Articolul 10 din Legea Bugetului de stat pe anul 2004 în Republica Moldova

(1) Băncilor comerciale care au acordat pînă la 29 iulie 1994 credite preferenţiale pe termen lung cooperativelor de construcţie a locuinţelor înfiinţate pînă la 1 ianuarie 1993 ce au început construcţia caselor pînă la această dată, băncilor comerciale care au acordat după 29 iulie 1994 astfel de credite cooperativelor de construcţie a locuinţelor specificate în Hotărîrea Parlamentului nr.209-XIII din 29 iulie 1994, în condiţiile prevăzute în Hotărîrea Guvernului nr.349 din 7 iunie 1993, precum şi băncilor comerciale care au acordat credite cooperativelor de construcţie a locuinţelor specificate în hotărîrile Parlamentului nr.834-XIII din 16 mai 1996, nr.1011-XIII din 23 octombrie 1996, nr.1588-XIII din 27 februarie 1998, nr.1611-XIII din 17 martie 1998, nr.1147-XIV din 20 iulie 2000 şi nr.905-XV din 7 martie 2002, în condiţiile prevăzute în aceste hotărîri, li se compensează de la bugetul de stat venitul ratat prin acordarea acestor credite.

(2) În modul indicat la alin.(1), băncilor comerciale li se compensează şi veniturile ratate prin acordarea de credite preferenţiale şi de credite fără dobîndă categoriilor de persoane care, conform legislaţiei, beneficiază de acest drept, în dependenţă de sursa de compensare a acestor pierderi prevăzută în actele normative.

(3) Prevederile alin.(1) şi (2) nu se extind asupra creditelor folosite contrar destinaţiei.

(4) Compensarea a 50% din suma creditelor bancare acordate Cooperativei de construcţie a locuinţelor nr.244 (mun.Chişinău) şi Cooperativei de construcţie a locuinţelor "Apartament" (mun.Bălţi), constituite exclusiv pentru construcţia spaţiului locativ destinat participanţilor la acţiunile de luptă pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, se efectuează de la bugetele municipale Chişinău şi Bălţi, în funcţie de costul construcţiilor aprobat în modul stabilit la data semnării documentelor de predare-primire în exploatare a obiectivelor menţionate.

(5) Pentru anul 2004 nu se acordă credite bancare preferenţiale noilor cooperative de construcţie a locuinţelor.

Art 10 Legea Bugetului de stat pe anul 2004 în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №474 din 27.11.2003

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului