Articolul 20 din Legea Cu privire la registre în Republica Moldova. Modul de înregistrare a obiectelor registrului

(1) Înregistrarea obiectelor registrului prevede înregistrarea iniţială a obiectului, operarea modificărilor în date şi radierea obiectului din registru. Condiţiile în care se efectuează fiecare din acţiunile enunţate sînt determinate de regulile ţinerii registrului pentru fiecare obiect al registrului respectiv.

(2) Înregistrarea iniţială a obiectului în registru se face după adoptarea deciziei registratorului privind includerea obiectului în registru. Fiecărui obiect i se atribuie, în mod obligatoriu, un identificator unic, care rămîne invariabil pe parcursul întregii perioade de existenţă a obiectului în registru. După radierea obiectului din registru, atribuirea identificatorului acestuia unui alt obiect este interzisă.

(3) La înscrierea obiectului în registru, în el se inserează şi o listă de date despre obiect, inclusiv date cu privire la faptul înregistrării şi la documentele prezentate, în baza cărora a fost adoptată decizia despre înscrierea obiectului în registru. Setul de date pentru fiecare obiect este determinat de regulile ţinerii registrului.

(4) Modificările în datele obiectului din registru se efectuează în baza deciziei registratorului. Împreună cu datele modificate, în registru se introduce informaţia privitor la faptul înregistrării modificărilor operate şi la documentele în baza cărora a fost adoptată decizia de modificare.

(5) Radierea obiectului din registru se efectuează în baza deciziei registratorului la survenirea anumitor evenimente. Radierea obiectului din registru se face prin inserarea unei note speciale şi nu reprezintă excluderea fizică a datelor despre obiect din registru.

Art 20 Legea Cu privire la registre în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №71 din 22.03.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului