Articolul 53 Codul familiei în Republica Moldova. Dreptul copilului de a fi protejat

(1) Copilului i se garantează apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime.

(2) Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului se asigură de părinţi sau persoanele care îi înlocuiesc, iar în cazurile prevăzute de lege-de autoritatea tutelară locală/teritorială sau de alte organe abilitate. Părinţii poartă răspundere, prevăzută de legislaţie, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de îngrijire şi educaţie a copilului.

(21) Apărarea drepturilor și intereselor legitime ale copilului ai cărui părinte/părinți sunt minori, se asigură de către părinții sau alți reprezentanți legali ai părinților minori.

(3) Minorul care a căpătat capacitatea deplină de exerciţiu pînă la atingerea majoratului îşi apără drepturile şi interesele legitime de sine stătător.

(4) Copilul are dreptul la protecţie contra abuzurilor, inclusiv contra pedepsei corporale din partea părinţilor sau a persoanelor care îi înlocuiesc.

(5) În cazul încălcării drepturilor şi intereselor legitime ale copilului, inclusiv prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi (a unuia dintre ei) a obligaţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire, sau în cazul abuzului de drepturile părinteşti, copilul poate să se adreseze de sine stătător autorităţii tutelare locale/teritoriale pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, iar de la vîrsta de 14 ani – instanţei judecătoreşti.

(51) Dacă plasarea copilului într-un serviciu social de plasament a fost determinată de violenţă, neglijare, exploatare, abandon sau de alte acțiuni care pun în pericol viața și sănătatea copilului, instanţa de judecată, la cererea autorităţii tutelare teritoriale, va examina posibilitatea de încasare de la părintele/părinţii culpabili a cheltuielilor pentru îngrijirea şi educaţia copilului în serviciul/serviciile sociale de plasament din momentul plasării pînă în momentul reintegrării copilului în familia părinţilor, în condițiile stabilite de Guvern.

(6) Angajaţii autorităţilor administrației publice centrale şi locale, ai structurilor, instituţiilor şi serviciilor din cadrul sau din subordinea acestora, care activează în domeniile asistenţei sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, în organele de drept, în conformitate cu mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, sînt obligaţi să transmită autorităţii tutelare locale/teritoriale sesizările privind copiii aflaţi în situaţie de risc, precum şi cele privind cazurile de violenţă, neglijare sau exploatare a copiilor în cadrul serviciilor sociale, al instituţiilor medicale, educaţionale și culturale.

(7) Persoanele fizice care deţin informaţii despre un caz suspect de violenţă, neglijare sau exploatare a copilului sînt obligate să le comunice autorităţii tutelare locale/teritoriale sau organelor de drept.

Art 53 Codul familiei în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1316 din 26.10.2000

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului