Legea Privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător Articolul 1. Prin derogare de la prevederile Codului fiscal, al... Prin derogare de la prevederile Codului fiscal, ale Legii nr. 1593/2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală și ale Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, pentru perioada anului 2021 se stabilesc următoarele: 1. Contribuabilii subiecți ai impunerii sunt în drept să beneficieze de prelungirea termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale și a termenului de stingere a obligațiilor fiscale pentru achitarea impozitelor, taxelor și a altor plăți obligatorii, conform dărilor de seamă fiscale respective, în cazul în care conducătorul întreprinderii (reprezentantul acestuia) și/sau o altă persoană cu funcție de răspundere a acesteia care, în virtutea atribuțiilor de serviciu, este obligată să prezinte dările de seamă fiscale și să stingă obligația fiscală în modul și în termenele stabilite de legislație, la data-limită de depunere a dărilor de seamă fiscale și de stingere a obligației fiscale, se află în concediu medical în legătură cu tratamentul infecției cu virusul SARS-CoV-2. 2. Dreptul prevăzut de prezenta lege se exercită în baza cererii depuse la Serviciul Fiscal de Stat în conformitate cu modul stabilit de acesta. La cerere se anexează o copie a certificatului medical și confirmarea faptului că titularul cererii a beneficiat de concediu medical în legătură cu tratamentul infecției cu virusul SARS-CoV-2, eliberată de medicul de familie.  3. În baza actelor prezentate, Serviciul Fiscal de Stat, în termen de 15 zile, asigură, conform reglementărilor interne, ajustarea de rigoare a situației fiscale a contribuabilului în sistemul informațional al Serviciului Fiscal de Stat. 4. Termenul modificat reprezintă data indicată în cererea depusă de contribuabil la Serviciul Fiscal de Stat, care nu trebuie să depășească 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de la termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale și de stingere a obligației fiscale corespunzătoare. În acest termen urmează a fi prezentate dările de seamă respective, precum și a fi achitate impozitele, taxele și alte plăți obligatorii la buget. Articolul 2. Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ... Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și este aplicabilă perioadelor fiscale pentru care termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale și de stingere a obligației fiscale survine în anul 2021. Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021