Articolul 9 din Legea Cu privire la sistemul de adrese în Republica Moldova. Denumirea arterelor de circulație și a zonelor de circulație publică

 (1) La atribuirea denumirii arterelor de circulație și a zonelor de circulație publică se respectă următoarele reguli:

 a) fiecare arteră de circulație și zonă de circulație publică în cadrul unei localități are o denumire unică, irepetabilă;

 b) la existența necesității de a atribui diferite denumiri pentru aceeași arteră de circulație, denumirea se modifică doar la intersecția cu alte artere de circulație, cale ferată, pod sau în cazul în care rotația axei arterei de circulație este mai mare de treizeci de grade;

 c) în cazul în care denumirile arterelor de circulaţie şi ale zonelor de circulaţie publică diferă doar prin numere de ordine, aceste numere se aplică în mod succesiv;

 d) denumirea arterei de circulație sau a zonei de circulație publică care conține nume și prenume ale personalităților marcante se înscrie în formă completă. Forma abreviată a numelui și prenumelui personalităților marcante poate fi înscrisă numai pe indicatoarele stradale;

 e) denumirea arterei de circulație sau a zonei de circulație publică preluată din altă limbă se transliterează în limba română.

 (2) Nu se permit:

 a) denumiri identice pentru mai multe artere de circulație din cadrul unei localități;

 b) nume descriptive.

 (3) Procedura de atribuire, schimbare a denumirii arterelor de circulație şi zonelor de circulație publică se stabilește prin regulament aprobat de Guvern.

Art 9 Legea Cu privire la sistemul de adrese în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №151 din 14.07.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului