Articolul 8 din Legea Asistenţei sociale în Republica Moldova. Stabilirea dreptului la asistenţă socială

(1) Asistenţa socială se acordă la cerere, în baza referirii sau din oficiu, în condiţiile legii. 

(2) - abrogat.

(3) Dreptul la asistenţă socială se stabileşte în temeiul evaluării necesităţilor persoanei, confirmate prin ancheta socială şi prin alte acte constatatoare. Persoana sau familia are dreptul să fie informată asupra condiţiilor de acordare a asistenţei sociale, asupra rezultatelor privind evaluările necesităţilor individuale, asupra datei de constituire a dreptului la asistenţă socială şi asupra modalităţii de primire a ei.

(4) Asistența socială se acordă în baza consimțământului liber exprimat al persoanei care necesită sprijin sau al reprezentantului legal al acesteia.

(5) Beneficiarul de asistenţă socială este obligat să comunice în scris autorităţii, care i-a stabilit acest drept, despre orice eveniment de natură să conducă la modificarea, suspendarea sau încetarea dreptului.

(6) Dreptul la asistenţă socială nu exonerează persoana de responsabilitate pentru sine şi pentru propria familie.

(7) În cazul în care se încalcă drepturile şi libertăţile beneficiarului de asistenţă socială, acesta sau reprezentantul său legal are dreptul să sesizeze instanţa de judecată.

Art 8 Legea Asistenţei sociale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №547 din 25.12.2003

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului