Articolul 537 Codul de procedură penală al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Conţinutul şi forma cererii de comisie rogatorie

(1) Cererea de comisie rogatorie se face în scris şi trebuie să cuprindă:

1) denumirea organului care se adresează cu cerere;

2) denumirea şi adresa, dacă este cunoscută, a instituţiei căreia se trimite cererea;

3) tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită asistenţa;

4) indicarea cauzei penale în care se solicită acordarea asistenţei juridice, informaţie despre împrejurările de fapt în care s-au comis acţiunile şi încadrarea juridică a lor, textul articolului respectiv din Codul penal al Republicii Moldova şi date privitor la prejudiciul cauzat de infracţiunea respectivă;

5) datele referitoare la persoanele în privinţa cărora se solicită comisia rogatorie, inclusiv despre calitatea lor procesuală, data şi locul naşterii lor, cetăţenia, domiciliul, ocupaţia, pentru persoanele juridice - denumirea şi sediul lor, precum şi numele, prenumele şi adresele reprezentanţilor acestor persoane cînd este cazul;

6) obiectul cererii şi datele necesare pentru îndeplinirea ei, cu expunerea circumstanţelor care vor fi constatate, lista documentelor, corpurilor delicte şi a altor probe solicitate, circumstanţele în legătură cu care urmează să se administreze proba, precum şi întrebările care trebuie să fie puse persoanelor care urmează să fie audiate.

7) data la care se aşteaptă răspuns la cerere şi, după caz, solicitarea de a permite ca, la executarea acţiunilor procesuale respective, să asiste reprezentantul organului de urmărire penală al Republicii Moldova.

(1-1) La cererea de comisie rogatorie se anexează actele procesuale necesare pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală, întocmite în conformitate cu prevederile prezentului cod.

(2) Cererea de comisie rogatorie şi documentele anexate se semnează şi se autentifică cu ştampila oficială a instituţiei competente solicitante.

Art 537 Codul de procedură penală al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №122 din 14.03.2003

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului