Articolul 505 Codul de procedură penală al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Condiţiile de iniţiere şi încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei

(1) La iniţierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul trebuie să ia în considerare următoarele circumstanţe:

1) voinţa învinuitului, inculpatului de a coopera la efectuarea urmăririi penale sau acuzarea altor persoane;

2) atitudinea învinuitului, inculpatului faţă de activitatea sa criminală şi de antecedentele penale;

3) natura şi gravitatea acuzaţiei înaintate;

4) căinţa sinceră a învinuitului, inculpatului şi dorinţa lui de a-şi asuma responsabilitatea pentru cele comise de el;

5) voinţa liberă şi benevolă a învinuitului, inculpatului de a-şi recunoaşte vinovăţia cît mai prompt şi de a accepta o procedură restrînsă;

6) probabilitatea de a obţine condamnarea în cazul respectiv;

7) interesul public de a obţine o judecare mai operativă cu cheltuieli mai reduse.

(2) În cazul în care procurorul iniţiază procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei de către învinuit, inculpat, el se adresează apărătorului şi învinuitului, inculpatului cu această iniţiativă. Apărătorul, în condiţii confidenţiale, discută cu învinuitul, inculpatul:

1) toate drepturile procesuale de care dispune învinuitul, inculpatul, inclusiv:

a) dreptul la un proces complet, rapid şi public şi că, pe durata acestui proces, el beneficiază de prezumţia nevinovăţiei atîta timp cît vinovăţia sa nu îi va fi dovedită în mod legal, asigurîndu-i-se toate garanţiile necesare pentru apărarea sa;

b) dreptul de a prezenta dovezi în favoarea sa;

c) dreptul de a solicita audierea martorilor acuzării în aceleaşi condiţii ca şi martorii apărării;

d) dreptul de a nu spune nimic şi de a nu fi obligat să se autoincrimineze;

e) dreptul de a depune declaraţii, de a încheia acord de recunoaştere a vinovăţiei şi de a renunţa la declaraţia de recunoaştere a vinovăţiei;

2) toate aspectele cazului, inclusiv ordonanţa de punere sub învinuire sau, după caz, rechizitoriul;

3) toate posibilităţile de apărare de care ar trebui să beneficieze în cazul respectiv;

4) pedeapsa maximă şi minimă care poate fi aplicată în cazul recunoaşterii vinovăţiei;

5) obligaţia învinuitului, inculpatului, în caz de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, de a depune jurămînt în faţa instanţei că va face declaraţii veridice privitor la infracţiunea pusă sub acuzaţie şi că aceste declaraţii vor putea fi folosite într-un alt proces împotriva sa pentru declaraţii false;

6) faptul recunoaşterii vinovăţiei nu este consecinţă a aplicării violenţei sau ameninţării.

(3) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei trebuie să conţină răspuns la toate întrebările specificate la alin.(2) din prezentul articol, precum şi cele enumerate la art.506 alin.(3). Răspunsurile sînt consemnate de învinuit, inculpat. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este semnat de procuror, învinuit, inculpat şi apărătorul acestuia astfel ca semnăturile să fie pe fiecare pagină a acordului.

(4) –abrogat.

(5) Apărătorul certifică separat, în scris, declaraţia că acordul de recunoaştere a vinovăţiei de către învinuit, inculpat a fost examinat de el personal, că procedura de încheiere a lui, prevăzută de prezentul articol, a fost respectată şi că recunoaşterea vinovăţiei de către învinuit, inculpat rezultă din înţelegerea lor confidenţială anticipată.

(6) Înainte de prezentarea în judecată a cauzei cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, învinuitului şi apărătorului său le sînt prezentate materialele dosarului pentru a lua cunoştinţă de ele, conform prevederilor art.293 şi 294, precum şi li se înmînează rechizitoriul.

Art 505 Codul de procedură penală al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №122 din 14.03.2003

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului