Articolul 5 din Legea Cu privire la iniţiativa populară de revizuire a Constituţiei în Republica Moldova. Examinarea preliminară şi înregistrarea

(1) Proiectul de lege privind modificarea Constituţiei, care se prezintă în calitate de iniţiativă populară de revizuire a Constituţiei, se prezintă de către autori la Ministerul Justiţiei pentru înregistrare. (2) În decurs de 10 zile după prezentarea proiectului de lege privind modificarea Constituţiei, Ministerul Justiţiei efectuează expertiza juridică preliminară a acestuia. Dacă titlul proiectului de lege induce în eroare, conţine elemente de publicitate comercială sau personală ori produce confuzii, Ministerul Justiţiei îl modifică cu acordul autorilor. (3) După expirarea termenului indicat la alin.(2), Ministerul Justiţiei transmite Agenţiei Naţionale de Presă ”Moldpres” proiectul de lege privind modificarea Constituţiei şi lista autorilor proiectului pentru a fi publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Art 5 Legea Cu privire la iniţiativa populară de revizuire a Constituţiei în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №387 din 19.07.2001

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021