Articolul 20 din Legea Cu privire la Camera de Comerţ şi Industrie în Republica Moldova. Comisia de cenzori

(1) Comisia de cenzori exercită controlul asupra activităţii economico-financiare a Camerei şi se subordonează congresului Camerei.

(2) Membrii comisiei de cenzori se aleg din rîndurile membrilor Camerei pe termen de 5 ani în număr de 7 persoane cu capacitate de exerciţiu.

(3) Membri ai comisiei de cenzori nu pot fi persoanele:

a) care sînt membri ai consiliului şi biroului executiv ale Camerei;

b) a căror calitate de membru în comisia de cenzori este limitată de prezenta lege sau de statutul Camerei.

(4) Comisia de cenzori este în drept să efectueze în orice timp controlul activităţii economico-financiare a Camerei şi, întru executarea acestui scop, deţine dreptul de acces necondiţionat la toate documentele ei, precum şi la obţinerea de informaţii şi explicaţii în formă scrisă de la membrii Camerei, inclusiv de la membrii organelor de conducere ale Camerei.

(5) Comisia de cenzori, în mod obligatoriu, trebuie să efectueze controlul rapoartelor anuale şi bilanţurilor contabile ale Camerei pînă la aprobarea lor de consiliu.

(6) Modul de activitate a comisiei de cenzori este determinat de statutul Camerei.

Art 20 Legea Cu privire la Camera de Comerţ şi Industrie în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №393 din 13.05.1999

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului