Articolul 2 din Legea Cu privire la restructurarea datoriilor Societăţii pe Acţiuni "Tirex-Petrol" în Republica Moldova

(1) Societatea se privatizează prin concurs investiţional.

(2) Societatea se privatizează:

a) fără creanţele instituţiilor bugetare, ale agenţilor economici cărora le-a fost deschisă procedura de faliment, ale întreprinderilor agricole, care au încheiat contracte de participare la Programul Naţional "Pămînt"; fără creanţele agenţilor economici pentru valorile materiale  livrate şi pentru avansurile acordate, cu termenul de prescripţie expirat; fără creanţele agenţilor economici - rezidenţi ai Republicii Moldova, transformate în datorii ale acestor agenţi faţă de bugetul de stat; fără creanţele pentru decontările cu bugetul, inclusiv pentru taxa pe valoarea adăugată, care urmează a fi recuperată - conform situaţiei existente la data de 1 a lunii imediat următoare datei intrării în vigoare a prezentei legi;

  b) fără datoriile la creditele obţinute anterior de la Ministerul Finanţelor (suma de bază, dobînzi şi penalităţi); fără datoriile la mijloacele băneşti percepute de la bugetul de stat în scopul onorării obligaţiilor la garanţiile statului (inclusiv dobînzi şi penalităţi); fără datoriile faţă de bugetul de stat şi bugetele locale (impozite, taxe şi alte plăţi, penalităţile calculate pentru reţinerea vărsării în sistemul bugetar a impozitelor, taxelor şi altor plăţi, sancţiunile calculate pentru încălcarea legislaţiei fiscale şi financiare) - conform situaţiei existente la data de 1 a lunii imediat următoare datei intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia datoriilor la mijloacele băneşti obţinute de la Ministerul Finanţelor pentru achitarea cotizaţiei de fondator în capitalul social al Societăţii pe Acţiuni "Terminal".

Art 2 Legea Cu privire la restructurarea datoriilor Societăţii pe Acţiuni "Tirex-Petrol" în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №517 din 15.07.1999

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021