Legea Vînzării de mărfuri Capitolul I. DISPOZIŢII GENERALE Articolul 1. Reglementarea relaţiilor contractuale (1) Relaţiile privind încheierea, modificarea, rezilierea şi executarea contractelor de vînzare sînt reglementate de prezenta lege, de alte acte legislative, de contractele părţilor, în condiţiile legii.            (2) Prezenta lege reglementează relaţiile de vînzare a oricăror tipuri de mărfuri, independent de destinaţia lor: alimentare şi industriale, clădiri, construcţii, mijloace de transport, produse intelectuale etc., cu excepţia mărfurilor pentru folosinţă personală, casnică sau familială, altor mărfuri, în condiţiile legii. Articolul 2. Contractul de vînzare a mărfurilor 1) În temeiul contractului de vînzare a mărfurilor vînzătorul transmite bunurile (titlul de proprietate asupra bunurilor) în proprietate cumpărătorului, iar cumpărătorul efectuează recepţionarea bunurilor şi achitarea costului lor.            (2) Contractul de vînzare include atît vînzarea care a avut loc, cît şi cea viitoare.            (3) În accepţia prezentei legi:            a) cumpărător înseamnă persoana care cumpără mărfuri şi încheie contract de cumpărare;            b) vînzător înseamnă persoana care vinde mărfuri şi încheie contract de vînzare. Articolul 3. Libertatea contractului Subiecţii economici (în cele ce urmează - parte) pot încheia, nestingherit şi în orice condiţii, contracte care nu afectează egalitatea nici a unui participant la circuitul comercial în condiţiile legii. Articolul 4. Egalitatea părţilor (1) Contractele se încheie pe baza liberului consimţămînt al părţilor,apărat de lege. Contractele încheiate prin înşelăciune constrîngere, ameninţare sau prin alte acţiuni ilegale ale unei părţi sînt nule.            (2) Pagubele unei părţi condiţionate de incompetenţa ei de a prevedea efectele clauzelor nu afectează valabilitatea contractului. Articolul 5. Apărarea drepturilor părţilor (1) Drepturile părţilor sînt apărate de lege.            (2) La încheierea de contracte organele de stat nu au dreptul să facă restricţii ilegale sau să înăsprească răspunderea prevăzută de lege. Articolul 6. Răspunderea părţilor (1) Pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale părţile poartă răspundere, în condiţiile legii şi ale contractului.            (2) Pagubele cauzate de neexecutarea obligaţiilor contractuale sînt reparate şi în cazul în care contractul nu prevede astfel.            (3) Părţile nu au dreptul să stabilească în contract clauze care ar reduce răspunderea prevăzută de lege. Articolul 7. Interpretarea contractului Contractul se interpretează de către părţi, iar în caz de divergenţe-de către arbitraj: prin determinarea sensului literal al clauzelor, prin compararea clauzelor cu cuprinsul global al contractului, prin identificarea intenţiilor fiecărei părţi şi scopul urmărit în contract, ţinîndu-se cont de corespondenţa şi comportamentul părţilor, de practica comercială, de uzanţele şi obiceiurile din operaţiunile de afaceri. Capitolul II. ÎNCHEIEREA, MODIFICAREA ŞI REZILIEREA CONTRACTULUI Articolul 8. Încheierea contractului (1) Contractul se încheie nemijlocit de către părţi sau prin intermediul unor structuri de mediere ( burse, organizaţii de reclamă ) ori în alt mod neinterzis de lege.            (2) Contractul poate fi încheiat în temeiul unor procese-verbale, scrisori sau altor acorduri,semnate anterior,obligatorii pentru părţi.            (3) Refuzul de a încheia contract în temeiul unui acord semnat anterior este admis numai în cazurile în care:            a) acest refuz decurge din acord;            b) acordul prevede dreptul părţilor de a sista negocierile în orice timp anterior încheierii contractului;            c) părţile şi-au rezervat dreptul de a negocia cu alţi parteneri;            d) acordul este semnat de persoane neîmputernicite şi partea obiectează;            e) evenimentul prevăzut în acord nu a avut loc din cauze independente de voinţa părţilor. Articolul 9. Forma contractului, clauzele lui esenţiale (1) Contractul se încheie prin întocmirea unui document, semnat de părţi, sau printr-un schimb de scrisori, telegrame, teletaipograme, sau prin alte forme scrise, neinterzise de lege.            (2) Contractul se consideră încheiat dacă denumeşte mărfurile, stabileşte cantitatea, preţul sau modul lui de determinare, termenul de livrare, dacă are şi alte clauze esenţiale, a căror lipsă face imposibilă executarea contractului. Articolul 10. Modul de încheiere a contractului (1) Iniţiativa încheierii contractului aparţine părţilor în egală măsură, iar oferta este adresată în scris şi este considerată determinată (atrage obligativitatea) în cazul în care conţine clauzele esenţiale ale contractului sau indică modul lor de determinare.            (2) Oferta nu produce efecte dacă este respinsă sau retrasă, ori dacă a expirat termenul stabilit pentru acceptare.            (3) Oferta este considerată retrasă numai dacă referinţa a fost primită pînă la acceptarea ei.            (4) Acceptarea se face în scris şi trebuie să conţină răspunsul la toate condiţiile ofertei.            (5) Ofertantul poate respinge un accept întîrziat, deşi întîrzierea nu se datorează acceptantului, dacă faptul va fi adus la cunoştinţa acestuia din urmă cel mai tîrziu a treia zi de la data primirii acceptului întîrziat.            (6) Acceptul întîrziat este considerat o nouă efertă.            (7) În cazul în care acceptul conţine divergenţe, el este considerat o nouă ofertă, iar contractul rămîne neîncheiat dacă ofertantul nu acceptă divergenţele, comunicînd acceptantului faptul acesta.            (8) Divergenţele pot fi soluţionate în arbitraj,de comunul acord al părţilor, în condiţiile legii. Articolul 11. Modificarea şi rezilierea contractului, încetarea efectelor lui (1) Un contract poate fi modificat sau reziliat cu acordul părţilor, în condiţiile legii.            (2) Efectele contractului, dacă părţile sau legea nu stabileşte altfel, încetează în caz de stingere a obligaţiilor asumate, de reziliere înainte de termen, de lichidare a unei părţi - persoană juridică sau de deces al întreprinzătorului persoană fizică. Capitolul III. OBLIGAŢIILE ŞI DREPTURILE PĂRŢILOR Articolul 12. Obligaţiile generale ale vînzătorului şi ale cumpărătorului Vînzătorul se obligă să predea mărfurile, să transfere cumpărătorului titlul de proprietate, iar cumpărătorul se obligă să primească mărfurile şi să le plătească, în condiţiile contractului. Articolul 13. Locul de executare a contractului (1) Dacă în contract nu este prevăzut altfel,mărfurile se predau:            a) în locul lor de aflare sau de fabricare, ori în locul de aflare a vînzătorului, dacă e cunoscut cumpărătorului;            b) către un transportator pentru a le transmite cumpărătorului, dacă în contract este prevăzut transportul lor.            (2) Dacă vînzătorul şi-a asumat obligaţia contractuală de a transporta mărfurile, el trebuie să încheie contractul pentru ca transportul să fie efectuat pînă la destinaţie, cu mijloacele de transport adecvate circumstanţelor şi în condiţiile obişnuite pentru un astfel de transport.            (3) Vînzătorul este obligat să asigure mărfurile pentru timpul transportului, dacă în contract nu este prevăzut altfel. Articolul 14. Executarea exactă a obligaţiilor contractuale Se consideră executare exactă a obligaţiilor contractuale cazurile în care mărfurile:            a) sînt conforme prin calităţile lor cerinţelor contractuale, dacă legislaţia nu prevede altfel;            b) sînt libere de orice drept sau pretenţie a unui terţ pe care vînzătorul le cunoştea sau nu putea să nu le cunoască în momentul încheierii contractului, dacă numai cumpărătorul singur cunoştea sau nu putea să nu cunoască existenţa dreptului sau pretenţiei, precum şi dacă dreptul sau pretenţia rezultă din faptul că vînzătorul a respectat desenele tehnice, proiectele, formulele prezentate de cumpărător;            c) corespund altor cerinţe ale prezentei legi şi ale contractului. Articolul 15. Neexecutarea obligaţiilor contractuale Dacă părţile nu au convenit altfel, se consideră neexecutare a obligaţiilor contractuale cazurile în care mărfurile:            a) nu pot avea întrebuinţarea mărfurilor de acelaşi tip;            b) nu pot avea întrebuinţarea care a fost adusă la cunoştinţa vînzătorului în momentul încheierii contractului;            c) nu posedă calităţile unei mărfi pe care vînzătorul a prezentat-o cumpărătorului ca model sau mostră;            d) nu sînt marcate şi ambalate conform standardelor, condiţiilor tehnice, altei documentaţii sau contractului;            e) nu corespund altor cerinţe ale prezentei legi şi ale contractului. Articolul 16. Cantitatea mărfurilor (1) Vînzătorul trebuie să predea mărfurile în cantitatea prevăzută în contract.            (2) În cazul livrării mărfurilor într-o cantitate mai mare decît cea prevăzută în contract, cumpărătorul este în drept să accepte sau să refuze recepţionarea cantităţii predate excedentar, plătind-o în condiţiile contractului. Articolul 17. Termenele de vînzare Vînzătorul trebuie să predea mărfurile:            a) în termenele stabilite în contract sau în cele care pot fi deduse din cuprinsul lui;            b) oricînd în termenul stabilit în contract, dacă cumpărătorul nu poate numi data recepţionării;            c) în alte cazuri, într-un termen raţional după încheierea contractului. Articolul 18. Preţul mărfurilor (1) Preţul mărfurilor este determinat în expresie bănească, dar el poate fi plătit în natură. Dacă preţul este plătit în natură, părţile figurează respectiv ca vînzător şi cumpărător.            (2) Dacă preţul mărfurilor nu este determinat în contract, părţile se vor referi la un preţ rezonabil, practicat la data predării mărfurilor.            (3) Dacă în contract se stipulează că el va avea efecte în condiţiile determinării ulterioare a preţului,în cazul neîndeplinirii acestei clauze contractul este considerat neîncheiat. Articolul 19. Executarea plăţilor (1) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, cumpărătorul este dator să achite preţul:            a) la locul de predare a mărfurilor, dacă plata se face contra marfă sau contra documente de predare a mărfurilor;            b) la locul de aflare a vînzătorului.            (2) Dacă executarea contractului implică transportul mărfurilor, vînzătorul poate expedia mărfurile sau documentele de predare ca să fie transmise contra sumă prevăzută de contract.            (3) Cumpărătorul este în drept să nu plătească suma prevăzută de contract pînă la examinarea mărfurilor, dacă părţile nu au convenit altfel. Articolul 20. Recepţionarea mărfurilor (1) Cumpărătorul recepţionează mărfurile în cantitatea şi de calitatea prevăzută, conform legii, standardelor, condiţiilor tehnice şi clauzelor contractului.            (2) Mărfurile sînt examinate de către cumpărător:            a) în momentul predării;            b) în momentul transmiterii de către transportator;            c) în termen de trei zile după descoperirea defectelor ascunse;            d) în termen de trei zile după descoperirea lipsei de conformitate cu contractul sau în termenul de garanţie stabilit de părţi ori în alt mod obligatoriu.            (3) Cumpărătorul pierde dreptul de a reclama mărfurile sub aspectul cantităţii sau calităţii, dacă nu a expediat vînzătorului, a doua zi după recepţionare, o scrisoare sau un act în care să-l înştiinţeze despre lipsa de conformitate a mărfurilor.            (4) La primirea înştiinţării, vînzătorul e obligat:            a) să trimită în termen de trei zile un reprezentant care va participa la examinarea în comun a mărfurilor şi la confirmarea neconformităţii lor;            b) să stabilească împreună cu cumpărătorul un alt mod de confirmare neconformităţii mărfurilor.            (5) În cazul în care vînzătorul nu respectă alin.(4) cumpărătorul este în drept să constate singur neconformitatea sau să stabilească, de comun acord cu vînzătorul, un nou mod de confirmare a neconformităţii, fără a leza drepturile vînzătorului.            (6) Părţile pot stabili în contract un alt mod de recepţionare a mărfurilor, inclusiv cu participarea experţilor din organizaţii specializate în domeniu. Articolul 21. Păstrarea mărfurilor în cazul nerecepţionării lor (1) Partea este obligată să ia măsurile raţionale, singură sau cu participarea unui terţ, pentru a asigura din contul celeilalte părţi integritatea mărfurilor transmise în scopul executării contractului, atît în cazul în care un terţ are dreptul asupra lor, cît şi în cazul în care se refuză recepţionarea lor.            (2) Partea care păstrează mărfurile este în drept să le înstrăineze în orice mod legal, înştiinţînd cealaltă parte, dacă mărfurile sînt alterabile, dacă păstrarea lor necesită cheltuieli neraţionale, dacă cealaltă parte a întîrziat să intre în posesiunea mărfurilor, să le primească înapoi ori să plătească preţul sau cheltuielile de păstrare.            (3) Partea care a înstrăinat mărfurile remite celeilalte părţi suma încasată, după ce a reţinut cheltuielile de păstrare şi de înstrăinare. Articolul 22. Riscurile pierderii sau deteriorării fortuite a mărfurilor (1) Riscurile pierderii sau deteriorării fortuite a mărfurilor sînt transferate părţii care le recepţionează, în cazul în care riscurile nu sînt consecinţele acţiunii ori inacţiunii părţii care predă mărfurile, dacă în contract nu este stipulat altfel.            (2) În cazul în care o parte nu recepţionează mărfurile în termenul stabilit în contract,riscurile sînt transferate acesteia în momentul în care i se pune la dispoziţie.            (3) În cazul în care cumpărătorul recepţionează mărfurile la locul stabilit în contract, riscul este transferat cumpărătorului la data expirării termenului de trecere a mărfurilor în dispoziţia lui.            (4) Dacă în contract este prevăzut transportul mărfurilor, riscurile sînt transferate cumpărătorului în momentul predării lor transportatorului pentru a fi transmise cumpărătorului.            (5) Dacă contractul este încheiat după predarea mărfurilor riscurile cunoscute vînzătorului sau a căror existenţă nu putea să nu o cunoască la încheierea contractului rămîn ale vînzătorului. Capitolul IV. PROTECŢIA JURIDICĂ ŞI RĂSPUNDEREA PĂRŢILOR Articolul 23. Nerespectarea clauzelor contractuale (1) Se consideră nerespectare a clauzelor contractuale neonorarea completă ori parţială a obligaţiilor părţii,prin care i se aduce o daună celeilalte părţi, aceasta din urmă pierzînd ceea ce îi revine conform contractului.            (2) Nerespectarea clauzelor contractuale de către o parte atrage întreprinderea de către cealaltă parte a unor acţiuni de protecţie juridică şi de răspundere materială, în condiţiile prezentei legi, altor acte legislative şi ale contractului. Articolul 24. Protecţia juridică a cumpărătorului (1) Dacă vînzătorul nu-şi onorează obligaţiile contractuale sau le execută inexact, cumpărătorul este în drept:            a) să ceară executarea obligaţiilor în natură,inclusiv predarea lucrurilor (bunurilor) determinate individual, care trebuiau transmise conform contractului; să pună condiţii şi termene suplimentare de executare. Dacă obligaţia urmează să fie executată, cumpărătorul nu poate întreprinde alte acţiuni decît să ceară repararea daunelor;            b) să accepte sau nu executarea obligaţiilor înainte de termen, să accepte sau nu executarea obligaţiunilor într-o cantitate neprevăzută de contract, să nu accepte executarea obligaţiilor, dacă în urma întîrzierii a pierdut interesul pentru mărfuri;            c)să ceară înlocuirea mărfurilor calitativ neconforme sau lichidarea gratuită a defectelor,expediind totodată documentele în condiţiile art. 20 alin.(3);            d) să lichideze defectele mărfurilor din contul vînzătorului;            e) să reducă preţul, chiar dacă l-a plătit,în funcţie de valoarea mărfurilor la data vînzării.  Acest drept nu poate fi exercitat în cazul în care vînzătorul a lichidat din cont propriu defectele mărfurilor şi nici în cazul în care cumpărătorul a refuzat să accepte acest lucru, ceea ce nu-l privează pe cumpărător de dreptul la despăgubire;            f) să declare rezilierea contractului sau sistarea executării lui în modul stabilit de prezenta lege sau de contract.            (2) Dacă efectuarea acţiunilor indicate la alin.(1) lit. b), c), e) f) nu repară pagubele cumpărătorului, el este în drept să ceară despăgubiri.            (3) Cumpărătorul poate exercita drepturile privind calitatea mărfurilor cu condiţia descoperirii unor defecte ascunse în termenul de garanţie şi de valabilitate a mărfurilor, iar în lipsa unor astfel de termene în timp de 6 luni de la data la care cumpărătorul a obţinut titlul de proprietate asupra mărfurilor transmise prin contract, dacă legislaţia sau contractul nu prevăd altfel.            (4) În cazul în care producătorul mărfurilor neconforme este altcineva decît vînzătorul în contract, acesta din urmă este în drept să ceară producătorului mărfuri de înlocuire, aducerea lor gratuită la condiţii normale în unităţile producătorului sau în cele care îi prestează servicii, în temeiul unui contract. Articolul 25. Protecţia juridică a vînzătorului În cazul în care cumpărătorul nu-şi onorează obligaţiile contractuale, vînzătorul este în drept:            a) să reţină predarea mărfurilor;            b) să oprească livrarea mărfurilor prin mediator;            c) să vîndă marfa altor persoane şi să-şi recupereze pierderile;            d) să ceară restituirea mărfurilor;            e) să oprească transportul mărfurilor;            f) să încaseze despăgubirile şi suma clauzei penale;            g) să recupereze valoarea mărfurilor neridicate;            h) să renunţe la executarea contractului, în mod stabilit de prezenta lege sau de contract. Articolul 26. Dreptul cumpărătorului la executarea obligaţiilor în natură Cumpărătorul este în drept să obţină executarea obligaţiilor contractuale în natură, dacă o astfel de cerinţă este îndreptăţită pentru părţi şi pentru protecţia drepturilor cumpărătorului,referitor la mărfuri unice, la mărfuri individualizate pentru contractul în cauză sau la alte mărfuri pe care cumpărătorul nu le poate achiziţiona de la alte persoane, dacă aceste acţiuni de achiziţionare nu vor avea efect. Articolul 27. Rezilierea contractului (1) Se poate declara rezilierea contractului în cazul în care:            a) nu sînt executate clauzele lui esenţiale;            b) o parte nu execută obligaţiile contractuale sau declară că refuză a le executa în termenul suplimentar acordat de cealaltă parte.            (2) Dacă o parte execută obligaţiile contractuale, cealaltă parte pierde dreptul de a declara rezilierea contractului, cu excepţia cazului în care declaraţia a fost făcută înainte ca autorul ei să afle că cealaltă parte şi-a executat obligaţiile.            (3) Partea care a declarat în scris rezilierea contractului poate acorda un termen rezonabil celeilalte părţi pentru a-şi executa obligaţiile. Răspunsul la declaraţia de reziliere sau de modificare a contractului trebuie dat în decursul a 10 zile de la data primirii declaraţiei.            (4) Contractul se consideră reziliat în momentul:            a) primirii declaraţiei de reziliere a contractului,dacă o astfel de modalitate este prevăzută în contract;            b) intrării în vigoare a deciziei arbitrajului privind rezilierea contractului.            (5) Declaraţia de reziliere integrală a contractului poate fi făcută numai în cazul în care neexecutarea parţială sau executarea parţială inexactă a obligaţiei contractuale aduce la prejudicii considerabile celeilalte părţi.            (6) Dacă neexecutarea unor obligaţii contractuale dă temei celeilalte părţi să considere că şi alte obligaţii vor fi executate inexact, ea poate declara rezilierea contractului.            (7) Declaraţia de reziliere a contractului poate viza obligaţii deja executate, dacă obiectul executării nu poate avea întrebuinţarea stabilită în contract. Articolul 28. Consecinţele rezilierii contractului (1) Rezilierea contractului are următoarele consecinţe:            a) eliberarea părţilor de obligaţiile contractuale, cu excepţia clauzelor care stipulează modul de soluţionare a litigiilor, responsabilitatea părţilor, drepturile şi obligaţiile lor în cazul rezilierii;            b) restituirea de către părţi, în modul în care au convenit a veniturilor rezultate din îndeplinirea obligaţiilor, inclusiv a beneficiului obţinut de cumpărător din folosirea mărfurilor ce trebuie restituite;            c) achitarea de către vînzător a dobînzii asupra sumei primite de la cumpărător pentru întreaga perioadă de dispunere de această sumă.            (2) Dacă cumpărătorul nu poate restitui vînzătorului mărfurile în starea în care le-a primit, el pierde dreptul de a declara rezilierea contractului, de a cere vînzătorului predarea mărfurilor de înlocuire sau prestarea altor lucrări, cu excepţia cazurilor în care imposibilitatea de restituire a mărfurilor se datorează acţiunii sau inacţiunii vînzătorului ori inutilităţii mărfurilor, alterarea lor este o consecinţă a nerespectării prevederilor în art. 20 alin.(2), ori dacă mărfurile au fost utilizate în activitatea economică pînă a se constata lipsa lor de conformitate.            (3) Pierderea de către cumpărător a dreptului de a declara rezilierea contractului sau de a cere vînzătorului predarea mărfurilor de înlocuire nu atrage pierderea dreptului la alte mijloace de protecţie juridică, prevăzute de prezenta lege şi de contract. Articolul 29. Responsabilitatea părţilor (1) Partea care nu a executat obligaţiile contractuale sau le-a executat inexact este obligată să plătească celeilalte părţi o despăgubire egală cu prejudiciul adus, inclusiv cheltuielile ocazionate bunurile pierdute şi deteriorate, beneficiul ratat.            (2) Partea este în drept să ceară o reducere a despăgubirilor, dacă cealaltă parte,care invocă nerespectarea clauzelor contractuale, nu a luat la timp măsurile adecvate pentru a micşora pagubele.            (3) La încheierea contractului părţile pot prevedea o anumită sumă de despăgubire, pot stabili modul ei de calculare, căile de demonstrare alte condiţii care permit calcularea pagubei ce trebuie reparată.            (4) Pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale sau executarea lor inexactă, în contract poate fi prevăzută o clauză penală (amendă, penalitate) în mărimea stabilită de lege sau de contract.            (5) Dacă pentru neexecutarea sau executarea inexactă a obligaţiilor contractuale este stabilită o clauză penală, despăgubirea nu poate depăşi suma clauzei penale, dacă contractul nu prevede altfel.            (6) Contractul sau legea pot prevedea cazurile de încasare numai a sumei clauzei penale sau pe lîngă această sumă şi a reparaţiei integrale a pagubelor, precum şi de încasare ori a sumei clauzei penale ori a despăgubirii, în funcţie de voinţa părţilor. Articolul 30. Culpa ca o condiţie a responsabilităţii părţilor (1) Partea care nu respectă clauzele contractuale poartă răspundere în conformitate cu legea sau cu contractul numai dacă este demonstrată culpa ei. Lipsa de culpă este demonstrată de partea care nu respectă clauzele contractuale.            (2) O parte nu este răspunzătoare de neexecutarea oricărei obligaţii ale sale, dacă această neexecutare este determinată de o forţă majoră şi consecinţele ei nu puteau fi prevăzute, evitate sau depăşite la încheierea contractului. Exonerarea în temeiul arătat produce efecte numai în perioada în care acţionează forţa majoră sau consecinţele ei.            (3) Dacă neexecutarea obligaţiilor de către o parte este determinată de neexecutarea obligaţiilor de către un terţ implicat în executarea contractului, exonerarea se poate face în temeiul alin.(2), temei şi pentru exonerarea terţului.            (4) În cazul unei forţe majore în executarea obligaţiilor partea trebuie să înştiinţeze în scris cealaltă parte în termenul stabilit de contract, dar nu mai tîrziu de 3 zile. În caz contrar, ea poartă răspundere pentru pagubele pricinuite prin neînştiinţare.            (5) O parte nu poate invoca neexecutarea de către cealaltă parte în măsura în care această neexecutare este determinată de acţiunile sau inacţiunile proprii. Capitolul V. DISPOZIŢII FINALE Articolul 31. Examinarea litigiilor (1) Litigiile care apar în procesul încheierii sau executării contractelor sînt examinate de arbitraj în conformitate cu prevederile Legii nr .23-XVI din 22 februarie 2008 cu privire la arbitraj şi ale Legii nr. 24-XVI din 22 februarie 2008 cu privire la arbitrajul comercial internaţional.            (2) Litigiile ce ţin de încheierea contractelor în mod obligatoriu sau de coordonarea clauzelor contractuale sînt soluţionate în arbitraj, dacă relaţiile părţilor s-au stabilit în temeiul unui act, obligatoriu lor, adoptat de un organ de stat, sau în temeiul unui acord între ele, precum şi în cazurile prevăzute de art. 8. Articolul 32. Aplicarea legii asupra contractelor economice externe Prezenta lege poate fi aplicată asupra contractelor economice externe dacă între părţi:            a) a fost încheiat un acord privind aplicarea dreptului Republicii Moldova;            b) nu a fost încheiat un acord privind dreptul aplicabil, dar vînzătorul este domiciliat, îşi are principalul loc de lucru pe teritoriul Republicii Moldova sau pe acest teritoriu se află mărfurile. Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta lege.            Legea de faţă stabileşte principiile fundamentale de reglementare a relaţiilor comerciale între subiecţii economici, ce se formează în temeiul unor forme juridice (contractuale), fără a limita autonomia participanţilor la circuitul comercial, libertatea contractului,ţinînd cont de normele de onestitate şi de bună credinţă obişnuite în relaţiile comerciale. Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021