Articolul 23 din Legea Cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului în Republica Moldova. Asistenţa populaţiei și a autorităţilor administraţiei publice locale

(1) În scopul acordării a asistenţei populaţiei şi autorităţilor administrației publice locale, Poliţia are următoarele atribuţii:

a)acordă sprijin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice locale în vederea desfăşurării activităţii acestora; participă la activitățile consiliilor şi comisiilor create pe lîngă autorităţile administraţiei publice locale în domeniul ordinii de drept, protecţiei drepturilor şi a libertăţilor omului;

b) asigură informarea oportună a populaţiei cu privire la măsurile de securitate necesare pentru prevenirea victimizării, siguranța personală şi protecţia bunurilor materiale;

c)acordă primul ajutor, în caz de necesitate, persoanelor care se află în stare de neputinţă fizică sau psihologică, precum şi persoanelor care au avut de suferit în urma acţiunilor criminale sau contravenţionale, situaţiilor excepţionale de diferit caracter şi a altor incidente;

d) este antrenată în acţiuni de salvare şi evacuare a persoanelor şi a bunurilor în caz de accidente, catastrofe, incendii, calamităţi naturale, în condiţiile legislaţiei.

(2) Subdiviziunile teritoriale ale Poliţiei informează, periodic sau la cerere, autorităţile administraţiei publice locale despre starea infracţională, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor și contravențiilor, pentru menţinerea ordinii şi securităţii publice şi solicită sprijinul acestor autorităţi în legătură cu măsurile ce se impun pentru prevenirea și combaterea criminalităţii şi menţinerea ordinii şi securităţii publice în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

Art 23 Legea Cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №320 din 27.12.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului