse şi nu va fi posibilă restabilirea lor; c) să asigure că furnizorul, inclusiv angajaţii săi, vor păstra confidenţialitatea informaţiei aferente istoriilor de credit recepţionate ca rezultat al externalizării. Articolul 13. Obligaţiile biroului istoriilor de credit (1) În scopul asigurării securităţii păstrării istoriilor de credit, biroul istoriilor de credit este obligat să deţină licenţă pentru activitatea de prestare a serviciilor de formare, prelucrare şi păstrare a istoriilor de credit, precum şi de prezentare a rapoartelor de credit şi de prestare a serviciilor aferente. (2) Biroul istoriilor de credit este obligat să prezinte raportul de credit oricărui utilizator al istoriilor de credit în baza contractului de prestare a serviciilor informaţionale încheiat cu acesta, cu condiția existenței temeiului legal pentru solicitarea și obținerea raportului de credit. În scopul oferirii unei informații complete referitoare la istoria de credit, birourile istoriilor de credit sunt obligate să efectueze schimb de informații referitoare la istoriile de credit (rapoartele de credit) cu alte birouri ale istoriilor de credit în modul stabilit de prezenta lege și actele normative ale autorității publice competente. (3) Biroul istoriilor de credit este obligat să includă în istoria de credit a subiectului respectiv al istoriei de credit informaţiile, ce corespund cerinţelor prevăzute în prezenta lege: a) primite în formă electronică, cu condiţia ca acestea să fie prezentate în formatul stabilit de biroul istoriilor de credit şi de sursa istoriei de credit - în decurs de o zi lucrătoare; b) primite în formă scrisă - în decurs de 5 zile lucrătoare.  (4) Biroul istoriilor de credit este obligat să mențină activă și actualizată pagina web, precum și linia telefonică dedicate informării consumatorilor, de asemenea să ofere suport consultativ, în limita competenței sale, subiecților istoriilor de credit, surselor de formare a istoriilor de credit și utilizatorilor istoriilor de credit. (5) În cadrul sistemului de schimb informațional, biroul istoriilor de credit va asigura respectarea următoarelor principii: a) dezvăluirea către public a informațiilor relevante, conform prezentei legi; b) gestionarea eficientă a riscurilor; c) acces egal la schimbul informațional pentru toți utilizatorii, indiferent de participarea lor la capitalul social al biroului istoriilor de credit. (6) În procesul de distribuție a materialelor publicitare și a acțiunilor de marketing pentru subiecții istoriilor de credit, biroul istoriilor de credit va respecta prevederile Legii nr. 62/2022 cu privire la publicitate. Materialele publicitare și de marketing vor include toată informația necesară subiectului istoriei de credit în vederea obținerii raportului de credit, inclusiv condițiile de obținere a raportului, adresa biroului istoriilor de credit și telefoanele de contact. (7) Biroul istoriilor de credit va elabora şi va implementa politici de soluționare a litigiilor apărute între birou şi sursele de formare a istoriilor de credit, între birou și utilizatorii istoriilor de credit, precum şi cele apărute între birou şi subiecţii istoriilor de credit, care vor conţine cel puţin: a) norme privind identificarea timpurie a problemelor posibile în relația cu sursele de formare a istoriilor de credit și utilizatorii istoriilor de credit, inclusiv proceduri de soluţionare a neînţelegerilor la faza iniţială, reducînd astfel riscul extinderii acestora; b) proceduri de identificare a problemelor sistemice aferente calităţii informațiilor prezentate; c) norme privind identificarea informaţiilor necalitative prezentate de sursele de formare a istoriilor de credit. Articolul 14. Atribuțiile consiliului biroului istoriilor de credit (1) Suplimentar cerințelor stabilite în Legea nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată și în Legea nr. 1134/1997 privind societățile pe acțiuni, atribuțiile consiliului biroului istoriilor de credit includ: a) asigurarea executării de către biroul istoriilor de credit a cerințelor cadrului legal privind birourile istoriilor de credit și protecția datelor cu caracter personal; b) gestionarea riscurilor și asigurarea reducerii riscurilor cu care se confruntă biroul istoriilor de credit; c) asigurarea dezvoltării durabile a biroului istoriilor de credit; d) asigurarea efectuării auditului intern și extern. (2) Dacă statutul biroului istoriilor de credit nu prevede delegarea acestei atribuții organului executiv al biroului, consiliul biroului este responsabil de asigurarea executării cerințelor de dezvăluire a informației prin plasarea pe pagina web a biroului istoriilor de credit cel puțin a următoarelor informații: a) date generale despre birou, precum denumirea, sediul, licențele deținute, componența organelor de conducere, informații despre fondatorii persoane fizice și juridice care dețin individual sau împreună cu persoanele sale afiliate mai mult de 5% din capitalul social al biroului istoriilor de credit (nume, prenume/denumirea, numărul înregistrării de stat (IDNO), mărimea părții sociale/cotei deținute în capitalul social); b) prețurile la produsele și serviciile oferite; c) situațiile financiare anuale ale biroului istoriilor de credit; d) lista surselor de formare a istoriilor de credit; e) măsurile de protecție a datelor cu caracter personal, principiile de securitate a informațiilor conținute în baza de date. Articolul 15. Lichidarea şi reorganizarea biroului istoriilor de credit (1) Lichidarea şi reorganizarea biroului istoriilor de credit se efectuează în modul prevăzut de legislaţie pentru persoanele juridice, cu particularităţile stipulate în prezentul articol. (2) Biroul istoriilor de credit este obligat să suspende primirea informaţiei de la sursele de formare a istoriilor de credit şi/sau prezentarea rapoartelor de credit pe durata procedurilor de lichidare sau reorganizare, precum şi să solicite suspendarea licenţei în modul prevăzut de legislaţie. În acest caz, biroul istoriilor de credit va informa:  a) sursa de formare a istoriilor de credit - despre suspendarea primirii informaţiei de la sursele de formare a istoriilor de credit şi/sau prezentării rapoartelor de credit, în decurs de 3 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei respective, cu publicarea informaţiei respective în Monitorul Oficial al Republicii Moldova; b) autoritatea de supraveghere - despre iniţierea procedurilor de reorganizare sau lichidare, solicitînd suspendarea licenţei. Capitolul IV. REGLEMENTAREA ȘI SUPRAVEGHEREA. LICENȚIEREA ACTIVITĂȚII BIROURILOR ISTORIILOR DE CREDIT Articolul 16. Transmiterea informaţiilor din biroul istoriilor de credit lichidat sau reorganizat ori din biroul istoriilor de credit a cărui licenţă a fost retrasă (1) În cazul reorganizării biroului istoriilor de credit, istoriile de credit care se păstrează în el se transmit succesorului de drepturi dacă acesta este titular de licenţă. În acest caz, biroul istoriilor de credit succesor de drepturi este obligat, în decurs de 10 zile lucrătoare de la data primirii istoriilor de credit, să înştiinţeze despre acest fapt sursele de formare a istoriilor de credit primite, precum şi să publice informaţia respectivă în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. (2) În cazul reorganizării biroului istoriilor de credit al cărui succesor de drepturi nu este titular de licenţă, precum şi în cazul lichidării lui sau retragerii licenţei, istoriile de credit păstrate la biroul istoriilor de credit lichidat sau reorganizat ori la biroul istoriilor de credit a cărui licenţă a fost retrasă se înstrăinează prin vînzare la licitaţie, la care participă exclusiv birourile istoriilor de credit licenţiate. Mijloacele băneşti obţinute din vînzarea istoriilor de credit în modul stabilit de prezentul articol se transmit biroului istoriilor de credit lichidat sau reorganizat ori biroului istoriilor de credit căruia i-a fost retrasă licenţa. Modul de ţinere a licitaţiilor este stabilit de Guvern, la propunerea autorităţii publice competente. (3) Transmiterea istoriilor de credit ale biroului istoriilor de credit lichidat sau reorganizat ori ale biroului istoriilor de credit a cărui licenţă a fost retrasă către biroul istoriilor de credit desemnat cîştigător al licitaţiei se asigură de către organizatorul licitaţiei şi urmează a fi încheiată nu mai tîrziu de 30 de zile calendaristice de la data licitaţiei respective. Biroul istoriilor de credit desemnat cîştigător al licitaţiei este obligat, în decurs de 10 zile lucrătoare de la data primirii istoriilor de credit, să informeze despre acest fapt autoritatea de supraveghere şi sursele de formare a istoriilor de credit primite, precum şi să publice în Monitorul Oficial al Republicii Moldova un aviz cu privire la încheierea primirii istoriilor de credit ale biroului istoriilor de credit lichidat sau reorganizat ori ale biroului istoriilor de credit a cărui licenţă a fost retrasă.  (4) Sursele de formare a istoriilor de credit care au prezentat informaţii biroului istoriilor de credit lichidat sau reorganizat ori biroului istoriilor de credit a cărui licenţă a fost retrasă, în cazul în care succesorul de drepturi nu a fost licenţiat în modul prevăzut de prezenta lege, sînt obligate, în decurs de 30 de zile calendaristice de la primirea informaţiei despre lichidarea, reorganizarea sau retragerea licenţei biroului istoriilor de credit, să înceapă prezentarea informaţiei unui oricare alt birou al istoriilor de credit în baza contractului încheiat, inclusiv toată informaţia pentru perioada de timp de la ultima prezentare a informaţiei biroului lichidat sau reorganizat ori biroului istoriilor de credit a cărui licenţă a fost retrasă. Articolul 17. Reglementarea şi supravegherea activităţii birourilor istoriilor de credit, surselor de formare a istoriilor de credit și utilizatorilor istoriilor de credit (1) Reglementarea şi supravegherea activităţii birourilor istoriilor de credit se exercită de autoritatea de supraveghere, în modul prevăzut de prezenta lege. (2) În cazul în care sursele de formare a istoriilor de credit/utilizatorii istoriilor de credit sunt entități supravegheate de Banca Națională a Moldovei conform Legii nr. 548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei, aceasta verifică, în cadrul procesului de supraveghere a entităților respective, veridicitatea informației prezentate de către acestea la biroul istoriilor de credit și corectitudinea utilizării rapoartelor de credit. Încălcarea de către entitățile respective a prevederilor prezentei legi se sancționează în conformitate cu prezenta lege.  (3) Autoritatea de supraveghere: 1) elaborează și aprobă acte normative în domeniile ce ţin de activitatea birourilor istoriilor de credit, care reglementează: a) condiţiile şi cerinţele faţă de prezentarea informaţiilor de către sursele de formare a istoriilor de credit; b) - abrogată. c) condiţiile şi modul de prezentare a raportului de credit; d) condiţiile şi modul de efectuare a controalelor din oficiu şi inspecţiilor în teren asupra activităţii birourilor istoriilor de credit; e) cerinţele faţă de situaţia financiară şi reputaţia de afaceri a asociaţilor birourilor istoriilor de credit; f) cerințele privind studiile, calificarea și competența membrilor consiliului, organului executiv și personalului biroului istoriilor de credit; g) modul de prezentare a rapoartelor biroului istoriilor de credit, inclusiv periodicitatea raportării, forma și conținutul rapoartelor; h) condițiile (inclusiv de plată) și modul de prezentare a informației referitoare la istoriile de credit (prezentarea raportului de credit) altor birouri ale istoriilor de credit; 2) efectuează controlul respectării de către biroul istoriilor de credit a prevederilor prezentei legi și ale actelor normative ale autorității publice competente; 3) supraveghează activitatea biroului istoriilor de credit prin efectuarea controalelor din oficiu și inspecţiilor în teren în vederea verificării: a) modului de prelucrare a istoriilor de credit, inclusiv: – a metodelor aplicate pentru verificarea informaţiilor recepţionate de la sursele de formare a istoriilor de credit; – a metodelor aplicate pentru monitorizarea calităţii proceselor de actualizare a informaţiilor de către sursele de formare a istoriilor de credit; – a modului de păstrare şi radiere a informaţiilor din istoria de credit; b) sistemului de gestionare a riscurilor, inclusiv: – a existenței politicii de identificare şi de gestionare a riscurilor, a aplicării acesteia și a corespunderii nivelului de risc parametrilor stabiliți de organele de conducere ale biroului; – a modului de informare a organelor de conducere ale biroului privind riscurile emergente și deciziile adoptate în acest sens; c) calității serviciilor prestate în cazul demersurilor scrise din partea subiecţilor istoriilor de credit, surselor de formare a istoriilor de credit sau utilizatorilor istoriilor de credit, inclusiv: – a exactității şi veridicității informaţiei prezentate de biroul istoriilor de credit; – a respectării drepturilor şi intereselor participanţilor la schimbul informaţional, a respectării cerinţelor prezentei legi și ale actelor normative ale autorității publice competente; d) asigurării transparenței activității biroului istoriilor de credit prin dezvăluirea informației, conform cerințelor prezentei legi; 4) adresează birourilor istoriilor de credit prescripţii obligatorii spre executare privind înlăturarea încălcărilor depistate în activitatea acestora; 5) aplică, în condiţiile legii, sancţiuni faţă de birourile istoriilor de credit şi/sau persoanele cu funcţie de răspundere ale birourilor istoriilor de credit; 6) examinează demersurile, cererile şi plîngerile persoanelor fizice şi juridice referitoare la activitatea birourilor istoriilor de credit, inclusiv la formarea istoriilor de credit; 7) îndeplineşte alte atribuţii stabilite de legislație. (4) În scopul asigurării supravegherii respectării de către biroul istoriilor de credit, sursele de formare a istoriilor de credit și utilizatorii istoriilor de credit a prevederilor prezentei legi, autoritatea de supraveghere va avea acces gratuit la informația privind istoriile de credit din baza de date a biroului istoriilor de credit. (41) În scopul realizării supravegherii, autoritatea de supraveghere poate solicita de la autorităţi publice şi de la alte persoane să prezinte orice informaţii de care dispun referitoare la activitatea birourilor istoriilor de credit, la persoanele cu funcții de răspundere, la deținătorii de participațiuni/acționarii și beneficiarii efectivi ai acestora. (5) În cadrul supravegherii, biroul istoriilor de credit, sursele de formare a istoriilor de credit și utilizatorii istoriilor de credit nu sînt în drept să refuze prezentarea către autoritatea de supraveghere a documentelor și/sau informaţiilor care fac obiectul verificării, în sensul prezentei legi, sub pretextul secretului comercial, bancar sau al altui secret protejat prin lege. Informațiile obținute în cadrul supravegherii nu pot fi transmise către terți, cu excepția cazurilor prevăzute de legislație. (6) Prin acte normative ale autorității de supraveghere, pentru sursele de formare a istoriilor de credit şi utilizatorii istoriilor de credit pot fi stabilite obligații de raportare față de autoritatea de supraveghere în vederea exercitării de către aceasta a atribuțiilor de supraveghere a activității birourilor istoriilor de credit. (7) În vederea confirmării corespunderii cerințelor stabilite de legislație privind utilizarea sistemelor informaționale pentru crearea bazei de date, a echipamentelor și produselor program, biroul istoriilor de credit va efectua auditul tehnic independent cel puțin o dată la 3 ani. (8) Autoritatea de supraveghere poate dispune efectuarea, de către biroul istoriilor de credit, a auditului tehnic independent al sistemelor informaționale, al echipamentelor și produselor program în următoarele cazuri: a) constatarea accesării neautorizate a bazei de date ce conține informații care constituie istorie de credit; b) constatarea încălcării de către biroul istoriilor de credit a sistemului securităţii informaţionale, dacă aceasta prezintă pericol pentru funcţionarea sistemului informaţional. (9) Copia de pe raportul auditului tehnic, indiferent dacă a fost dispus de autoritatea de supraveghere sau impus prin prezenta lege, se prezintă autorității publice competente în termen de 3 zile lucrătoare de la data semnării lui. Articolul 18. Licenţierea activităţii biroului istoriilor de credit (1) Licenţierea activităţii biroului istoriilor de credit se efectuează de autoritatea de supraveghere în conformitate cu prezenta lege, cu Legea nr. 548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei şi cu alte acte normative elaborate în vederea executării prezentei legi. (2) Pentru a primi licenţă, biroul istoriilor de credit trebuie să corespundă următoarelor cerinţe (condiţii de licenţiere): 1) privind asigurarea securităţii şi integrităţii bazei de date a biroului istoriilor de credit: a) deţinerea încăperilor ce corespund cerinţelor tehnice şi de alt gen pentru plasarea şi exploatarea în condiţii de securitate a sistemelor informaţionale, a bazelor de date ale biroului istoriilor de credit şi a altor documente şi informaţii legate de activitatea în calitate de birou al istoriilor de credit; b) utilizarea sistemelor informaţionale pentru crearea bazei de date a biroului istoriilor de credit, echipamentelor şi produselor program care corespund cerinţelor stabilite de către autoritatea de supraveghere; c) existența unui plan de acțiuni pentru dezvoltarea tehnică a bazei de date a biroului istoriilor de credit și a măsurilor pentru protecția datelor împotriva accesului neautorizat sau furnizării ilegale de date; 2) privind asigurarea gestiunii profesioniste şi stabilităţii activităţii biroului istoriilor de credit: a) lipsa la conducătorii biroului istoriilor de credit şi la adjuncţii lor a antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni economice; b) situaţia financiară stabilă şi reputaţia solidă de afaceri a asociaţilor biroului istoriilor de credit; c) existența unui plan de afaceri pe termen scurt sau pe termen mediu care să includă o perioadă de cel puțin 3 ani; d) corespunderea membrilor consiliului, organului executiv și personalului biroului istoriilor de credit cu cerințele stabilite de actele normative ale autorității publice competente privind reputația, calificarea și studiile; e) existența politicilor și procedurilor necesare activității biroului istoriilor de credit, inclusiv a celor de gestionare a riscurilor și de soluționare a litigiilor. (3) Lista documentelor ce confirmă satisfacerea cerințelor menționate la alin. (2) din prezentul articol se aprobă de autoritatea de supraveghere. (4) Orice persoană juridică este în drept să desfăşoare activitate în calitate de birou al istoriilor de credit în conformitate cu prezenta lege doar după obţinerea licenţei. Termenul de valabilitate a licenţei este nelimitat. Pe durata desfăşurării activităţii sale, biroul istoriilor de credit este obligat să respecte cerințele stabilite pentru obţinerea licenţei. (5) Taxa pentru eliberarea licenţei pentru activitatea biroului istoriilor de credit este de 3250 lei și se varsă la bugetul de stat. (6) Taxele pentru reperfectarea licenţei, pentru eliberarea copiei sau a duplicatului licenței constituie 10% din taxa pentru eliberarea licenței și se varsă la bugetul de stat. (7) Nici o persoană, cu excepţia persoanelor juridice, care, în conformitate cu prezenta lege, desfăşoară activitate în calitate de birou al istoriilor de credit nu poate folosi în denumirea sa cuvintele “birou al istoriilor de credit”, abreviaţia “BIC” sau în orice alt mod să indice asupra faptului că persoana respectivă are dreptul de a desfăşura activitate în calitate de birou al istoriilor de credit. (8) Autoritatea de supraveghere plasează pe pagina sa web oficială lista birourilor istoriilor de credit licențiate. (9) Furnizarea și/sau folosirea, și/sau administrarea ilegală a informațiilor ce caracterizează respectarea de către debitori a obligațiilor asumate prin contractele de credit și/sau contractele de împrumut de către persoanele juridice ce nu dețin licențe pentru activitatea biroului istoriilor de credit, precum și de către persoanele cu funcție de răspundere ale acestora, se consideră încălcări ale prezentei legi și se sancţionează conform legislaţiei contravenționale sau penale. Articolul 19. Răspunderea birourilor istoriilor de credit şi/sau a persoanelor cu funcţie de răspundere a birourilor istoriilor de credit (1) Încălcări se consideră: a) încălcarea prevederilor prezentei legi şi/sau ale actelor normative emise de autoritatea de supraveghere în vederea executării legii; b) încălcarea cerințelor şi restricţiilor de licenţiere sau a condiţiilor şi restricţiilor din actele permisive prevăzute de prezenta lege; c) împiedicarea exercitării atribuţiei de supraveghere, neexecutarea prescripţiilor şi a altor măsuri dispuse de autoritatea de supraveghere; d) neraportarea, raportarea cu întârziere sau prezentarea de informații neveridice/incomplete/contradictorii. (2) În cazul în care biroul istoriilor de credit şi/sau persoanele cu funcţie de răspundere ale biroului istoriilor de credit au admis încălcările menţionate la alin. (1), autoritatea de supraveghere poate aplica următoarele sancţiuni: 1) avertisment în scris; 2) amendă în mărime de până la 10% din venitul din activitatea operațională desfășurată în baza licenței, realizat în anul precedent sau, în cazul duratei de activitate mai mici de 1 an, din cel realizat în perioada de activitate, dar nu mai puțin de 5 000 de lei; 3) amendă aplicată persoanei cu funcție de răspundere a biroului istoriilor de credit în mărime de la 1 la 10 salarii medii ale persoanei fizice sancționate, care includ toate beneficiile (suplimente, prime și alte adaosuri la salariul de funcție), fiind luat în calcul salariul mediu pentru: a) ultimele 12 luni lucrate în cadrul biroului istoriilor de credit, precedente datei la care s-a constatat fapta; b) perioada totală lucrată în cadrul biroului istoriilor de credit, precedentă datei la care s-a constatat fapta, dacă perioada respectivă este mai mică de 12 luni; c) ultimele 12 luni lucrate în cadrul biroului istoriilor de credit, în cazul în care raporturile de muncă au încetat înainte de data la care s-a constatat fapta; d) perioada totală lucrată în cadrul biroului istoriilor de credit, în cazul în care perioada respectivă este mai mică de 12 luni și raporturile de muncă au încetat înainte de data la care s-a constatat fapta; 4) suspendarea licenţei; 5) retragerea licenţei. (3) În cazul constatării încălcărilor specificate la alin. (1) sau în cazul în care continuitatea activităţii şi/sau securitatea informaţiei poate fi afectată de riscurile identificate de autoritatea de supraveghere, aceasta este în drept să aplice următoarele măsuri de remediere: a) să emită prescripţii privind încetarea şi înlăturarea încălcărilor; b) să impună cerinţe suplimentare de raportare; c) să dispună efectuarea auditului tehnic independent în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (8); d) să prescrie modificarea normelor privind funcţionarea sistemului informaţional și/sau a normelor de securitate informaţională; e) să dispună înlocuirea persoanelor cu funcții de răspundere. (4) În cazul în care sursele de formare a istoriilor de credit sau utilizatorii istoriilor de credit au admis încălcările menționate la alin. (1) lit. a), c) și d), autoritatea de supraveghere poate aplica acestora amendă în mărime de la 5 000 la 15 000 de lei. (5) Constatarea faptelor ce constituie încălcări, aplicarea sancţiunilor şi a măsurilor de remediere se efectuează în conformitate cu Legea nr. 548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei și cu actele normative ale autorității de supraveghere. Sancţiunile pot fi aplicate concomitent cu măsurile de remediere sau independent de acestea. (4) Modul de aplicare a sancţiunilor menţionate la alin.(3) este stabilit de lege. Articolul 20. Respectarea secretului comercial, a secretului bancar și a informației confidențiale referitoare la clientul organizației de creditare nebancară de către persoanele cu funcții de răspundere din cadrul biroului istoriilor de credit Persoanele cu funcții de răspundere din cadrul birourilor istoriilor de credit nu au dreptul să utilizeze în alte scopuri ori în alt mod decât cel prevăzut de prezenta lege şi/sau să divulge în orice mod informații confidențiale referitoare la clientul organizației de creditare nebancară, informații care constituie secret comercial sau secret bancar al biroului istoriilor de credit, al sursei de formare a istoriei de credit, al subiectului istoriei de credit sau al utilizatorului istoriei de credit. Capitolul V. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII Articolul 21. Modul de includere în istoriile de credit a informațiilor referitoare la contractele de credit existente Sursele de formare a istoriilor de credit prezintă informații către biroul istoriilor de credit în modul prevăzut de prezenta lege. Articolul 22. . Particularităţile desfăşurării activităţii birourilor existente ale istoriilor de credit Persoana juridică ce desfăşura activitate în calitate de birou al istoriilor de credit pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi este obligată, în decurs de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să îşi aducă activitatea în conformitate cu cerinţele prezentei legi referitoare la birourile istoriilor de credit. Nerespectarea acestor cerinţe atrage răspunderea, prevăzută de legislaţie, a persoanei juridice respective. Articolul 23. Intrarea în vigoare (1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 martie 2009. (2) În termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi: a) Guvernul, de comun acord cu autoritatea de supraveghere, va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege; b) autoritatea de supraveghere va elabora şi va aproba actele normative prevăzute în prezenta lege. Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021