Articolul 6 din Legea Cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară în Republica Moldova. Obiectivele Comitetului, inclusiv ale Comitetului extins

(1) În activitatea sa, Comitetul, inclusiv Comitetul extins, are următoarele obiective: a) să promoveze atingerea obiectivului final al politicii macroprudențiale; b) să propună acțiuni de pregătire pentru situațiile de criză și să planifice acțiuni în situațiile de urgență; c) să propună acțiuni prompte în condițiile unei crize financiare sistemice. (2) Obiectivul final al politicii macroprudențiale este de a contribui la salvgardarea stabilității sistemului financiar în ansamblu, inclusiv prin consolidarea rezilienței sistemului financiar și limitarea efectului de contagiune, precum și prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice, asigurînd pe această cale o contribuție sustenabilă a sectorului financiar la creșterea economică. (3) În vederea exercitării atribuțiilor sale, Comitetul sau Comitetul extins are dreptul de a solicita toate datele și informațiile relevante pentru îndeplinirea obiectivului său final, inclusiv informații de la autoritățile pe care le reprezintă membrii Comitetului sau ai Comitetului extins, informații de la alte autorități și entități, în urma unei solicitări justificate, luînd măsurile necesare în vederea asigurării confidențialității acestora. Autoritățile și entitățile sesizate sînt obligate să furnizeze informațiile solicitate în timp util. (4) Membrii Comitetului, inclusiv ai Comitetului extins, își îndeplinesc cu imparțialitate atribuțiile și responsabilitățile prevăzute de prezenta lege.

Art 6 Legea Cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №209 din 12.10.2018

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului