Articolul 17 Codul familiei în Republica Moldova. Alegerea numelui de familie de către soţi

(1) La încheierea căsătoriei, soţii, la dorinţă, îşi aleg numele de familie al unuia dintre ei sau cel format prin conexarea numelor ambilor drept nume de familie comun ori fiecare dintre ei îşi păstrează numele de familie pe care l-a purtat pînă la căsătorie, ori conexează numele de familie al celuilalt soţ la numele de familie propriu.

(2) Conexarea numelor de familie nu se admite cînd cel puţin unul dintre ele este dublu.

(3) Schimbarea numelui de familie al unuia dintre soţi nu implică schimbarea numelui de familie al celuilalt soţ.

(4) În momentul înregistrării divorţului, soţii pot păstra numele de familie ales la încheierea căsătoriei sau pot reveni la numele de familie purtat pînă la încheierea acestei căsătorii.

Art 17 Codul familiei în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1316 din 26.10.2000

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului