Articolul 19 din Legea Cu privire la activitatea editorială în Republica Moldova. Camera Naţională a Cărţii

(1) Camera Naţională a Cărţii este principala instituţie de stat care deţine sursa documentară a culturii naţionale scrise şi are următoarele atribuţii:

a) constituie, prelucrează, dezvoltă, prezervă şi pune în valoare fondul de documente care fac obiectul depozitului legal;

b) organizează depozitul legal conform art.18;

c) efectuează controlul bibliografic naţional ca parte a controlului bibliografic internaţional;

d) elaborează bibliografia naţională a Moldovei şi repertoriul naţional de publicaţii;

e) efectuează catalogări înainte de publicare (CIP);

f) ţine evidenţa statistică editorială;

g) atribuie numere internaţionale standard pentru cărţi (ISBN), pentru muzică tipărită (ISMN), pentru publicaţii seriale (ISSN).

(2) Camera Naţională a Cărţii, în condiţiile legislaţiei în vigoare, încasează plată pentru servicii la sistematizare şi aplicarea indicelui CZU publicaţiilor, la efectuarea catalogării în publicare (CIP), la atribuirea numerelor internaţionale standard (ISBN, ISMN şi ISSN) şi pentru alte servicii ce ţin de domeniul ei de activitate.

(3) Fondul de documente şi bazele de date ale Camerei Naţionale a Cărţii sînt inalienabile, constituie proprietate a statului şi se află sub protecţia acestuia.

Art 19 Legea Cu privire la activitatea editorială în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №939 din 20.04.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului