Articolul 9 din Legea Cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale în Republica Moldova. Inițierea procesului de amalgamare voluntară

(1) Procesul de amalgamare voluntară este inițiat prin deciziile consiliilor locale ale UAT de nivelul întâi, adoptate cu votul majorității consilierilor aleși, la propunerea:

a) primarului;

b) a 1/3 din numărul consilierilor aleși;

c) 10 la sută din numărul cetățenilor cu drept de vot care domiciliază în UAT respectivă.

(2) Propunerea privind inițierea procesului de amalgamare voluntară se prezintă consiliului local și trebuie să conțină:

a) lista UAT a căror comasare este propusă;

b) analiza și argumentarea succintă a procesului de amalgamare voluntară, cu respectarea condițiilor de bază și criteriilor prevăzute de prezenta lege și de metodologia de amalgamare voluntară.

(3) În termen de 10 zile de la adoptarea deciziei consiliului local privind inițierea procesului de amalgamare voluntară , propunerea de amalgamare voluntară este expediată consiliilor locale ale UAT vizate.

(4) Autoritățile administrației publice locale ale UAT care recepționează propunerea privind inițierea procesului de amalgamare voluntară din partea consiliului local al altei UAT asigură examinarea acesteia la următoarea ședință ordinară sau extraordinară a consiliului respectiv. Decizia consiliului local cu privire la acceptarea propunerii consiliului local al altei UAT privind inițierea procesului de amalgamare voluntară se adoptă cu votul majorității consilierilor aleși.

(5) Acțiunile prevăzute la alin. (3) și (4) nu sunt necesare dacă în urma discuțiilor prealabile procesul de amalgamare voluntară a fost inițiat concomitent în toate UAT vizate.

(6) În cazul în care consiliul local al unei sau mai multor UAT care au recepționat propunerea de amalgamare voluntară refuză participarea în cadrul procesului respectiv, UAT ale căror consilii locale și-au dat acordul pot continua desfășurarea procesului de amalgamare voluntară dacă sunt respectate condițiile de bază și criteriile prevăzute de prezenta lege și de metodologia de amalgamare voluntară.

(7) În cazul în care, după refuzul unui sau mai multor consilii locale de a participa la procesul de amalgamare voluntară inițiat, acesta nu mai corespunde condițiilor de bază și criteriilor prevăzute de prezenta lege și de metodologia de amalgamare voluntară, celelalte consilii locale pot expedia propunerea de amalgamare voluntară altor UAT dacă sunt respectate condițiile și criteriile respective.

Art 9 Legea Cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №225 din 31.07.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021