Articolul 13 din Legea Cu privire la rezerva Forţelor Armate în Republica Moldova. Pregătirea rezerviştilor din componenţa rezervei active

(1) Pregătirea rezerviştilor din componenţa rezervei active se efectuează în conformitate cu planul de pregătire a rezervei, elaborat anual de Statul Major General al Forţelor Armate şi aprobat de Guvern.

(2) Pregătirea rezerviştilor se efectuează la concentrări militare, exerciţii şi antrenamente de mobilizare, stabilite în planul de pregătire a rezervei.

(3) Concentrările militare, în funcţie de scopul pregătirii, se efectuează:

a) pentru obţinerea unei specialităţi militare;

b) pentru perfecţionarea cunoştinţelor militare şi avansarea în funcţie;

c) pentru pregătirea pe specialităţi deficitare.

(4) Efectuarea concentrărilor militare în alte scopuri este interzisă.

(5) Durata unei concentrări militare este de cel mult 45 de zile. Rezervistul, în timpul aflării în rezervă, poate fi chemat la concentrări militare de cel mult 5 ori.

(6) Concentrările militare se organizează şi se efectuează în baza unităţilor militare şi a centrelor de instruire ale Ministerului Apărării şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale în care este prevăzut serviciul militar.

(7) În scopul verificării deprinderilor şi efectuării în chegării de luptă, rezerviştii pot fi chemaţi la exerciţii de mobilizare, dar nu mai des decit o dată la 5 ani. Durata unui exerciţiu de mobilizare nu poate depăşi 10 zile.

(8) Rezerviştii pot fi chemaţi la antrenamentele de mobilizare în scopul verificării capacităţii de luptă a unităţilor militare pe un termen de o zi, dar nu mai des decît o dată pe an.

(9) Participarea rezerviştilor la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare nu influenţează condiţiile de chemare la concentrările militare.

Art 13 Legea Cu privire la rezerva Forţelor Armate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1244 din 18.07.2002

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021