Transporturilor rutiere Titlul I. DISPOZIŢII GENERALE Articolul 1. (1) Prezentul cod stabileşte cadrul legal pentru o... (1) Prezentul cod stabileşte cadrul legal pentru organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane, precum şi a activităţilor conexe transportului rutier pe teritoriul Republicii Moldova, în condiţii de siguranţă şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe şi a măsurilor de protecţie a mediului, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice. (2) Prezentul cod stabileşte drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile organelor publice responsabile de organizarea transporturilor rutiere, precum şi ale persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activitate de transport rutier. (3) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor permisive prevăzute de prezentul cod pentru operatorii de transport rutier și pentru întreprinderile care desfășoară activități conexe transportului rutier se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezentul cod. Articolul 2. Dacă nu este prevăzut expres altfel, prezentul cod... Dacă nu este prevăzut expres altfel, prezentul cod se aplică tuturor întreprinderilor înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova care exercită ocupaţia de operator de transport rutier şi/sau desfăşoară activităţi conexe transportului rutier, precum şi operatorilor de transport rutier străini în conformitate cu acordurile bilaterale, convenţiile şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu excepţia: a) persoanelor fizice care efectuează transporturi rutiere în interes personal cu vehicule rutiere deţinute de acestea; b) întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea de transport rutier în trafic naţional numai cu – vehicule rutiere a căror viteză maximă autorizată nu depăşeşte 40 km/h  – vehicule rutiere utilizate de serviciile forţelor armate, de serviciile protecţiei civile, de pompieri şi forţele responsabile de menţinerea ordinii publice sau închiriate de acestea fără conducător auto, atunci cînd transportul intră în atribuţiile proprii ale acestor servicii şi se efectuează sub controlul acestor – vehicule rutiere, inclusiv cele pentru transportul necomercial de ajutor umanitar, utilizate în situaţii de urgenţă sau în operaţiuni de salvar – vehicule rutiere specializate folosite în misiuni medical – vehicule rutiere specializate pentru depanări, care acţionează pe o rază de 100 km de la baza de staţionar – vehicule de încercări rutiere pentru îmbunătăţire tehnologică, reparaţii sau întreţinere, precum şi vehicule rutiere noi sau transformate care nu au fost încă puse în circulaţi – vehicule rutiere sau ansamblu de vehicule rutiere cu masă maximă autorizată ce nu depăşeşte 3,5 tone, utilizate pentru transporturi rutiere de mărfuri în interes personal  – vehicule rutiere comerciale care au caracter istoric şi care sînt utilizate pentru transportul de persoane sau de mărfuri în interes personal – vehicule agricole şi forestiere. Articolul 3. Prezentul cod constituie cadrul juridic pentru ela... Prezentul cod constituie cadrul juridic pentru elaborarea de către organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul transporturilor rutiere şi aprobarea de către Guvern a următoarelor acte normative privind activităţile de transport rutier: a) Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje; b) Regulamentul transporturilor rutiere de mărfuri; c) Regulamentul transporturilor rutiere de mărfuri perisabile şi uşor alterabile; d) Regulamentul transporturilor rutiere de mărfuri periculoase; e) Regulamentul cu privire la efectuarea pe drumurile publice a transporturilor rutiere cu greutăţi şi/sau gabarite ce depăşesc limitele stabilite; f) Regulamentul cu privire la autogări; g) Regulamentul cu privire la inspecţia tehnică periodică a vehiculelor rutiere; h) Regulamentul cu privire la desfăşurarea activităţii de autoservice; i) Regulamentul privind condiţiile de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi limitatoarelor de viteză; j) Regulamentul privind eliberarea, înlocuirea, schimbarea şi înnoirea cartelelor tahografice, descărcarea şi stocarea datelor din tahografe şi cartelele tahografice Articolul 4. În sensul prezentului cod, transporturile rutiere ... În sensul prezentului cod, transporturile rutiere se clasifică astfel: 1) în raport cu calificarea comercială a activităţii: a) transport rutier contra cost; b) transport rutier în cont propriu; c) transport rutier în interes personal; 2) în raport cu zona geografică deservită: a) transport rutier în trafic naţional (inclusiv local, municipal, raional şi interraional); b) transport rutier în trafic internaţional; c) transport rutier în trafic transfrontalier; 3) în raport cu obiectul transportului: a) transport rutier de mărfur – transport rutier de mărfuri general – transport rutier de mărfuri perisabile şi uşor alterabil – transport rutier de mărfuri periculoase – transport rutier de deşeuri – transport rutier de animale vii – transport rutier agabaritic; b) transport rutier de persoane – transport rutier de persoane prin servicii regulate – transport rutier de persoane prin servicii regulate special – transport rutier de persoane prin servicii ocazionale, inclusiv turistice – transport rutier de persoane în regim de taxi. Articolul 5. (1) În sensul prezentului cod, următoarele noţiuni... (1) În sensul prezentului cod, următoarele noţiuni semnifică  activitate conexă transportului rutier – activitate care se efectuează în legătură cu transportul rutier; activitate de transport rutier – ansamblu de operaţiuni de transport care asigură nemijlocit deplasarea mărfurilor sau a persoanelor cu ajutorul vehiculelor rutiere, pe distanţe şi în condiţii prestabilite; aparat de taxat – echipament de casă şi de control cu memorie fiscală, cu funcţii suplimentare de măsurare a timpului şi a distanţei parcurse, de calculare automată şi de indicare permanentă a sumei pe care o datorează clientul şi pentru care, la sfîrşitul cursei, emite un bon de casă pe suport de hîrtie și/sau în formă electronică, conform tarifelor care au fost programate. Reglementările privind emiterea şi înmînarea bonului de casă pe suport de hîrtie și/sau în formă electronică se aprobă de către Guvern; asociaţie profesională de profil reprezentativă – asociaţie obştească formată din reprezentanţi ai persoanelor juridice ce activează în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri sau în domeniul transporturilor rutiere de persoane ori în ambele aceste domenii şi ai cărei membri au prestat în decurs de un an un volum de servicii mai mare de 20% din volumul total de servicii pe ţară în cel putin unul din domeniile menţionate; autobuz/autocar – vehicul care, prin construcție şi dotare, este adecvat transportului rutier a mai mult de 9 persoane, inclusiv conducătorul auto, şi este destinat acestui scop; autoturism – vehicul rutier cu cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, care este construit şi echipat pentru transportul de persoane şi care are cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto; autorizaţie pentru activităţi conexe transportului rutier – document care atestă dreptul unei întreprinderi de a efectua activităţi conexe transportului rutier pe perioada sa de valabilitate  autorizaţie de transport rutier de persoane prin servicii regulate – document care atestă dreptul operatorului de transport rutier de a efectua transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate pe un anumit traseu, conform graficului de circulaţie prestabilit şi programului de transport rutier, pe perioada sa de valabilitate; autorizaţie de transport rutier de persoane prin servicii ocazionale – document care atestă dreptul operatorului de transport rutier de a efectua transport rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale; autorizație pentru servicii ocazionale neliberalizate – autorizaţie care permite efectuarea transporturilor rutiere neliberalizate de persoane în trafic internațional în conformitate cu prevederile Acordului INTERBUS și cu Rezoluția CEMT 95/3; autorizaţie de transport rutier în trafic internaţional – document care atestă dreptul unui operator de transport rutier de a efectua în anumite condiţii una sau mai multe operaţiuni de transport de tranzit sau cu destinaţie finală pe teritoriul unui stat, pe perioada sa de valabilitate; autorizaţie de tip bilateral – autorizație care permite efectuarea unei operațiuni de transport rutier spre/dinspre statul emitent al autorizației dinspre/spre teritoriul Republicii Moldova; autorizaţie de tip tranzit – autorizație care permite tranzitarea teritoriului statului emitent cu altă destinație decît statul emitent; autorizaţie de tip bilateral/tranzit – autorizaţie care permite efectuarea unei operațiuni de transport rutier în regim bilateral sau de tranzit; autorizaţie de tip bilateral/tranzit pentru transportarea mărfurilor ușor alterabile – autorizaţie care permite efectuarea unei operațiuni de transport rutier în regim bilateral sau de tranzit și care permite transportarea din Republica Moldova exclusiv a mărfurilor ușor alterabile provenite de pe teritoriul Republicii Moldova; autorizaţie de tip terţă ţară – autorizație care permite efectuarea unei operațiuni de transport rutier spre/dinspre statul emitent al autorizaţiei dinspre/spre un stat terţ, altul decît statul de înmatriculare a vehiculului rutier; autorizaţie de tip universal – autorizaţie care permite efectuarea unei operațiuni de transport rutier în regim bilateral, de tranzit sau de terţă ţară; autorizaţie unitară – autorizaţie care permite efectuarea unei operațiuni de transport rutier cu utilizarea infrastructurii rutiere a statului emitent, pe o perioadă de timp prestabilită; autorizație multiplă – autorizaţie care permite efectuarea a cel puțin două operațiuni de transport rutier cu utilizarea infrastructurii rutiere a statului emitent, pe o perioadă de timp prestabilită  autorizaţie de tip unilateral – autorizaţie care permite tranzitarea teritoriului statului emitent într-o singură direcție; autorizație de tip multilateral – autorizație valabilă pentru operațiuni de transport rutier spre sau dinspre un stat terţ, altul decît statul de înmatriculare a vehiculului rutier, și pentru operațiuni de transport rutier în regim bilateral și de tranzit în cadrul transportului rutier în trafic internațional efectuat pe teritoriile statelor membre semnatare ale acordului sau convenției respective autorizații cu stoc limitat – autorizații de orice tip, al căror număr nu asigură cererea de autorizații pentru o perioadă determinată. Criteriile de atribuire a autorizațiilor la categoria celor cu stoc limitat, termenele, precum și categoriile respective se stabilesc de către Guvern; [Art.5 al.(1) noțiunea în redacția LP181 din 11.09.20, MO272-277/23.10.20 art.589; în vigoare 23.10.20] autorizații cu stoc nelimitat – autorizații confecționate prin comandă tipografică de către Agenția Națională Transport Auto, în baza analizei cererilor existente, cărora le sînt atribuite serie și număr de ordine unic  autorizaţie de tip intrare fără mărfuri – autorizaţie care permite intrarea fără mărfuri pe teritoriul statului emitent pentru a se încărca, destinația fiind statul de înmatriculare a vehiculului rutier; autorizaţie de tip pendular – autorizaţie care permite transportarea grupurilor de persoane pe parcursul mai multor curse tur-retur, prima cursă retur și ultima cursă tur fiind efectuate fără persoane  autorizaţie BSEC – autorizaţie valabilă pentru o singură cursă tur-retur în timpul căreia sînt tranzitate teritoriile statelor membre ale Organizației de Cooperare Economică a Țărilor din regiunea Mării Negre (BSEC) și/sau pentru operațiuni de transport rutier în regim bilateral, de tranzit ori spre/dinspre o țară terță conform Ghidului utilizatorului de autorizații BSEC; autorizaţie CEMT – autorizaţie multilaterală pentru transportul rutier de mărfuri în trafic internaţional, care acordă operatorului de transport rutier dreptul de a efectua, în decursul unei anumite perioade, un număr nelimitat de curse între teritoriile statelor membre ale CEMT, conform prevederilor rezoluțiilor CEMT, precum şi dreptul de a tranzita teritoriul unuia sau mai multor state membre ale CEMT autorizaţie CEMT anuală – autorizaţie CEMT valabilă pentru perioada unui an calendaristic; autorizaţie CEMT pe termen scurt – autorizaţie CEMT valabilă pentru 30 de zile calendaristice; autorizaţie CEMT nevalabilă – autorizaţie CEMT (anuală sau pe termen scurt) care: a) a fost declarată nulă în modul stabilit de legislaţia în vigoare; b) a fost declarată pierdută, apoi găsită; c) nu conține mențiuni obligatorii în ceea ce privește denumirea şi adresa completă ale operatorului de transport rutier, semnătura şi ștampila organului emitent, perioada termenului de valabilitate a autorizaţiei, data emiterii autorizaţiei, restricțiile impuse de statele membre ale CEMT; d) nu a fost emisă conform modului şi procedurilor stabilite de legislaţia în vigoare sau a fost emisă contrar acestora; autorizaţie TRACECA – autorizaţie care permite efectuarea unei curse tur-retur, cu sau fără încărcătură, în regim bilateral, de tranzit ori spre/dinspre o țară terță, pe teritoriul statelor participante la Sistemul autorizațiilor multilaterale TRACECA; autogară – spaţiu special delimitat, amenajat şi dotat pentru a permite staţionarea autobuzelor/autocarelor la peroane, îmbarcarea sau debarcarea persoanelor din autobuze/autocare, precum şi pentru a oferi condiţii şi servicii pentru autobuze/autocare şi persoanele aflate în aşteptare; bilet – bon de casă emis, pe suport de hîrtie și/sau în formă electronică, de echipamentul de casă şi de control cu memorie fiscală sau document de strictă evidenţă cu preţ fixat, confecţionat în mod tipografic sau electronic, ce confirmă plata şi dreptul la călătorie al persoanei, încheierea contractului de transport între operatorul de transport rutier/întreprindere şi persoane, precum şi faptul asigurării obligatorii a persoanei; bilet de bagaje – bon de casă emis, pe suport de hîrtie și/sau în formă electronică, de echipamentul de casă şi de control cu memorie fiscală sau document de strictă evidenţă cu preţ fixat, confecţionat în mod tipografic sau electronic, ce confirmă plata şi primirea bagajelor pentru transport, precum şi faptul asigurării obligatorii a bagajelor; borderou de evidenţă a biletelor – document de strictă evidenţă a biletelor vîndute persoanelor şi a sumelor încasate, precum şi a diagramelor pentru rutele regulate bunuri divizibile – materiale în vrac, inclusiv pulverulente, granulate sau porțiuni ale acestora, materiale fluide sau semifluide provenite din – producția și recuperarea de metale feroase şi neferoase – deșeuri de orice tip rezultate din activitatea de construcții – exploatări forestiere sau depozite de material lemnos – exploatări miniere, de carieră sau balastieră – stații de betoane, mixturi asfaltice, aditivi şi lianți în construcții; cabotaj – operațiune de transport rutier contra cost de mărfuri sau de persoane, efectuată de către un operator de transport rutier străin între cel puțin un loc de încărcare/îmbarcare și unul de descărcare/debarcare, după caz, aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Deplasarea fără încărcătură sau persoane a unui vehicul rutier între două operațiuni consecutive de transport rutier în trafic internațional nu se consideră cabotaj; carnet de drum – document, parte integrantă a autorizației CEMT, completat pe numele operatorului de transport rutier și în care se indică, în ordine cronologică, etapele de efectuare a fiecărei operațiuni de transport rutier cu încărcătură între punctul de încărcare şi cel de descărcare, precum şi etapele fiecărei operațiuni de transport rutier fără încărcătură; carnetul foii de parcurs (CFP) – document în care se înscriu numele persoanelor transportate şi care permite operatorilor de transport rutier să efectueze transporturi rutiere de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional (pentru statele care nu au aderat la Acordul INTERBUS); carnetul INTERBUS – document în care se înscriu numele persoanelor transportate şi care permite operatorilor de transport rutier să efectueze transporturi rutiere de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional (pentru statele membre ale Acordului INTERBUS); cap de rută – punct de plecare sau punct de destinaţie, aferent unei rute, utilizat pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate prin servicii regulate sau servicii regulate speciale de transport rutier contra cost; categorie a autorizației – autorizații de același tip, eliberate de același stat, clasificate în funcție de normele Euro de emisii poluante stabilite pentru vehiculul rutier pentru care poate fi utilizată autorizația de categoria respectivă; certificat CEMT pentru condițiile controlului tehnic al autovehiculelor și remorcilor – document ce atestă corespunderea autovehiculelor și a remorcilor cu cerințele tehnice specificate în rezoluțiile CEMT, eliberat pentru fiecare vehicul rutier în parte și care se păstrează la bordul acestuia; certificat CEMT de corespundere a remorcii sau semiremorcii cu cerințele de siguranță – document ce atestă corespunderea remorcii sau a semiremorcii cu cerințele de siguranță specificate în rezoluțiile CEMT; certificat CEMT de conformitate de categoria A – document ce atestă corespunderea autovehiculului cu normele tehnice de emisii poluante şi sonore specificate în rezoluțiile CEMT; certificat CEMT de conformitate de categoria B – document ce atestă corespunderea autovehiculului cu cerințele de securitate (regulamentele de securitate) specificate în rezoluțiile CEMT; conducere în echipaj – situaţie în care, pe parcursul unei perioade de conducere cuprinse între două perioade de repaus zilnic consecutive sau între o perioadă de repaus zilnic şi o perioadă de repaus săptămînal, la bordul vehiculului se află cel puţin doi conducători auto pentru a asigura conducerea. Pe parcursul primei ore de conducere în echipaj, prezenţa celui de-al doilea conducător auto sau a mai multor alţi conducători auto este facultativă, dar ea este obligatorie pentru restul perioadei; Conferința Europeană a Miniștrilor de Transport (CEMT) – organizație interguvernamentală, creată la 17 octombrie 1953 la Bruxelles, la care Republica Moldova a aderat la 24 aprilie 1996; contingent de autorizații CEMT – numărul de autorizații CEMT alocat unui stat membru al CEMT, stabilit de către Grupul pe Transport Rutier și aprobat de miniștrii statelor membre ale CEMT; Forul Internațional de Transport (FIT) – organizație interguvernamentală succesoare de drepturi și obligații a Conferinței Europene a Miniștrilor de Transport, creată prin decizia Consiliului de Miniștri CEMT în cadrul Sesiunii Ministeriale din 17–18 mai 2006, care a avut loc la Dublin; criterii FIT – criterii stabilite anual în cadrul Forului Internațional de Transport pentru repartizarea autorizațiilor CEMT; cursă – traseu parcurs de un autobuz/autocar care, după atingerea punctului de destinaţie, revine la punctul de plecare în cadrul aceleiaşi operaţiuni de transport de persoane; durată de conducere – durata activităţii de conducere înregistrată; durată zilnică de conducere – durata totală de conducere acumulată între sfîrşitul unei perioade de repaus zilnic şi începutul următoarei perioade de repaus zilnic sau între o perioadă de repaus zilnic şi o perioadă de repaus săptămînal; durată de conducere săptămînală – durata totală de conducere acumulată în timpul unei săptămîni; foaie de parcurs – document de evidenţă primară cu regim special, prevăzut cu semne de protecţie, serie şi număr stabilite centralizat, avînd formă specială în funcţie de tipul transportului; grafic de circulaţie – document care conţine date despre timpul, locul şi itinerarul pe care se efectuează operaţiunile de transport rutier de persoane; itinerar – drum, stabilit în graficul de circulație, pe care se desfășoară operațiunea de transport rutier; încălcare gravă – încălcare a modului de utilizare şi raportare a utilizării autorizaţiilor CEMT, pentru care prezentul cod stabilește retragerea autorizaţiilor CEMT; întreprindere – orice persoană fizică sau juridică, cu sau fără scop lucrativ, care exercită ocupaţia de transport rutier de persoane sau activităţi conexe transportului rutier fie orice persoană fizică sau persoană juridică care exercită ocupaţia de transport rutier de mărfuri în scopuri comerciale; listă de control – document care conţine numele persoanelor transportate şi alte date privind efectuarea transporturilor rutiere de persoane prin servicii ocazionale în trafic national  manager de transport rutier – persoană fizică angajată a unei întreprinderi sau, în cazul întreprinderii individuale, însăşi persoana respectivă, care conduce permanent şi efectiv activităţile de transport rutier ale întreprinderii respective şi care îndeplineşte cumulativ condiţiile de bună reputaţie şi competenţă profesională; operator de transport rutier – orice întreprindere care efectuează transport rutier, contra plată, cu vehicule rutiere deţinute în proprietate, în leasing financiar sau locaţiune şi este înregistrată în modul corespunzător; operator de transport rutier autohton – operator de transport rutier cu sediul sau domiciliul în Republica Moldova;  operator de transport rutier autorizat – operator de transport rutier care este înregistrat în modul corespunzător în domeniul transportului rutier contra cost sau agent economic care prestează servicii de transport rutier în cont propriu; operator de transport rutier străin – operator de transport rutier cu sediul sau domiciliul în străinătate, autorizat să efectueze transporturi rutiere internaţionale; operator al sistemului informațional„e-Autorizație transport” – Agenția Națională Transport Auto, care, în condițiile legii, asigură eliberarea autorizațiilor unitare repartizate electronic; organizaţie patronală reprezentativă – asociaţie obştească înregistrată conform prevederilor legii patronatelor sau federaţie corespunzătoare, ai cărei membri activează preponderent în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri sau în domeniul transporturilor rutiere de persoane şi care, cumulativ, au prestat în decurs de un an un volum de servicii mai mare de 10% din volumul total de servicii în unul din domeniile menţionate; parc eligibil – totalitatea autovehiculelor deținute de un operator de transport rutier autorizat, înregistrate în sistemul informațional „e-Autorizație transport” și care respectă condițiile impuse de un anumit tip de autorizație; organizaţie sindicală reprezentativă – asociaţie benevolă a angajaţilor care activează în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri şi/sau al transporturilor rutiere de persoane, constituită în una din formele de organizare prevăzute de legislaţia cu privire la sindicate (organizaţie primară, asociaţie, federaţie, confederaţie) şi are nu mai puţin de 500 de membri angajaţi în domeniile menţionate; pauză – orice perioadă în care conducătorul auto nu are dreptul să conducă sau să efectueze alte munci şi în care trebuie numai să se odihnească; perioadă de conducere – durată de conducere acumulată între momentul în care conducătorul auto se aşează la volan după o perioadă de repaus sau o pauză şi momentul în care începe o perioadă de repaus sau o pauză. Perioada de conducere poate fi continuă sau fragmentată; perioadă de repaus zilnic – parte a unei zile pe parcursul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său şi care poate fi o perioadă de repaus zilnic normală sau o perioadă de repaus zilnic redusă; perioadă de repaus zilnic normală – orice perioadă de repaus de cel puţin 11 ore. De asemenea, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranşe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puţin 3 ore, iar a doua – o perioadă neîntreruptă de cel puţin 9 ore; perioadă de repaus zilnic redusă – orice perioadă de repaus de cel puţin 9 ore, dar mai puţin de 11 ore; perioadă de repaus săptămînal – o perioadă săptămînală pe parcursul căreia un conducător auto poate dispune liber de timpul său şi care poate fi o perioadă de repaus săptămînal normală sau o perioadă de repaus săptămînal redusă; perioadă de repaus săptămînal normală – orice perioadă de repaus de cel puţin 45 de ore; perioadă de repaus săptămînal redusă – orice perioadă de repaus de mai puţin de 45 de ore care poate fi redusă la cel puţin 24 de ore consecutive  program de transport rutier – program care stabileşte rutele şi cursele necesare, graficele de circulaţie, capetele de rută, gările auto, staţiile publice, precum şi numărul necesar de vehicule, categoria de confort şi capacitatea minimă a acestora în vederea efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate;  program unic computerizat – sistem unic de vînzare a biletelor de călătorie în transporturile rutiere de persoane prin servicii regulate contra cost, parte a sistemului de management integrat  repaus – orice perioadă neîntreruptă pe parcursul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său; reutilare – activitate specifică de autoservice care are ca rezultat schimbarea parametrilor constructivi, funcționali sau de calitate ai vehiculelor rutiere și/sau ai produselor utilizate pentru acestea față de tipul omologat, inclusiv activitatea de completare/carosare a unui vehicul și activitatea de tuning  rută – parcurs care asigură legătura între mai multe localităţi şi/sau obiective, cuprinse între două capete de rută, pe care se efectuează transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale;  scrisoare de trăsură (CMR) – document reglementat prin Convenția relativă la Contractul de transport internaţional de mărfuri pe șosele (CMR), încheiată la Geneva la 19 mai 1956, la care Republica Moldova a aderat la 2 martie 1993; sistem informațional „e-Autorizație transport” – sistem informațional care permite solicitarea și procesarea datelor, repartizarea și eliberarea autorizațiilor pentru efectuarea transporturilor rutiere; sistem de management integrat – sistem electronic de gestiune a modalității de efectuare a transporturilor rutiere în conformitate cu cerințele tehnice stabilite; sistem electronic de cîntărire în mișcare – sistem de instalații și aparate de cîntărit verificate metrologic, instalate sau incorporate în partea carosabilă a drumului în locurile indicate de organul central de specialitate, conectat on-line la serverul organului responsabil de controlul respectării maselor maxime admise ale vehiculelor rutiere staţie publică – punct de pe o rută, amenajat corespunzător, semnalizat printr-un indicator rutier de tip panou pe care este afişat graficul de staţionare a vehiculelor rutiere pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate; transport rutier – operaţiune de transport care se efectuează cu vehicule rutiere pentru deplasarea mărfurilor sau a persoanelor, de asemenea transportarea vehiculului rutier, pe o anumită porţiune a drumului, pe/de un alt mijloc de transport ori deplasarea fără încărcătură a vehiculelor rutiere; transport rutier ilicit – operațiune de transport rutier efectuată de către o persoană fizică sau juridică care nu este înregistrată în modul stabilit de prezentul cod sau de către o persoană înregistrată în Registrul operatorilor de transport rutier care nu deține autorizația de transport rutier de persoane prin servicii regulate pentru ruta pe care activează ori, în cazul transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, nu deține carnetul INTERBUS, autorizația pentru serviciul ocazional neliberalizat sau lista de control, după caz. Transportul rutier de persoane în regim de taxi efectuat pe trasee fixe, prestabilite de taximetrist, care depăşesc localitatea unde este înregistrată întreprinderea se consideră de asemenea transport rutier ilicit; transport rutier contra cost – operaţiune de transport rutier de mărfuri şi/sau persoane efectuată contra plată, prin încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură ori în servicii; transport rutier în cont propriu – operaţiune de transport rutier efectuată în scopuri necomerciale şi nonprofit de o persoană fizică sau juridică; transport rutier în interes personal – operaţiune de transport rutier care nu se încadrează în operaţiunile de transport rutier contra cost şi/sau în cont propriu; transport rutier de persoane prin servicii regulate – serviciu de transport rutier contra cost de persoane, care asigură transportul persoanelor, pe bază de bilete de călătorie individuale, în conformitate cu graficele de circulaţie, pe trasee determinate, în care îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate în/din vehicul se face în puncte de oprire prestabilite; transport rutier de persoane prin servicii regulate speciale – serviciu de transport rutier contra cost de persoane efectuat la solicitarea unui beneficiar, prin care se asigură transportul doar al unor categorii determinate de persoane între localităţi, în măsura în care acest serviciu se desfăşoară în condiţiile transportului de persoane prin servicii regulate transport rutier de persoane prin servicii ocazionale – serviciu de transport rutier distinct față de transportul rutier de persoane prin servicii regulate ori transportul rutier de persoane prin servicii regulate speciale, realizat în bază de contract și caracterizat, în principal, prin faptul că asigură transportul grupurilor de persoane anterior constituite la inițiativa clientului sau a operatorului de transport rutier; transport rutier agabaritic – operaţiune de transport rutier care se efectuează cu depăşirea masei maxime şi/sau a dimensiunilor maxime admise transport rutier în trafic naţional – operaţiune de transport rutier care se efectuează între două localităţi situate pe teritoriul Republicii Moldova, fără a depăşi teritoriul statului transport rutier în trafic internaţional – operaţiune de transport rutier care se efectuează între o localitate de plecare şi o localitate de destinaţie situate pe teritoriul a două state diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor state terţe transport rutier în trafic local – operaţiune de transport rutier care se efectuează în interiorul zonei administrativ-teritoriale a unei localităţi; transport rutier în trafic raional – operaţiune de transport rutier care se efectuează între două localităţi situate pe teritoriul aceluiaşi raion, fără a depăşi teritoriul raionului transport rutier în trafic interraional – operaţiune de transport rutier care se efectuează între două localităţi situate pe teritoriul a două raioane diferite, inclusiv între raion şi municipiu, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor raioane/municipii terţe transport rutier în trafic municipal – operaţiune de transport rutier care se efectuează între două localităţi situate în interiorul zonei administrativ-teritoriale a municipiului transport rutier în trafic transfrontalier – operaţiune de transport rutier care se efectuează din orice localitate a ţării pînă la o localitate de pe teritoriul unui stat vecin situată la o distanţă de cel mult 50 km de frontieră, dacă acordurile bilaterale nu prevăd altfel; transport rutier de colete – operaţiune de transport rutier care se efectuează cu vehicule rutiere pentru deplasarea coletelor; transport electric – operaţiune de transport rutier de persoane care se efectuează cu ajutorul vehiculelor cu tracţiune electrică, fără şine; transporturi liberalizate – categorie de transport rutier a cărui efectuare nu presupune deținerea unei autorizații, dar nu scutește de plata altor taxe aferente categoriei date de transport rutier transporturi recurente – operațiuni de transport rutier efectuate exclusiv între două state terțe în afara statului de înmatriculare a vehiculului rutier; vehicul rutier – sistem mecanic destinat circulaţiei pe drumurile publice, cu sau fără mijloace de autopropulsare. În sensul prezentului cod, sînt considerate vehicule rutiere autovehiculele, remorcile, semiremorcile şi tractoarele, definite astfel: a) autovehicul – vehicul rutier autopropulsat, suspendat pe roţi, şenile sau tălpi, destinat transportului rutier de persoane sau de bunuri ori efectuării de lucrări; b) remorcă – vehicul rutier fără motor, conceput şi construit pentru a fi tractat de un autovehicul; c) semiremorcă – vehicul rutier tractat, conceput pentru a fi cuplat la un tractor sau la o axă de tractare, astfel încît asupra tractorului sau axei de tractare se exercită o forţă verticală semnificativă; d) tractor – vehicul rutier care, prin concepţie şi construcţie, este destinat exclusiv sau în principal tractării de remorci/semiremorci.  (2) În sensul prezentului cod, ansamblul format din autovehicul şi remorcă/semiremorcă şi ansamblul format din tractor şi remorcă/semiremorcă se consideră vehicule rutiere. Titlul II. ADMINISTRAREA TRANSPORTURILOR RUTIERE Articolul 6. (1) Administrarea transporturilor rutiere este exe... (1) Administrarea transporturilor rutiere este exercitată prin administrare publică şi managementul operatorilor de transport rutier, al întreprinderilor ce prestează activităţi conexe transportului rutier, precum şi al asociaţiilor profesionale de profil, organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniu. (2) Administrarea transportului rutier se organizează cu respectarea următoarelor principii: a) promovarea concurenţei loiale între operatorii de transport rutier; b) garantarea accesului egal şi nediscriminatoriu al operatorilor de transport rutier la piaţa serviciilor de transport rutier; c) garantarea respectării drepturilor şi intereselor consumatorilor de servicii de transport rutier; d) rezolvarea problemelor de ordin economic, social şi de mediu ale localităţilor; e) administrarea eficientă a bunurilor aparţinînd sistemelor de transport rutier proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale; f) utilizarea eficientă a fondurilor publice în activitatea de administrare sau executare a transportului rutier în trafic local; g) deplasarea în condiţii de siguranţă şi de confort, inclusiv prin asigurarea de risc a mărfurilor şi a persoanelor transportate; h) autonomia sau independenţa financiară a operatorilor de transport rutier; i) susţinerea dezvoltării economice a localităţilor prin realizarea unei infrastructuri de transport moderne; j) satisfacerea necesităţilor de transport ale populaţiei şi ale agenţilor economici pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale prin servicii de calitate în conformitate cu documentele normative; k) accesul egal şi liber al persoanelor la procurarea biletelor de călătorie pentru transportul rutier prin servicii regulate; l) consultarea asociaţiilor profesionale de profil şi a organizaţiilor patronale reprezentative ale operatorilor de transport rutier, precum şi a consumatorilor de servicii de transport rutier în vederea stabilirii politicilor şi strategiilor de dezvoltare a transportului rutier şi a activităţilor conexe acestuia;  m) implementarea tehnologiilor informaţionale în organizarea şi controlul activităţilor de transport rutier şi/sau activităţilor conexe transportului rutier în vederea optimizării managementului în domeniu şi minimizării implicării factorului uman. (3) Administrarea publică în domeniul transporturilor rutiere este exercitată de autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, de autorităţile administraţiei publice locale şi de alte autorităţi abilitate prin lege, în limitele competenţelor.  (4) Autoritatea care elaborează şi promovează documentele de politici publice ale Guvernului şi strategiile naţionale de dezvoltare în domeniul transporturilor rutiere este Ministerul Economiei și Infrastructurii (în continuare – organul central de specialitate), creat în condiţiile legii. (5) Anual, pînă la 31 martie, prin ordinul ministrului economiei și infrastructurii, va fi format Consiliul consultativ în domeniul transporturilor rutiere, care va include cîte un reprezentant delegat de la fiecare organizaţie patronală reprezentativă, cîte un reprezentant delegat de la fiecare organizaţie sindicală reprezentativă din domeniu, un colaborator al organului central de specialitate şi unul al Agenţiei Naţionale Transport Auto. Preşedintele şi secretarul Consiliului consultativ se aleg la şedinţa consiliului din rîndul membrilor săi. (6) Organul central de specialitate va consulta Consiliul consultativ în vederea adoptării sau emiterii oricăror acte ce ţin de politica în domeniul transporturilor rutiere Articolul 7. (1) Organul central de specialitate are următoarel... (1) Organul central de specialitate are următoarele atribuţii principale în domeniul transporturilor rutiere: a) elaborează, promovează şi monitorizează politica statului şi strategiile naţionale de dezvoltare în domeniul transporturilor rutiere; b) elaborează programele de dezvoltare durabilă şi de modernizare a sistemului naţional de transport rutier, de siguranţă a transporturilor rutiere şi de protecţie a mediului şi monitorizează implementarea acestora; c) elaborează proiecte de acte legislative şi normative în domeniul transporturilor rutiere şi al activităţilor conexe transportului rutier; d) asigură monitorizarea respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere; e) asigură elaborarea de studii de specialitate în domeniul transporturilor rutiere necesare elaborării politicilor publice; f) iniţiază şi negociază, în numele Guvernului, încheierea de tratate internaţionale şi prezintă Guvernului, în modul stabilit, propuneri privind aderarea Republicii Moldova la tratate internaţionale, acorduri bilaterale sau multilaterale în domeniile de competenţă ori denunţarea acestora; g) monitorizează implementarea prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul transporturilor rutiere; h) reprezintă interesele statului şi exercită dreptul de membru în cadrul organismelor internaţionale pe baza convenţiilor şi acordurilor la care Republica Moldova este parte şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi organisme internaţionale interesate; i) organizează crearea, desfăşurarea şi documentarea comisiilor mixte şi grupurilor de lucru a căror activitate este reglementată prin acorduri bilaterale şi multilaterale în domeniul transporturilor rutiere; j) constituie comisia pentru repartizarea autorizaţiilor multilaterale ale Conferinţei Europene a Miniştrilor de Transport (CEMT) şi aprobă procesele-verbale ale şedinţelor comisiei; k) administrează proprietatea de stat din domeniul transporturilor rutiere aflată în gestiune. (2) Organul central de specialitate are următoarele atribuţii specifice în domeniul transporturilor rutiere: a) controlează implementarea principiilor de formare şi modificare a programelor de transport rutier locale, municipale şi raionale; b) elaborează şi aprobă programul de transport rutier interraional şi programul de transport rutier internaţional; c) avizează, în termen de 20 zile, modificările propuse la programele de transport rutier raionale în vederea asigurării corelării acestora cu programul de transport rutier interraional; d) autorizează activităţile de transport rutier contra cost prin servicii regulate în trafic internaţional, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte; e) asigură realizarea unui sistem de acumulare a datelor şi informaţiei privind transporturile rutiere de mărfuri şi de persoane; f) elaborează şi aprobă cerinţele minime obligatorii faţă de programele de transport rutier. (3) Organul central de specialitate are următoarele drepturi: a) să delege, în caz de necesitate, unele funcții autorităților administrative din subordine, cu excepția celor de promovare a politicii statului, precum şi instituțiilor publice în care are calitatea de fondator; b) să instituie restricții temporare la modificarea programelor de transport rutier. Articolul 8. (1) Autoritatea care asigură implementarea documen... (1) Autoritatea care asigură implementarea documentelor de politici publice şi strategiilor naţionale de dezvoltare în domeniul transporturilor rutiere, controlează şi supraveghează respectarea legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniu de către operatorii de transport rutier şi de către întreprinderile ce desfăşoară activităţi conexe transportului rutier este Agenţia Naţională Transport Auto (în continuare – Agenţie). (2) Agenţia este o autoritate administrativă în subordinea organului central de specialitate. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenției, precum şi structura şi efectivul-limită ale acesteia se aprobă de Guvern. (3) Bugetul Agenției se elaborează, se aprobă și se administrează în conformitate cu principiile, regulile și procedurile stabilite de Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014. Taxele pentru eliberarea autorizațiilor de transport rutier în traficul național și internațional se virează de agenții economici la bugetul de stat conform modului stabilit de Ministerul Finanțelor. Articolul 9. (1) Funcţiile de bază ale Agenţiei sînt: a) supra... (1) Funcţiile de bază ale Agenţiei sînt: a) supravegherea şi controlul îndeplinirii de către operatorii de transport rutier autohtoni şi străini pe teritoriul Republicii Moldova a prevederilor legislaţiei naţionale şi ale acordurilor internaţionale din domeniul transporturilor rutiere la care Republica Moldova este parte; b) eliberarea autorizaţiilor pentru activităţile de transport rutier sau pentru activităţile conexe transportului rutier, prevăzute de prezentul cod. (2) Agenţia are următoarele atribuţii principale: a) aplică sancţiuni contravenţionale, în limitele competenţelor sale, conform prevederilor legii; b) monitorizează corectitudinea aplicării tarifelor la serviciile regulate de transport rutier în trafic naţional şi în activitatea autogărilor; c) implementează procesul de comandare, primire, perfectare şi eliberare a autorizaţiilor multilaterale CEMT, utilizate de către operatorii de transport rutier autohtoni, şi elaborează dările de seamă pentru prezentarea acestora către Secretariatul CEMT; d) implementează procesul de editare a autorizaţiilor internaţionale unitare, de efectuare a schimbului de autorizaţii de acest fel cu ţările străine în conformitate cu acordurile bilaterale şi de eliberare a acestor autorizaţii operatorilor de transport rutier din Republica Moldova; e) verifică şi sistematizează informaţia privind utilizarea autorizaţiilor internaţionale unitare de către operatorii de transport rutier; f) admite operatorii de transport rutier autohtoni la efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional, conform cerinţelor Acordului privind transportul internaţional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS), eliberează carnetele INTERBUS şi ţine un registru pentru acestea; g) eliberează carnetele foii de parcurs (CFP) pentru ţările străine care nu au aderat la Acordul INTERBUS; h) participă la lucrările comisiilor mixte în limitele competenţei; i) implementează prevederile protocoalelor şedinţelor comisiilor mixte desfăşurate şi monitorizează acest proces; k) efectuarea auditului de siguranță rutieră. Articolul 10. (1) Agenţia, în limitele competenţei sale, are dre... (1) Agenţia, în limitele competenţei sale, are dreptul: a) să elibereze, să suspende ori să retragă, parţial sau total, autorizaţii în condiţiile legii;  b) să aibă acces la documentele ce ţin de activităţile din domeniul transporturilor rutiere prevăzute la art. 48, asigurînd confidenţialitatea acestora, conform legislaţiei în vigoare; c) să solicite şi să obţină de la operatorii de transport rutier şi/sau de la întreprinderile ce desfăşoară activităţi conexe transportului rutier informaţiile necesare îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin; d) să ceară operatorilor de transport rutier şi/sau întreprinderilor ce desfăşoară activităţi conexe transportului rutier executarea deciziilor sale, conform prezentului cod; e) să emită prescripţii privind înlăturarea încălcărilor depistate în urma controalelor. (2) Solicitarea informaţiilor şi documentelor menţionate la alin. (1) de către Agenţie trebuie să fie justificată şi să se efectueze în limitele competenţei sale în conformitate cu legislaţia în vigoare. (3) Agenţia conlucrează cu autorităţi similare ale altor state, inclusiv prin încheierea unor acorduri bilaterale de colaborare, prin schimb de experienţă şi informaţii de specialitate. (4) În vederea îndeplinirii prevederilor prezentului cod, Agenţia colaborează cu autorităţile pentru protecţia concurenţei şi protecţia consumatorilor, în special prin furnizarea reciprocă de informaţii necesare aplicării prevederilor legislației cu privire la protecția concurenței și ale legislației privind protecția consumatorilor în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane şi în cel al activităţilor conexe transportului rutier în vederea respectării de către agenţii economici a documentelor normative, de asemenea colaborează cu alte autorităţi publice centrale şi locale. (5) Agenţia este în drept să presteze servicii. Metodologia de calculare a tarifelor pentru serviciile prestate de Agenție, nomenclatorul serviciilor și cuantumul tarifelor la serviciile prestate de către aceasta se aprobă de Guvern. Articolul 11. (1) Agenţia este condusă de un director, asistat d... (1) Agenţia este condusă de un director, asistat de doi directori adjuncţi (2) Directorul şi directorii adjuncți ai Agenţiei sînt numiți în funcţie publică şi eliberați sau destituiți din funcţie publică de către ministru, în condiţiile legii (7) În cadrul Agenției activează funcționari publici, în condițiile Legii nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, și alte categorii de personal, a căror activitate este reglementată de cadrul normativ în domeniul muncii. Articolul 12. (1) În scopul exercitării funcţiilor prevăzute în ... (1) În scopul exercitării funcţiilor prevăzute în prezentul cod, consiliile locale, municipale şi raionale vor crea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, comisii privind organizarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate şi vor aproba regulamentele de funcţionare a acestora în conformitate cu prevederile prezentului cod şi ale altor acte normative. Adoptarea deciziilor privind organizarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate poate fi pusă în sarcina comisiilor respective, în conformitate cu regulamentele de funcţionare a lor, sau aceste decizii vor necesita aprobarea de către consilii, în dependenţă de atribuţiile delegate comisiilor respective de către consilii. (2) Autorităţile administraţiei publice locale elaborează şi aprobă, după coordonarea cu organul central de specialitate, strategii pe termen mediu şi lung pentru dezvoltarea şi modernizarea transportului rutier, luînd în considerare planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, programele de dezvoltare economico-socială a localităţilor şi necesităţile de transport ale populaţiei. (3) Consiliile raionale cooperează cu consiliile locale şi municipale în vederea asigurării şi dezvoltării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic raional şi a corelării acestuia cu transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic local/municipal. (4) Consiliile locale, municipale şi raionale au obligaţia să asigure un tratament egal şi nediscriminatoriu, într-un mediu concurenţial şi transparent, pentru toţi operatorii de transport rutier. Articolul 13. Consiliile raionale, în contextul necesităţii orga... Consiliile raionale, în contextul necesităţii organizării transportului rutier contra cost în trafic raional: a) aprobă şi actualizează programele de transport rutier raionale după obţinerea avizului pozitiv al organului central de specialitate, în conformitate cu necesităţile de transport ale populaţiei; b) au dreptul să acorde, în cadrul unităţii administrativ- teritoriale respective, facilităţi de transport pentru anumite categorii de persoane, asigurînd totodată şi sursele de compensare a veniturilor ratate;  c) autorizează activitatea de transport rutier contra cost de persoane prin serviciile regulate în trafic raional şi monitorizează desfăşurarea acesteia. Articolul 14. Consiliile locale şi municipale, în contextul nece... Consiliile locale şi municipale, în contextul necesităţii organizării transportului rutier contra cost în trafic local: a) au dreptul să stabilească subvenţii acordate de la bugetul local şi/sau municipal, după caz, pentru acoperirea diferenţei dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier pentru prestarea serviciului de transport rutier regulat în trafic local şi sumele efectiv încasate ca urmare a efectuării transportului; b) au dreptul să acorde, în cadrul unităţii administrativ-teritoriale respective, facilităţi de transport pentru anumite categorii de persoane, asigurînd totodată şi sursele de compensare a veniturilor ratate; c) elaborează, aprobă şi actualizează, după competenţă, programele de transport rutier locale în conformitate cu necesităţile de transport ale populaţiei; d) autorizează activitatea de transport rutier contra cost de persoane prin serviciile regulate în trafic local şi municipal, după caz, şi monitorizează desfăşurarea acesteia; e) organizează serviciile de transport electric; f) elaborează şi aprobă planuri de mobilitate urbană; g) aprobă tarifele pentru serviciile regulate de transport rutier contra cost de persoane în trafic municipal şi/sau local. Articolul 15. Autorităţile administraţiei publice locale, în rap... Autorităţile administraţiei publice locale, în raporturile cu operatorii de transport rutier care prestează serviciile de transport rutier contra cost în trafic local, municipal sau raional, au următoarele competenţe: a) să convoace şedinţe cu operatorii de transport rutier în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru soluţionarea problemelor apărute, în conformitate cu legislaţia în vigoare;  b) să monitorizeze periodic modul de prestare a serviciilor de transport rutier contra cost de persoane în trafic local, municipal şi raional, după competenţă; c) în cazul constatării unor încălcări, să sesizeze Agenţia în vederea retragerii autorizaţiilor acordate; d) să solicite motivat organelor competente anularea regimului de înregistrare, autorizare sau notificare. Titlul III. ACCESUL LA ACTIVITATEA DE TRANSPORT RUTIER Capitolul 1. Transportul rutier contra cost Articolul 16. Întreprinderea înregistrată în modul stabilit în R... Întreprinderea înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova care intenţionează să desfăşoare activitatea de operator de transport rutier este inclusă în Registrul operatorilor de transport rutier dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile privind: a) existenţa unei baze tehnico-materiale; b) buna reputaţie; c) capacitatea financiară; d) competenţa profesională. Articolul 17. Condiţia privind existenţa unei baze tehnico-mater... Condiţia privind existenţa unei baze tehnico-materiale se consideră îndeplinită dacă întreprinderea întruneşte cumulativ următoarele cerinţe: a) are un sediu, în incinta căruia se efectuează operaţiuni tehnologice, se dirijează activitatea de transport, se păstrează documentele de lucru, în special documentele contabile, documentele de gestionare a personalului, precum şi documentele prevăzute la art. 48 la care trebuie să aibă acces autorităţile de control în scopul verificării respectării legislaţiei în vigoare. Întreprinderea poate avea mai multe filiale în care se pot păstra documentele privind activităţile operaţionale şi tehnologice pentru trimestrul în curs şi trimestrul precedent. Fiecare dintre aceste filiale va fi declarată la Agenție în termen de cel mult 10 zile de la data începerii activităţii în incinta ei, cu indicarea adresei poştale, a activităţilor care vor fi efectuate şi coordonate din acest sediu şi a orarului de lucru; b) dispune de cel puţin un vehicul rutier; c) deţine în proprietate sau în leasing financiar cel puţin o treime din vehiculele rutiere de care dispune, dar nu mai puţin de o unitate; d) desfăşoară operaţiunile de deservire tehnică a vehiculelor rutiere deţinute, permanent şi eficient, cu echipamente şi instalaţii tehnice corespunzătoare, într-un atelier de autoservice, în conformitate cu prezentul cod şi cu Regulamentul cu privire la desfăşurarea activităţii de autoservice. Articolul 18. (1) Condiţia privind buna reputaţie a unei întrepr... (1) Condiţia privind buna reputaţie a unei întreprinderi se consideră a fi îndeplinită atunci cînd managerul de transport rutier sau întreprinderea întruneşte cumulativ următoarele cerinţe: a) nu a fost condamnat/ă penal printr-o hotărîre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru infracţiuni economice şi/sau contra patrimoniului, pentru trafic de fiinţe umane şi/sau substanțe stupefiante sau psihotrope, pentru infracţiuni în domeniul transporturilor rutiere; b) nu a fost sancţionat/ă contravenţional de 3 ori, în decurs de 12 luni consecutive, pentru oricare dintre contravenţiile prevăzute la alin. (3); c) nu a fost privat/ă de dreptul de a exercita o activitate sau de a ocupa anumite funcţii conform unei hotărîri judecătoreşti definitive. (2) Condiţia de bună reputaţie rămîne neîndeplinită pînă se produce expirarea prescripţiei de executare a sancţiunii contravenţionale, stingerea antecedentelor penale sau reabilitarea. (3) În sensul prezentului cod, se consideră contravenţii care duc la neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie în domeniul transporturilor rutiere următoarele încălcări: a) depăşirea cu 25% sau mai mult a limitelor maxime ale perioadei de conducere de 6 zile sau de două săptămîni; b) depăşirea cu 50% sau mai mult, pe parcursul unei zile de lucru, a limitei maxime a perioadei de conducere, fără o pauză sau fără o perioadă neîntreruptă de repaus de cel puţin 4,5 ore; c) lipsa tahografului şi/sau a limitatorului de viteză sau utilizarea unui echipament fraudulos capabil să modifice înregistrările aparatului de înregistrare şi/sau ale dispozitivului de limitare a vitezei, falsificarea foilor de înregistrare ori a datelor descărcate de pe tahograf şi/sau de pe cartela tahografică a conducătorului auto; d) transportarea de mărfuri periculoase interzise pentru transportare sau care sînt transportate în condiţii de izolare interzise sau neaprobate sau fără identificarea acestora ca mărfuri periculoase marcată pe vehicul, creînd un risc imediat pentru siguranţa circulaţiei rutiere; e) efectuarea transportului cu un vehicul rutier cu o deficienţă serioasă la nivelul sistemului de frînare, al mecanismului de direcţie, al roţilor/pneurilor, al suspensiei sau al şasiului, care ar crea un risc imediat pentru siguranţa circulaţiei rutiere, constatată în modul corespunzător la o staţie de inspecţie tehnică periodică; f) transportul de persoane sau de mărfuri de către întreprindere în lipsa autorizaţiilor şi documentelor obligatorii pentru tipul de transport efectuat; g) transportul de mărfuri cu depăşirea cu cel puţin 20% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule rutiere cu o încărcătură utilă admisibilă care depăşeşte 12 tone sau cu cel puţin 25% pentru vehicule rutiere cu o încărcătură utilă admisibilă care nu depăşeşte 12 tone. Articolul 19. (1) Condiţia privind capacitatea financiară se con... (1) Condiţia privind capacitatea financiară se consideră a fi îndeplinită atunci cînd întreprinderea poate, în orice moment, să facă faţă obligaţiilor sale financiare pe parcursul exerciţiului financiar anual. (2) Pentru operatorii de transport rutier care efectuează operațiuni de transport rutier în trafic internațional, condiţia privind capacitatea financiară se consideră a fi îndeplinită dacă aceștia pot demonstra, la solicitarea organelor de control abilitate, că dispun de capital social şi suplimentar, rezerve şi total active imobilizate în valoare totală de: a) cel puţin 9000 de euro pentru un singur vehicul rutier utilizat şi de cel puțin 5000 de euro pentru fiecare dintre vehiculele rutiere utilizate suplimentar, pentru care se solicită înregistrare corespunzătoare, confirmată prin extrasul din Registrul operatorilor de transport rutier – în cazul operatorilor de transport rutier care efectuează operaţiuni de transport rutier de mărfuri în trafic internaţional în baza autorizaţiilor multilaterale CEMT și al operatorilor de transport rutier care efectuează operaţiuni de transport rutier de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional în baza carnetelor INTERBUS; b) cel puţin 2000 de euro pentru un singur vehicul rutier utilizat şi de cel puțin 1000 de euro pentru fiecare dintre vehiculele rutiere utilizate suplimentar, pentru care se solicită înregistrare corespunzătoare, confirmată prin extrasul din Registrul operatorilor de transport rutier – în cazul operatorilor de transport rutier care efectuează operaţiuni de transport rutier în trafic internaţional, cu excepția celor specificați la lit. a). (3) Pentru operatorii de transport rutier care efectuează operațiuni de transport rutier în trafic internațional, îndeplinirea condiției privind capacitatea financiară se demonstrează în baza conturilor anuale ale întreprinderii sau a ultimului bilanţ contabil înregistrat la organele de statistică ori în baza unui certificat eliberat de una sau mai multe bănci ori de alte instituții financiare, inclusiv societăți de asigurare, care garantează pentru întreprinderea dată printr-o garanție personală şi solidară pentru sumele stabilite la alin. (2) lit. a) și b).  (4) Valoarea în valută naţională a sumelor indicate la alin. (2) lit. a) și b) se stabileşte în fiecare an conform cursului valutar publicat de Banca Naţională a Moldovei în prima zi lucrătoare din luna octombrie. Acest curs se aplică pe durata anului calendaristic următor începînd cu data de 1 ianuarie. Articolul 20. (1) Condiţia privind competenţa profesională a înt... (1) Condiţia privind competenţa profesională a întreprinderii se consideră a fi îndeplinită dacă managerul de transport rutier al acesteia este titular al unui certificat de competenţă profesională eliberat în condiţiile art. 43. (2) Certificatul de competenţă profesională reprezintă dovada deţinerii nivelului necesar de cunoştinţe stabilit şi se acordă în urma unei examinări scrise obligatorii. Articolul 21. (1) Întreprinderea care doreşte să desfăşoare acti... (1) Întreprinderea care doreşte să desfăşoare activitatea de operator de transport rutier notifică Agenția în privinţa desemnării în calitate de manager de transport rutier a cel puţin unei persoane fizice care îndeplineşte condiţiile de competenţă profesională şi bună reputaţie. (2) Managerul de transport rutier trebuie să coordoneze în mod efectiv şi permanent activitatea de transport rutier a întreprinderii, să fie angajat al întreprinderii şi remunerat de aceasta. (3) În exercitarea funcţiei sale, managerul de transport rutier are obligaţia şi răspunde de asigurarea respectării legislaţiei în vigoare la derularea operaţiunilor de transport rutier. (4) În situaţia în care persoana desemnată în calitate de manager de transport rutier al întreprinderii nu mai exercită această funcţie sau nu mai îndeplineşte condiţiile privind competenţa profesională şi buna reputaţie, operatorul de transport rutier are obligaţia înlocuirii acesteia în termen de 30 de zile. În această perioadă condiţiile de competenţă profesională şi bună reputaţie se consideră îndeplinite. Capitolul 2. ÎNREGISTRAREA OFICIALĂ A OPERATORILOR DE TRANSPORT RUTIE Articolul 22. (1) Prestarea serviciilor de transport rutier cont... (1) Prestarea serviciilor de transport rutier contra cost este condiționată de notificare și de înregistrarea prealabilă. (2) Operatorii de transport rutier au dreptul să inițieze activitatea de transport rutier după expirarea a 10 zile lucrătoare de la data notificării. Articolul 23. (1) Înregistrarea oficială a operatorului de trans... (1) Înregistrarea oficială a operatorului de transport rutier se efectuează în baza notificării depuse la Agenție de către operator cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de începerea activității de transport rutier. Notificarea va cuprinde datele de identificare a operatorului, tipul de transport rutier pe care intenționează să îl practice. În baza notificării, operatorul va declara pe propria răspundere întrunirea cerințelor stabilite de prezentul cod pentru inițierea și desfășurarea tipului de transport specificat în notificare și, după caz, va solicita un control inopinat din partea Agenției pentru a fi atestate capacitățile notificate și întrunirea declarată a cerințelor. Modul și forma notificării se aprobă de Guvern, cu respectarea prevederilor prezentului cod. (2) La notificare se anexează, în original sau în copii autentificate prin semnătura operatorului de transport rutier, cu prezentarea ulterioară a originalelor pentru verificare, următoarele documente: a) actele persoanei desemnate în calitate de manager de transport rutier, şi anume – contractul individual de muncă din care să rezulte că persoana respectivă este angajată în funcţia de manager de transport rutier – certificatul de competenţă profesională valabil – declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiei de bună reputaţie, conform art. 18; b) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiei de capacitate financiară, în cazurile aplicabile, pentru vehiculele rutiere pentru care se solicită extrase din Registrul operatorilor de transport rutier; c) titlul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului care serveşte drept sediu real şi efectiv, conform art. 17 lit. a); d) certificatele de înmatriculare ale vehiculelor rutiere deţinute în proprietate, locaţiune sau în leasing financiar şi utilizate de întreprindere, pentru care se solicită extrase din Registrul operatorilor de transport rutier. (3) Agenția este obligată să recepționeze și să înregistreze notificarea, acordînd imediat o confirmare privind recepționarea notificării sau vizînd al doilea exemplar al notificării, cu indicarea datei și cu semnătura reprezentantului Agenției responsabil de recepționarea notificărilor. În cazul gradului sporit de risc al operatorului de transport rutier sau în cazul prezentării unor informații incerte, care necesită a fi verificate suplimentar, Agenția, în cel mult 10 zile lucrătoare, poate să efectueze o vizită de control în conformitate cu Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, în urma căreia va elibera procesul-verbal de control în care se va constata conformarea cu cerințele prezentului cod sau se va prescrie înlăturarea neconformităților depistate. (4) Notificarea unor date eronate sau incomplete atrage nulitatea întregii notificări și, respectiv, ilegalitatea activității în domeniul transporturilor rutiere. Dacă notificarea sau înregistrarea ulterioară se constată a fi nulă, Agenția, în termen de 5 zile lucrătoare de la constatare, informează în scris persoana fizică sau juridică care a efectuat notificarea. (5) Notificarea se consideră efectuată la data confirmării acesteia de către Agenție. În decursul a 10 zile lucrătoare de la notificare, Agenția va înregistra persoana care a efectuat notificarea în Registrul operatorilor de transport rutier și va comunica acesteia faptul înregistrării. (6) În cazul în care Agenția nu a inițiat un control în urma notificării și/sau nu a eliberat procesul-verbal de control în decursul a 10 zile lucrătoare de la depunerea notificării, survine principiul aprobării tacite și exemplarul de notificare pe care se confirmă recepționarea notificării substituie procesul-verbal de control sau extrasul din Registrul operatorilor de transport rutier pînă la data la care Agenția va elibera, în modul corespunzător, procesul-verbal de control sau extrasul din Registru. (7) Agenția este obligată, la solicitarea persoanei înregistrate, să acorde acesteia, în formă scrisă, gratis, în cel mult 3 zile lucrătoare de la recepționarea solicitării respective, extras din Registrul operatorilor de transport rutier și cîte un exemplar pentru fiecare vehicul rutier indicat în notificare. Solicitarea de extrase din Registru se transmite atît prin notificarea inițială, cît și prin informarea despre modificările survenite ulterior. (71) În cazul serviciilor de transport rutier de persoane în regim de taxi, extrasul din Registrul operatorilor de transport rutier pentru întreprindere se eliberează gratis, în cel mult 3 zile lucrătoare de la recepţionarea solicitării respective. În cazul vehiculelor rutiere indicate în notificare, extrasele se eliberează după dotarea acestora în conformitate cu prevederile art.81. (8) După inițierea activității, operatorii de transport rutier sînt obligați să informeze Agenția despre orice modificare a datelor cuprinse în notificare sau în documentele anexate la notificare, în decursul a cel mult 10 zile de la data survenirii schimbărilor. Articolul 25. (1) Înregistrarea operatorilor de transport rutier... (1) Înregistrarea operatorilor de transport rutier se efectuează pe termen nelimitat, în mod gratuit și este condiționată de respectarea continuă a cerințelor stabilite de prezentul cod. (2) Înregistrarea se modifică în conformitate cu informația transmisă de operatorul de transport rutier prin notificarea corespunzătoare. (3) Pentru a putea opera și cu alte autovehicule decît cele notificate inițial, precum și pentru a obține autorizațiile de transport rutier prevăzute de prezentul cod, operatorul de transport rutier este obligat să înregistreze autovehiculele și remorcile pe care intenționează să le utilizeze suplimentar. (4) Pentru înregistrarea în Registrul operatorilor de transport rutier, inclusiv în sistemul informațional „e-Autorizație transport”, a autovehiculului, remorcii sau autobuzului pe care operatorul de transport rutier intenționează să îl utilizeze suplimentar, la notificarea corespunzătoare se anexează certificatul de înmatriculare al vehiculului rutier respectiv (în original sau în copie autentificată prin semnătura operatorului de transport rutier). (5) Dacă operatorul de transport rutier intenționează să solicite autorizații de transport rutier, suplimentar la cele indicate la alin. (4), vor fi transmise următoarele documente: a) certificatele CEMT de conformitate de categoriile A și B, în original sau în copie autentificată prin semnătura operatorului de transport rutier; b) certificatul CEMT pentru condițiile controlului tehnic al autovehiculelor și remorcilor, în original sau în copie autentificată prin semnătura operatorului de transport rutier; c) pentru remorci – certificatul CEMT pentru condițiile controlului tehnic al autovehiculelor și remorcilor și certificatul CEMT de corespundere a remorcii sau semiremorcii cu cerințele de siguranță. Articolul 26. Pierderea sau deteriorarea extrasului din Registru... Pierderea sau deteriorarea extrasului din Registrul operatorilor de transport rutier nu condiționează existența dreptului apărut prin notificare și confirmat prin înregistrarea oficială. Pentru a desfășura activitatea de transport rutier supusă notificării și înregistrării nu este obligatorie deținerea confirmărilor pe purtător de hîrtie, faptul notificării putînd fi declarat de către operatorul de transport rutier în formă liberă. Articolul 27. (1) Înregistrarea oficială oferă titular... (1) Înregistrarea oficială oferă titularului dreptul să desfăşoare, fără obţinerea oricărei alte autorizări, următoarele activităţi de transport rutier în trafic naţional: a) transport rutier contra cost de mărfuri; b) transport rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale; c) transport rutier contra cost de persoane în regim de taxi. Totodată, titularul poate solicita dreptul de a activa în condiţiile regimului de autorizare a serviciilor regulate de transport rutier de persoane. (2) Înregistrarea oficială oferă titularului dreptul să desfăşoare, fără obţinerea oricărei alte autorizări, dacă tratatele şi acordurile internaţionale bilaterale şi/sau multilaterale nu prevăd altfel, următoarele activităţi de transport rutier în trafic internaţional: a) transport rutier contra cost de mărfuri; b) transport rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale; c) transport rutier contra cost de persoane în regim de taxi; d) transport de colete. Totodată, titularul poate solicita dreptul de a activa în condiţiile regimului de autorizare a serviciilor regulate de transport rutier de persoane. (3) Înregistrarea oficială oferă titularului dreptul de a efectua transport rutier în cont propriu. Articolul 28. (1) Suspendarea înregistrării sau radierea din Reg... (1) Suspendarea înregistrării sau radierea din Registrul operatorilor de transport rutier se inițiază de către Agenție în conformitate cu Legea nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, printr-o procedură similară celei de suspendare sau retragere a actelor permisive. Suspendarea înregistrării sau radierea din Registru a operatorilor de transport rutier se inițiază ori se aplică de Agenție în cadrul controlului de stat, în calitate de măsură restrictivă, în modul și în limitele stabilite de Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător. (2) La cererea operatorului de transport rutier sau în cazul radierii acestuia de către Agenția Servicii Publice, precum și în cazul în care se constată nulitatea notificării, Agenția Națională Transport Auto suspendă înregistrarea sau radiază operatorul din Registrul operatorilor de transport rutier fără a se adresa în instanța de judecată. (3) Agenția este obligată, în termen de 3 zile lucrătoare, să informeze în scris persoana fizică sau juridică despre suspendarea înregistrării sau radiere. (4) În alte cazuri decît cele prevăzute la alin. (2), radierea poate fi aplicată în corespundere cu alin. (1) numai dacă operatorul de transport rutier a comis încălcări foarte grave ale obligațiilor expres indicate în legislație, care nu pot fi înlăturate într-un termen proxim, ci doar în condiții de încetare sau suspendare a activității, și care conduc sau pot conduce la prejudicii considerabile, directe, iminente și imediate pentru alți agenți economici sau consumatori. Suspendarea înregistrării sau radierea poate fi efectuată în cazurile expres stabilite de prezentul cod, precum și în următoarele cazuri suplimentare: a) constatarea, printr-o hotărîre judecătorească definitivă, conform legii, a faptului că operatorul de transport rutier/întreprinderea a fost implicat/implicată în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de contrabandă; b) săvîrşirea, în decursul a 12 luni consecutive, a mai mult de 5 încălcări, constatate prin prescripţii emise de Agenţie, ale regulilor de transportare a coletelor; c) săvîrşirea, în decursul a 12 luni consecutive, a mai mult de 5 încălcări, constatate prin prescripţii emise de Agenţie, ale prevederilor art. 81, 82 şi 84. (5) Operatorilor de transport rutier radiați li se retrag şi autorizaţiile emise în cadrul regimului de autorizare. Acești operatori nu pot fi reînregistrați timp de 6 luni din momentul radierii. Articolul 29. În cazul în care se constată că condiția privind c... În cazul în care se constată că condiția privind capacitatea financiară, în cazurile aplicabile, nu mai este îndeplinită pentru toate autovehiculele pentru care s-au eliberat extrase din Registrul operatorilor de transport rutier, operatorul de transport rutier are obligația să depună la Agenție, în termen de maximum 30 de zile de la data constatării, un număr de extrase din Registru egal cu numărul autovehiculelor pentru care această condiție nu este îndeplinită. În caz contrar, Agenția va iniția procedura de suspendare a înregistrării în conformitate cu Legea nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător. Articolul 30. (1) În cazul în care se constată că una sau mai mu... (1) În cazul în care se constată că una sau mai multe dintre condiţiile prevăzute la art. 16 din prezentul cod nu mai sînt îndeplinite, Agenția emite prescripţii de regularizare, stabilind un termen pentru remedierea situaţiei, după cum urmează: a) un termen de maximum 2 luni – pentru recrutarea unui nou manager de transport, în caz de deces sau incapacitate fizică a managerului de transport rutier sau în cazul în care managerul de transport rutier nu mai îndeplineşte condiţiile de bună reputaţie sau de competenţă profesională; b) un termen de maximum 2 luni – atunci cînd întreprinderea trebuie să aducă dovada că are un sediu real şi stabil; c) un termen de maximum 2 luni – în cazul neîndeplinirii condiţiei privind capacitatea financiară, pentru a demonstra că această condiţie va fi din nou îndeplinită în mod permanent. Termenul maxim acordat pentru lichidarea încălcărilor nu poate depăşi cumulativ 6 luni de zile. (2) În termenele menţionate la alin. (1), operatorul de transport rutier este obligat să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare. (3) În cazul constatării încălcărilor privind condițiile de activitate stabilite de prezentul cod și al imposibilității acordării unui nou termen pentru înlăturarea acestora, Agenția inițiază procedura de suspendare a înregistrării în modul stabilit la art. 28. (4) Pe perioada suspendării înregistrării, operatorul de transport rutier nu este în drept să desfăşoare activităţi de transport rutier. Articolul 31. (1) Agenția dezvoltă și actualizează Registrul ope... (1) Agenția dezvoltă și actualizează Registrul operatorilor de transport rutier (în continuare – Registru), care este public și care poate fi accesat și consultat, în formă electronică, în mod gratuit, de către toți operatorii de transport rutier, precum și de către autoritățile publice. (2) Registrul este fondat și gestionat, în formă electronică, în baza sistemului informațional „e-Autorizație transport”. (3) În scopul garantării caracterului confidențial al datelor cu caracter personal, în cadrul activităților de recepționare a notificărilor, de ținere a Registrului și de acordare a accesului la acesta, Agenția va aproba măsurile organizatorico-tehnice necesare pentru protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Capitolul 2-1. REGIMUL DE AUTORIZARE A SERVICIILOR DE TRANSPORT RUTIER Articolul 31-1. Autorizațiile de transport rutier sunt eliberate e... Autorizațiile de transport rutier sunt eliberate exclusiv prin intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport”, contra costului stabilit și în limita stocului disponibil, operatorilor de transport rutier înregistrați în sistemul informațional „e-Autorizație transport”, cu respectarea principiilor de repartizare stabilite. Articolul 31-2. Autorizațiile de transport rutier se eliberează: ... Autorizațiile de transport rutier se eliberează:  a) operatorilor de transport rutier înregistrați în Registru, care efectuează operațiuni de transport rutier pe teritoriul unui alt stat cu vehicule rutiere înmatriculate în Republica Moldova; b) operatorilor de transport rutier care efectuează servicii de transport rutier de persoane pe teritoriul Republicii Moldova; c) după caz, persoanelor fizice. Articolul 31-3. Agenția asigură evidența formularelor autorizațiil... Agenția asigură evidența formularelor autorizațiilor de transport rutier prin intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport”. Articolul 31-4. Autorizațiile pentru transportul rutier de mărfuri... Autorizațiile pentru transportul rutier de mărfuri în trafic internaţional pot impune restricții privind utilizarea vehiculelor rutiere în corespundere cu anumite norme ecologice. Articolul 31-5. Autorizațiile care impun restricții ecologice pot ... Autorizațiile care impun restricții ecologice pot fi utilizate și pentru vehicule rutiere de o categorie ecologică superioară. Secţiunea 1. Administrarea sistemului informațional „e-Autorizație transport” Articolul 31-6. Pentru a beneficia de serviciile de eliberare a au... Pentru a beneficia de serviciile de eliberare a autorizaţiilor oferite de către Agenție, operatorii de transport rutier, precum și persoanele fizice trebuie să parcurgă următoarele etape: a) înregistrarea operatorilor de transport rutier în Registru în baza sistemului informațional „e-Autorizație transport”; b) înregistrarea vehiculului rutier în Registru în baza sistemului informațional „e-Autorizație transport”; c) depunerea cererii de solicitare în sistemul informaţional „e-Autorizaţie transport”, cu indicarea tipului și a cantității de autorizații solicitate; d) efectuarea plății pentru autorizațiile solicitate, în termen de 72 de ore din momentul notificării privind decizia de repartizare a autorizației; e) îndeplinirea cerinţei de restituire a autorizaţiilor către Agenţie, în cazul în care aceasta este aplicabilă; f) prezentarea la ghișeul unic al Agenției pentru ridicarea autorizațiilor solicitate, în termen de 5 zile lucrătoare din momentul efectuării plății pentru acestea, cu excepţia cazurilor în care este prevăzută/solicitată livrarea acestora. Articolul 31-7. (1) Autorizațiile cu stoc limitat sînt primite de ... (1) Autorizațiile cu stoc limitat sînt primite de către Agenție pe bază de reciprocitate, în baza acordurilor bilaterale la care Republica Moldova este parte. (2) Formularele autorizațiilor cu stoc nelimitat sînt tipărite de către Agenție în baza analizei solicitărilor parvenite pe parcursul perioadelor precedente. Articolul 31-8. Normele privind administrarea sistemului informaţi... Normele privind administrarea sistemului informaţional „e- Autorizaţie transport”, condiţiile de înregistrare în sistem, condițiile de eliberare şi de utilizare a autorizaţiilor de transport rutier în traficul internaţional de mărfuri, nereglementate prin prezentul cod sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, se aprobă de către Guvern. Articolul 31-12. (1) Prelucrarea datelor cu caracter personal la el... (1) Prelucrarea datelor cu caracter personal la eliberarea şi utilizarea autorizaţiilor de transport rutier se efectuează în conformitate cu prevederile legislației ce reglementează protecția datelor cu caracter personal. (2) În cazul producerii incidentelor de securitate în cadrul sistemelor informaționale de evidență, administratorul sistemului va întreprinde măsurile necesare pentru depistarea sursei de producere a incidentului, va efectua analiza acestuia şi va înlătura cauzele incidentului de securitate, cu informarea, în termen de 24 de ore din momentul producerii incidentului de securitate, a Centrului Naţional pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Totodată, în cadrul controalelor efectuate de Centrul Naţional pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, persoanele responsabile sînt obligate să ofere suportul necesar şi să asigure accesul la informațiile relevante obiectului controlului. Secţiunea 2. Cerinţe suplimentare aplicabile eliberării autorizaţiilor unitare şi multiple de transport rutier în traficul internaţional de mărfuri Articolul 31-13. Vehiculele rutiere din parcul eligibil al operator... Vehiculele rutiere din parcul eligibil al operatorilor de transport rutier înregistrate în Registru se împart pe categorii conform normelor juridice stabilite de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte sau de legislaţia națională. Articolul 31-14. Autorizaţiile de transport rutier în traficul inte... Autorizaţiile de transport rutier în traficul internaţional de mărfuri de un anumit tip şi de o anumită categorie se repartizează operatorilor de transport rutier proporţional, în funcţie de parcul eligibil al fiecăruia, în corespundere cu prevederile art. 31-8. Articolul 31-17. (1) Agenția va afișa în sistemul informațional „e-... (1) Agenția va afișa în sistemul informațional „e-Autorizație transport” disponibilul de autorizații de transport rutier internațional de mărfuri, pe state, tipuri şi categorii, conform situației la zi, precum și lista autorizațiilor eliberate, cu indicarea denumirii operatorului de transport rutier căruia i-au fost eliberate autorizațiile.  (2) Operatorul de transport rutier înregistrat în sistemul informațional „e-Autorizație transport” va avea acces la portalul extern al acestuia în orice moment, în baza datelor personale de identificare, putând accesa informații privind parcul propriu, autorizațiile disponibile, cererile depuse și valabilitatea acestora, precum și toate autorizațiile eliberate/restituite. Articolul 31-18. (1) Cererile de solicitare a autorizaţiilor de tra... (1) Cererile de solicitare a autorizaţiilor de transport rutier internațional de mărfuri se înregistrează automat în sistemul informațional „e-Autorizație transport” în ordine cronologică, cu indicarea datei şi orei de primire. Articolul 31-20. În caz de pierdere, furt sau distrugere a autoriza... În caz de pierdere, furt sau distrugere a autorizaţiei de transport rutier în traficul internaţional de mărfuri, operatorul de transport rutier: a) în termen de 10 zile lucrătoare din momentul în care a aflat despre incident, notifică în acest sens Agenţia printr-un înscris sau prin mijloace electronice de comunicare, cu aplicarea semnăturii electronice, sau prin sistemul informaţional „e-Autorizaţie transport”; b) în termen de 20 de zile din momentul în care a aflat despre incident, prezintă Agenţiei o explicaţie detaliată asupra incidentului, cu dovezi concludente, potrivit procedurii stabilite la lit. a). Actele eliberate în acest sens de către organele competente străine vor fi prezentate traduse în limba română de către un traducător autorizat. Până la prezentarea dovezilor incidentului, autorizația rămâne înregistrată pe numele operatorului de transport rutier. Articolul 31-23. (1) Se interzice utilizarea autorizaţiilor de tran... (1) Se interzice utilizarea autorizaţiilor de transport rutier internațional de mărfuri pentru efectuarea unui alt tip de transport decît cel prevăzut de autorizație. (2) Se interzice utilizarea autorizaţiilor declarate pierdute, furate, distruse și a celor false. (3) Se interzice utilizarea autorizaţiilor cu deteriorări sau cu modificări efectuate de către operatorii de transport rutier. Articolul 31-24. (1) În cazul transmiterii autorizației de transpor... (1) În cazul transmiterii autorizației de transport rutier internațional de mărfuri, unitară sau multiplă, altui operator de transport rutier, operatorii de transport rutier implicați sînt suspendați din sistemul informațional „e-Autorizație transport”, din momentul constatării, după cum urmează: a) la prima încălcare (o autorizație) – pe o perioadă de 1 lună; b) pentru încălcări repetate pe parcursul aceluiași an calendaristic – pe o perioadă de 3 luni. (2) În cazul utilizării fără acordul Agenției a autorizațiilor de transport rutier internațional de mărfuri eliberate cu indicarea numărului de înmatriculare al vehiculului rutier pentru alt vehicul decît cel menționat în autorizație, operatorul de transport rutier este suspendat din sistemul informațional „e-Autorizație transport”, din momentul constatării, pentru tipul dat de autorizații, după cum urmează: a) la prima încălcare – pe o perioadă de 1 lună; b) pentru încălcări repetate – pe o perioadă de 3 luni. (3) În cazul utilizării autorizaţiilor de transport rutier internațional de mărfuri la efectuarea unui alt tip de transport decît cel prevăzut de autorizație, operatorului de transport rutier i se vor aplica, din momentul constatării, pentru tipul dat de autorizații următoarele sancțiuni: a) la prima încălcare – avertizare; b) la a doua încălcare – suspendarea din sistemul informațional „e-Autorizație transport” pe o perioadă de 1 lună; c) pentru încălcări ulterioare – suspendarea din sistemul informațional „e-Autorizație transport” pe o perioadă de 3 luni. (4) În cazul declarării repetate a pierderii, furtului sau distrugerii autorizațiilor de transport rutier internațional de mărfuri, unitare și/sau multiple, ori al utilizării autorizațiilor pierdute, furate, distruse, deteriorate și/sau modificate, precum și în cazul nerestituirii autorizațiilor în termenul stabilit sau al utilizării acestora cu depășirea termenului stabilit, parcul eligibil al operatorului de transport rutier, calculat la repartizare, se va diminua pentru următoarele 12 luni din momentul constatării, pentru tipul dat de autorizații, după cum urmează: a) la a doua încălcare – cu 5% din numărul vehiculelor rutiere; b) la a treia încălcare – cu 10% din numărul vehiculelor rutiere; c) la a patra încălcare – cu 20% din numărul vehiculelor rutiere; d) la a cincea încălcare – cu 30% din numărul vehiculelor rutiere. (5) În cazul nerestituirii în termenul stabilit a autorizațiilor de transport rutier internațional de mărfuri, unitare și/sau multiple, operatorului de transport rutier nu îi vor fi eliberate autorizații de același tip. (6) În cazul utilizării autorizaţiilor de transport rutier internaţional de mărfuri, unitare şi/sau multiple, false, operatorul de transport rutier este suspendat din sistemul informațional „e-Autorizaţie transport” pe o perioadă de 1 lună din momentul constatării. (7) Pentru tipul de autorizații de transport rutier internațional de mărfuri cu stocul epuizat în momentul constatării abaterii, măsurile de sancționare se aplică din momentul suplinirii stocului cu acest tip de autorizații. (8) Se interzice restituirea autorizațiilor de transport rutier internațional de mărfuri, unitare și/sau multiple, neutilizate în termenul de valabilitate a acestora. Articolul 31-25. (1) Măsurile de sancționare care conduc la suspend... (1) Măsurile de sancționare care conduc la suspendarea sau retragerea autorizației deținute se aplică de către instanța de judecată în corespundere cu prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. (2) Măsurile de sancționare care nu conduc la suspendarea sau retragerea autorizației deținute sau a înregistrării oficiale se aplică de Agenție. În cazul dezacordului cu măsura de sancționare aplicată, operatorul de transport rutier este în drept să o conteste în instanța de judecată în conformitate cu procedurile stabilite de legislația în vigoare. (3) Suspendarea înregistrării în Registru și suspendarea din sistemul informațional „e-Autorizație transport” se inițiază și se aplică în condițiile art. 28. Secţiunea 3. Autorizațiile CEMT Articolul 31-26. (1) Autorizațiile CEMT se atribuie Republicii Mold... (1) Autorizațiile CEMT se atribuie Republicii Moldova anual, conform criteriilor FIT, în vederea facilitării transportului rutier de mărfuri în trafic internațional şi a utilizării mai eficiente a autovehiculelor. (2) Autorizațiile CEMT pot fi utilizate doar pentru intrarea-ieșirea în/din statele membre ale CEMT și/sau tranzitarea acestora în cadrul transportului rutier de mărfuri în trafic internaţional. (3) Pe durata valabilității autorizaţiei CEMT, operatorul de transport rutier are dreptul la un număr nelimitat de curse, cu respectarea condiției ca numărul de curse consecutive cu încărcătură ce pot fi efectuate în afara Republicii Moldova să fie de cel mult 3, dacă rezoluția CEMT nu prevede altfel. (4) După efectuarea de către un autovehicul a cel mult 3 curse cu încărcătură în afara Republicii Moldova, operatorul de transport rutier este obligat să asigure întoarcerea autovehiculului respectiv pe teritoriul Republicii Moldova pentru efectuarea unei operațiuni de transport (încărcare și/sau descărcare). Cursele fără încărcătură în afara Republicii Moldova nu se iau în considerare. (5) Autorizațiile CEMT permit efectuarea operațiunilor de transport rutier cu respectarea condiției ca prima cursă să fie efectuată cu încărcătură între statul de reședință (stat membru al CEMT) şi un alt stat membru. Articolul 31-27. Autorizaţia CEMT nu poate fi utilizată: a) pentru... Autorizaţia CEMT nu poate fi utilizată: a) pentru transportul rutier de mărfuri efectuat între un stat membru al CEMT şi un stat care nu este membru al CEMT;  b) pentru efectuarea transportului rutier de mărfuri între două puncte de încărcare-descărcare aflate pe teritoriul aceluiași stat, altul decît Republica Moldova (cabotaj); c) pentru derularea a mai mult de 3 curse consecutive cu încărcătură între statele membre ale CEMT, fără intrare pe teritoriul Republicii Moldova. Articolul 31-28. Autorizaţiilor CEMT li se aplică regulile generale... Autorizaţiilor CEMT li se aplică regulile generale de eliberare a autorizaţiilor de transport rutier în trafic internaţional, conform prevederilor art. 31-8. Articolul 31-29. Pentru transporturile liberalizate prevăzute de re... Pentru transporturile liberalizate prevăzute de rezoluția CEMT, deținerea autorizației CEMT nu este necesară. Articolul 31-30. (1) Comisia CEMT este constituită anual, până în u... (1) Comisia CEMT este constituită anual, până în ultima zi lucrătoare a decadei a doua a lunii septembrie, prin ordinul organului central de specialitate, aceasta având următoarele atribuţii: a) validează lista cererilor depuse de către operatorii de transport rutier pentru participarea la repartizarea autorizaţiilor CEMT în vederea corespunderii acestora cu condiţiile de alocare a autorizaţiilor CEMT şi asigură publicarea pe portalul extern al Agenţiei, până în data de 20 noiembrie, a listei operatorilor de transport rutier admişi la repartizarea autorizaţiilor CEMT; b) examinează contestaţiile depuse de către operatorii de transport rutier referitoare la îndeplinirea condiţiilor de admitere la repartizarea autorizaţiilor CEMT, precum şi contestaţiile depuse în toate fazele de repartizare a acestor autorizaţii, în conformitate cu prezentul cod. (2) Comisia CEMT este compusă, pe principiul parităţii dintre mediul privat şi cel public, din: a) 50% membri – reprezentanţi ai organului central de specialitate, unul dintre ei având calitatea de preşedinte al Comisiei, şi reprezentanţi ai Agenţiei, toţi cu drept de vot; b) 50% membri – reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale de profil reprezentative (câte un reprezentant de la fiecare asociaţie), toţi cu drept de vot; c) secretarul Comisiei, care este numit de către directorul Agenţiei şi nu are drept de vot. (3) Numărul de membri ai Comisiei CEMT se stabileşte în funcţie de numărul de reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale de profil reprezentative, care nu pot fi mai puţin de două. Pentru a asigura o funcţionalitate minimă a Comisiei, în cazul în care există doar o singură asociaţie reprezentativă, în calitate de cea de-a doua asociaţie se va considera asociația cea mai apropiată de cerinţele de reprezentare. Pentru a fi incluse în ordinul de constituire a Comisiei, asociaţiile reprezentative vor prezenta actele confirmative necesare ce urmează a fi evaluate de către Agenţie şi confirmate la organul central de specialitate. Criteriile de reprezentativitate a asociaţiilor profesionale de profil şi atribuţiile secretarului Comisiei se stabilesc de către Guvern. (4) La prima şedinţă a anului în curs se alege preşedintele Comisiei CEMT dintre reprezentanţii organului central de specialitate, printr-o majoritate simplă de voturi. (5) Şedinţele Comisiei CEMT se convoacă de către secretarul Comisiei, prin notificarea membrilor acesteia cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de şedinţă. Notificările se transmit la adresele electronice menţionate în ordinul de constituire a Comisiei, fiind dublate prin anunţul de constituire pe pagina web oficială a Agenţiei şi la numerele de telefon ale membrilor Comisiei. Neprezentarea la şedinţă a unui membru în mod repetat se consideră aprobare tacită de către acesta a oricăror hotărâri luate de Comisie. (6) Şedinţa Comisiei CEMT se consideră deliberativă dacă se asigură prezenţa majorităţii simple a membrilor cu drept de vot ai acesteia, cu excepţia cazului de neprezentare menţionat la alin. (5). (7) Hotărârea Comisiei CEMT se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor membrilor prezenţi în şedinţă. În caz de egalitate a voturilor, votul preşedintelui Comisiei este decisiv. (8) Lucrările şedinţei Comisiei CEMT se consemnează într-un proces-verbal, semnat, în termen de 3 zile lucrătoare, de către membrii Comisiei prezenţi în şedinţă. În cazul aprobării hotărârilor prin procedura aprobării tacite, menţionată la alin. (5), la procesul-verbal se anexează actele ce confirmă notificarea membrilor Comisiei. Articolul 31-31. (1) Autorizațiile CEMT se repartizează prin interm... (1) Autorizațiile CEMT se repartizează prin intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport” operatorilor de transport rutier eligibili. (2) Se consideră eligibili operatorii de transport rutier care întrunesc cumulativ următoarele condiții: a) au sediul sau domiciliul în Republica Moldova; b) sînt înregistrați oficial în Registru, inclusiv pentru activitatea de transport rutier de mărfuri în trafic internaţional, la momentul repartizării autorizaţiilor CEMT; c) dețin în proprietate, în leasing financiar şi/sau locațiune cel puțin un autovehicul eligibil, cu masa totală maximă autorizată de peste 6 tone, care corespunde normelor tehnice şi de siguranță pentru categoria de clasificare corespunzătoare categoriei respective de autorizații CEMT. Se admit la repartizarea autorizaţiilor CEMT doar autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova; d) nu s-a constatat că au utilizat autorizații false sau că au comis mai mult de două încălcări grave ale modului de utilizare a autorizaţiilor CEMT în perioada de 365 de zile consecutive care precede data repartizării autorizaţiilor CEMT, inclusiv pe teritoriul statelor unde au fost utilizate autorizațiile CEMT, şi/sau în alte cazuri prevăzute de prezentul cod; e) au utilizat eficient autorizațiile CEMT în perioada anului calendaristic în curs. Utilizare eficientă a autorizaţiilor CEMT înseamnă întrunirea uneia dintre următoarele condiții, raportată către Agenție:  – efectuarea, în medie, a cel puțin două curse cu încărcătură pe lună pentru fiecare autorizație CEMT repartizată, cu excepția lunilor ianuarie și februarie – parcurgerea, în medie, a cel puțin 3000 km pe lună, cu excepția lunilor ianuarie și februarie, cu încărcătură în afara teritoriului Republicii Moldova sau pe teritoriul Republicii Moldova, cînd operațiunea de transport rutier efectuată în baza autorizaţiei CEMT începe, se termină sau este în tranzit pe teritoriul Republicii Moldova. Articolul 31-32. (1) Cererile şi documentele pentru participare la ... (1) Cererile şi documentele pentru participare la repartizarea autorizaţiilor CEMT se depun de către operatorul de transport rutier prin intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport”, începînd cu ultima zi lucrătoare a decadei a doua a lunii septembrie pînă în ultima zi lucrătoare a lunii octombrie. (2) Dosarele depuse de operatorii de transport rutier vor fi înregistrate în sistemul informațional „e-Autorizație transport” în ordinea cronologică a transmiterii lor. (3) Operatorul de transport rutier își asumă responsabilitatea pentru veridicitatea tuturor documentelor incluse în dosarul pentru participare la repartizarea autorizaţiilor CEMT. (4) În cazul în care în dosarul depus sînt depistate date denaturate sau falsificate, operatorul de transport rutier respectiv este exclus, prin decizia Comisiei CEMT, din lista operatorilor de transport rutier eligibili. Articolul 31-33. (1) Repartizarea autorizaţiilor CEMT se efectuează... (1) Repartizarea autorizaţiilor CEMT se efectuează electronic, prin intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport”, conform cantității şi tipului de autorizații CEMT alocate Republicii Moldova pentru anul calendaristic următor, în baza solicitărilor operatorilor de transport rutier eligibili şi a parcului eligibil. (2) În cazul în care numărul de autorizații CEMT solicitate este mai mare decît numărul de autorizații CEMT de tipul respectiv, repartizarea se face matematic, direct proporțional cu parcul eligibil, conform cererilor depuse prin intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport”, în funcție de numărul de autorizații CEMT solicitate de fiecare operator de transport rutier. (3) În cazul în care numărul de autorizații CEMT solicitate este mai mic decît numărul de autorizații CEMT de tipul respectiv, repartizarea se face prin intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport” în funcție de parcul eligibil, iar excesul se trece în rezervă. (4) Repartizarea autorizaţiilor CEMT urmează a fi efectuată pînă la data de 15 decembrie a anului în curs. (5) Repartizarea autorizaţiilor CEMT nerestricționate se efectuează ținînd cont de numărul autorizaţiilor CEMT repartizate fiecărui operator de transport rutier şi de opțiunea solicitantului, menționată în momentul depunerii cererii: a) în cazul în care numărul autorizaţiilor CEMT nerestricționate solicitate, pentru fiecare stat care aplică restricții, este mai mare decît numărul autorizaţiilor CEMT nerestricționate din contingentul autorizațiilor CEMT valabile pentru anul respectiv, alocarea se face matematic, prin procedură electronică, prin intermediul sistemului „e-Autorizație transport”, pentru fiecare stat care aplică restricții, în funcție de numărul autorizaţiilor CEMT repartizate fiecărui operator de transport rutier; b) în cazul operatorilor de transport rutier care solicită un număr de autorizații CEMT mai mic decît parcul care intră la repartiție, numărul de autorizații CEMT nerestricționate, pentru fiecare stat care aplică restricții, este același cu cel primit de alți operatori de transport rutier pentru un parc similar; c) în cazul în care numărul autorizaţiilor CEMT nerestricționate solicitate, pentru fiecare stat care aplică restricții, este mai mic decît numărul autorizaţiilor CEMT din contingentul autorizațiilor CEMT valabile pentru anul respectiv, alocarea se face direct, în funcție de numărul autorizațiilor CEMT repartizate.  Autorizațiile CEMT nerestricționate se repartizează operatorilor de transport rutier care au o activitate neîntreruptă în domeniul transporturilor rutiere internaționale de mărfuri în ultimii 3 ani și au efectuat transporturi de mărfuri în una din țările restricționate pentru care se solicită permisiunea. (6) Autorizațiile CEMT nerestricționate rămase nedistribuite se alocă solicitărilor ulterioare de autorizații CEMT depuse în cursul anului de valabilitate a autorizației CEMT, în conformitate cu procedura menționată. Articolul 31-34. (1) Ridicarea autorizaţiilor CEMT (personală sau p... (1) Ridicarea autorizaţiilor CEMT (personală sau prin livrare) de către operatorii de transport rutier se efectuează contra unei taxe, mărimea şi termenul de achitare ale acesteia fiind stabilite de Nomenclatorul actelor permisive, aprobat prin Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. (2) Autorizațiile CEMT repartizate şi neridicate în termen de 1 lună de zile de la aprobarea listei operatorilor de transport rutier cărora le-au fost repartizate autorizații CEMT sînt retrase şi redistribuite operatorilor de transport rutier care nu au beneficiat de autorizații CEMT, în ordinea cronologică de înregistrare în sistemul informațional „e-Autorizație transport”. (3) Autorizațiile CEMT repartizate din contul autorizaţiilor CEMT retrase vor fi eliberate operatorilor de transport rutier care nu au beneficiat de autorizații CEMT, în ordinea cronologică de înregistrare în sistemul informațional „e-Autorizație transport”, contra unei taxe stabilite de Nomenclatorul actelor permisive, aprobat prin Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător. Articolul 31-36. (1) Разрешения ЕКМТ (получаемые лично или путем до... (1) Разрешения ЕКМТ (получаемые лично или путем доставки) выдаются автотранспортным операторам за плату, размер и срок внесения которой устанавливается в Перечне разрешительных документов, утвержденном Законом о регулировании предпринимательской деятельности путем разрешения № 160/2011. (2) Распределенные разрешения ЕКМТ, не полученные в течение одного месяца с момента утверждения списка автотранспортных операторов, которым распределены разрешения ЕКМТ, отзываются и перераспределяются другим автотранспортным операторам, которые не получали разрешения ЕКМТ, в хронологическом порядке регистрации в информационной системе «e-Autorizaţie transport». (3) Разрешения ЕКМТ, распределенные из числа отозванных разрешений ЕКМТ, выдаются автотранспортным операторам, не получившим разрешения ЕКМТ, в хронологическом порядке регистрации в информационной системе «e-Autorizaţie transport» за плату, установленную в Перечне разрешительных документов, утвержденном Законом о регулировании предпринимательской деятельности путем разрешения № 160/2011. Secţiunea 4. Carnetul INTERBUS Articolul 31-37. Dreptul de a efectua transporturi rutiere de perso... Dreptul de a efectua transporturi rutiere de persoane prin servicii ocazionale în trafic internațional îl au operatorii de transport rutier înregistrați în Registru și în sistemul informațional „e-Autorizație transport”, care întrunesc cerințele stabilite de Acordul INTERBUS în ceea ce privește buna reputație, capacitatea financiară, competența profesională, precum şi condițiile tehnice față de vehiculele rutiere antrenate la efectuarea transporturilor respective. Articolul 31-38. Transporturile rutiere de persoane prin servicii o... Transporturile rutiere de persoane prin servicii ocazionale în trafic internațional se efectuează cu vehicule rutiere înmatriculate pentru prima dată după 1 octombrie 1993 (Euro 1) şi care, prin construcția şi echipamentul lor, sînt destinate să transporte mai mult de nouă persoane, inclusiv șoferul. Articolul 31-39. Transporturile rutiere de persoane prin servicii o... Transporturile rutiere de persoane prin servicii ocazionale în trafic internațional se divizează în transporturi liberalizate (scutite de autorizaţie) şi neliberalizate. Articolul 31-40. Operatorul de transport rutier va asigura pe toată... Operatorul de transport rutier va asigura pe toată perioada de gestiune a carnetului INTERBUS întrunirea tuturor cerințelor stabilite de Acordul INTERBUS. Articolul 31-41. (1) Carnetul INTERBUS se eliberează pe numele oper... (1) Carnetul INTERBUS se eliberează pe numele operatorului de transport rutier, fiind valabil pînă la ultima filă. (2) Pentru obținerea carnetului INTERBUS, operatorul de transport rutier va depune o solicitare prin intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport” sau la ghișeul unic al Agenției. (3) Dacă operatorul de transport rutier întrunește cerințele Acordului INTERBUS, acesta este informat despre posibilitatea ridicării carnetului INTERBUS. (4) Pentru fiecare vehicul rutier înregistrat corespunzător în Registru pentru activitatea de transport rutier contra cost de persoane sau care este utilizat pentru efectuarea transporturilor rutiere în cont propriu va fi eliberat cel mult un carnet INTERBUS. Articolul 31-42. (1) Pînă la începerea curselor, operatorul de tran... (1) Pînă la începerea curselor, operatorul de transport rutier va aplica ștampila pe coperta carnetului INTERBUS, precum și în rubrica 7 a fiecărei foi de parcurs, și va completa în dublu exemplar foile de parcurs. Originalul foii de parcurs se păstrează în autobuz/autocar pe tot parcursul călătoriei pentru care a fost întocmită. Pe parcursul prestării serviciilor de transport rutier de persoane prin servicii ocazionale, îmbarcarea și, respectiv, debarcarea persoanelor sînt permise numai întru-un singur punct, menționat în contract, dacă acordurile bilaterale nu prevăd altfel. (2) Persoanele care vor fi transportate prin servicii de transport rutier ocazionale în trafic internațional trebuie să posede acte de identitate conform înscrierilor din documentul de control al Acordului INTERBUS. (3) Operatorul de transport rutier care efectuează transport rutier de persoane prin servicii ocazionale în trafic internațional este obligat: a) să asigure, în mod gratuit, readucerea persoanelor transportate la punctul de plecare în cazul în care călătoria nu se poate realiza pînă la destinație din vina operatorului de transport rutier; b) să asigure, în cel mult 12 ore, preluarea persoanelor transportate din vehiculele rutiere imobilizate pe traseu (în trafic internaţional); c) să asigure instruirea conducătorilor auto privind obligațiile ce le revin acestora; d) să transporte doar persoanele nominalizate în carnetul INTERBUS. (4) După utilizare, carnetul INTERBUS se restituie Agenției în termen de 15 zile. (5) În caz de pierdere, furt sau distrugere a carnetului INTERBUS, operatorul de transport rutier, în termen de 30 de zile, informează în scris Agenția despre aceasta, cu anexarea dovezii eliberate în acest sens de către organele competente (în cazul documentelor eliberate de către autoritățile competente din străinătate, se va prezenta și traducerea în limba română a documentului, efectuată de un traducător autorizat). (6) Dacă carnetul INTERBUS declarat anterior pierdut este găsit, operatorul de transport rutier este obligat, în termen de 5 zile, să-l restituie Agenției. (7) Operatorilor de transport rutier li se interzice: a) transmiterea carnetului INTERBUS de la un operator de transport rutier la alt operator, precum şi utilizarea carnetului INTERBUS cu deteriorări, ștersături care fac nelizibile elementele de identificare sau cu înscrieri făcute cu cerneală, care ulterior pot fi șterse; b) utilizarea carnetelor INTERBUS declarate pierdute, furate, distruse sau a carnetelor false. Articolul 31-43. (1) În cazul transmiterii carnetului INTERBUS de l... (1) În cazul transmiterii carnetului INTERBUS de la un operator de transport rutier la altul, ambilor operatori nu le vor fi eliberate carnete INTERBUS pe o perioadă de 90 de zile, iar în cazul admiterii repetate a acestei încălcări – pe o perioadă de 180 de zile. (2) În cazul utilizării carnetului INTERBUS cu deteriorări, ștersături care fac nelizibile elementele de identificare sau cu înscrieri făcute cu cerneală, care ulterior pot fi șterse, operatorului de transport rutier nu i se va elibera carnetul INTERBUS pe o perioadă de 90 de zile, iar în cazul admiterii repetate a acestei încălcări – pe o perioadă de 180 de zile. (3) În cazul utilizării carnetelor INTERBUS declarate pierdute, furate, distruse sau a carnetelor false, operatorului Articolul 31-44. (1) Retragerea carnetului INTERBUS se efectuează d... (1) Retragerea carnetului INTERBUS se efectuează de către Agenție în următoarele cazuri: a) suspendarea/retragerea înregistrării oficiale din Registru; b) suspendarea de către instanța de judecată a activității operatorului de transport rutier; c) transmiterea carnetului INTERBUS altui operator de transport rutier; d) depistarea unor semne de falsificare a documentului, a unor corectări intenționate sau înscrieri făcute cu cerneală, care ulterior pot fi șterse. (2) În cazul dezacordului cu sancțiunea aplicată, operatorul de transport rutier este în drept să o conteste în instanța de judecată, în conformitate cu procedurile stabilite de legislația în vigoare. Secţiunea 5. Carnetul foii de parcurs (CFP) Articolul 31-45. (1) Carnetul foii de parcurs (CFP) se eliberează p... (1) Carnetul foii de parcurs (CFP) se eliberează pentru efectuarea transportului rutier în cont propriu persoanelor fizice deținătoare de autovehicule cu capacitatea de îmbarcare de 6–9 locuri și/sau entităților care efectuează transport rutier de acest tip. (2) Carnetul foii de parcurs (CFP) se eliberează persoanelor fizice și entităților care efectuează transport rutier în cont propriu la importul autovehiculelor. (3) La eliberare, în carnetul foii de parcurs (CFP) se indică datele beneficiarului, carnetul urmînd a fi utilizat exclusiv de către acesta. (4) Carnetul foii de parcurs (CFP) se eliberează pentru o cursă tur-retur și nu este transmisibil. (5) Se permite eliberarea concomitentă a două carnete ale foii de parcurs (CFP), dar nu mai mult de 12 carnete pe parcursul unui an calendaristic. (6) În caz de pierdere, furt sau distrugere a carnetului foii de parcurs (CFP), persoana fizică/entitatea informează Agenția despre aceasta în scris, în termen de 30 de zile, cu anexarea dovezii eliberate în acest sens de către organele competente (în cazul documentelor eliberate de către autoritățile competente din străinătate, se va prezenta și traducerea în limba română a documentului, efectuată de un traducător autorizat). (7) Se interzice utilizarea carnetelor foii de parcurs (CFP) declarate pierdute, furate, distruse sau a celor falsificate. Carnetele foii de parcurs (CFP) declarate pierdute, furate sau distruse nu pot fi înlocuite cu altele. (8) Carnetul foii de parcurs (CFP) utilizat urmează a fi restituit Agenției în termen de 90 de zile din momentul eliberării. În caz de nerestituire a unui carnet al foii de parcurs (CFP) utilizat, alte carnete nu vor fi eliberate. (9) Se interzice utilizarea carnetului foii de parcurs (CFP) cu deteriorări sau modificări. (10) Se interzice utilizarea carnetului foii de parcurs (CFP) pentru efectuarea transporturilor rutiere contra cost. Articolul 31-46. (1) Persoana fizică care utilizează carnetul foii ... (1) Persoana fizică care utilizează carnetul foii de parcurs (CFP) pentru un autovehicul ce depășește 9 locuri este suspendată din sistemul informațional „e-Autorizație transport” pentru o perioadă de 30 de zile din momentul constatării. (2) În cazul utilizării carnetului foii de parcurs (CFP) contrar destinației pentru care a fost eliberat, eliberarea altor carnete ale foilor de parcurs (CFP) aceleiași persoane fizice/entități este interzisă pe o perioadă de 180 de zile din momentul constatării. (3) În cazul transmiterii carnetului foii de parcurs (CFP) altei persoane fizice/entități, părțile implicate vor fi suspendate din sistemul informațional „e-Autorizație transport”, din momentul constatării abaterii, după cum urmează: a) la prima încălcare (un carnet al foii de parcurs (CFP)) – pe o perioadă de 3 luni; b) pentru încălcări repetate pe parcursul aceluiași an calendaristic – pe o perioadă de 6 luni. (4) În cazul utilizării carnetului foii de parcurs (CFP) declarat pierdut, furat, distrus sau cu deteriorări/modificări, persoana fizică/entitatea va fi suspendată din sistemul informațional „e-Autorizație transport” pentru o perioadă de 60 de zile din momentul constatării abaterii. În cazul utilizării carnetului foii de parcurs (CFP) fals, persoana fizică/entitatea va fi suspendată din sistemul informațional „e-Autorizație transport”, din momentul constatării abaterii, pentru o perioadă de un an. (5) În cazul utilizării carnetului foii de parcurs (CFP) la efectuarea transporturilor rutiere contra cost, persoana fizică/entitatea va fi suspendată din sistemul „e-Autorizație transport”, din momentul constatării abaterii, după cum urmează: a) la prima încălcare – pe o perioadă de 180 de zile; b) pentru încălcări repetate – pe o perioadă de un an. (6) Suspendarea înregistrării în Registru și din sistemul informațional „e-Autorizație transport” se inițiază și se aplică în condițiile art. 28. Secţiunea 6. Autorizații unitare și multiple de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale Articolul 31-47. (1) Autorizațiile de transport rutier internaționa... (1) Autorizațiile de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale de un anumit tip și de o anumită categorie se repartizează operatorilor de transport rutier în funcție de parcul eligibil al fiecăruia. (2) Autovehiculele pentru care se solicită autorizațiile de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale vor fi notificate și înregistrate corespunzător în Registru. (3) Normele privind administrarea sistemului informaţional „e-Autorizaţie transport”, condiţiile de înregistrare în sistem, condițiile de eliberare şi de utilizare a autorizaţiilor de transport rutier în trafic internaţional de persoane, nereglementate prin prezenta lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, se aprobă de către Guvern. Articolul 31-48. (1) Agenția va afișa în sistemul informațional „e-... (1) Agenția va afișa în sistemul informațional „e-Autorizație transport” disponibilul de autorizații de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale, pe state, tipuri şi categorii, conform situației la zi, precum și lista autorizațiilor eliberate, cu indicarea denumirii operatorului de transport rutier căruia i-au fost eliberate autorizațiile. (2) Operatorul de transport rutier înregistrat în sistemul informațional „e-Autorizație transport” va avea acces la portalul extern al acestuia în orice moment, în baza datelor personale de identificare, consultînd informații privind parcul propriu, autorizațiile disponibile, cererile depuse și valabilitatea acestora, precum și toate autorizațiile eliberate. (3) Autorizațiile de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale se eliberează operatorilor de transport rutier înregistrați în sistemul informațional „e-Autorizație transport” în baza cererii depuse în format electronic, prin intermediul portalului extern al sistemului informațional „e-Autorizație transport” sau la ghișeul unic al Agenției. (4) Cererile de solicitare a autorizaţiilor de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale se înregistrează automat în sistemul informațional „e-Autorizație transport”, cu indicarea datei şi orei de primire. Articolul 31-49. (6) Se interzice utilizarea autorizaţiilor de tran... (6) Se interzice utilizarea autorizaţiilor de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale declarate pierdute, furate, distruse și a celor false. (9) Se interzice utilizarea autorizaţiilor de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale cu deteriorări sau cu modificări efectuate de către operatorii de transport rutier. (10) Se interzice utilizarea autorizaţiilor de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale la efectuarea unui alt tip de transport decît cel prevăzut de autorizație. Articolul 31-50. (1) În cazul transmiterii autorizației de transpor... (1) În cazul transmiterii autorizației de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale altui operator de transport rutier, operatorii de transport rutier implicați sînt suspendați din sistemul informațional „e-Autorizație transport”, din momentul constatării, după cum urmează: a) la prima încălcare (o autorizație) – pe o perioadă de 1 lună; b) pentru încălcări repetate pe parcursul aceluiași an calendaristic – pe o perioadă de 3 luni.  (2) În cazul utilizării autorizaţiilor de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale la efectuarea unui alt tip de transport decît cel prevăzut de autorizație, operatorului de transport rutier i se vor aplica, din momentul constatării, pentru tipul dat de autorizații, următoarele sancțiuni: a) la prima încălcare – avertizare; b) la a doua încălcare – suspendarea din sistemul informațional „e-Autorizație transport” pe o perioadă de 1 lună; c) pentru încălcări ulterioare – suspendarea din sistemul informațional „e-Autorizație transport” pe o perioadă de 3 luni. (3) În cazul declarării repetate a pierderii, furtului, distrugerii autorizațiilor de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale ori al utilizării autorizațiilor pierdute, furate, distruse, deteriorate și/sau modificate, precum și în cazul nerestituirii autorizațiilor în termenul stabilit sau al utilizării acestora cu depășirea termenului stabilit, parcul eligibil al operatorului de transport rutier, calculat la repartizare, se va diminua pentru următoarele 12 luni, din momentul constatării, pentru tipul dat de autorizații, după cum urmează: a) la a doua încălcare – cu 5% din numărul autovehiculelor; b) la a treia încălcare – cu 10% din numărul autovehiculelor; c) la a patra încălcare – cu 20% din numărul autovehiculelor; d) la a cincea încălcare – cu 30% din numărul autovehiculelor. (4) În cazul nerestituirii în termenul stabilit a autorizațiilor de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale, operatorului de transport rutier nu îi vor fi eliberate alte autorizații de același tip. (5) În cazul utilizării autorizaţiilor de transport rutier internaţional de persoane prin servicii ocazionale, unitare şi/sau multiple, false, operatorul de transport rutier este suspendat din sistemul informațional „e-Autorizaţie transport” pe o perioadă de 1 lună din momentul constatării. (6) Pentru tipul de autorizații de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale cu stocul epuizat în momentul constatării abaterii, măsurile de sancționare se aplică din momentul suplinirii stocului cu acest tip de autorizații. (7) Suspendarea înregistrării în Registru și din sistemul informațional „e-Autorizație transport” se inițiază și se aplică în condițiile art. 28. (8) Măsurile de sancționare care atrag suspendarea sau retragerea autorizației deținute se aplică de către instanța de judecată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. Măsurile de sancționare care nu atrag suspendarea sau retragerea autorizației deținute ori suspendarea înregistrării oficiale se aplică de Agenție. Capitolul 3. Regimul de autorizare a serviciilor regulate de transport rutier de persoane Articolul 32. (1) Autorizaţia de transport rutier de persoane pr... (1) Autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional, interraional şi internaţional se eliberează de către Agenţie pentru cursele cuprinse în programele de transport rutier locale, municipale, raionale, interraionale şi internaţionale, împreună cu graficul de circulaţie aferent cursei respective, pentru operatorul de transport rutier înregistrat oficial în Registru. (2) Transportul rutier de persoane prin servicii regulate în cadrul unităţilor teritoriale autonome cu statut juridic special este organizat în condiţii similare serviciilor regulate în trafic raional, iar transportul rutier de persoane prin servicii regulate dintre localităţile din cadrul unităţilor teritoriale autonome cu statut juridic special şi localităţile din afara acestora este organizat în condiţii similare serviciilor regulate în trafic naţional interraional şi/sau internaţional, după caz, conform prezentului cod. (3) Serviciile regulate de transport rutier de persoane în trafic local şi municipal se pot administra prin atribuirea acestora în gestiune directă, gestiune delegată sau gestiune mixtă. (4) Alegerea formei de administrare a serviciilor regulate de transport rutier de persoane în trafic local şi municipal se face prin hotărîri ale consiliilor locale sau municipale. (5) Indiferent de forma de administrare aleasă, serviciile regulate de transport rutier de persoane în trafic local şi municipal se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu prezentul cod şi cu Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje. (6) În cazul gestiunii directe, autorităţile administraţiei publice locale îşi asumă nemijlocit prestarea serviciului regulat de transport în trafic local şi municipal şi toate sarcinile şi responsabilităţile, potrivit legii, privind organizarea şi efectuarea serviciului de transport rutier de persoane. (7) Gestiunea directă se realizează, conform hotărîrilor consiliilor locale sau municipale, prin intermediul unor operatori de transport rutier care au statut de întreprinderi municipale şi care sînt înregistrați oficial în Registru. (8) Gestiunea delegată este forma de administrare a serviciului regulat de transport rutier de persoane în trafic local şi municipal prin intermediul regimului de autorizare a serviciilor regulate de transport rutier de persoane. (9) În cazul în care consiliul local al localităţii unde serviciile regulate de transport sînt administrate prin gestiune delegată sau prin gestiune mixtă adoptă decizia de a organiza transportul rutier de persoane în trafic local şi/sau municipal doar prin gestiune directă, o astfel de decizie va putea fi aplicată doar după compensarea prejudiciului cauzat operatorilor de transport care activau în regimul gestiunii delegate în condiţiile prezentului cod. Articolul 33. Există următoarele tipuri de programe de transport... Există următoarele tipuri de programe de transport rutier: a) program de transport rutier local; b) program de transport rutier municipal; c) program de transport rutier raional; d) program de transport rutier interraional; e) program de transport rutier internaţional. Articolul 34. (1) Programele de transport rutier stabilesc pentr... (1) Programele de transport rutier stabilesc pentru fiecare rută autogările şi staţiile publice utilizate pentru plecări, opriri în tranzit şi sosiri. (2) Modul de amplasare a staţiilor publice de pe teritoriul unei localităţi destinate îmbarcării/debarcării persoanelor transportate se stabileşte de către administraţia publică locală cu avizul serviciilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne şi al administratorului drumului respectiv. (3) Amenajarea, semnalizarea rutieră şi întreţinerea staţiilor publice destinate îmbarcării/debarcării persoanelor transportate sînt asigurate de către autorităţile administraţiei publice locale sau de către administratorul drumului, după caz. (4) Accesul în staţiile publice al operatorilor de transport rutier care au atribuite rute sau curse este gratuit şi nediscriminatoriu, conform graficelor de circulaţie. Articolul 35. (1) Programul de transport rutier interraional se ... (1) Programul de transport rutier interraional se elaborează, se aprobă şi se modifică de către organul central de specialitate. (2) Programul de transport rutier internaţional se elaborează, se aprobă şi se modifică de către organul central de specialitate. (3) Programele de transport rutier raionale se aprobă și se modifică de către președinții de raion, programele de transport rutier locale – de către primarii localităților, iar programele de transport rutier municipale – de către primarii municipiilor. (4) În vederea corelării programului de transport rutier interraional cu cele de transport rutier raional, acestea din urmă se aprobă şi se modifică după obţinerea avizului pozitiv al organului central de specialitate. Articolul 36. Programele de transport rutier se elaborează în ba... Programele de transport rutier se elaborează în baza următoarelor principii de legătură a curselor: a) din localităţi rurale spre localităţi urbane/centre raionale în a căror sferă imediată de interes administrativ, economic şi social intră acestea; b) din localităţi rurale spre localităţi urbane/centre raionale, în cadrul raionului; c) din localităţi rurale spre localităţi urbane/centre raionale, în afara raionului, atunci cînd localitatea urbană/centrul raional străin se află mai aproape decît localitatea urbană/centrul raional în care se află localitatea rurală; d) din localităţi urbane/centre raionale spre municipii; e) între localităţi urbane/centre raionale; f) din localităţi rurale spre municipii, în limita razei suburbane (50 km); g) din localităţi rurale spre municipii, în afara razei de 50 km, atunci cînd localităţile urbane/centrele raionale se află în direcţie opusă faţă de municipii, iar pînă în municipiu nu este alt centru raional; h) din localităţi rurale spre municipii, în afara razei de 50 km, atunci cînd localităţile rurale cuprind/reprezintă obiective religioase (mănăstiri), turistice, economice (parcuri industriale sau zone economice libere) de interes naţional sau puncte de frontieră; i) din localităţi rurale spre municipii, în afara razei de 50 km, atunci cînd numărul populaţiei localităţii rurale este mai mare de 3 500 de locuitori. Articolul 37. (1) Programele de transport rutier pot fi modifica... (1) Programele de transport rutier pot fi modificate prin: a) introducerea de noi rute; b) prelungirea unei rute existente; b-1) excluderea rutelor, în cazul retragerii autorizației de transport și al inoportunității expunerii rutei respective la concurs; c) modificarea numărului de curse; d) modificarea graficelor de circulaţie; e) includerea, excluderea sau modificarea gărilor auto şi/sau a staţiilor publice; f) modificarea numărului de zile în care se efectuează cursa; g) modificarea cerințelor minime privind capacitatea de îmbarcare și categoria de confort a vehiculului rutier. (3) Pe perioada de valabilitate a autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate, o rută poate fi modificată cu maximum 30% din lungimea sa iniţială. Modalitatea de calcul al procentului de suprapunere se aprobă de organul central de specialitate. (4) În cazul programului de transport rutier interraional, la introducerea unei rute noi, la prelungirea rutei, la majorarea numărului de curse, la introducerea de staţii sau la modificarea orelor, cînd graficul de circulaţie propus are staţii care se află în graficele unor rute deservite de către alţi operatori de transport rutier, între plecările din localitățile intermediare și localitățile capăt de rută comune cu ale unei curse incluse în programul de transport interraional trebuie să se asigure un interval de 30 de minute, iar între plecările din localitățile intermediare și localitățile capăt de rută comune cu ale unei curse incluse în programul de transport raional – un interval de 15 minute. (5) În cazul programului de transport rutier raional, la introducerea unei rute noi, la prelungirea rutei, la majorarea numărului de curse, la introducerea de staţii sau la modificarea orelor, cînd graficul de circulaţie propus are staţii care se află în graficele unor rute deservite de către alţi operatori de transport rutier, între plecările din localitățile intermediare și localitățile capăt de rută comune cu ale unei curse incluse în programul de transport raional sau interraional trebuie să se asigure un interval de 15 minute. (6) În cazul programului de transport rutier în trafic internaţional, la introducerea unei rute noi, la prelungirea rutei, la majorarea numărului de curse, la introducerea de stații sau la modificarea orelor, cînd graficul de circulație propus are stații care se află în graficele unor rute deservite de către alți operatori de transport rutier, între plecările din localitățile intermediare și localitățile capăt de rută comune cu ale unei curse incluse în programul de transport internaţional trebuie să se asigure un interval de o oră. În cazul în care lungimea rutei pe teritoriul țărilor vecine nu depășește lungimea de 100 km inclusiv, la introducerea unei rute noi, la prelungirea rutei, la majorarea numărului de curse, la introducerea de stații sau la modificarea orelor, cînd graficul de circulație propus are stații care se află în graficele unor rute deservite de către alți operatori de transport rutier, între plecările din localitățile intermediare și localitățile capăt de rută comune cu ale unei curse incluse în programul de transport rutier interraional trebuie să se asigure un interval de 30 de minute. (7) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) și d), modificarea programului de transport rutier interraional poate fi efectuată anual numai în perioada 1 ianuarie – 15 februarie, cu informarea, în termen de 30 de zile calendaristice, a tuturor operatorilor de transport rutier care activează pe ruta la care urmează a fi efectuate modificări. (7-1) Operatorii de transport rutier pot depune la sediul organului central de specialitate cererile privind modificarea programului de transport rutier interraional numai în perioada 1 decembrie – 15 ianuarie. La cerere urmează a fi anexate, obligatoriu, proiectul graficului de circulaţie şi schema serviciului regulat care se solicită a fi deschis/modificat. (8) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. e), f) și g), modificarea programelor de transport rutier poate fi efectuată trimestrial, iar în situația prevăzută la alin. (1) lit. b1) – pe parcursul întregului an calendaristic. (8-1) În situațiile prevăzute la alin. (1), modificarea programelor de transport rutier locale, municipale și raionale poate fi efectuată în perioada 1 martie – 1 mai și 1 septembrie – 1 noiembrie, cu informarea, în termen de 30 de zile calendaristice, a tuturor operatorilor de transport rutier care activează pe ruta la care urmează a fi efectuate modificări. Articolul 38. (1) Rutele/cursele incluse în programele de transp... (1) Rutele/cursele incluse în programele de transport rutier local, municipal, raional şi interraional se atribuie prin concurs, de către comisiile privind atribuirea prin concurs a serviciilor regulate de transport rutier, în cadrul şedinţelor publice de atribuire, în următoarele cazuri: a) introducerea de rute/curse noi; b) retragerea autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate; c) expirarea autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate; (1-1) Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic raional şi interraional se efectuează de către operatorii de transport rutier autohtoni în baza autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate, eliberată de Agenţie, împreună cu graficele de circulație, în baza deciziei organului central de specialitate al administrației publice în domeniul transporturilor rutiere. (2) Decizia (ordinul, dispoziția etc.) de organizare a concursului, adoptată de organul competent în conformitate cu prevederile alin. (1), poate fi contestată de către operatorii de transport rutier ale căror drepturi și interese legitime sînt afectate și/sau de către organizațiile patronale reprezentative din care aceștia fac parte prin cerere prealabilă depusă în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ. (3) Comisiile privind atribuirea prin concurs a serviciilor regulate de transport rutier sînt instituite de către organul central de specialitate sau consiliile locale (săteşti, comunale sau orăşeneşti), municipale şi/sau raionale, după competenţă. În componenţa comisiilor privind atribuirea prin concurs a serviciilor regulate de transport rutier formate de organul central de specialitate vor fi incluşi cu drept de vot consultativ cîte un membru de la fiecare organizaţie patronală reprezentativă din domeniul transportului rutier de persoane. (4) Organul central de specialitate, consiliile locale, municipale şi/sau raionale, după caz, pot decide atribuirea unei rute în întregime, a unor grupuri de rute, a unui grup de curse pe aceeaşi rută sau a fiecărei curse de pe rută în parte. Gruparea rutelor/curselor se face în cazul necesităţii atribuirii unei rute neatractive din punct de vedere economic. (5) În cazul în care pentru o rută/cursă sau un grup de rute/curse s-a depus o singură solicitare, acestea se atribuie operatorului de transport rutier respectiv. (6) În cazul în care pentru o rută/cursă sau un grup de rute/curse s-au depus mai multe solicitări de către mai mulţi operatori de transport rutier, aceştia vor fi departajaţi pe bază de punctaj, ruta/cursa sau grupul de rute/curse fiind atribuite solicitantului care va întruni cel mai mare punctaj. (8) Operatorii de transport rutier, vor depune o solicitare de atribuire, cu indicarea vehiculelor rutiere cu care urmează să participe la concursul de atribuire, pentru un grup de rute/curse sau o rută/cursă, incluse în programele de transport rutier local, municipal, raional sau interraional, cu 7 zile pînă la şedinţa publică de atribuire. Data desfăşurării acesteia se face publică cu 30 de zile înainte pe pagina web oficială a Agenţiei, a consiliilor locale, municipale şi/sau raionale, după caz, precum şi prin publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. (9) Depunerea solicitării la sediul organului central de specialitate, al consiliilor raionale, municipale şi/sau locale, după caz, se efectuează prin următoarele modalităţi: a) prin depunere, personal de către managerul de transport rutier sau de către un reprezentant legal al întreprinderii, contra semnătură; b) prin serviciu poştal, cu confirmare de primire; c) pe cale electronică, cu utilizarea semnăturii electronice. (10) Atribuirea rutelor/curselor incluse în programele de transport rutier local, municipal, raional şi interraional va fi organizată după cum urmează: a) în cazul aprobării programelor de transport rutier, în termen de 45 de zile de la intrarea lor în vigoare; b) în cazul modificării programelor de transport rutier, anual, în perioada 1 ianuarie – 15 februarie; c) în cazul renunţării la rută/cursă de către un operator de transport rutier sau în cazul retragerii autorizaţiei de transport rutier prin servicii regulate, în termen de 45 de zile de la data renunţării sau retragerii autorizaţiei. (11) Informaţia privind rutele/cursele care nu au fost atribuite sau care au rămas nesolicitate se aduce la cunoştinţa publicului prin plasare pe paginile web oficiale ale Agenţiei, consiliilor locale, municipale şi/sau raionale, după caz, precum şi prin afişare la sediul lor. (12) Solicitările de atribuire a rutei/cursei vor fi respinse în următoarele cazuri: a) au fost depăşite termenele prevăzute pentru depunerea solicitării; b) operatorul de transport rutier nu deţine suficiente vehicule rutiere şi nu poate asigura capacitatea de îmbarcare necesară efectuării rutelor/curselor pentru care a depus solicitări; c) operatorul de transport rutier nu deţine extrase din Registru valabile la data depunerii solicitării, astfel încît să poată efectua rutele/cursele pentru care a depus solicitări; d) rutele/cursele pentru care s-au depus solicitări nu pot fi efectuate cu unul sau mai multe vehicule rutiere dintre cele nominalizate din cauza suprapunerii graficelor de circulaţie aferente. (13) În cazul modificării programelor de transport rutier locale, municipale, raionale și interraionale prin majorarea numărului de curse pe o rută, cursele noi se atribuie operatorilor de transport rutier prin concurs. (14) Autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional se eliberează doar pentru rutele/cursele incluse în programele de transport rutier şi atribuite conform prezentului articol, în termen de 5 zile lucrătoare de la data atribuirii. Agenţia, consiliile locale, municipale şi/sau raionale, în urma şedinţelor de atribuire sau a prelungirii de drept a autorizaţiei, vor notifica operatorul de transport rutier cu privire la eliberarea autorizaţiei, acesta fiind obligat să o ridice în termen de 10 zile lucrătoare din momentul notificării şi să înceapă deservirea rutelor/curselor în termen de 20 de zile din momentul notificării. În cazul nerespectării acestor condiţii, ruta/cursa sau grupul de rute/curse se atribuie următorului operator de transport rutier clasat la şedinţa de atribuire sau se expune la concurs, după caz. (15) Autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional se eliberează în corespundere cu numărul de exemplare solicitate de operatorul de transport. (15-1) Pentru ridicarea autorizaţiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate, operatorul de transport rutier se va prezenta la ghișeul unic al Agenției în termen de cel mult 5 zile de la data notificării prin sistemul informațional „e-Autorizație transport”. (15-2) În cazul operării unor modificări ce țin de ruta/cursa existentă sau de înregistrarea în Registru, în măsura în care aceste modificări atrag după sine înlocuirea autorizaţiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate cu altele, operatorul de transport rutier este obligat să restituie organului emitent autorizațiile de transport rutier de persoane prin servicii regulate eliberate anterior pentru ruta/cursa ce a suferit modificări.  (16) Termenul de valabilitate a autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional este de 8 ani. (17) Înlocuirea unui vehicul rutier cu care operatorul de transport rutier a obţinut rutele/cursele şi/sau autorizaţii de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional este permisă numai dacă se face cu un vehicul care întruneşte cel puţin acelaşi punctaj cu al celui înlocuit, indiferent de capacitatea lui, cu notificarea Agenţiei, a consiliilor raionale, municipale şi/sau locale, după caz. Înlocuirea vehiculului rutier este posibilă pentru o perioadă mai mică de 10 zile fără a întruni punctajul necesar. (18) Vehiculele rutiere cu care un operator de transport rutier a obţinut rute sau curse pot fi înscrise la un nou concurs de atribuire numai după o perioadă de un an dacă nu au fost înlocuite în condiţiile alin. (17). (19) Autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional este un act nominal al operatorului de transport rutier şi nu este transferabilă. (20) Modelul autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional este prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje. (21) Autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional se retrage de către Agenţie în următoarele situaţii: a) operatorul de transport rutier nu a efectuat lunar cel puţin 10% din totalul curselor prevăzute în graficul de circulaţie în decurs de 3 luni consecutive sau nu a efectuat mai mult de 30% din totalul curselor prevăzute în graficul de circulaţie în decursul unei luni calendaristice, cu excepţia curselor suspendate din cauza stării drumului sau a condiţiilor climaterice nesatisfăcătoare, constatate de către organul responsabil de sectorul de drum respectiv; b) operatorul de transport rutier a înlocuit de mai mult de 3 ori, în decurs de 12 luni consecutive, unul dintre vehiculele cu care efectuează cursa, fără respectarea prevederilor alin. (17); c) operatorul de transport rutier a renunţat la autorizaţie; d) operatorul de transport rutier a fost radiat din Registru; e) autorizaţia a fost obţinută prin furnizarea unor documente care conţineau informaţii false; f) operatorul de transport rutier, deţinător al autorizaţiei, a încredinţat spre efectuare altui operator de transport rutier curse prevăzute în graficul de circulaţie aferent autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, raional şi interraional; g) operatorul de transport rutier, în decurs de 12 luni consecutive, a săvîrşit, la aceeaşi cursă, 5 încălcări ce ţin de nerespectarea itinerarului, graficului de circulaţie, de efectuarea cursei cu vehicule aflate într-o stare tehnică necorespunzătoare și/sau de nerespectarea categoriei de confort prevăzute în autorizație. (22) În cazurile prevăzute la alin. (21) lit. f) şi g), decizia privind retragerea autorizaţiei va fi adoptată în termen de cel mult 3 luni de la data ultimei încălcări comise. (24) Renunţarea la autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional se poate face la cererea operatorului de transport rutier, care va fi depusă la sediul Agenţiei sau al consiliilor locale, municipale sau raionale, după caz, cu cel puţin 30 de zile înainte de data încetării efectuării rutei/cursei. (25) Retragerea autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional se efectuează în conformitate cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător. În cazul radierii din Registru, autorizaţiile de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional se retrag de către organul emitent fără adresare în instanţa de judecată. (26) După retragerea autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional, comisiile de concurs vor atribui ruta/cursa pentru care a fost eliberată autorizaţia în cadrul unei şedinţe publice de atribuire în condiţiile prezentului articol, urmînd ca, pînă la încheierea concursului, ruta/cursa să fie deservită de operatorul de transport rutier care o efectua pînă la retragere. (27) În cazul în care unui operator de transport i s-a retras, în conformitate cu alin. (21), autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional eliberată pentru o rută/cursă grupată conform alin. (4), se retrag automat şi celelalte autorizaţii de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional eliberate pentru rutele/cursele din grupul rutei/cursei respective. Articolul 39. (1) Transportul rutier contra cost de persoane pri... (1) Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional se efectuează de către operatorii de transport rutier autohtoni în baza autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional, eliberată de Agenţie, împreună cu graficele de circulaţie, în baza deciziei organului central de specialitate, precum şi în baza autorizaţiilor eliberate de autorităţile competente ale statelor unde sînt situate capetele rutei şi de autorităţile competente ale statelor tranzitate. (1-1) În cazul transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic internațional se interzice transportarea persoanelor între două puncte situate pe teritoriul Republicii Moldova. (2) Autorizaţiile de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional se eliberează pe numele operatorului sau operatorilor de transport rutier şi nu sînt transferabile. (3) În cazul asocierii mai multor operatori de transport rutier în scopul efectuării unor servicii regulate, autorizaţiile de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional se eliberează pe numele fiecărui operator de transport rutier asociat. (4) Termenul de valabilitate a autorizaţiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional este de 8 ani. (5) Modelul autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional este prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje. (6) Autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional se eliberează în conformitate cu prevederile prezentului articol, ale acordurilor şi convenţiilor la care Republica Moldova este parte, în corespundere cu numărul de exemplare solicitate de operatorul de transport rutier, cu plata taxelor aferente. (7) Pentru autorizarea efectuării transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional pe ruta solicitată, operatorul de transport rutier va depune la organul central de specialitate un dosar, care va include următoarele documente: a) cererea, în forma stabilită de organul central de specialitate; b) copiile certificatelor de înmatriculare ale vehiculelor rutiere necesare pentru efectuarea curselor de pe ruta solicitată, pentru fiecare dintre operatorii de transport rutier menţionaţi în cerere; c) graficul de circulaţie propus, cu indicarea punctelor de îmbarcare/ debarcare a persoanelor transportate; d) schema rutei, cu indicarea punctelor de trecere a frontierelor; e) duratele de conducere care să permită controlul respectării perioadelor de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto;  f) contractul, în limba română, încheiat cu un operator de transport rutier străin din statul unde se află celălalt cap de rută în cazul cînd convenţiile internaţionale sau bilaterale prevăd obligativitatea efectuării curselor la paritate, pentru efectuarea curselor de pe ruta solicitată; g) tariful de transportare a persoanelor, coordonat de ambii operatori de transport rutier parteneri; h) acceptul autogării privind disponibilitatea acordării serviciilor de autogară pentru serviciul regulat solicitat; i) extrasul din Registrul operatorilor de transport cu lista unităților de transport notificate. (8) Transmiterea documentelor prevăzute la alin. (7) la sediul organului central de specialitate se efectuează prin următoarele modalităţi: a) prin depunere, personal de către managerul de transport rutier sau un reprezentant legal al întreprinderii, contra semnătură; b) prin serviciu poştal, cu confirmare de primire; c) pe cale electronică, cu utilizarea semnăturii electronice. (9) Dosarele depuse de către operatorii de transport rutier se examinează în termen de 30 de zile de la data depunerii. (10) Organul central de specialitate înaintează, în termen de 7 zile lucrătoare, autorităţilor competente ale statelor pe al căror teritoriu sînt îmbarcate şi/sau debarcate persoanele ori care sînt tranzitate fără îmbarcarea şi debarcarea persoanelor decizia privind deschiderea cursei şi copiile documentelor relevante, în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte. (10-1) La solicitarea operatorului de transport rutier, organul central de specialitate înaintează, în termen de 15 zile lucrătoare, autorităţilor competente ale statelor pe al căror teritoriu sînt îmbarcate şi/sau debarcate persoanele ori care sînt tranzitate decizia privind prelungirea cursei existente şi copiile documentelor relevante, în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.  (11) Organul central de specialitate respinge dosarul depus în vederea autorizării transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional dacă solicitantul nu poate oferi, cu vehiculele rutiere deţinute, confortul necesar pentru serviciul care face obiectul cererii sau dacă numărul acestor vehicule nu este suficient ori dacă nu se respectă prevederile art. 37 alin. (6). (12) În cazul respingerii dosarului, decizia va cuprinde menţionarea motivelor care au stat la baza acestei hotărîri.  (13) Cererile de modificare a autorizaţiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional vor fi examinate la depunerea de către operatorul de transport rutier a documentelor prevăzute la alin. (7) lit. a), c) și d). (14) Autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional va fi eliberată operatorilor de transport rutier autohtoni sub rezerva returnării vechilor autorizaţii în termen de 10 zile de la data primirii noilor autorizaţii. (15) După obţinerea autorizaţiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional de la statul unde este situat celălalt cap de rută, precum şi de la statele tranzitate, autorizaţiile corespunzătoare vor fi eliberate operatorului de transport rutier şi de către Agenţie. (15-1) Agenția va notifica operatorul de transport rutier cu privire la eliberarea autorizaţiei, acesta fiind obligat să o ridice în termen de 10 zile lucrătoare din momentul notificării şi să înceapă deservirea rutelor/curselor în termen de 20 de zile din momentul notificării. (15-2) Din momentul ridicării autorizațiilor, în termen de 5 zile, Agenţia va notifica întreprinderile ce prestează servicii de autogară. (16) Autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional se retrage de către Agenţie în următoarele cazuri: a) operatorul de transport rutier nu a efectuat lunar cel puţin 10% din totalul curselor prevăzute în graficul de circulaţie în decurs de 3 luni consecutive, cu excepţia curselor suspendate din cauza stării drumului sau a condiţiilor climaterice nesatisfăcătoare, constatate de către organul responsabil de sectorul de drum respectiv, ori din cauza lipsei biletelor vîndute; b) operatorul de transport rutier a renunţat la autorizaţie; c) operatorul de transport rutier a fost radiat din Registru; d) autorizaţia a fost obţinută prin furnizarea unor documente care conţineau informaţii false;  e) operatorul de transport rutier, deţinător al autorizaţiei, a încredinţat spre efectuare altui operator de transport rutier curse prevăzute în graficul de circulaţie aferent autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional; f) operatorul de transport rutier, în decurs de 12 luni consecutive, a săvîrşit încălcări repetate la aceeaşi cursă ce ţin de nerespectarea itinerarului de circulaţie şi/sau de efectuarea cursei cu vehicule rutiere aflate într-o stare tehnică necorespunzătoare, constate şi sancţionate printr-o decizie definitivă conform legii. (16-1) În cazul în care operatorul de transport rutier nu a ridicat autorizația de transport în termen de 10 zile lucrătoare din momentul notificării, serviciul regulat este exclus din programul de transport rutier sau, în cazul în care acesta a fost atribuit prin concurs, se atribuie următorului operator de transport rutier clasat la ședința de atribuire. (17) Prevederile alin. (16) se aplică atît operatorilor de transport rutier autohton, cît şi celor străini. Sancţiunea de retragere a autorizaţiei se aplică unui operator pentru încălcările comise de către acesta fără a afecta operatorul partener. (18) Renunţarea la autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional se poate face la cererea operatorului de transport rutier, care va fi depusă la sediul organului central de specialitate cu cel puţin 30 de zile înainte de data încetării efectuării rutei/cursei. (19) Retragerea autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional se efectuează în conformitate cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător. În cazul radierii din Registru, autorizaţiile de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional se retrag de organul emitent fără adresare în instanţa de judecată. (20) În cazul depunerii a două sau mai multor solicitări pentru aceeaşi cursă, atribuirea acesteia va fi efectuată prin concurs, conform criteriilor de evaluare şi metodologiei de punctare prevăzute în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje, în termen de 45 de zile. Informaţia privind data desfăşurării şedinţei publice de atribuire se publică cu 30 de zile înainte pe pagina web oficială a organului central de specialitate, precum şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. (21) Autorizaţiile de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional avînd Republica Moldova ca ţară de tranzit, necesare efectuării unei operaţiuni de transport de persoane prin serviciu regulat pentru operatorii de transport rutier străini, se acordă de către organul central de specialitate în conformitate cu condiţiile şi în termenele prevăzute de acordurile bilaterale şi multilaterale încheiate de Republica Moldova cu alte state. (22) Autorizaţiile de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional avînd Republica Moldova ca ţară de tranzit sînt valabile numai în original. (23) Modelul autorizaţiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional avînd Republica Moldova ca ţară de tranzit este prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje. Articolul 40. Autorizaţia de transport rutier de persoane prin s... Autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate se prelungeşte de drept operatorului de transport rutier, la solicitare, fără desfăşurarea procedurii de atribuire a rutelor/curselor prin concurs în cazul în care operatorului de transport rutier, pe parcursul termenului de valabilitate a autorizaţiei, nu i-a fost aplicată suspendarea înregistrării în Registru. Articolul 41. (1) Pierderea sau deteriorarea autorizaţiei de tra... (1) Pierderea sau deteriorarea autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate se comunică autorităţii emitente în termen de 15 zile de la data constatării, urmînd ca aceasta să elibereze un duplicat. (2) Pierderea autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate se probează printr-un anunţ publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.  (3) Eliberarea autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate în locul celei pierdute sau deteriorate se efectuează în termen de 3 zile de la data solicitării. Capitolul 4. Transportul rutier în cont propriu Articolul 43. (1) Transportul rutier în cont propriu reprezintă ... (1) Transportul rutier în cont propriu reprezintă operaţiunile de transport rutier care se efectuează fără încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură ori în servicii şi se realizează în următoarele condiţii: a) este o activitate secundară sau suplimentară activităţii principale a întreprinderii; b) mărfurile transportate sînt proprietatea întreprinderii ori au fost vîndute, cumpărate sau închiriate, ori au fost produse, extrase, prelucrate sau reparate de aceasta; c) scopul operaţiunii de transport este deplasarea mărfurilor ori a persoanelor spre sau de la întreprindere ori între punctele de lucru ale acesteia; d) persoanele transportate sînt angajaţi ai întreprinderii, scopul transportului fiind în interesul activităţilor proprii ale întreprinderii; e) întreprinderea foloseşte vehicule rutiere deţinute în proprietate, în leasing financiar sau locaţiune sau, în cazul transportului de mărfuri, foloseşte vehicule închiriate fără şofer; f) vehiculele rutiere utilizate pentru astfel de transporturi sînt conduse de conducători auto angajaţi ai întreprinderii. (2) Prestarea serviciilor de transport rutier în cont propriu de mărfuri şi persoane în trafic naţional şi/sau internaţional este supusă regimului de notificare simplificată. (21) Sînt supuse regimului de notificare simplificată întreprinderile care desfășoară activitate de transport rutier în cont propriu cu vehicule rutiere care sînt construite şi echipate pentru transportul de persoane pe scaune şi în picioare şi care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cu vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri cu masă maximă autorizată ce depășește 3,5 tone.  (3) Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, în conformitate cu alin. (1), o întreprindere trebuie să fie înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova şi să depună la Agenţie o notificare de efectuare a transportului rutier în cont propriu de forma şi conţinutul aprobate de organul central de specialitate împreună cu următoarele documente: b) lista vehiculelor rutiere deţinute şi utilizate de întreprindere; c) copiile certificatelor de înmatriculare a vehiculelor rutiere. (4) Transmiterea notificării şi a documentelor la sediul Agenţiei pentru a beneficia de regimul de notificare se efectuează prin următoarele modalităţi: a) prin depunere, personal de către managerul de transport rutier sau de către un reprezentant legal al întreprinderii, contra semnătură; b) prin serviciu poştal, cu confirmare de primire; c) pe cale electronică, cu utilizarea semnăturii electronice. (5) Este considerată dată a transmiterii, după caz, data înscrierii în registrul de intrare a corespondenţei al Agenţiei sau data confirmării de primire. (6) Agenţia, în mod necondiționat și gratuit, în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea notificării, eliberează extrasul din Registru care confirmă depunerea notificării, înscrierea acesteia în Registrul de stat al întreprinderilor ce desfăşoară activitate de transport rutier în cont propriu și, de asemenea, prevede condiţiile de desfăşurare a activităţii în cauză. Articolul 44. (1) Condiţiile de instruire profesională a manager... (1) Condiţiile de instruire profesională a managerilor de transport rutier sau a conducătorilor auto în vederea obţinerii certificatului de competenţă profesională, de modelul prevăzut în ordinul organului central de specialitate, conform cu standardele internaționale în domeniu, necesar practicării activităţii de manager de transport rutier sau conducător auto în transportul rutier, sînt stabilite de organul central de specialitate. (2) Pregătirea profesională va fi asigurată în centre de instruire, perfecţionare şi atestare profesională acreditate și înregistrate, în baza unor programe de instruire aprobate de organul central de specialitate şi de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Articolul 45. (1) Certificatul de competenţă profesională se eli... (1) Certificatul de competenţă profesională se eliberează pentru o perioadă de 3 ani. (2) Centrele de instruire, perfecţionare şi atestare profesională vor duce o evidenţă strictă a persoanelor care au urmat cursuri de instruire şi/sau au susţinut examinări, cu informarea Agenţiei în forma solicitată de aceasta. Titlul IV. EFECTUAREA TRANSPORTURILOR RUTIERE Capitolul 1. Dispoziţii şi condiţii generale Articolul 46. (1) Transportul rutier se efectuează numai cu resp... (1) Transportul rutier se efectuează numai cu respectarea prevederilor prezentului cod, ale reglementărilor în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte. (2) Transportul rutier contra cost de mărfuri şi de persoane poate fi efectuat doar cu vehicule rutiere destinate tipului respectiv de transport, dotate cu tahografe şi limitatoare de viteză, cu excepția vehiculelor rutiere înregistrate să efectueze transport rutier în regim de taxi, care se dotează cu aparate de taxat. (3) Sînt exceptate de la dotarea cu tahografe vehiculele rutiere care efectuează transport rutier prin servicii regulate pe o distanţă de pînă la 50 km. (4) Vehiculele rutiere pot efectua transport rutier în condiţiile prezentului cod numai dacă sînt înmatriculate, iar starea lor tehnică este în conformitate cu normele tehnice privind siguranţa rutieră şi protecţia mediului. (5) Parcarea autobuzelor/autocarelor destinate transportului de persoane, precum și a vehiculelor rutiere destinate transportului rutier de mărfuri cu masă maximă autorizată ce depășește 3,5 tone este permisă doar în locuri destinate pentru parcare. Este interzisă parcarea acestora pe drumurile publice și pe teritoriile adiacente drumurilor publice din intravilanul localității (6) Agenția Națională Transport Auto asigură controlul transportului rutier de mărfuri și persoane efectuat de către operatorii de transport rutier străini pe teritoriul Republicii Moldova (ca ţară de tranzit sau de destinaţie), care poate fi realizat numai în baza autorizaţiilor internaţionale unitare bilaterale sau multilaterale de transport rutier de mărfuri sau persoane dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte prevăd obligativitatea acestora.  (7) Se permite intrarea/ieșirea operatorilor de transport rutier străini pe/de pe teritoriul Republicii Moldova (ca țară de tranzit sau destinație) numai în baza autorizațiilor internaționale unitare bilaterale sau multilaterale de transport rutier de mărfuri sau persoane, dacă tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte prevăd obligativitatea acestora, verificarea cărora se efectuează de către Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră conform competențelor prevăzute la art. 1522 alin. (2) și (3). Se permite intrarea/ieșirea pe/de pe teritoriul Republicii Moldova (ca țară de tranzit sau destinație) operatorilor de transport rutier străini înregistrați în statele cu care Republica Moldova nu are încheiate acorduri bilaterale sau multilaterale în baza autorizațiilor de transport rutier de mărfuri sau persoane cu plata taxelor rutiere, eliberate în punctele de trecere a frontierei. Articolul 47. (1) Transporturile rutiere în regim de cabotaj sîn... (1) Transporturile rutiere în regim de cabotaj sînt interzise pe teritoriul Republicii Moldova pentru transportatorii străini, dacă acordurile şi convenţiile bilaterale sau internaţionale, după caz, la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel. (11) În cazul constatării efectuării unei operațiuni de cabotaj de către un operator de transport rutier străin, Agenția va retrage autorizația de transport rutier de persoane prin servicii regulate, dacă tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel. (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), cabotajul se autorizează pentru următoarele servicii: a) transporturi rutiere de persoane prin servicii regulate speciale, cu condiţia să facă obiectul unui contract încheiat între organizator şi operatorul de transport rutier; b) transporturi rutiere de persoane prin servicii regulate, prestate de un operator de transport rutier străin, în cursul unui serviciu regulat de transport rutier în trafic internaţional, în conformitate cu prevederile prezentului cod şi ale acordurilor bilaterale. (3) Dacă acordurile bilaterale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel, desfăşurarea operaţiunilor de cabotaj prevăzute la alin. (2) intră sub incidenţa legislaţiei naţionale în ceea ce priveşte: a) condiţiile care reglementează contractul de transport rutier; b) masa totală şi dimensiunile admisibile ale vehiculelor rutiere. Articolul 48. Operatorul de transport rutier autorizat în baza î... Operatorul de transport rutier autorizat în baza înregistrării oficiale este obligat să deţină la sediul său, în funcţie de tipul transportului rutier efectuat, următoarele documente: a) scrisorile de transport (CMR), pentru anul curent de activitate; b) documentul de control INTERBUS, în original, şi foile de parcurs pentru documentul de control INTERBUS aflat în folosinţă, pentru anul curent de activitate (carnetul INTERBUS); c) documentul de control prevăzut de acordurile bilaterale pentru transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional, în cazul statelor nesemnatare ale Acordului INTERBUS, pentru anul curent de activitate (carnetul foii de parcurs (CFP)); d) documentul de plată, lista de control, în original, şi foile de parcurs, în cazul transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale în trafic naţional, pentru anul în curs; e) contractul de asigurare pentru persoanele transportate şi bagajele acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare; f) certificatele de înmatriculare ale vehiculelor rutiere, în copie, şi documentele constatatoare, în original, din care să rezulte că deţine vehicule cu orice titlu; g) adeverinţele medicale și concluziile consultative narcologice valabile pentru managerul de transport rutier şi pentru conducătorii auto angajaţi; h) toate documentele din care reiese menţinerea condiţiilor care au stat la baza înregistrării oficiale sau a obținerii autorizaţiilor din cadrul regimului de autorizare; i) formularul de expediţie/transport şi formularul pentru aprobarea transportului, în cazul transportului rutier de deşeuri periculoase, pentru anul în curs şi anul precedent; j) documentele constatatoare din care să rezulte angajarea în condiţii legale a managerului de transport rutier şi a conducătorilor auto; k) contractul cu orice alt titlu decît de proprietate, în cazul în care vehiculul rutier nu este deţinut în proprietate, în conformitate cu legislaţia în vigoare; l) contractul încheiat cu beneficiarul transportului rutier, în cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate speciale; m) registrele de evidenţă a controlului tehnic zilnic al vehiculelor rutiere; n) borderourile de evidenţă a biletelor şi foile de parcurs. Articolul 49. Operatorii de transport rutier/întreprinderile car... Operatorii de transport rutier/întreprinderile care efectuează operaţiuni de transport rutier au următoarele obligaţii: a) să se conducă de prezentul cod şi reglementările în vigoare specifice fiecărui tip de transport rutier efectuat; b) să asigure prezenţa la bordul vehiculului rutier a documentelor în baza cărora este permisă desfăşurarea activităţii, în funcţie de tipul de transport rutier; c) să asigure prezentarea şi plecarea în cursă la timp a vehiculelor rutiere, în starea tehnică şi sanitară corespunzătoare, de asemenea să asigure transportarea persoanelor în condiţii de siguranţă şi confort, conform graficului aprobat şi reglementărilor din domeniu în vigoare; d) să încheie, în localitatea unde există mai multe autogări, contracte cu una dintre acestea, în vederea prestării serviciilor de transport rutier prin servicii regulate pe rutele atribuite spre deservire în modul stabilit şi să notifice imediat Agenţia despre contractul încheiat; e) să încheie cu organizaţiile de asigurare contracte de asigurare obligatorie a persoanelor şi bagajelor transportate, în conformitate cu legislaţia în vigoare; f) să formeze echipajele din conducători auto ce deţin certificate de competenţă profesională, eliberate în conformitate cu prezentul cod; g) să asigure instruirea şi perfecţionarea profesională continuă a managerului de transport rutier şi a conducătorilor auto;h) să deţină şi să aplice un program de deservire tehnică a vehiculelor rutiere conform cerinţelor şi recomandărilor producătorilor; i) să asigure efectuarea controlului medical al conducătorului auto înainte de a începe operaţiunea de transport rutier în baza unei foi de parcurs noi. Criteriile conform cărora conducătorii auto vor fi supuşi controlului medical se aprobă prin instrucţiune de către organul central de specialitate, după consultarea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale; să asigure efectuarea verificării tehnice generale a fiecărui vehicul rutier înainte de a începe operaţiunea de transport rutier în baza unei foi de parcurs noi, cu excepţia celor de pe rute internaţionale care vor fi supuse controlului tehnic înainte de plecare în fiecare cursă. Criteriile privind controlul tehnic al vehiculelor rutiere se aprobă prin instrucţiune de către organul central de specialitate. Pentru transporturile rutiere de mărfuri în trafic naţional, foaia de parcurs este valabilă pentru o perioada de 48 de ore din momentul eliberării. Pentru transporturile rutiere de persoane în trafic naţional, foaia de parcurs este valabilă pentru 36 de ore (cu excepţia transporturilor în regim de taxi la care valabilitatea foii de parcurs nu poate depăşi 24 de ore). Pentru transporturile rutiere de mărfuri și persoane în trafic internaţional, foaia de parcurs este valabilă pînă la efectuarea cursei tur-retur; j) să respecte reglementările în vigoare privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice; k) în intervalul dintre două inspecţii tehnice periodice, să asigure menţinerea vehiculelor rutiere într-o stare tehnică corespunzătoare în vederea încadrării în normele tehnice; l) să monteze, prin întreprinderi autorizate, tahografe şi limitatoare de viteză, cu aprobare de model, la vehiculele pentru care acestea sînt obligatorii; m) să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor rutiere care au tahograful sau limitatorul de viteză defect, nesigilat sau fără suficiente foi de înregistrare pentru efectuarea întregului parcurs al operaţiunii de transport rutier; n) să informeze conducătorii auto şi lucrătorii mobili cu privire la reglementările din domeniul transporturilor rutiere; o) să verifice pe foile de înregistrare sau pe cartelele tahografice ale conducătorilor auto utilizate modul în care aceştia respectă prevederile legale în vigoare privind perioadele de conducere şi de odihnă şi să nu permită intervenţia persoanelor neautorizate asupra tahografelor şi a limitatoarelor de viteză; p) să efectueze transporturile rutiere numai cu respectarea maselor totale maxime autorizate şi/sau în limita capacităţii de îmbarcare stabilită de uzina producătoare a vehiculului rutier utilizat şi/sau de standardele în vigoare; q) să respecte regulile şi procedurile ce trebuie urmate în cazul vehiculelor rutiere sau al încărcăturilor cu greutăţi şi/sau gabarite care depăşesc limitele maxime admise; r) să respecte şi să aplice reglementările în vigoare privind transportul rutier al mărfurilor periculoase şi perisabile; s) să asigure îmbarcarea persoanelor din localităţile unde sînt autogări numai de pe teritoriul autogărilor, cu excepția transportului rutier în trafic local și municipal, respectînd prevederile prezentului cod, iar din localităţile unde nu există autogări – numai din staţiile publice, iar în lipsa acestora (cu condiţia includerii localităţii în graficul de circulaţie) – din locurile care să asigure securitatea persoanelor transportate;  t) să asigure dotarea autovehiculelor rutiere antrenate la efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate cu indicatoare de rută de modelul stabilit de organul central de specialitate al administrației publice în domeniul transporturilor rutiere. Capitolul 2. TRANSPORTUL RUTIER DE MĂRFURI ȘI COLETE Articolul 50. (1) Operatorii de transport rutier îşi organizează... (1) Operatorii de transport rutier îşi organizează activitatea de sine stătător, pornind de la cererea şi oferta privind serviciile de transport rutier de mărfuri. (2) Operatorii de transport rutier primesc mărfurile pentru transport în baza contractelor de transport rutier, încheiate cu expeditorii de mărfuri, destinatarii mărfurilor sau reprezentanţii legali ai acestora. Ei vor asigura transportarea mărfurilor prevăzute în contract, cu excepţia cazurilor de calamităţi naturale, catastrofe, avarii şi forţă majoră. (3) Operatorii de transport rutier pot încheia contracte de transport rutier de mărfuri cu orice destinatar al mărfurilor. Articolul 51. (1) Transportarea mărfurilor perisabile se efectue... (1) Transportarea mărfurilor perisabile se efectuează în modul şi în cazurile specificate în Regulamentul transporturilor rutiere de mărfuri perisabile şi uşor alterabile şi în acordurile şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte. (2) Mărfurile periculoase vor fi primite spre transportare de către operatorul de transport rutier în modul şi în cazurile specificate în Regulamentul transporturilor rutiere de mărfuri periculoase şi în acordurile şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte. (3) Încărcăturile supragrele şi agabaritice vor fi primite spre transportare de către operatorul de transport rutier în modul şi în cazurile specificate în Regulamentul cu privire la efectuarea pe drumurile publice a transporturilor rutiere cu greutăţi şi/sau gabarite ce depăşesc limitele stabilite. Articolul 52. Transportarea mărfurilor omogene de la un expedito... Transportarea mărfurilor omogene de la un expeditor de mărfuri la unul şi acelaşi destinatar, pe una şi aceeaşi distanţă, poate fi legalizată printr-un singur document de însoţire a mărfurilor pentru tot volumul de lucru executat cu vehiculul rutier în decursul unei curse, în modul stabilit în Regulamentul transporturilor rutiere de mărfuri. Articolul 53. Beneficiarul care comandă transportul mărfurilor e... Beneficiarul care comandă transportul mărfurilor este obligat să pună la dispoziţia operatorului de transport rutier documentele necesare de însoţire pentru mărfurile transmise spre transportare. Articolul 54. Utilizarea unui vehicul rutier cu plată pentru uni... Utilizarea unui vehicul rutier cu plată pentru unitate de timp este înregistrată de expeditorul de mărfuri şi/sau destinatarul mărfurilor în documentele de însoţire a mărfurilor, cu indicarea distanţei de parcurs şi a timpului de aflare a vehiculului rutier la dispoziţia expeditorului de mărfuri şi/sau destinatarului. Articolul 55. Echipajul vehiculului rutier este obligat să contr... Echipajul vehiculului rutier este obligat să controleze conformitatea cantităţii mărfurilor, a integrităţii ambalajelor declarate în acte, a stivuirii şi fixării mărfurilor în vehicul cu cerinţele siguranţei rutiere. Expeditorul de mărfuri, la cererea conducătorului auto, este obligat să înlăture deficienţele depistate la stivuirea şi fixarea mărfurilor. Dacă cerinţele privind înlăturarea deficienţelor depistate nu sînt îndeplinite, conducătorul vehiculului rutier este obligat să consemneze acest fapt în toate exemplarele documentelor de însoţire a mărfurilor şi să refuze efectuarea operaţiunii de transport rutier. Articolul 56. (1) Greutatea mărfurilor se consideră calculată co... (1) Greutatea mărfurilor se consideră calculată corect dacă diferenţa dintre greutatea acestora din punctul de plecare şi cea din punctul de destinaţie nu depăşeşte limitele stabilite de standardele de pierderi naturale pentru categoria respectivă de mărfuri. (2) Dacă în punctul de destinaţie, la verificarea greutăţii, volumului şi/sau stării mărfurilor, s-au depistat anumite lipsuri, alterări şi/sau deteriorări ale mărfurilor sau dacă aceste circumstanţe sînt fixate într-un act întocmit pe parcursul transportării, operatorul de transport rutier este obligat să determine volumul mărfurilor lipsă, alterate şi/sau deteriorate. (3) În cazul în care este necesară efectuarea expertizei mărfurilor transportate, operatorul de transport rutier, din proprie iniţiativă sau la cererea destinatarului acesteia, apelează la experţi în domeniu. (4) Destinatarul mărfurilor este în drept să apeleze la un expert, notificînd operatorului de transport rutier data şi locul efectuării expertizei. Articolul 57. (1) Însoţirea mărfurilor poate fi organizată de ex... (1) Însoţirea mărfurilor poate fi organizată de expeditorul şi/sau destinatarul acestora, precum şi de operatorul de transport rutier, conform prevederilor contractului încheiat şi legislaţiei în vigoare. (2) Însoţirea mărfurilor periculoase se organizează în conformitate cu legislaţia în vigoare. Articolul 58. Pentru a efectua transport rutier contra cost de m... Pentru a efectua transport rutier contra cost de mărfuri în trafic naţional, operatorul de transport rutier și/sau conducătorul auto trebuie să deţină, în mod obligatoriu, la bordul vehiculului rutier  a) extrasul din Registru; b) scrisoarea de trăsură; c) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil, pentru transport rutier de mărfuri în trafic naţional sau internațional; d) foaia de parcurs, conform modelului prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de mărfuri și colete. Articolul 59. Pentru a efectua transport rutier contra cost de m... Pentru a efectua transport rutier contra cost de mărfuri în trafic internaţional, operatorul de transport rutier și/sau conducătorul auto trebuie să deţină la bordul vehiculului rutier: a) extrasul din Registru; b) scrisoarea de transport (CMR), prevăzută de Convenţia referitoare la Contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (Convenţia CMR), la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1318-XII din 2 martie 1993; c) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil, pentru transport rutier de mărfuri în trafic internațional; d) autorizaţiile internaţionale unitare bilaterale sau multilaterale de transport rutier de mărfuri, în cazul în care acordurile internaţionale prevăd obligativitatea acestora. Articolul 60. (1) În cazul transportului rutier de mărfuri în tr... (1) În cazul transportului rutier de mărfuri în trafic internaţional efectuat de către un operator de transport rutier străin și/sau un conducător auto, autorizaţiile de transport rutier internaţional de mărfuri avînd Republica Moldova ca ţară de tranzit sau de destinaţie se acordă în condiţiile stabilite de reglementările în vigoare şi de acordurile internaţionale. (2) Autorizaţia de transport rutier internaţional de mărfuri avînd Republica Moldova ca ţară de tranzit sau de destinaţie, de modelul prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de mărfuri, este valabilă numai în original. Articolul 61. Pentru a efectua transport rutier de mărfuri în co... Pentru a efectua transport rutier de mărfuri în cont propriu întreprinderea și/sau conducătorul auto trebuie să deţină la bordul vehiculului rutier: b) scrisoarea de transport (CMR) pentru transportul rutier de mărfuri în cont propriu în trafic internaţional; c) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil, pentru transport rutier de mărfuri în trafic naţional și/sau internaţional, după caz; d) autorizaţiile internaţionale unitare bilaterale sau multilaterale de transport rutier de mărfuri, în cazul în care acordurile internaţionale prevăd obligativitatea acestora, pentru transportul rutier de mărfuri în cont propriu în trafic internaţional. Articolul 62. Pentru a efectua transport rutier de mărfuri peric... Pentru a efectua transport rutier de mărfuri periculoase, operatorul de transport rutier și/sau conducătorul auto sau întreprinderea și/sau conducătorul auto este obligată să deţină suplimentar la bordul vehiculului rutier: a) certificatul de agreare pentru vehiculele care transportă mărfuri periculoase, de modelul prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de mărfuri periculoase; b) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto prevăzut pentru transportul rutier de mărfuri periculoase; c) documentaţia de transportare a mărfurilor periculoase, prevăzută în reglementările specifice transportului rutier de mărfuri periculoase; d) instrucţiuni scrise pentru conducătorul auto conform reglementărilor specifice transportului rutier de mărfuri periculoase. Articolul 62-1. (1) Este interzisă efectuarea transportului cu veh... (1) Este interzisă efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate în Republica Moldova sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în Legea drumurilor. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), efectuarea transportului rutier de mărfuri cu vehicule rutiere, înmatriculate în Republica Moldova sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise este permisă numai în baza autorizației speciale, eliberată de Agenție, în condițiile stabilite de Regulamentul cu privire la efectuarea pe drumurile publice a transporturilor rutiere cu greutăţi şi/sau gabarite ce depășesc limitele stabilite și doar pentru transportul bunurilor indivizibile sau în situația cînd vehiculul depășește prin construcție masele și/sau dimensiunile maxime admise. (3) Pentru obținerea autorizației speciale, solicitantul depune o cerere, conform modelului prevăzut de Regulamentul cu privire la autorizarea, controlul și efectuarea pe drumurile publice a transporturilor cu greutăţi şi/sau dimensiuni ce depăşesc limitele stabilite, cu achitarea plății corespunzătoare. În scopul emiterii autorizației, Agenția va obține, prin aplicarea mecanismului de ghișeu unic, fără implicarea solicitantului, toate avizările și coordonările necesare cu Ministerul Afacerilor Interne și, după caz, cu alte entități. (4) Obținerea de către agenții economici a autorizației speciale sau retragerea acesteia se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este reglementată de prezentul cod. Articolul 62-2. (1) Agenții economici ale căror bunuri divizibile ... (1) Agenții economici ale căror bunuri divizibile sînt distribuite (furnizori de bunuri divizibile) prin rețeaua de drumuri publice cu vehicule rutiere a căror masă totală este egală cu sau mai mare de 12 tone au următoarele obligații: a) să aibă în dotare, la punctele de încărcare, instalații de cîntărire a bunurilor divizibile şi/sau a vehiculelor rutiere utilizate pentru transportul acestor bunuri; b) să emită tichet de cîntar, ștampilat și semnat, pentru fiecare vehicul rutier utilizat pentru transportul bunurilor divizibile ce pleacă din punctele proprii de încărcare; c) să țină evidența tichetelor de cîntar și a documentelor contabile privind bunurile divizibile livrate; d) să încarce vehiculele rutiere utilizate pentru transportul bunurilor divizibile astfel încît masa totală a vehiculului să nu depăşească masa totală maximă admisă corespunzătoare sectorului de drum public la care este amenajat accesul de la punctul de încărcare; e) să asigure condiţii pentru curăţarea roţilor vehiculelor rutiere înainte de intrarea acestora pe drumul public; f) să nu permită părăsirea punctului de încărcare şi accesul la drumul public al vehiculelor rutiere din care se scurg bunuri divizibile sau reziduuri rezultate din exploatarea acestora. (2) Beneficiarii care recepţionează bunuri divizibile distribuite prin reţeaua de drumuri publice cu vehicule rutiere a căror masă totală este egală cu sau mai mare de 12 tone au următoarele obligaţii: a) să nu permită intrarea în punctul de descărcare a vehiculelor utilizate pentru transportul bunurilor divizibile fără tichet de cîntar eliberat de furnizor sau cu depăşiri ale masei totale maxime admise corespunzătoare sectorului de drum public la care este amenajat accesul spre punctul de descărcare, după caz, sau a vehiculelor rutiere față de care a fost aplicată măsura de suspendare a dreptului de utilizare; b) să prezinte reprezentanților organelor de control evidenţa tichetelor de cîntar eliberate de furnizor pentru bunurile divizibile recepţionate, precum şi dovada corespunderii acesteia cu evidenţele contabile privind bunurile divizibile recepţionate; c) să asigure condiţii pentru curăţarea roţilor vehiculelor rutiere înainte de ieşirea acestora pe drumul public. (3) În cazul efectuării transportului rutier de bunuri divizibile cu vehicule rutiere a căror masă totală este egală cu sau mai mare de 12 tone, conducătorul auto are următoarele obligații: a) să deţină la bordul vehiculului şi să prezinte reprezentanților organelor de control tichetul de cîntar; b) să nu conducă vehicule care transportă bunuri divizibile neacoperite cu prelată sau din care se scurg bunuri divizibile ori reziduuri rezultate din exploatarea acestora. Capitolul 3. Transportul rutier de persoane Articolul 63. (1) Transportul rutier contra cost de persoane se ... (1) Transportul rutier contra cost de persoane se poate realiza prin servicii regulate, regulate speciale şi ocazionale numai cu autobuze/autocare, clasificate pe categorii de confort, şi prin servicii în regim de taxi – numai cu autoturisme. Vehiculele rutiere respective vor fi echipate cu sisteme de poziţionare globală conectate la sistemul de management integrat administrat de Agenţie. (2) La efectuarea transportului rutier contra cost de persoane în trafic naţional pe o distanţă mai mică de 50 km se admite transportarea persoanelor conform capacității de îmbarcare a vehiculului rutier prevăzute de producător. În trafic internațional transportarea persoanelor se admite doar pe scaune. (3) La efectuarea transportului rutier contra cost de persoane se interzice utilizarea vehiculelor rutiere destinate transporturilor de mărfuri reutilate pentru transporturile de persoane. (4) Prin derogare de la alin. (3) se permite, pînă la 1 septembrie 2022, utilizarea vehiculelor rutiere destinate transporturilor de mărfuri reutilate în vederea efectuării transporturilor de persoane, în cazul în care aceste vehicule erau incluse în licenţa de transport rutier contra cost de persoane a unui operator de transport rutier la data de 1 iunie 2017. Articolul 64. (1) Accesul la transportul rutier contra cost de p... (1) Accesul la transportul rutier contra cost de persoane prin serviciile regulate se realizează în baza biletelor şi abonamentelor, în cazurile expres prevăzute de lege. (2) Biletele se vînd prin programul unic computerizat la casele de bilete ale autogărilor, ale operatorilor de transport rutier care deservesc rutele/cursele, prin intermediul terminalelor speciale şi/sau agenţilor de vînzare a biletelor, prin sistemele electronice de vînzare a biletelor, iar în lipsa acestora, biletele sînt vîndute de conducătorul auto. (3) Pe teritoriul autogărilor vînzarea biletelor se face doar la casele de bilete sau prin intermediul terminalelor speciale. (4) Autogările şi operatorii de transport rutier vor organiza vînzarea anticipată a biletelor. (5) Transportul rutier în trafic naţional este gratuit pentru copiii cu vîrsta de pînă la 7 ani dacă aceştia nu ocupă un loc separat pe scaune. În cazul cînd pasagerul este însoţit de cîțiva copii cu vîrste de pînă la 7 ani, pentru fiecare copil, în afară de unul transportat gratuit, pasagerul va achita 50% din costul total al călătoriei, cu dreptul de a ocupa un loc separat pentru fiecare copil. Transportul rutier în trafic internaţional este gratuit pentru copiii cu vîrsta de pînă la 2 ani dacă aceştia nu ocupă un loc separat pe scaune, iar în cazul cînd pasagerul este însoţit de cîțiva copii cu vîrste de pînă la 7 ani, pentru fiecare copil pasagerul va achita 50% din costul total al călătoriei, cu dreptul de a ocupa un loc separat pentru fiecare copil. (6) Transportul rutier în trafic naţional în cazul persoanelor ce beneficiază, conform legii, de dreptul la transport gratuit sau cu înlesniri, cu excepţia copiilor cu vîrsta de pînă la 7 ani, se efectuează în baza biletului sau abonamentului procurat în modul stabilit, cu compensarea ulterioară a cheltuielilor de către instituţia în care activează persoana sau de către organele de asistenţă socială competente, după caz. Articolul 65. (1) În cazul în care persoana este de acord să se ... (1) În cazul în care persoana este de acord să se deplaseze cu un vehicul rutier de un confort mai redus decît al celui pentru care şi-a procurat biletul, acesteia i se va restitui diferenţa dintre suma plătită iniţial şi costul călătoriei cu vehiculul rutier propus.  (2) Dacă în locul vehiculului rutier prevăzut a fost propus un alt vehicul rutier pentru care călătoria costă mai scump, persoanele care şi-au procurat bilete pînă la anunţarea schimbărilor survenite au dreptul să călătorească cu biletele cumpărate fără plată suplimentară. Din momentul anunţării înlocuirii vehiculului, biletele se vor vinde la un preţ mai mare, iar persoanele vor fi anunţate despre aceasta. Articolul 66. (1) Primirea bagajelor de la persoane spre transpo... (1) Primirea bagajelor de la persoane spre transportare se confirmă prin biletul de bagaje eliberat de către operatorul de transport rutier. La predarea bagajelor spre transportare, persoana este în drept să declare valoarea acestora, indicînd-o în lista de îmbarcare a bagajelor, achitînd taxa stabilită de către operatorul de transport rutier. (2) Nu sînt admise spre transportare în calitate de bagaje şi bagaje de mînă substanţe inflamabile, explozive, otrăvitoare, toxice, radioactive, corosive, nocive şi rău mirositoare, precum şi obiectele care ar putea murdări vehiculul rutier sau îmbrăcămintea şi obiectele altor persoane. (3) Gabaritele, greutăţile bagajelor permise spre transportare şi modalitatea de îmbarcare şi transportare a acestora sînt stabilite în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje. Articolul 67. (1) Persoana care urmează să beneficieze de transp... (1) Persoana care urmează să beneficieze de transport rutier contra cost de persoane este în drept: a) să procure, în modul stabilit, bilet pentru transportul rutier prin servicii regulate; b) să transporte gratuit bagaje de mînă în volumul stabilit de Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje; c) în cazul întreruperii călătoriei ca urmare a bolii sau a unui accident, să i se restituie contravaloarea biletului de călătorie pentru distanţa neparcursă; d) pînă la plecarea vehiculului rutier în călătorie, să restituie biletul la casa de bilete şi să primească integral contravaloarea biletului de călătorie în cazul în care vehiculul pleacă cu o întîrziere mai mare de o oră sau cînd i s-a acordat loc într-un vehicul rutier de clasă inferioară clasei vehiculului pentru care şi-a procurat biletul; e) din momentul plecării vehiculului rutier pentru care a fost procurat biletul, în termen de 72 de ore, în cazul în care a întîrziat din cauza bolii ori a unui accident, sau în termen de 3 ore, în cazul în care a întîrziat la cursă din alte motive, să i se reînnoiască biletul dacă achită suplimentar 25% din costul lui sau să i se restituie contravaloarea biletului de călătorie cu reţinerea a 25% din cost;  f) dacă restituie biletul la casa de bilete cu cel puţin 2 ore pînă la plecarea vehiculului rutier, în cazul unei curse în trafic naţional, sau cu cel puţin 6 ore, în cazul unei curse în trafic internaţional, să i se restituie integral contravaloarea biletului de călătorie, iar dacă restituie biletul mai tîrziu de aceste termene, dar pînă la plecarea vehicului, să i se restituie contravaloarea biletului cu reţinerea a 15% din cost. (2) Persoanele sînt în drept să adreseze operatorului de transport rutier plîngeri în termen de 3 luni de la data prestării serviciului regulat de transport rutier sau de la data la care ar fi trebuit să aibă loc prestarea serviciului. În termen de o lună de la data primirii plîngerii, operatorul de transport rutier îi comunică persoanei dacă plîngerea sa este considerată întemeiată sau respinsă. (3) În cazul în care un operator de transport rutier estimează, în mod rezonabil, că plecarea în cursă a vehiculului rutier conform unui serviciu regulat va fi anulată sau întîrziată cu peste 2 ore sau în cazul suprarezervării de bilete, persoanelor li se oferă imediat următoarele opţiuni: a) continuarea sau redirecţionarea călătoriei către destinaţia finală, fără niciun fel de costuri suplimentare şi în condiţii comparabile, cu prima ocazie posibilă; b) returnarea contravalorii biletului de călătorie. (4) Returnarea contravalorii biletului de călătorie prevăzută la alin. (3) lit. b) se efectuează în temeiul unei cereri în termen de 5 zile. (5) În caz de accident survenit ca urmare a utilizării autobuzului/autocarului, operatorul de transport rutier asigură asistenţa rezonabilă şi proporţională în ceea ce priveşte nevoile imediate de ordin practic ale persoanelor după accident. O astfel de asistenţă include, atunci cînd este necesar, cazare, hrană, îmbrăcăminte, transport şi facilitarea acordării primului ajutor. (6) Operatorii de transport rutier, agenţii de voiaj şi operatorii de turism nu pot refuza o rezervare de bilet unei persoane, să emită sau să pună la dispoziţie în alt mod un bilet pentru o persoană sau să îmbarce o persoană pe motiv de handicap sau de mobilitate redusă a acesteia. (7) Rezervările şi biletele sînt puse la dispoziţia persoanelor cu handicap şi a persoanelor cu mobilitate redusă fără costuri suplimentare. (8) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (6), operatorii de transport rutier, agenţii de voiaj şi operatorii de turism pot refuza o rezervare de bilet unei persoane, să emită sau să pună la dispoziţie în alt mod un bilet pentru o persoană sau să îmbarce o persoană pe motiv de handicap sau de mobilitate redusă a acesteia: a) pentru a îndeplini cerinţele de siguranţă rutieră aplicabile stabilite de legislaţia naţională sau pentru a îndeplini cerinţele de sănătate şi siguranţă impuse de autorităţile competente; b) în cazul în care proiectarea vehiculului rutier sau infrastructura, inclusiv a autogărilor, face fizic imposibilă îmbarcarea, debarcarea sau transportarea persoanelor cu handicap sau a persoanelor cu mobilitate redusă într-un mod sigur şi fezabil din punct de vedere operaţional. (9) În cazul în care un operator de transport rutier, un agent de voiaj sau un operator de turism refuză o rezervare de bilet unei persoane, să emită sau să pună la dispoziţie în alt mod un bilet pentru o persoană sau să îmbarce o persoană pe motiv de handicap sau de mobilitate redusă a acesteia în temeiurile expuse la alin. (8), persoana respectivă poate solicita să fie însoţită de o altă persoană pe care a ales-o şi care poate oferi asistenţa de care are nevoie persoana cu handicap sau cu mobilitate redusă, astfel încît prevederile alin. (8) să nu se mai aplice. Articolul 68. Persoana care urmează să beneficieze de transport ... Persoana care urmează să beneficieze de transport rutier contra cost de persoane este obligată: a) să achite la timp şi integral costul călătoriei, să păstreze biletul pînă la punctul său de destinaţie, sub rezerva aplicării unei amenzi contravenţionale, şi să-l prezinte la cererea reprezentanţilor organelor de control; b) să respecte modul de îmbarcare/debarcare din vehiculul rutier; c) să nu deterioreze vehiculul rutier în care circulă; d) aflîndu-se în vehicul, să respecte cerinţele stabilite de Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje. Articolul 69. Persoanele transportate au dreptul la despăgubiri ... Persoanele transportate au dreptul la despăgubiri în caz de deces sau vătămare corporală, precum şi în caz de pierdere sau deteriorare a bagajului, în cazul accidentelor survenite ca urmare a utilizării autobuzului/autocarului, în conformitate cu legislaţia cu privire la asigurări. Secţiunea 1. Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate Articolul 70. Operatorul de transport rutier și/sau conducă... Operatorul de transport rutier și/sau conducătorul auto care efectuează transport rutier contra cost prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional, interraional sau internaţional are obligaţia, pe toată durata transportului, să deţină la bordul vehiculului rutier a) extrasul din Registru; b) autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate, însoţită de graficul de circulaţie, în original; c) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil, pentru transport rutier de persoane în trafic naţional sau internaţional, după caz; d) borderoul de evidenţă a biletelor, de modelul prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje; e) foaia de parcurs, de modelul prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje;  f) biletele, de modelul prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje; Secţiunea 2. Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale Articolul 71. (1) Transportul rutier contra cost de persoane pri... (1) Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale în trafic local, raional sau interraional poate fi efectuat de către operatorii de transport rutier care au încheiat un contract cu un beneficiar, care poate fi agent economic sau instituţie de învăţămînt, în vederea efectuării următoarelor operaţiuni de transport rutier: a) transportul lucrătorilor între domiciliu şi locul de muncă; b) transportul elevilor şi al studenţilor spre şi dinspre instituţiile de învăţămînt. (2) Cerinţele tehnice specifice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere care efectuează transportul elevilor sînt specificate în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane și bagaje. Articolul 72. Operatorul de transport rutier și/sau conducă... Operatorul de transport rutier și/sau conducătorul auto care efectuează transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale în trafic local, raional, interraional sau internaţional are obligaţia să deţină la bordul vehiculului rutier pe toată durata transportului pe teritoriul Republicii Moldova: a) extrasul din Registru; b) copia contractului încheiat cu beneficiarul transportului; c) lista de control a persoanelor transportate, semnată de beneficiarul transportului. Persoanele transportate trebuie să posede buletine de identitate sau legitimaţii eliberate de beneficiar; d) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil, pentru transport rutier de persoane în trafic naţional sau internaţional, după caz; e) foaia de parcurs, de modelul prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje; Secţiunea 3. Transportul rutier contra cost de personae prin servicii ocazionale Articolul 73. Operatorul de transport rutier și/sau conducă... Operatorul de transport rutier și/sau conducătorul auto care efectuează transport rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale în trafic naţional are obligaţia să deţină la bordul vehiculului rutier pe toată durata transportului: a) extrasul din Registru; b) foaia de parcurs, de modelul prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje; c) lista de control, de modelul prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje; d) contractul încheiat cu beneficiarul transportului respectiv, în original; e) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil, pentru transport rutier de persoane în trafic naţional sau internaţional; Articolul 74. Contractul încheiat cu beneficiarul trebuie să cup... Contractul încheiat cu beneficiarul trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informaţii: a) denumirea beneficiarului; b) numărul de identificare al persoanei fizice (IDNP) sau al persoanei juridice (IDNO); c) adresa beneficiarului (adresa de comunicare a actelor); d) itinerarul; e) punctul de îmbarcare şi cel de debarcare a persoanelor transportate; f) perioada de desfăşurare a serviciului de transport rutier respectiv; g) modalitatea de plată şi suma achitată. Articolul 75. (1) Transportul rutier contra cost de persoane pri... (1) Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional se poate efectua numai în condiţiile respectării prevederilor Acordului privind transportul internaţional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS) şi ale acordurilor bilaterale internaţionale, după caz. (2) Carnetul INTERBUS este eliberat pe numele operatorului de transport rutier şi nu este transferabil. Articolul 76. (1) La efectuarea transportului rutier contra cost... (1) La efectuarea transportului rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional, operatorul de transport rutier și/sau conducătorul auto are obligaţia să deţină în original la bordul vehiculului rutier, pe toată durata transportului, după caz: a) documentul de control prevăzut de Acordul INTERBUS pentru transporturile rutiere contra cost de persoane prin servicii ocazionale liberalizate (carnetul INTERBUS); b) autorizaţia pentru serviciul ocazional neliberalizat; c) documentul de control prevăzut de acordurile bilaterale pentru transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale, în cazul statelor nesemnatare ale Acordului INTERBUS (carnetul foii de parcurs (CFP)). (2) Suplimentar la prevederile alin. (1), în cazul transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional, la bordul vehiculului rutier trebuie să se afle: a) extrasul din Registru; b) contractul încheiat cu beneficiarul transportului respectiv, în original; c) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil, pentru transport rutier de persoane în trafic internaţional; d) documentele de plată care confirmă achitarea serviciilor de către beneficiar, inclusiv bonul de casă emis de aparatul de taxat ori copia dispoziţiei de plată sau scrisoarea de garanţie a beneficiarului privind achitarea serviciilor Articolul 77. (1) Pe parcursul efectuării operaţiunii de transpo... (1) Pe parcursul efectuării operaţiunii de transport rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale, îmbarcarea, respectiv debarcarea, persoanelor este permisă numai în punctele menţionate în contract. Spațiile pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor trebuie să fie separate de partea carosabilă și să asigure cerințe minime de siguranță pentru persoane. (2) Persoanele care vor fi transportate prin servicii ocazionale de transport rutier contra cost de persoane în trafic internaţional trebuie să posede acte de identitate care să confirme înscrierile din documentul de control al Acordului INTERBUS. Secţiunea 4. Transportul rutier de persoane în cont propriu Articolul 78. (1) La efectuarea transportului rutier de persoane... (1) La efectuarea transportului rutier de persoane în cont propriu în trafic naţional şi internaţional, la bordul vehiculului rutier trebuie să se afle, pe toată durata transportului: b) lista de control a persoanelor transportate, semnată de beneficiarul transportului; c) foaia de parcurs, de modelul prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje; d) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil, pentru transport rutier de persoane în trafic naţional sau internaţional, după caz. (2) Persoanele transportate trebuie să aibă calitatea de angajaţi ai întreprinderii, dovedită prin legitimaţii de serviciu valabile. Articolul 79. Întreprinderea care efectuează transport rutier de... Întreprinderea care efectuează transport rutier de persoane în cont propriu are următoarele obligaţii: a) să asigure instruirea conducătorilor auto privind obligaţiile care revin acestora; b) să transporte doar persoanele nominalizate în lista de control, în limita locurilor prevăzute de certificatul de înmatriculare a vehiculului rutier. Secţiunea 5. Transportul rutier contra cost în regim de taxi Articolul 80. (1) Transporturile rutiere de persoane sau bunuri ... (1) Transporturile rutiere de persoane sau bunuri în regim de taxi sînt activităţi de interes public pentru populaţie, executate, de regulă, în interiorul unei localităţi, numai de către operatori de transport rutier înregistrați oficial în Registru. (2) Transportul rutier de persoane sau bunuri în regim de taxi se efectuează contra cost. (3) Costul transportului rutier în regim de taxi se stabileşte prin însumarea tarifelor pe distanţa parcursă şi/sau timpul de staţionare, măsurate de un aparat de taxat aflat în dotarea autoturismului respectiv. Articolul 81. (1) La efectuarea transportului rutier în regim de... (1) La efectuarea transportului rutier în regim de taxi se admit autoturismele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) sînt dotate cu aparat de taxat în stare de funcţionare legalizat, verificat metrologic şi înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat; b) sînt dotate cu lampă de taxi în stare funcţională, conform prevederilor Regulamentului transporturilor rutiere de persoane şi bagaje; c) dispun de însemnele, înscrisurile, elementele de culoare ale caroseriei şi dotările specificate în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje; d) dispun de inscripția: „În cazul în care nu este emis şi înmînat bonul de casă pe suport de hîrtie și/sau în formă electronică, consumătorul are dreptul să nu achite călătoria.”. (2) Operatorii de transport oferă servicii de transport rutier în regim de taxi numai la solicitarea persoanei, prin intermediul oricăror mijloace de comunicare admise de lege, inclusiv prin sistemele (platformele) electronice de management, dacă acestea asigură cumulativ: a) posibilitatea identificării certe de către solicitantul serviciilor de transport în regim de taxi a operatorului de transport care prestează serviciul, a modelului și numărului de înmatriculare a autoturismului care efectuează cursa; b) conexiunea tehnologică cu aparatul de taxat din dotarea autoturismului care efectuează cursa, în vederea emiterii bonului de casă pe suport de hîrtie și/sau în formă electronică, sau transmiterea, din numele operatorului de transport, a acestui bon de casă către solicitant prin intermediul mijloacelor electronice; c) posibilitatea conectării directe sau mediate la sistemul integrat „Fiscal Gateway” al Serviciului Fiscal de Stat în cazul procesării plăților către operatorul de transport de către solicitant pentru achitarea costului cursei; d) protecția datelor înregistrate de modificarea nesancționată și securitatea datelor cu caracter personal procesate. Articolul 82. (1) Autorităţile administraţiei publice locale, în... (1) Autorităţile administraţiei publice locale, în contextul responsabilităţii faţă de buna organizare a activităţii de transport rutier în regim de taxi, emit decizii referitoare la locurile de aşteptare sau staţionare a taxiurilor. (2) Este interzisă parcarea vehiculelor rutiere, inclusiv a celor ce activează în regim de taxi, pe o rază de 100 m de la autogări, cu excepţia locurilor special amenajate pentru parcarea sau staţionarea taxiurilor. Articolul 83. La efectuarea transportului rutier de persoane în ... La efectuarea transportului rutier de persoane în regim de taxi, operatorul de transport rutier și/sau conducătorul auto are obligaţia să deţină la bordul vehiculului rutier, pe toată durata transportului: a) extrasul din Registru; b) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil; c) foaia de parcurs, de modelul prevăzut în Regulamentul transporturilor rutiere de persoane şi bagaje; Articolul 84. (1) Transportul rutier în regim de taxi poate fi e... (1) Transportul rutier în regim de taxi poate fi efectuat numai la solicitarea persoanei şi pe orice traseu deschis circulaţiei publice. (2) Operatorul de transport rutier autorizat să presteze servicii în regim de taxi este în drept: a) de regulă, să efectueze transport rutier de persoane în regim de taxi în interiorul localităţii unde este înregistrată întreprinderea; b) ocazional, să efectueze transport rutier de persoane în regim de taxi între localitatea unde este înregistrată întreprindea şi alte localităţi sau puncte de interes, la cererea persoanei transportate; (3) Este interzis transportul rutier de persoane în regim de taxi pe trasee fixe, prestabilite de taximetrist. (31) Se interzice amplasarea, în interiorul și/sau pe caroseria unui vehicul rutier care nu a fost înregistrat oficial în Registru, a însemnelor, înscrisurilor, dotărilor și a accesoriilor specifice vehiculelor care efectuează transport rutier în regim de taxi. (4) Taxiurile au acces nediscriminatoriu şi în condiţii egale în locurile de aşteptare a persoanelor, în limita locurilor disponibile. (5) Accesul în locurile de aşteptare a persoanelor poate fi gratuit sau în baza unei taxe generale, instituită de către consiliul local. (6) În lipsa locurilor de aşteptare a persoanelor, taxiurile pot staţiona numai în locurile permise pentru staţionare în conformitate cu legislaţia în vigoare. Titlul V. ACTIVITĂŢI CONEXE Capitolul 1. Dispoziţii generale Articolul 85. Activităţi conexe transportului rutier se consider... Activităţi conexe transportului rutier se consideră: a) activitatea de autogară; b) activitatea de autoservice; c) activitatea de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi limitatoarelor de viteză; d) activitatea de cîntărire a vehiculelor rutiere în vederea eliberării certificatului internaţional de cîntărire a vehiculului rutier, conform modelului din anexa nr. 2 la prezentul cod; e) activitatea de inspecţie tehnică periodică. Capitolul 2. Activitatea de autogară Articolul 86. (1) Activitatea de autogară se efectuează de către... (1) Activitatea de autogară se efectuează de către întreprinderi de stat sau private autorizate de Agenție. (2) Activitatea de autogară se efectuează în spaţii special amenajate şi dotate, destinate staţionării vehiculelor rutiere antrenate în activităţi de transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, îmbarcării/debarcării persoanelor şi oferirii condiţiilor şi serviciilor pentru vehiculele rutiere şi pentru persoanele aflate în aşteptare, în care se desfăşoară activităţi specifice transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate. (3) Înfiinţarea unei autogări se efectuează cu aprobarea Ministerului Economiei și Infrastructurii, în cazul în care capacitatea existentă a autogărilor din localitate este utilizată mai mult de 90%. (4) Amplasarea autogării trebuie să asigure accesibilitatea, siguranţa şi calitatea deservirii persoanelor şi a operatorilor de transport rutier. (5) Operatorii de transport rutier care desfăşoară activitate de transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate au acces nediscriminatoriu la serviciile autogărilor autorizate. (6) Plecările, opririle în tranzit şi sosirile în autogară în vederea îmbarcării/debarcării persoanelor sînt permise numai dacă graficul de circulaţie al autorizaţiei de traseu prevede staţionarea în localitatea de amplasare a autogării. (7) În cazul în care capacitatea autogărilor este depăşită, organul central de specialitate solicită consiliilor locale stabilirea unor staţii publice pentru capetele de rută şi/sau a opririlor în tranzit. (8) În cazul funcţionării mai multor autogări în localitate, organul central de specialitate, în funcţie de amplasarea teritorială a autogărilor şi direcţiile de deplasare a rutelor/curselor care pornesc din aceste autogări sau le tranzitează, stabilește direcţiile prioritare de deservire a rutelor/curselor pentru autogările respective Articolul 87. (1) Autogara trebuie amenajată şi dotată cel puţin... (1) Autogara trebuie amenajată şi dotată cel puţin cu următoarele: a) edificiu, care va include: casă de bilete, birou sau panou de informaţie, sală amenajată pentru persoanele aflate în aşteptare cu capacitatea de cel puţin 20 de locuri pe scaune, dispecerat, bloc sanitar, camera mamei și copilului și camera de odihnă a șoferilor; b) 8 unităţi de peron de îmbarcare/debarcare; c) cameră de bagaje; d) parcare pentru 14 vehicule rutiere, conform normelor privind amenajarea teritoriului. (2) Cerinţele tehnice privind amenajarea şi dotarea minimă a autogării conform alin. (1) sînt stabilite în Regulamentul cu privire la autogări. Articolul 88. (1) În vederea desfășurării activităţii ... (1) În vederea desfășurării activităţii de autogară, întreprinderea trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile de bază materială, capacitate financiară, competenţă profesională şi bună reputaţie. (2) Înregistrarea oficială a activității de autogară se efectuează în conformitate cu prevederile cap. 2 titlul III. (3) La notificarea pentru înregistrarea în Registru se anexează, în original sau în copii, cu prezentarea originalelor pentru verificare, următoarele documente: a) actele care confirmă dreptul de folosinţă a edificiului şi terenului pe o perioadă de minimum un an, precum şi corespunderea acestora prevederilor art. 87; b) copia contractului de muncă al persoanei angajate în funcţia de manager de transport rutier, responsabilă pentru desfăşurarea activităţii de autogară; c) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiei de bună reputaţie conform art. 18; d) certificatul de competenţă profesională al managerului de transport rutier responsabil pentru desfăşurarea activităţii de autogară, eliberat în condiţiile art. 43, de modelul prevăzut în Regulamentul cu privire la autogări; e) copia deciziei autorității administrației publice locale cu privire la aprobarea/autorizarea înfiinţării autogării, în cazul autogărilor noi; f) schiţa autogării, la scara 1:100, cu amplasarea peroanelor şi încăperilor adiacente; g) copia situației financiare privind disponibilitatea fluxului de numerar (lichidități financiare) a minim 5 milioane lei. (4) Condiţiile de instruire profesională a managerilor de transport rutier responsabili pentru desfăşurarea activităţii de autogară în vederea obţinerii certificatului de competenţă profesională sînt identice cu cele pentru managerul de transport rutier prevăzute la art. 43, 44 şi 45 din prezentul cod. (5) În situaţia în care persoana desemnată în calitate de manager de transport rutier responsabil pentru desfăşurarea activităţii de autogară nu mai exercită această funcţie sau nu mai întruneşte condiţiile de competenţă profesională şi bună reputaţie, întreprinderea are obligaţia înlocuirii acesteia în termen de 30 de zile. Articolul 90. (1) Întreprinderile înregistrate ce desfășoar... (1) Întreprinderile înregistrate ce desfășoară activitate de autogară au următoarele obligaţii: a) să afişeze la fiecare casă de bilete programul de lucru; b) să monteze afişaje cu graficele de circulaţie la peroanele de plecare/sosire a curselor; c) să întocmească programul de lucru al autogării în funcţie de orele de plecare a curselor; d) să asigure respectarea de către persoane a regulilor cu privire la conduită în autogară, interzicînd cerşetoria, jocurile de noroc şi consumul băuturilor alcoolice pe teritoriul autogării; e) să ţină evidenţa curselor plecate şi sosite; f) să permită în mod nediscriminatoriu accesul operatorilor de transport rutier la serviciile oferite de autogară, fără a condiţiona încheierea contractelor de prestare a unor servicii suplimentare pe care operatorul de transport rutier nu le solicită; g) să încheie contracte de acces în autogară, în conformitate cu graficele de circulaţie aprobate, cu operatorii de transport rutier deţinători de autorizaţie de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional pe perioada de valabilitate a programului de transport rutier; h) să aplice, la încheierea contractelor cu operatorii de transport rutier, tarife egale pentru aceleaşi servicii; i) să informeze organul central de specialitate în cazul atingerii plafonului de capacitate maximă a autogării; j) să verifice şi să admită la deservirea curselor doar vehiculele rutiere care corespund cerinţelor sanitare; k) să verifice şi să admită deservirea curselor doar în baza documentelor obligatorii necesare pentru a fi prezente la bordul vehiculului rutier, prevăzute de prezentul cod. (2) În cazul stabilirii direcţiilor prioritare de deservire, autogările vor încheia contracte de acces în autogară, în mod prioritar, la cererea operatorilor de transport rutier care activează în direcţiile stabilite. (3) După încheierea contractelor de acces în autogară cu un operator de transport rutier care deserveşte o cursă de pe o anumită rută, autogara nu are dreptul să refuze cererile altor operatori de transport rutier care deservesc curse pe aceeaşi rută. (4) În zilele de sărbători şi sfîrşit de săptămînă cu flux de călători sporit, conducătorul autogării are dreptul să implice suplimentar vehicule rutiere ale operatorilor de transport rutier care efectuează servicii regulate de transport rutier în localitatea sau direcţia dată.  (5) La implicarea suplimentară a vehiculelor rutiere pentru efectuarea serviciilor regulate de transport rutier, conform alin. (4), prioritate se acordă operatorului de transport rutier care efectuează un serviciu regulat autorizat, iar în caz de refuz al acestuia, se apelează la alţi operatori de transport care efectuează servicii regulate în localitatea sau direcţia dată. Articolul 91. Agenția inițiază, în conformitate cu art. 28, proc... Agenția inițiază, în conformitate cu art. 28, procedura de radiere din Registru a întreprinderii ce desfășoară activitate de autogară inclusiv la constatarea şi sancţionarea, mai mult de 10 ori, în decurs de 12 luni consecutive de către Agenţie, prin decizie definitivă conform legii, a următoarelor încălcări: a) admiterea la efectuarea curselor prin intermediul autogării a vehiculelor rutiere în lipsa la bordul acestora a documentelor prevăzute de prezentul cod; b) nerespectarea programului autogării; c) interzicerea accesului operatorilor de transport rutier la serviciile oferite de autogară sau condiţionarea încheierii contractelor de efectuare a unor servicii suplimentare ori pe care operatorul de transport rutier nu le solicită; d) refuzul încheierii contractelor de acces în autogară, în conformitate cu prevederile prezentului cod, cu operatorii de transport rutier deţinători de autorizaţie de transport rutier de persoane prin servicii regulate; e) aplicarea, la încheierea contractelor cu operatorii de transport rutier, a unor tarife diferenţiate pentru aceleaşi servicii; f) neîndeplinirea condiţiilor contractuale faţă de operatorii de transport rutier; g) nerespectarea modului de efectuare a curselor suplimentare, constatată prin prescripţii de Agenţie. Capitolul 3. Activitatea de autoservice Articolul 93. (1) Prevederile prezentului capitol se aplică tutu... (1) Prevederile prezentului capitol se aplică tuturor întreprinderilor care desfăşoară activităţi prin care se pot influenţa parametrii constructivi, funcţionali şi de calitate ai vehiculelor rutiere. (2) Activitatea de autoservice poate fi desfăşurată numai în ateliere specializate. (3) Cerinţele tehnice faţă de atelierele menţionate la alin. (2) sînt prevăzute în Regulamentul cu privire la desfăşurarea activităţii de autoservice. Articolul 94. (1) Activităţile specifice de autoservice sînt: a... (1) Activităţile specifice de autoservice sînt: a) repararea, întreţinerea şi/sau reglarea ansamblurilor mecanice – motorul şi instalaţiile anexe – transmisia şi componentele acesteia – sistemul de rulare şi componentele acestuia – sistemul de direcţie şi componentele acestuia – sistemul de frînare şi componentele acestuia; b) repararea, întreţinerea, reglarea echipamentului electric şi/sau electronic – instalaţia electrică de pornire a motorului, de încărcare a bateriilor de acumulatori şi componentele acesteia – instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare şi componentele acesteia – sistemul de gestiune electronică a motorului şi/sau a sistemelor vehiculului rutier; c) repararea structurii caroseriei şi/sau înlocuirea şasiului şi/sau caroseriei; d) repararea anvelopelor; e) dezmembrarea vehiculelor rutiere scoase din uz şi a componentelor acestora; f) reutilarea vehiculelor rutiere; g) lucrări de întreţinere. (2) Activitățile prevăzute la alin. (1) pot fi desfășurate doar cu înregistrarea prealabilă în Registru, prin notificare, în modul stabilit la cap. 2 titlul III. (3) Pentru desfășurarea activităților prevăzute la alin. (1) din prezentul articol, atelierele de autoservice trebuie să corespundă cerințelor stabilite la art. 96, cu notificarea Agenției, în termen de 15 zile, privind activitățile pe care le desfășoară, privind adresa și numele managerului responsabil de activitatea de autoservice, precum și privind orice modificare ulterioară a acestora. (4) Desfășurarea activității de autoservice cu încălcarea prevederilor alin. (2) și (3) atrage răspunderea contravențională. Articolul 96. Activitatea de autoservice poate fi desfășurată de... Activitatea de autoservice poate fi desfășurată de întreprinderile care îndeplinesc, cumulativ, condiţiile: a) de bună reputaţie şi capacitate profesională; b) de dotare tehnică, conform Regulamentului cu privire la desfășurarea activității de autoservice; c) de existenţă a spaţiilor adecvate pentru – amplasarea vehiculelor rutiere şi/sau produselor ce urmează a fi sau au fost reparate, recondiţionate şi/sau reglate; – depozitarea şi evidenţa materialelor şi produselor de schimb necesare procesului de reparare sau de recondiţionare a vehiculelor rutiere – efectuarea lucrărilor de reparare, întreţinere, recondiţionare şi/sau de reglare funcţională a vehiculelor rutiere; Articolul 97. Capacitatea profesională a întreprinderii car... Capacitatea profesională a întreprinderii care desfășoară activitățile specificate la art. 94 alin. (1) lit. e) şi f) este îndeplinită atunci cînd managerul responsabil de activitatea atelierului de autoservice, în funcţie de serviciile prestate:  a) deţine certificat de competenţă profesională valabil, eliberat în condiţiile art. 43, de modelul prevăzut în Regulamentul cu privire la desfăşurarea activităţii de autoservice; b) are calificarea de inginer sau tehnician în transportul auto; c) are o vechime în muncă de cel puţin 2 ani în sfera de reparaţie şi deservire tehnică a vehiculelor rutiere. Articolul 98. (1) Persoanele cu studii superioare în domeniul te... (1) Persoanele cu studii superioare în domeniul tehnic auto şi cu o vechime în muncă mai mare de 5 ani în domeniu pot conduce ateliere în care se desfăşoară activităţi prin care se pot influenţa parametrii constructivi, funcţionali şi de calitate ai vehiculelor rutiere, în baza certificatului de competenţă profesională, fără a fi examinate printr-un test-grilă. (2) Valabilitatea certificatelor de competenţă profesională este de 3 ani. (3) Persoana căreia i s-a retras certificatul de competenţă profesională de 3 ori nu mai are dreptul să gestioneze activităţi de autoservice timp de un an. Articolul 99. Condiţiile de instruire profesională a managerului... Condiţiile de instruire profesională a managerului responsabil de activitatea atelierului de autoservice în vederea obţinerii certificatului de competenţă profesională sînt stabilite de organul central de specialitate şi aprobate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Articolul 100. (1) În vederea înregistrării oficiale pentru ... (1) În vederea înregistrării oficiale pentru desfășurarea activităților de autoservice specificate la art. 94 alin. (1) lit. e) şi f), întreprinderea înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova va depune la Agenţie, pentru fiecare atelier, cîte un dosar de înregistrare care va cuprinde: a) notificarea; b) copia certificatului de competenţă profesională al managerului responsabil de activitatea atelierului; c) declaraţia pe proprie răspundere privind îndeplinirea cerinţei de bună reputaţie în condiţiile art. 18; d) lista aparatelor şi utilajelor din dotarea atelierului; e) copiile buletinelor de verificare metrologică valabile a echipamentului şi mijloacelor de măsurare şi copiile certificatelor de atestare metrologică a standurilor şi utilajului de încercări; f) schiţa atelierului, la scara 1:100, cu amplasarea aparatelor şi utilajelor din dotarea atelierului  (2) Înregistrarea oficială a întreprinderilor care intenționează să desfășoare alte activități de autoservice decît cele specificate la art. 94 alin. (1) lit. e) şi f) se efectuează doar în baza notificării, în care se va specifica activitatea desfășurată (conform art. 94), adresa unității şi numele managerului responsabil de activitatea de autoservice. Articolul 102. Înregistrarea poate fi suspendată, parţial sau tot... Înregistrarea poate fi suspendată, parţial sau total, în conformitate cu art. 28, doar pentru activitățile specificate la art. 94 alin. (1) lit. e) şi f), pe un termen de pînă la 30 de zile, în cazul: a) nerespectării uneia dintre condiţiile care au stat la baza înregistrării; b) desfăşurării unei activităţi neînregistrate; c) constatării şi sancţionării, mai mult de 3 ori, de către Agenţie, prin decizie definitivă, conform legii, în decurs de 12 luni consecutive, a încălcării prevederilor Regulamentului cu privire la desfăşurarea activităţii de autoservice. Articolul 103. (1) Întreprinderea poate fi radiată din Registru, ... (1) Întreprinderea poate fi radiată din Registru, în conformitate cu art. 28, doar pentru activitățile specificate la art. 94 alin. (1) lit. e) şi f) în cazul în care: a) deficienţele semnalate, care au condus la suspendarea parţială sau totală a înregistrării, nu au fost remediate în termenele stabilite în decizia de suspendare; b) înregistrarea a fost suspendată de 3 ori în decurs de 12 luni consecutive. (2) Întreprinderea poate fi radiată din Registru pentru toate activitățile specificate la art. 94, în conformitate cu art. 28, în cazul în care: a) întreprinderea a furnizat, la momentul notificării, documente false sau conţinînd informaţii eronate; b) întreprinderea a solicitat, prin cerere, încetarea desfăşurării activităţii de autoservice; c) activitatea întreprinderii a încetat. (3) În cazul radierii, întreprinderea nu poate fi înregistrată decît după 6 luni, perioadă în care de asemenea nu poate solicita înregistrarea unui alt atelier pentru desfăşurarea activităţii de autoservice. Articolul 104. La repararea, modificarea constructivă sau reconst... La repararea, modificarea constructivă sau reconstrucţia vehiculelor rutiere, în cazul intervenţiei la sistemele care privesc siguranţa circulaţiei, protecţia mediului, eficienţa energetică, întreprinderile autorizate pot utiliza numai echipamente, componente, entităţi tehnice, piese de schimb şi materiale de exploatare omologate sau certificate, după caz, conform legislaţiei în vigoare. Articolul 105. Întreprinderile care efectuează activităţile prevă... Întreprinderile care efectuează activităţile prevăzute la art. 94 sînt obligate să elibereze, la cererea beneficiarului, certificate de garanţie pentru lucrările executate, care să prevadă, dacă este cazul, şi perioada de garanţie pentru componentele noi ori recondiţionate utilizate, conform legislaţiei. Articolul 106. Întreprinderile înregistrate care desfăş... Întreprinderile înregistrate care desfăşoară activitatea de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz trebuie să deţină suplimentar spaţii de depozitare, inclusiv pentru depozitarea temporară a acestor vehicule înainte de dezmembrare şi pentru produsele şi materialele de exploatare ce rezultă în urma dezmembrării, care să îndeplinească următoarele condiţii: a) zona de colectare a vehiculelor rutiere scoase din uz trebuie împărţită în două zone separate, şi anume: o zonă unde vehiculele scoase din uz sînt predate de către proprietari şi o zonă pentru depozitarea temporară a acestora în vederea dezmembrării; b) să deţină suprafeţe impermeabile în zona în care se efectuează dezmembrarea şi depoluarea vehiculului rutier; c) să deţină containere adecvate pentru depozitarea bateriilor de acumulatoare; d) să deţină rezervoare pentru depozitarea separată a lichidelor vehiculelor scoase din uz: combustibil, ulei de motor, ulei de cutie de viteze, ulei de transmisie, ulei hidraulic, lichide de răcire, antigel, lichid de frînă, lichide ale sistemului de aer condiţionat şi orice alte lichide conţinute de vehiculul rutier scos din uz; e) să deţină spaţii pentru depozitarea anvelopelor uzate. Articolul 107. (1) Întreprinderile înregistrate care de... (1) Întreprinderile înregistrate care desfăşoară activitatea de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz sînt obligate să elibereze pe numele proprietarului vehiculului rutier dezmembrat un certificat de distrugere. (2) Se interzice comercializarea, în vederea reutilizării, a sistemelor, echipamentelor, componentelor, entităţilor tehnice şi pieselor de schimb, care duce la nerespectarea cerinţelor de siguranţă rutieră, stabilite de organul central de specialitate. Articolul 108. (1) Întreprinderile înregistrate care de... (1) Întreprinderile înregistrate care desfăşoară activitatea de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz sînt obligate: a) să asigure evidenţa strictă a tuturor vehiculelor rutiere asupra cărora s-a derulat activitatea pentru care au fost înregistrate; b) să asigure evidenţa modului de tratare a caroseriilor/şasiurilor rezultate din activitatea de dezmembrare; c) să permită efectuarea controlului de către organele abilitate şi să le pună la dispoziţie informaţia solicitată. (2) Evidenţele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se ţin în două registre distincte. (3) Întreprinderile sînt obligate să prezinte, în termen de 10 zile de la data dezmembrării vehiculului rutier, informaţia respectivă la gestionarul Registrului de stat al transporturilor în vederea radierii acestora din registru. (4) Înregistrarea activităţii de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz este condiţionată de respectarea condiţiilor speciale de reutilizare, reciclare sau valorificare a pieselor, componentelor şi materialelor de exploatare rezultate ca urmare a dezmembrării, în scopul protejării mediului ambiant, a siguranţei rutiere şi pentru conservarea energiei, după caz. Articolul 109. Activitatea de reutilare a vehiculelor rutiere se ... Activitatea de reutilare a vehiculelor rutiere se poate efectua numai în baza cărţilor tehnologice pentru operaţiunile de reutilare solicitate spre înregistrare conform legislaţiei în vigoare. Capitolul 4. Activitatea de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză Articolul 110. (1) Pot efectua operaţii de montare, reparare şi/s... (1) Pot efectua operaţii de montare, reparare şi/sau verificare a tahografelor şi/sau a limitatoarelor de viteză numai întreprinderile înregistrate în acest scop de Agenţie, conform prevederilor prezentului cod, care activează în baza Regulamentului privind condiţiile de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi limitatoarelor de viteză. (2) Sînt admise spre montare şi utilizare pe teritoriul Republicii Moldova doar tahografele care deţin certificate de examinare de tip conform legislaţiei în vigoare sau care au fost omologate în altă ţară conform procedurilor de omologare prevăzute de Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (AETR). (3) Sînt admise spre montare şi utilizare pe teritoriul Republicii Moldova doar limitatoarele de viteză care deţin certificate de examinare de tip conform legislaţiei în vigoare sau care au fost omologate în altă ţară conform procedurilor de omologare prevăzute de Regulamentul CEE-ONU nr. 89. (4) Tahografele şi limitatoarele de viteză montate pe vehiculul rutier trebuie verificate periodic, o dată la 2 ani, în ateliere înregistrate oficial în Registru de pe teritoriul Republicii Moldova. Articolul 111. În vederea înregistrării în Registru a a... În vederea înregistrării în Registru a activităţii de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză, întreprinderea înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova va depune la Agenţie, pentru fiecare atelier, cîte un dosar de înregistrare care va cuprinde: a) notificarea; b) declaraţia pe proprie răspundere privind îndeplinirea cerinţei de bună reputaţie în condiţiile art. 18; c) copia certificatelor de competenţă profesională ale managerului şi experţilor direct implicaţi în lucrările de montare, reparare şi/sau verificare a tahografelor şi/sau a limitatoarelor de viteză, care confirmă că aceştia au urmat un curs de instruire şi perfecţionare în centre de instruire, perfecţionare şi atestare profesională pentru desfăşurarea activităţii de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză; d) copiile buletinelor de verificare metrologică a mijloacelor de măsurare utilizate; e) copia schiţei punctului de lucru (atelier şi pistă), la scara 1:100; Articolul 112. Notificarea și înregistrarea în Registru a activit... Notificarea și înregistrarea în Registru a activității de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză se efectuează în conformitate cu prevederile cap. 2 titlul III, gratis, pentru termen nelimitat. Articolul 114. (1) Înregistrarea se efectuează pentru a... (1) Înregistrarea se efectuează pentru activităţi de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi limitatoarelor de viteză şi pentru tipuri specificate de tahografe, după caz. Agenţia indică în extrasul din Registru marca sigiliului pe care atelierul îl va aplica pe tahografe. (2) Întreprinderile înregistrate eliberează clienţilor certificatul de garanţie pentru tahografele şi/sau limitatoarele de viteză montate în atelier şi/sau pentru lucrările efectuate. Articolul 115. (1) Înregistrarea activității de montare, reparare... (1) Înregistrarea activității de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză poate fi suspendată, parţial sau total, în conformitate cu art. 28, pe un termen de pînă la 30 de zile, în cazul constatării repetate în decursul a 12 luni consecutive a nerespectării a cel puțin uneia dintre condiţiile care stau la baza înregistrării și activității. (2) Întreprinderea care desfășoară activitatea de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză poate fi radiată din Registru, în conformitate cu art. 28, în cazul în care:  a) deficienţele semnalate, care au condus la suspendarea parţială sau totală a înregistrării, nu au fost remediate în termenele stabilite în decizia de suspendare; b) înregistrarea a fost suspendată de 3 ori în decursul a 12 luni consecutive; c) întreprinderea a furnizat, la momentul notificării, documente false sau conţinînd informaţii eronate; d) întreprinderea a solicitat, prin cerere, încetarea desfăşurării activităţii de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză; e) activitatea întreprinderii a încetat. (3) În cazul radierii din Registru, întreprinderea nu poate fi înregistrată decît după 6 luni, perioadă în care de asemenea nu poate solicita înregistrarea unui alt atelier pentru desfăşurarea activității de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză. Articolul 116. În cazul reînnoirii, deteriorării, proastei funcţi... În cazul reînnoirii, deteriorării, proastei funcţionări, pierderii sau furtului cartelei tahografice eliberate întreprinderilor înregistrate, se eliberează o nouă cartelă tahografică în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea unei cereri în acest sens. Atunci cînd este eliberată o nouă cartelă tahografică în vederea înlocuirii celei expirate, noua cartelă va păstra numărul de cod al atelierului, majorîndu-se însă numărul de ordine cu o unitate. Articolul 117. Pe perioada de activitate, întreprinderea est... Pe perioada de activitate, întreprinderea este supusă controlului din partea Agenţiei privind modul de efectuare a verificării tahografelor şi/sau limitatoarelor de viteză, inclusiv prin vizite de control la punctul de lucru. Capitolul 5. Activitatea de cîntărire a vehiculelor rutiere în vederea eliberării certificatului internaţional de cîntărire a vehiculului rutier Articolul 118. (1) Certificatul internaţional de cîntărire a vehi... (1) Certificatul internaţional de cîntărire a vehiculului rutier este introdus, în conformitate cu Convenţia internaţională privind armonizarea controlului mărfurilor la frontiere, încheiată la Geneva la 21 octombrie 1982, la care Republica Moldova a aderat prin Legea nr. 215-XVI din 23 octombrie 2008, în scopul simplificării procedurilor de trecere a frontierelor şi, în special, pentru a evita procedurile repetate de cîntărire a vehiculelor rutiere de mărfuri care circulă pe teritoriile părţilor contractante. (2) Certificatul internaţional de cîntărire a vehiculului rutier este eliberat de către întreprinderile care dispun de staţii de cîntărire special amenajate în acest sens, autorizate de Agenţie. (3) Utilizarea certificatului internaţional de cîntărire a vehiculului rutier de către operatorii de transport rutier este facultativă. Articolul 119. Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de cîn... Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de cîntărire a vehiculelor rutiere în vederea eliberării certificatului internaţional de cîntărire a veculului rutier se eliberează pe un termen de 5 ani întreprinderilor care îndeplinesc cumulativ condiţiile: a) de bună reputaţie şi competenţă profesională; b) de existenţă a spaţiilor adecvate. Articolul 120. În vederea obţinerii autorizaţiei, întreprinderea ... În vederea obţinerii autorizaţiei, întreprinderea înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova depune la Agenţie, pentru fiecare staţie de cîntărire, un set de documente care va cuprinde: a) cererea, în forma stabilită de Agenţie; b) declaraţia pe proprie răspundere privind îndeplinirea condiţiei de bună reputaţie în condiţiile art. 18; c) copiile certificatelor de competenţă profesională ale managerului şi experţilor care efectuează cîntărirea, ce confirmă că aceştia au urmat un curs de instruire şi perfecţionare în centre de instruire, perfecţionare şi atestare profesională pentru desfăşurarea activităţii de cîntărire; d) lista aparatelor şi utilajelor din dotarea staţiei; e) copiile buletinelor de verificare metrologică valabile ale echipamentului şi mijloacelor de măsurare şi copiile certificatelor de atestare metrologică ale standurilor şi utilajului de încercări; f) copia schiţei staţiei, la scara 1:100, cu indicarea amplasării aparatelor şi utilajelor din dotare, a parcării şi căilor de acces. Articolul 121. Staţiile de cîntărire urmează a fi dotate cu apara... Staţiile de cîntărire urmează a fi dotate cu aparate şi utilaje care corespund fie: a) recomandării OIML R 76 „Instrumente de cîntărire nonautomate”, clasa de exactitate III sau mai mare; fie b) recomandării OIML R 134 „Instrumente automate de cîntărire a vehiculelor rutiere aflate în mişcare”, clasa de exactitate II sau mai mare. În cazul măsurării masei pe o osie ordinară pot fi admise valori mai mari de eroare. Articolul 122. (1) Agenţia examinează cererea de autorizare a act... (1) Agenţia examinează cererea de autorizare a activităţii de cîntărire a vehiculelor rutiere în vederea eliberării certificatului internaţional de cîntărire a vehiculului rutier în termen de 3 zile lucrătoare şi, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor necesare, eliberează autorizaţia sau comunică în scris refuzul motivat. (2) În cazul în care se constată neregularităţi în documentaţia depusă, Agenţia informează despre acest fapt solicitantul în termen de o zi. (3) În caz de dezacord cu decizia Agenţiei, solicitantul, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, este în drept să înainteze o cerere prealabilă, cu sesizarea ulterioară a instanţei de judecată în conformitate cu legislaţia în vigoare. (4) Cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei, întreprinderea va solicita Agenţiei prelungirea termenului de valabilitate a acesteia. (5) După eliberarea autorizației, Agenția va introduce întreprinderea autorizată în graficul controalelor planificate pentru trimestrul următor în scopul verificării corespunderii condițiilor de autorizare. Articolul 123. (1) Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de... (1) Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de cîntărire a vehiculelor rutiere în vederea eliberării certificatului internaţional de cîntărire a vehiculului rutier se eliberează pe un termen de 5 ani.  (2) Modelul autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de cîntărire a vehiculelor rutiere şi cel al certificatului internaţional de cîntărire a vehiculului rutier sînt prevăzute în anexa nr. 2 şi nr. 4 la prezentul cod. (3) Pe durata de valabilitate a autorizaţiei, titularul acesteia poate solicita încetarea activităţii, restrîngerea sau extinderea domeniului de autorizare. (4) Autorizaţia cu termenul de valabilitate expirat devine nulă. Articolul 124. (1) Autorizaţia poate fi suspendată de către Agenţ... (1) Autorizaţia poate fi suspendată de către Agenţie, pe un termen de pînă la 30 de zile, în cazul constatării repetate, în decurs de 12 luni consecutive, a încălcării condiţiilor care au stat la baza autorizării. (2) Autorizaţia se retrage de către Agenţie în cazul în care: a) deficienţele semnalate, care au condus la suspendarea autorizaţiei, nu au fost remediate în termenele stabilite în decizia de suspendare; b) întreprinderea a furnizat, la momentul solicitării autorizaţiei, documente false sau conţinînd informaţii eronate; c) certificatul internaţional de cîntărire a vehiculului rutier conţine date false; d) întreprinderea a solicitat prin cerere încetarea desfăşurării activităţii de cîntărire a vehiculelor rutiere în vederea eliberării certificatului internaţional de cîntărire a vehiculului rutier; e) activitatea întreprinderii a încetat; f) autorizaţia a fost suspendată de 3 ori în decurs de 12 luni consecutive. (3) În cazul retragerii autorizaţiei, întreprinderea nu poate solicita o altă autorizaţie decît după 6 luni, perioadă în care de asemenea nu poate solicita autorizarea unei alte staţii de cîntărire. (4) Agenţia suspendă sau retrage autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de cîntărire a vehiculelor rutiere în vederea eliberării certificatului internaţional de cîntărire a vehiculului rutier în conformitate cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător. Capitolul 6. Activitatea de inspecţie tehnică periodică Articolul 125. (1) Inspecţia tehnică periodică a vehiculelor ruti... (1) Inspecţia tehnică periodică a vehiculelor rutiere se efectuează în cadrul staţiilor de inspecţie tehnică specializate şi autorizate de către Agenţie, în condiţiile prezentului cod. (2) Staţiile autorizate să desfăşoare activitate de inspecţie tehnică periodică nu au dreptul să cesioneze autorizaţia pentru această activitate. (3) În activitatea staţiilor de inspecţie tehnică este admisă utilizarea doar a aparatelor de măsurare verificate metrologic, precum şi a utilajului special prevăzut de reglementările tehnice şi metodologia de prestare a serviciilor de inspecţie tehnică periodică a vehiculelor rutiere. (4) La activitatea de inspecţie tehnică periodică este admis doar personalul pregătit şi atestat profesional în cadrul centrelor de instruire, perfecţionare şi atestare profesională autorizate de Agenţie. (5) Vehiculele rutiere înmatriculate în Republica Moldova sînt supuse inspecţiei tehnice periodice, cu respectarea următoarei periodicităţi: a) vehiculele rutiere utilizate la transportul rutier de persoane şi cele implicate în transportarea mărfurilor periculoase – o dată la 6 luni; b) alte tipuri de vehicule rutiere – o dată pe an. (6) Datele cu referinţă la vehiculele rutiere supuse inspecţiei tehnice periodice se generalizează zilnic, cu transmiterea ulterioară a acestora, în formă electronică, către Agenţie. (7) Modelul raportului de inspecţie tehnică periodică, precum şi al ecusonului corespunzător eliberat vehiculelor inspectate sînt stabilite în Regulamentul cu privire la inspecţia tehnică periodică a vehiculelor rutiere. Articolul 126. (1) Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de... (1) Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică se acordă întreprinderilor care îndeplinesc cumulativ condiţiile: a) de bună reputaţie; b) de existenţă a bazei tehnico-materiale; c) de competenţă profesională. (2) Condiţia privind buna reputaţie a întreprinderii se consideră îndeplinită în cazul în care managerii şi experţii de inspecţie tehnică angajaţi: a) nu au fost condamnaţi pentru infracţiuni care îi fac incompatibili cu activitatea prestată şi nu au fost privaţi, printr-o hotărîre judecătorească definitivă, de dreptul de a ocupa anumite funcţii; b) nu au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcări repetate, în decursul unui an calendaristic, ale normelor în vigoare privind drepturile de muncă, condiţiile de salarizare şi de angajare sau privind regimul din transporturi. Condiţia de bună reputaţie rămîne neîndeplinită pînă la expirarea termenului de prescripţie privind răspunderea contravenţională, stingerea antecedentelor penale, reabilitarea judecătorească, după caz. (3) Condiţia privind baza tehnico-materială se consideră îndeplinită dacă întreprinderea face dovada că deţine în folosinţă exclusivă şi permanentă, în proprietate sau locaţiune, spaţii adecvate, care permit accesul liber al vehiculelor rutiere la standurile de inspecţie, precum şi dispune, cu drept de proprietate, leasing financiar sau locaţiune, de următoarele amenajări şi echipamente tehnice:  a) canal de vizitare (cu adîncime corespunzătoare) cu instalaţie de iluminare (lampă portabilă de 12 sau 24 V), prevăzut cu platforme culisante pentru verificarea jocurilor în articulaţii care să permită minim 4 mişcări liniare; b) instalaţie pentru evacuarea gazelor de eşapament; c) stand de verificare a frînelor cu role; d) analizor cu 4 gaze (pentru CO şi λ) cu precizie de minimum: ±0,06 % pentru CO; ±0,5 % pentru CO2; ±0,1 % pentru O2; ±12 ppm pentru HC; e) opacimetru, destinat măsurării opacităţii gazelor de eşapament emise de motoarele cu aprindere prin comprimare, cu o precizie de minimum ± 0,2 m-1 ; f) aparat de control al farurilor prevăzut cu nivelă; g) dispozitiv de măsurare a presiunii în pneuri, cu o precizie de ± 0,25 atm; h) dispozitiv de măsurare a adîncimii profilului pneurilor, cu o precizie de ± 0,1 mm; i) cîntar pentru măsurarea maselor (integrat în standul de verificare a frînelor sau separat), cu o precizie de minimum ± 2% din valoarea măsurată; j) dispozitiv pentru verificarea amortizoarelor prevăzut cu excitator la 15 Hz, în cazul liniilor de control destinate inspecţiei tehnice periodice a autoturismelor; k) dispozitiv de măsurare a jocului volanului, cu o precizie de ±0,5o; l) indicator al lichidului de frînă; m) dispozitiv de apreciere a nivelului de zgomot (cu excepţia staţiilor autorizate pentru efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor rutiere cu masa totală autorizată de pînă la 3,5 tone inclusiv); n) stand de control al unghiului de reglare a roţilor de direcţie; o) cameră video cu conectare la reţeaua locală de calculatoare, pentru completarea informaţiei privind vehiculele rutiere supuse inspecţiei tehnice periodice; p) utilaj de calcul conectat la un program unic de evidenţă a inspecţiei tehnice periodice, pentru monitorizarea procesului tehnologic şi asigurarea schimbului informaţional cu Agenţia. (4) Condiţia privind competenţa profesională se consideră îndeplinită dacă întreprinderea face dovada că are angajaţi, cu contract de muncă, cadre manageriale şi experţi cu studii superioare sau medii speciale cu calificarea de inginer sau tehnician în transportul auto şi certificat de competenţă profesională, iar pentru experţi, suplimentar, şi permis de conducere valabil pentru categoriile de vehicule rutiere pentru care se va presta activitatea de inspecţie tehnică periodică. Articolul 127. (1) Certificatele de competenţă profesională al ma... (1) Certificatele de competenţă profesională al managerului şi al expertului de inspecţie tehnică se eliberează de către Agenţie, în urma efectuării unor cursuri de calificare şi promovării unui test-grilă, în conformitate cu art. 43, în cadrul centrelor de instruire, perfecţionare şi atestare profesională autorizate de Agenţie. (2) Atestarea personalului care efectuează inspecţia tehnică periodică în conformitate cu prevederile actelor normative ale Conferinţei Europene a Miniştrilor de Transport (CEMT), cu prevederile Acordului european referitor la transportul rutier internaţional de mărfuri periculoase (ADR) şi ale Acordului cu privire la transporturile internaţionale de produse perisabile şi cu privire la mijloacele de transport speciale care trebuie folosite pentru aceste transporturi (ATP) este condiţionată de absolvirea unui curs de specialitate suplimentar în cadrul centrelor de instruire, perfecţionare şi atestare profesională autorizate de Agenţie, soldat cu promovarea testului-grilă de atestare profesională susţinut în faţa comisiei de evaluare, cu participarea unui reprezentant al Agenţiei. (3) În caz de nepromovare a testului-grilă, solicitantul are dreptul la o nouă evaluare în decurs de 14 zile. (4) După un al doilea test nepromovat, candidatul poate solicita o nouă testare doar după urmarea unui nou curs de pregătire profesională. (5) Modelul certificatului de competenţă profesională al managerului şi al expertului de inspecţie tehnică este prevăzut în Regulamentul cu privire la inspecţia tehnică periodică a vehiculelor rutiere. Termenul de valabilitate a certificatului este de 3 ani. Articolul 128. (1) Persoana care solicită eliberarea sau reînnoir... (1) Persoana care solicită eliberarea sau reînnoirea, după caz, a certificatului de manager pentru activitatea de inspecţie tehnică periodică a vehiculelor rutiere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să deţină diplomă de studii superioare sau medii de specialitate cu calificarea de inginer sau tehnician în transportul auto; b) să aibă o vechime în muncă de cel puţin 5 ani în domeniul reparaţiei, inspecţiei sau deservirii tehnice a vehiculelor rutiere; c) să urmeze un curs de calificare iniţială sau formare periodică, după caz, a managerilor antrenaţi în activitatea de inspecţie tehnică periodică a vehiculelor rutiere, soldat cu promovarea unui test-grilă de evaluare. (2) Persoana care solicită eliberarea sau reînnoirea, după caz, a certificatului de expert pentru activitatea de inspecţie tehnică periodică a vehiculelor rutiere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să deţină diplomă de studii superioare sau medii de specialitate cu calificarea de inginer sau tehnician în transportul auto; b) să aibă o vechime în muncă de cel puţin 2 ani în domeniul reparaţiei sau al deservirii tehnice a vehiculelor rutiere; c) să urmeze un curs de calificare iniţială sau de formare periodică, după caz, a experţilor antrenaţi în activitatea de inspecţie tehnică periodică a vehiculelor rutiere, soldat cu promovarea unui test-grilă de evaluare; d) să posede permis de conducere valabil corespunzător genului de activitate prestat de staţia de inspecţie tehnică.  (3) Pregătirea şi atestarea profesională a cadrelor manageriale şi a experţilor pentru activitatea de inspecţie tehnică periodică a vehiculelor rutiere în cadrul centrelor de instruire, perfecţionare şi atestare profesională autorizate de Agenţie sînt organizate în baza programelor de instruire şi normelor metodologice stabilite de organul central de specialitate. Articolul 129. (1) În funcţie de destinaţia şi masa totală maximă... (1) În funcţie de destinaţia şi masa totală maximă autorizată a vehiculelor rutiere inspectate, autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică include următoarele genuri de activitate: a) efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată de pînă la 3,5 tone inclusiv; b) efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor rutiere, inclusiv pentru vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone; c) efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor rutiere în conformitate cu cerinţele actelor normative ale Conferinţei Europene a Miniştrilor de Transport (CEMT); d) efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor rutiere în conformitate cu condiţiile Acordului european referitor la transportul rutier internaţional de mărfuri periculoase (ADR); e) efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor rutiere în conformitate cu condiţiile Acordului cu privire la transporturile internaţionale de produse perisabile şi cu privire la mijloacele de transport speciale care trebuie folosite pentru aceste transporturi (ATP); f) efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor rutiere în conformitate cu cerinţele Acordului INTERBUS; g) efectuarea clasificării pe categorii de confort a autobuzelor/autocarelor. (2) Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică include menţiunea cu privire la genul/genurile de activitate specificate la alin. (1) pentru care a fost autorizată staţia de inspecţie tehnică. Articolul 130. În vederea obţinerii autorizaţiei pentru desfăşura... În vederea obţinerii autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică, întreprinderea înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova va depune la Agenţie, pentru fiecare subdiviziune a staţiei de inspecţie tehnică, cîte un dosar de autorizare, care va cuprinde: a) cererea de forma stabilită de Agenţie; c) actele din care să reiasă dreptul de deţinere sau de folosinţă a edificiului; d) declaraţia pe proprie răspundere privind îndeplinirea condiţiei de onorabilitate; e) copiile certificatelor de competenţă profesională ale managerului responsabil de activitatea staţiei şi ale personalului care efectuează inspecţia tehnică periodică; f) lista aparatelor şi utilajelor din dotarea staţiei; g) copiile buletinelor valabile de verificare metrologică a echipamentului şi mijloacelor de măsurare, precum şi copiile certificatelor de atestare metrologică a standurilor şi utilajului de încercări; h) schiţa staţiei, cu indicarea dimensiunilor şi a modului de amplasare a aparatelor şi utilajelor din dotarea staţiei, a parcării, vecinătăţilor. Articolul 131. (1) Agenţia examinează cererea de autorizare a sta... (1) Agenţia examinează cererea de autorizare a staţiei de inspecţie tehnică în termen de 3 zile lucrătoare şi, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor necesare, eliberează autorizaţia sau comunică în scris refuzul motivat. (2) În cazul în care se constată neregularităţi în documentaţia depusă, Agenţia informează despre acest fapt solicitantul în termen de o zi, precizînd, totodată, modul de înlăturare a acestora. (3) Cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică, întreprinderea va solicita Agenţiei prelungirea termenului de valabilitate a acesteia. (4) După eliberarea autorizației, Agenția va introduce întreprinderea autorizată în graficul controalelor planificate pentru trimestrul următor în scopul verificării corespunderii condițiilor de autorizare. Articolul 132. (1) Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de... (1) Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică se eliberează pe un termen de 5 ani. (2) Modelul autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică este prevăzut în Regulamentul cu privire la inspecţia tehnică periodică a vehiculelor rutiere. (3) Pe durata de valabilitate a autorizaţiei, titularul acesteia poate solicita încetarea activităţii, restrîngerea sau extinderea domeniului de autorizare. (4) Autorizaţia cu termenul de valabilitate depăşit este nulă. Articolul 133. Staţiile de inspecţie tehnică titulare ale autoriz... Staţiile de inspecţie tehnică titulare ale autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică sînt obligate: a) să admită efectuarea inspecţiei tehnice periodice doar pentru categoriile de vehicule rutiere şi genurile de activităţi prevăzute în autorizaţie; b) să admită la activitatea de inspecţie tehnică periodică doar experţi atestaţi profesional corespunzător categoriei din care face parte vehiculul rutier inspectat şi genului de activitate solicitat; c) să respecte reglementările tehnice şi metodologia de prestare a serviciilor de inspecţie tehnică periodică a vehiculelor rutiere prevăzute în Regulamentul cu privire la inspecţia tehnică periodică a vehiculelor rutiere; d) să certifice starea tehnică a vehiculului rutier doar după prezentarea acestuia pe linia de testare şi susţinerea tuturor încercărilor, soldată cu constatarea calificativelor corespunzătoare stabilite de reglementările tehnice şi metodologia de prestare a serviciilor de inspecţie tehnică periodică; e) să utilizeze pentru certificarea stării tehnice a vehiculului rutier doar aparate verificate metrologic, precum şi utilaj special prevăzut de reglementările tehnice şi metodologia de prestare a serviciilor de inspecţie tehnică periodică; f) să menţioneze în raportul de inspecţie tehnică periodică toate defectele constatate ce condiţionează respingerea vehiculului rutier în rezultatul inspecţiei tehnice periodice, precum şi să nu admită menţionarea în raport a unor neconformităţi tehnice pe care vehiculul rutier nu le prezintă; g) să transmită la timp către Agenţie datele complete şi veridice cu privire la activitatea de inspecţie tehnică periodică; h) să nu admită la completarea raportului de inspecţie tehnică periodică alte persoane decît expertul de inspecţie tehnică atestat căruia i-a fost distribuită ştampila pentru aplicare pe raport; i) să acumuleze şi să păstreze în arhivă timp de 3 ani dosarele privind vehiculele rutiere inspectate, care vor include documentele minime necesare stabilite în metodologia de prestare a serviciilor de inspecţie tehnică periodică; j) să înştiinţeze Agenţia, în termen de cel mult 10 zile, despre modificările datelor indicate în documentele anexate la cererea pentru eliberarea autorizaţiei şi ale condiţiilor care au stat la baza eliberării acesteia. Articolul 134. (1) Agenţia suspendă, restrînge sau retrage autori... (1) Agenţia suspendă, restrînge sau retrage autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică şi/sau retrage certificatul de competenţă profesională al expertului de inspecţie tehnică, după caz. (2) Autorizaţia se suspendă pe un termen de 30 de zile în cazul constatării repetate, în decurs de un an, a abaterilor de la normele de desfăşurare a activităţii de inspecţie tehnică periodică. Pentru fiecare abatere suplimentară constatată în decursul aceluiaşi an după aplicarea primei suspendări, autorizaţia se suspendă pe un termen de 60 de zile. Se consideră abatere: a) nerespectarea metodologiei de prestare a serviciilor de inspecţie tehnică periodică; b) transmiterea către Agenţie a unor date incomplete, eronate sau fictive cu privire la activitatea de inspecţie tehnică periodică; c) nemenţionarea în raportul de inspecţie tehnică periodică a tuturor defectelor constatate ce condiţionează respingerea unui vehicul rutier în rezultatul inspecţiei tehnice periodice; d) utilizarea unui aparat de măsurare sau utilaj cu termenul de valabilitate expirat a buletinului de verificare metrologică sau în lipsa acestui buletin; e) completarea raportului de inspecţie tehnică periodică de către o altă persoană decît expertul de inspecţie tehnică atestat căruia i-a fost distribuită ştampila pentru aplicare pe raport; f) menţionarea în raportul de inspecţie tehnică periodică a unor neconformităţi tehnice pe care vehiculul rutier nu le prezintă; g) lipsa documentelor minime necesare din dosarul vehiculului rutier care a trecut inspecţia tehnică periodică; h) abaterea comisă de un expert de inspecţie tehnică, soldată cu retragerea de către Agenţie a certificatului de atestare profesională. (3) Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică se restrînge pentru anumite categorii de vehicule şi/sau pentru anumite genuri de activitate prevăzute în aceasta pe perioada în care nu mai sînt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării autorizaţiei. (4) Autorizaţia se retrage: 1) la cererea întreprinderii privind încetarea activităţii de inspecţie tehnică periodică; 2) dacă se constată că întreprinderea a furnizat documente false sau documente conţinînd informaţii eronate la momentul solicitării autorizaţiei; 3) dacă nu sînt respectate condiţiile care au stat la baza eliberării autorizaţiei; 4) în cazul comiterii repetate, în decurs de un an, a unor abateri grave, constatate prin prescripţii emise de Agenţie, de la prevederile normelor de desfăşurare a activităţii de inspecţie tehnică periodică, după cum urmează: a) certificarea stării tehnice a vehiculului rutier în lipsa acestuia; b) confirmarea drept corespunzătoare a stării tehnice a unui vehicul rutier care nu corespunde cerinţelor tehnice; c) certificarea stării tehnice a vehiculului rutier în perioada în care autorizaţia este suspendată sau restrînsă pentru genul de activitate respectiv; d) certificarea stării tehnice a vehiculului rutier în perioada în care aparatele de măsurare sau utilajul necesar efectuării inspecţiei tehnice periodice nu îndeplinesc cerinţele reglementărilor tehnice sau în lipsa aparatelor şi utilajelor necesare pentru efectuarea inspecţiei tehnice periodice; e) efectuarea inspecţiei tehnice periodice la vehicule rutiere din categorii necuprinse în autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică sau de către expertul de inspecţie tehnică care nu este atestat corespunzător genului de activitate solicitat sau care are certificatul de competenţă profesională retras (5) Agenția inițiază procedura de suspendare, restrîngere sau retragere a autorizației pentru desfășurarea activității de inspecție tehnică periodică în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. Articolul 135. (1) Certificatul de competenţă profesională a expe... (1) Certificatul de competenţă profesională a expertului de inspecţie tehnică se retrage de către Agenţie, în condiţiile art. 134 alin. (1), în cazul: a) comiterii repetate, în decurs de un an, a uneia dintre abaterile de la normele de desfăşurare a inspecţiei tehnice periodice stipulate la art. 134 alin. (2); b) comiterii uneia dintre abaterile grave de la normele de desfăşurare a inspecţiei tehnice periodice stipulate la art. 134 alin. (4) pct. 4). (2) Decizia cu privire la retragerea certificatului de competenţă profesională poate fi contestată de expertul de inspecţie tehnică la Agenţie, care va examina cazul în termen de 7 zile de la data depunerii contestaţiei. (3) În cazul retragerii certificatului de competenţă profesională, obţinerea unui nou certificat se admite doar după expirarea unei perioade de 60 de zile de la data retragerii certificatului iniţial şi se efectuează în condiţiile art. 127. (4) Persoana căreia i s-a retras certificatul de competenţă profesională de 3 ori este în drept să presteze activitate de expert de inspecţie tehnică în cadrul staţiei de inspecţie numai după expirarea unui termen de 2 ani. Articolul 136. (1) În cazul retragerii autorizaţiei pentru desfăş... (1) În cazul retragerii autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică, întreprinderea nu poate solicita eliberarea unei noi autorizaţii decît după 6 luni, perioadă în care de asemenea nu poate solicita autorizarea unei alte staţii de inspecţie tehnică. (2) Staţia de inspecţie tehnică căreia i s-a retras autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie tehnică periodică de 3 ori este în drept să solicite o nouă autorizaţie numai după expirarea unui termen de 2 ani. Titlul VI. TIMPUL DE MUNCĂ ŞI ODIHNĂ A CONDUCĂTORILOR AUTO Articolul 137. (1) În vederea prevenirii cauzelor generatoare de ... (1) În vederea prevenirii cauzelor generatoare de accidente rutiere, întreprinderile/operatorii de transport rutier care efectuează operaţiuni de transport rutier au obligaţia să adopte măsurile necesare pentru cunoaşterea, aplicarea şi respectarea reglementărilor în vigoare privind siguranţa rutieră şi a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere şi persoanele obligate să vegheze siguranţa circulaţiei rutiere. (2) În sensul prezentului cod, persoanele obligate să vegheze siguranţa rutieră sînt conducătorii auto şi managerul de transport rutier. Articolul 138. (1) Prevederile prezentului titlu se aplică transp... (1) Prevederile prezentului titlu se aplică transportului rutier: a) de mărfuri, cu vehicule rutiere, inclusiv vehicule cu remorcă sau semiremorcă a căror masă maximă autorizată depăşeşte 3,5 tone; b) de persoane, cu vehicule rutiere care sînt construite sau amenajate pentru a putea asigura transportul a mai mult de 9 persoane, inclusiv conducătorul auto, şi care sînt destinate acestui scop, precum şi cu vehicule rutiere care activează în regim de taxi. (2) Prevederile Acordului AETR se aplică în locul prevederilor prezentului titlu în cazul operaţiunilor de transport rutier în trafic internaţional efectuate în parte în afara Republicii Moldova şi/sau a Uniunii Europene cu: a) vehicule înmatriculate în Uniunea Europeană sau în statele care sînt părţi la AETR, pentru tot traseul; b) vehicule înmatriculate într-un stat care nu este parte la AETR, numai pentru partea traseului situată pe teritoriul Uniunii Europene sau al statelor care sînt părţi la AETR. (3) Acţiunea prezentului titlu nu se extinde asupra transporturilor rutiere efectuate cu: a) vehiculele rutiere menţionate la art. 2 lit. a) şi b) din prezentul cod; b) vehicule rutiere utilizate pentru transportul rutier de persoane prin servicii regulate, lungimea rutei nedepăşind 50 km; c) vehicule rutiere sau ansamblu de vehicule rutiere cu o masă maximă autorizată ce nu depăşeşte 7,5 tone, utilizate pentru transporturi rutiere de mărfuri în scopuri necomerciale. Articolul 139. (1) Durata de conducere zilnică nu trebuie să depă... (1) Durata de conducere zilnică nu trebuie să depăşească 9 ore. Durata de conducere zilnică poate fi prelungită pînă la cel mult 10 ore, dar nu mai mult de două ori pe parcursul săptămînii. (2) Durata de conducere săptămînală nu trebuie să depăşească 56 de ore. (3) Durata de conducere totală acumulată nu trebuie să depăşească 90 de ore pe parcursul a două săptămîni consecutive. (4) Duratele de conducere zilnice şi săptămînale cuprind toate duratele de conducere înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova sau al unui alt stat. Articolul 140. (1) După o perioadă de 4 ore şi jumătate de conduc... (1) După o perioadă de 4 ore şi jumătate de conducere, conducătorul auto trebuie să facă o pauză neîntreruptă de cel puţin 45 de minute, exceptînd cazul în care îşi începe o perioadă de repaus.  (2) Această pauză poate fi înlocuită cu o pauză de cel puţin 15 minute, urmată de o pauză de cel puţin 30 de minute, pauze intercalate pe parcursul perioadei de conducere astfel încît să se respecte prevederile alin. (1). Articolul 141. (1) Conducătorul auto este obligat să respecte per... (1) Conducătorul auto este obligat să respecte perioadele de repaus zilnic şi săptămînal. (2) Pe parcursul fiecărei perioade de 24 de ore de după perioada de repaus zilnic sau săptămînal, conducătorul auto trebuie să beneficieze de o nouă perioadă de repaus zilnic. (3) Dacă perioada de repaus zilnic care intră în această perioadă de 24 de ore este de cel puţin 9 ore, dar mai puţin de 11 ore, perioada respectivă de repaus zilnic este considerată perioadă de repaus zilnic redusă.  (4) O perioadă de repaus zilnic poate fi prelungită pentru a deveni perioadă de repaus săptămînal normală sau perioadă de repaus săptămînal redusă. (5) Un conducător auto nu poate beneficia de mai mult de 3 perioade de repaus zilnic reduse între 2 perioade de repaus săptămînal.  (6) Prin derogare de la alin. (2), atunci cînd vehiculul este condus de un echipaj, un conducător auto trebuie să beneficieze de o nouă perioadă de repaus zilnic de cel puţin 9 ore pe parcursul a 30 de ore după perioada de repaus zilnic sau săptămînal. (7) Pe parcursul a 2 săptămîni consecutive, un conducător auto trebuie să respecte cel puţin: a) 2 perioade de repaus săptămînal normale; sau b) o perioadă de repaus săptămînal normală şi o perioadă de repaus săptămînal redusă de cel puţin 24 de ore. Reducerea se compensează cu o perioadă de repaus echivalentă luată în bloc, înainte de sfîrşitul celei de-a treia săptămîni care urmează săptămînilor în cauză. O perioadă de repaus săptămînal începe pînă la sfîrşitul a 6 perioade de 24 de ore de la perioada de repaus săptămînal precedentă. (8) Orice perioadă de repaus zilnic luată în compensaţie pentru reducerea unei perioade de repaus săptămînal trebuie alipită unei alte perioade de repaus de cel puţin 9 ore. (9) În cazul în care un conducător auto solicită acest lucru, perioadele de repaus zilnic şi perioadele de repaus săptămînal reduse luate departe de baza de staţionare a vehiculului pot fi efectuate la bordul vehiculului rutier, cu condiţia ca acesta să fie dotat cu cabină de dormit corespunzătoare şi să fie în staţionare. (10) O perioadă de repaus săptămînal care începe pe parcursul unei săptămîni şi continuă în săptămîna următoare poate fi alipită oricăreia dintre aceste săptămîni, dar nu amîndurora. Articolul 142. Se interzice remunerarea conducătorilor auto salar... Se interzice remunerarea conducătorilor auto salariaţi, chiar şi sub formă de bonificaţii sau prime, în funcţie de distanţele parcurse şi cantitatea de mărfuri transportată, cu excepţia cazului în care aceste remunerări nu sînt de natură să afecteze siguranţa rutieră. Articolul 143. (1) Întreprinderile şi operatorii de transport rut... (1) Întreprinderile şi operatorii de transport rutier organizează activitatea conducătorilor auto astfel încît aceştia să se conformeze duratelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de repaus. (2) Întreprinderile şi operatorii de transport rutier dau instrucţiuni corespunzătoare conducătorilor auto şi efectuează controale periodice pentru a se asigura de respectarea duratelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de repaus. (3) Întreprinderea şi operatorii de transport rutier poartă răspundere pentru încălcările comise de către conducătorii auto ai întreprinderii/operatorului, chiar dacă aceste încălcări au fost comise pe teritoriul unui stat străin. Articolul 144. (1) Pînă la intrarea în vigoare a prevederilor pri... (1) Pînă la intrarea în vigoare a prevederilor privind obligativitatea dotării vehiculelor rutiere cu tahografe, evidenţa timpului de muncă şi odihnă urmează să fie efectuată, de către fiecare membru al echipajului, în scris, pe foaia de parcurs, cu folosirea simbolurilor grafice adecvate şi cu indicarea perioadelor de conducere şi de repaus. (2) Membrii echipajului trebuie să aibă mereu la ei şi să poată prezenta la control foile de înregistrare pentru săptămîna în curs şi pentru ultima zi a săptămînii precedente în cursul căreia ei au condus. (3) Operatorii de transport rutier păstrează foile de înregistrare completate conform alin. (1) pe o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive de la data ultimei înscrieri şi le prezintă, la cerere, agenţilor de control. Titlul VII. TARIFE Articolul 145. (1) La efectuarea transporturilor rutiere de perso... (1) La efectuarea transporturilor rutiere de persoane prin servicii regulate speciale, ocazionale, în cont propriu şi de mărfuri, precum şi la prestarea serviciilor de activităţi conexe, și a activității de inspecție tehnică periodică, tarifele se stabilesc liber, în baza cererii şi a ofertei. (2) Tarifele la serviciile de transport rutier prin servicii regulate în trafic raional şi interraional, la serviciile de autogară și la serviciile stațiilor de inspecție tehnică, sînt stabilite de organul central de specialitate, iar tarifele la serviciile de transport rutier prin servicii regulate în trafic local sau municipal sînt stabilite de către consiliile locale sau municipale, după caz, conform metodologiei aprobate de Guvern. Articolul 146. Eliberarea autorizaţiilor se face în baza tarifelo... Eliberarea autorizaţiilor se face în baza tarifelor stabilite în Nomenclatorul actelor permisive eliberate de autorităţile emitente persoanelor fizice şi juridice pentru practicarea activităţii de întreprinzător. Titlul VIII. CONTROLUL Articolul 147. Agenţia este autoritatea care asigură efectuarea m... Agenţia este autoritatea care asigură efectuarea monitorizării şi controlului asupra îndeplinirii şi respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere. Articolul 148. (1) În sensul prezentului cod, monitorizarea şi co... (1) În sensul prezentului cod, monitorizarea şi controlul activităţii de transport rutier şi al activităţilor conexe transportului rutier se efectuează în trafic şi/sau la sediile întreprinderilor/operatorilor de transport rutier, în conformitate cu Legea privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, de către inspectorii împuterniciţi în acest scop prin decizii de control ale Agenţiei. Actele sau alte înscrisuri de documentare a controlului nu substituie procesul-verbal de control prevăzut de Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător și se atașează la acesta. (11) Nu se consideră control de stat participarea reprezentanților Agenției la examenele pentru atestarea profesională, desfășurate în conformitate cu art. 43. (2) Inspectorii Agenţiei sînt abilitaţi să exercite controlul respectării reglementărilor din domeniul transporturilor rutiere şi să aplice sancţiuni contravenţionale ce ţin de acest domeniu prevăzute de Codul contravenţional. (3) În timpul exercitării atribuţiilor de monitorizare şi control, inspectorii Agenţiei au obligaţia să poarte uniforma de serviciu, cu însemnele specifice, şi, în mod suplimentar, echipamentul de protecţie, în cazul controlului în trafic. (4) Controalele Agenției vizează: a) activitatea de întreprinzător în transportul rutier și în activități conexe transportului rutier; b) combaterea, în cooperare cu Inspectoratul Național de Securitate Publică, a transportului rutier ilicit. (5) În cazul controalelor ce vizează activitatea de întreprinzător în transportul rutier și în activități conexe transportului rutier, decizia de control a Agenției va cuprinde expres temeiul, durata, subiectul controlului și nu se va extinde, sub sancțiunea nulității, asupra altor circumstanțe și subiecți care nu sînt obiectul deciziei respective de control. (6) În cazul controalelor ce vizează combaterea transportului rutier ilicit, decizia de control a Agenției va cuprinde expres obiectul controlului. Inspectorii Agenției nu au dreptul să întreprindă acțiuni ce depășesc obiectul deciziei respective de control, precum și să constate alte contravenții. (7) Participarea reprezentanților Agenției la examinările efectuate în conformitate cu art. 43 alin. (6) nu se consideră control de stat. Articolul 149. (1) În exercitarea atribuţiilor de inspecţie şi co... (1) În exercitarea atribuţiilor de inspecţie şi control pentru care sînt învestiţi, inspectorii Agenţiei au drept de control în trafic, în punctele unde staţionarea sau parcarea este permisă, conform prevederilor legale în vigoare, în punctele de îmbarcare/debarcare a persoanelor, asupra tuturor vehiculelor rutiere care efectuează transport rutier de persoane sau de mărfuri, inclusiv asupra celor înmatriculate în alte state, în punctele în care se desfăşoară activităţi conexe transportului rutier. Articolul 150. (1) Inspectorul Agenţiei are dreptul să oprească v... (1) Inspectorul Agenţiei are dreptul să oprească vehiculele rutiere care circulă pe drumurile publice şi execută activităţi de transport rutier asupra cărora are competenţe de control. (2) Inspectorii Agenţiei trebuie să fie echipaţi şi plasaţi astfel încît să poată fi observaţi şi recunoscuţi cu uşurinţă de către participanţii la trafic atunci cînd adresează acestora semnale de oprire. (3) Semnalele se execută pe timpul zilei cu braţul sau cu bastonul reflectorizant, iar pe timpul nopţii – numai cu bastoane iluminate sau reflectorizante, similare cu cele din dotarea poliţiştilor rutieri. (4) Neoprirea la semnalul inspectorului în trafic şi sustragerea de la efectuarea controlului se sancţionează în conformitate cu prevederile Codului contravenţional. Articolul 151. (1) Controlul privind respectarea, pe drumurile pu... (1) Controlul privind respectarea, pe drumurile publice, a masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise ale vehiculelor rutiere se efectuează de către inspectorii Agenției. (2) Controlul privind respectarea, pe drumurile publice, a masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise ale vehiculelor rutiere se realizează inclusiv prin sistemul electronic de cîntărire în mișcare. (3) În cazul în care, în urma efectuării cîntăririi vehiculului rutier, nu se constată depăşirea masei totale maxime admise, a maselor maxime admise pe axe, inspectorul Agenţiei înmînează, gratuit, conducătorului auto al vehiculului rutier cîntărit un tichet de cîntar cu semnătura şi ştampila inspectorului. (4) În cazul constatării depăşirii masei totale maxime admise, a maselor maxime admise pe axe și/sau a dimensiunilor maxime admise, inspectorul Agenţiei întocmeşte un proces-verbal de constatare a contravenţiei, la care anexează tichetul de cîntar cu semnătura şi ştampila sa. (5) Pentru depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise, contravenientul va achita, pe lîngă amenda contravențională, și contravaloarea taxelor prevăzute în Codul fiscal. Inspectorul Agenției consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenției obligația de plată a acestor taxe, calculate conform prevederilor legale. (6) Odată cu aplicarea amenzii contravenționale pentru depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise, vehiculul rutier este reținut de către inspectorii Agenției, în condiții de siguranță și securitate a circulației rutiere, și se aplică măsura de suspendare, prevăzută la art. 149, pînă la diminuarea, de către contravenient, a masei totale a vehiculului în conformitate cu normele stabilite și achitarea amenzii/taxelor indicate în procesul-verbal. (7) În cazul în care la locul constatării contravenției nu se găsește un spațiu adecvat pentru reținerea vehiculului rutier în condiții de siguranță a circulației rutiere, deplasarea vehiculului pînă la cel mai apropiat spațiu adecvat și diminuarea masei acestuia pînă la limitele stabilite se efectuează pe cheltuiala contravenientului. (8) Pe perioada reținerii, atît vehiculul rutier, cît și marfa se află sub răspunderea juridică a contravenientului. (9) Prin excepție, reținerea vehiculului rutier nu se realizează în cazul transporturilor de animale vii și de mărfuri perisabile sau transportate la o temperatură controlată, precum și în cazul vehiculelor înmatriculate în alte state. Articolul 152. (1) Controlul asupra respectării regulilor privind... (1) Controlul asupra respectării regulilor privind limita de viteză setată de limitatorul de viteză, perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto care efectuează operaţiuni de transport rutier este realizat de către inspectorii Agenției atît în trafic, cît şi la sediile operatorilor de transport auto. (2) În cadrul activităţii de control asupra respectării regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto trebuie să se respecte următoarele cerinţe minime de control: a) să se verifice anual cel puţin 1% din numărul total de zile lucrate în cursul anului de conducătorii auto autohtoni care cad sub incidenţa prezentului cod; b) să se verifice în trafic cel puţin 15% din numărul total de zile de lucru ale conducătorilor auto autohtoni verificate anual şi cel puţin 25% din acest număr de zile să se verifice la sediile întreprinderilor de transport rutier. Articolul 152-1. Contestarea procedurii sau a rezultatelor controlu... Contestarea procedurii sau a rezultatelor controlului Contestarea acțiunilor, a inacțiunilor și a actelor administrative emise în cadrul procedurii de control se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător. Articolul 152-2. (1) Agenția realizează controlul asupra respectări... (1) Agenția realizează controlul asupra respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere de către operatorii de transport rutier pe teritoriul Republicii Moldova. (2) Serviciul Vamal realizează la punctele de trecere a frontierei de stat, în baza analizei de risc, controlul asupra: a) prezenței la bordul vehiculelor rutiere a autorizațiilor de transport rutier de mărfuri, dacă acordurile bilaterale și multilaterale prevăd obligativitatea acestora – în cazul operatorilor de transport rutier străini. Colaboratorul vamal va înregistra numărul și seria autorizației în sistemul informațional al Serviciului Vamal și va aplica ștampila pe aceasta; b) achitării pentru vehiculele rutiere de mărfuri a taxei pentru folosirea drumurilor (vinieta), la ieșirea din Republica Moldova – în cazul operatorilor de transport rutier străini; c) respectării de către vehiculele rutiere a limitelor admise la masa totală, sarcina masică pe axă și/sau limitelor de dimensiuni stabilite pentru autovehicule. (3) Poliția de Frontieră realizează la punctele de trecere a frontierei de stat, în cazul operatorilor de transport străini, controlul asupra: a) prezenței la bordul vehiculelor rutiere a autorizațiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate sau ocazionale, dacă acordurile bilaterale și multilaterale prevăd obligativitatea acestora;  b) achitării pentru vehiculele rutiere, cu excepția celor menționate la alin. (2), a taxei pentru folosirea drumurilor (vinieta), la ieșirea din Republica Moldova. Titlul IX. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII Articolul 153. (1) Prezentul cod intră în vigoare după o lună de ... (1) Prezentul cod intră în vigoare după o lună de la data publicării, cu următoarele excepţii: a) prevederile ce ţin de obligativitatea dotării cu limitatoare de viteză a vehiculelor rutiere înmatriculate pentru prima oară în Republica Moldova pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod se pun în aplicare după cum urmeaz – după 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentului cod – pentru vehiculele rutiere implicate în transporturi rutiere în trafic nationa – după 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului cod – pentru vehiculele rutiere implicate în transporturi rutiere în trafic international  – de la 1 ianuarie 2022 – pentru vehiculele rutiere implicate în transporturi rutiere în trafic naţional; b) prevederile ce ţin de obligativitatea dotării cu tahografe a vehiculelor rutiere înmatriculate pentru prima oară în Republica Moldova pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod se pun în aplicare după 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentului cod; c) prevederile ce țin de obligativitatea deținerii de către operatorii de transport rutier a cel puțin 1/3 din vehiculele rutiere de care dispune întreprinderea cu drept de proprietate sau de leasing financiar se pun în aplicare conform următorului graphic – de la 1 ianuarie 2017 – cel puțin 20% din vehiculele rutiere de care dispune întreprinderea trebuie să fie deținute în proprietate sau în leasing financiar – de la 1 ianuarie 2018 – cel puțin 1/3 din vehiculele rutiere de care dispune întreprinderea trebuie să fie deținute în proprietate sau în leasing financiar; d) prevederile art. 16 lit. c) și ale art. 19 se pun în aplicare de la 1 ianuarie 2018; e) licenţierea operatorilor de transport rutier de mărfuri în trafic internaţional este obligatorie începînd cu 1 ianuarie 2015, iar a celor care activează în trafic naţional – începînd cu 1 ianuarie 2016; f) licenţierea activităţii de autogară este obligatorie începînd cu 1 ianuarie 2018; g) autorizarea activităţii de autoservice, activităţii de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi limitatoarelor de viteză şi a activităţii de cîntărire a vehiculelor rutiere în vederea eliberării certificatului internaţional de cîntărire a vehiculului rutier este obligatorie începînd cu 1 ianuarie 2015; i) prevederile ce țin de obligativitatea clasificării pe categorii de confort a autobuzelor/ autocarelor se pun în aplicare de la 1 iunie 2018; j) prevederile ce țin de obligativitatea dotării cu sisteme de poziționare globală (GPS) a vehiculelor antrenate la transportul rutier de persoane prin servicii regulate se pun în aplicare de la 1 ianuarie 2022; k) prevederile art. 63 alin. (3) și ale art. 96 lit. e) se pun în aplicare de la 1 iunie 2017; l) prevederile art. 151 alin. (6) se pun în aplicare de la 1 iulie 2016; m) prevederile privind obligativitatea utilizării exclusive a sistemului informațional „e-Autorizație transport” în procesul de repartizare și raportare a autorizațiilor de transport rutier intră în vigoare la 1 ianuarie 2018, cu excepția părții care se referă la repartizarea autorizațiilor CEMT și care intră în vigoare la 1 septembrie 2018; n) în termen de 1 lună de la abrogarea prevederilor legislative care instituie licența pentru activitatea de transport rutier contra cost, Agenția Servicii Publice va transmite Agenției Naționale Transport Auto informația privind operatorii de transport rutier licențiați și privind vehiculele rutiere incluse în licența de transport rutier; o) în termen de 3 luni de la abrogarea prevederilor legislative care instituie licența pentru activitatea de transport rutier contra cost, în baza informației prezentate de Agenția Servicii Publice, Agenția Națională Transport Auto va include operatorii de transport rutier deținători de licență de transport rutier valabilă și de copii conforme ale licenței în Registrul operatorilor de transport rutier; p) în termen de 1 an de la abrogarea prevederilor legislative care instituie licența pentru activitatea de transport rutier contra cost, Agenția Națională Transport Auto va înlocui, în mod gratuit, copiile conforme ale licenței de transport rutier valabile cu extrase din Registrul operatorilor de transport rutier.  (2) Permisele de activitate pe rută eliberate în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28 iulie 2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje îşi păstrează valabilitatea pînă la aprobarea programelor de transport rutier. (3) Licenţele pentru genurile de activitate stabilite în Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător îşi păstrează valabilitatea pînă la expirarea termenului pentru care au fost eliberate, iar deţinătorii acestora au obligaţia de a respecta prevederile prezentului cod. (4) Din momentul publicării prezentului cod şi pînă la aprobarea noilor programe de transport rutier elaborate şi aprobate în conformitate cu prezentul cod este interzisă operarea oricăror modificări în reţeaua de rute regulate în trafic naţional existentă la momentul publicării. (5) Programele de transport rutier locale, municipale şi raionale, precum şi programul de transport rutier interraional şi cel internaţional vor fi aprobate în conformitate cu prezentul cod pînă la 31 decembrie 2014. (6) Programele de transport rutier raionale, programul de transport interraional şi programul de transport internaţional, aprobate conform alin. (5), vor cuprinde atît reţeaua de rute regulate existentă la momentul intrării în vigoare a prezentului cod, cît şi rutele noi atribuite de organul central de specialitate în conformitate cu prevederile art. 36 din prezentul cod. (7) Prevederile alin. (4), (5) şi (6) din art. 37 şi ale art. 38 din prezentul cod nu se aplică pentru rutele introduse în conformitate cu alin. (6). (8) Autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate şi autorizaţia de transport rutier de persoane în trafic internaţional, conform programelor de transport rutier aprobate în condiţiile alin. (5), (6) şi (7) se eliberează de către Agenţie operatorilor de transport rutier cărora le-a fost acordat dreptul de deservire a rutei/curselor, în limita copiilor conforme ale licenţei de transport rutier deţinute şi în baza dovezii că aceşti operatori dispun de vehiculele rutiere necesare conform capacităţii şi categoriei de confort, în afara concursului, indiferent de traseul de deplasare.  (9) Începînd cu 1 ianuarie 2020, la efectuarea transportului rutier vor fi admise numai autobuzele/autocarele ce corespund normelor cel puțin Euro 1.  (10) Autorizațiile eliberate anterior de alte instituții sînt valabile pînă la data expirării termenului lor de valabilitate, iar deținătorii acestora au obligația de a respecta prevederile prezentului cod. Articolul 154. (1) Guvernul, pînă la data de 1 iunie 2017: a) va... (1) Guvernul, pînă la data de 1 iunie 2017: a) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezentul cod; b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezentul cod; c) va asigura elaborarea actelor normative pentru reglementarea aplicării prezentului cod. (2) La intrarea în vigoare a prezentului cod se abrogă Legea nr. 116-XIV din 29 iulie 1998 pentru aprobarea Codului transporturilor auto. Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021