Articolul 35 din Legea Cu privire la Curtea Constituţională în Republica Moldova. Judecătorii-asistenţi

(1) Preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale sînt asistaţi în activitatea lor de 6 judecători-asistenţi.

(2) Judecătorii-asistenţi trebuie să deţină cetăţenia Republicii Moldova, să aibă domiciliul în ţară, pregătire juridică superioară şi o vechime de cel puţin 10 ani în activitatea juridică sau în învăţămîntul juridic superior. Ei sînt angajaţi în funcţie, prin concurs, pe termenul de pînă la atingerea plafonului de vîrstă de 65 de ani. Comisia de examinare se numeşte de Preşedintele Curţii Constituţionale, din 3 judecători, şeful Secretariatului şi alţi funcţionari ai Curţii.

(3) Judecătorii-asistenţi sînt asimilaţi cu judecătorii Curţii de Apel şi au acelaşi statut ca şi judecătorii din alte instanţe judecătoreşti.

(4) Judecătorii-asistenţi depun jurămîntul în faţa plenului Curţii Constituţionale în condiţiile prevăzute la articolul 12 alineatele (1), (4) şi (6) din Legea cu privire la statutul judecătorului. Depunerea jurămîntului se consemnează într-un proces-verbal,semnat de Preşedintele Curţii Constituţionale şi de persoana care a depus jurămîntul.

(5) Judecătorilor-asistenţi, în funcţie de vechimea în muncă şi de experienţa profesională, li se conferă, pe viaţă, gradul II şi gradul I de calificare a judecătorilor. Gradele de calificare se conferă judecătorilor - asistenţi la şedinţa plenară a Curţii Constituţionale, după atestarea lor în modul stabilit.

(6) Judecătorii-asistenţi beneficiază de imunitate. Lor li se aplică prevederile articolului 16.

(7) Nu poate fi numită în funcția de judecător-asistent al Curții Constituționale persoana în privința căreia există interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Art 35 Legea Cu privire la Curtea Constituţională în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №317 din 13.12.1994

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului