Articolul 8 din Legea Cu privire la controlul şi profilaxia tuberculozei în Republica Moldova. Măsurile de profilaxie a tuberculozei

(1) Profilaxia tuberculozei se realizează prin profilaxie specifică, vaccinare, revaccinare, chimioprofilaxie antituberculoasă, chimioterapie preventivă, acţiuni profilactice în focarele de tuberculoză, examen medical obligatoriu şi prin alte măsuri prevăzute de actele normative în vigoare.

(2) Finanţarea activităţilor de control şi profilaxie a tuberculozei se efectuează din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, de la bugetul de stat, din contul mijloacelor financiare provenite din granturi şi din alte surse, acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(3) Conducătorii de instituţii medico-sanitare, în comun cu agenţi economici, asigură realizarea măsurilor profilactice în domeniul controlului şi al profilaxiei tuberculozei, inclusiv efectuarea examenului medical la angajare în muncă şi controlului medical periodic al salariaţilor, difuzarea de materiale informative despre prevenirea tuberculozei.

(4) Sensibilizarea opiniei publice la nivel naţional se asigură prin activităţi de informare, educare, comunicare şi prin campanii ale mass-mediei de promovare a unui mod de viaţă sănătos, a comportamentelor responsabile şi inofensive, a nediscriminării şi compasiunii.

(5) Instituţiile de învăţămînt de toate nivelurile asigură difuzarea materialelor informative despre prevenirea tuberculozei şi promovarea unui mod de viaţă sănătos.

(6) Măsurile de profilaxie a tuberculozei se realizează în mod prioritar în categoriile vulnerabile: copii, imigranţi, solicitanţi de azil, refugiaţi, beneficiari de protecţie umanitară, deţinuţi, în alte categorii defavorizate.

Art 8 Legea Cu privire la controlul şi profilaxia tuberculozei în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №153 din 04.07.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului