Articolul 21 din Legea Cu privire la activitatea de evaluare în Republica Moldova. Drepturile evaluatorului

(1) Evaluatorul este în drept:

a) să planifice de sine stătător efectuarea lucrărilor de evaluare conform legislaţiei şi contractului de prestare a serviciilor de evaluare;

b) să determine metodele de evaluare conform standardelor naţionale de evaluare;

c) să aibă acces la documentaţia beneficiarului, necesară pentru efectuarea evaluării, cu excepţia datelor ce constituie secret comercial;

d) să primească de la beneficiar, din alte surse de informaţii, în scris, explicaţiile necesare pentru efectuarea evaluării;

e) să inspecteze obiectul evaluării;

f) să solicite, după caz, administraţiei întreprinderii de evaluare antrenarea în evaluare a altor evaluatori şi specialişti;

g) să fie membru al asociaţiilor obşteşti ale evaluatorilor şi să participe la activitatea acestora;

h) - abrogată;

i) să conteste acţiunile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale privind evaluarea obiectelor, deciziile evaluatorului organului care a eliberat certificatul de calificare conform prevederilor Codului administrativ.

(2) Evaluatorul este în drept să refuze, în condiţiile prevăzute de legislaţie, efectuarea evaluării în cazul în care beneficiarul:

a) a încălcat clauzele contractului;

b) nu a prezentat actele necesare pentru evaluare sau a prezentat acte care conţin date incomplete sau eronate;

c) nu a asigurat posibilitatea inspectării obiectului evaluării;

d) a intervenit în acţiunile evaluatorului pentru a influenţa asupra rezultatelor evaluării.

(3) În cazul evaluării bunurilor imobile în scopul impozitării, evaluatorul beneficiază de toate drepturile indicate în prezentul articol, cu excepţia celor menţionate la alin.(1) lit.a), b) şi f) şi la alin.(2).

(4) În cazul în care proprietarul bunurilor imobile refuză să asigure accesul evaluatorului la obiectul supus evaluării obligatorii, evaluatorul este în drept să estimeze valoarea obiectului, conducîndu-se de datele cadastrului bunurilor imobile sau de valoarea obiectelor similare.

Art 21 Legea Cu privire la activitatea de evaluare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №989 din 18.04.2002

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului