Articolul 14 din Legea Cu privire la statutul judecătorului în Republica Moldova. Drepturile judecătorilor

(1) Judecătorii au dreptul:

a) să beneficieze de drepturile şi libertăţile consacrate de Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova;

b) să fie aleşi în organele autoadministrării judecătoreşti;

c) să beneficieze, în procesul înfăptuirii justiţiei, de drepturile procesuale stabilite de legislaţia procesuală;

d) să întemeieze sindicate şi să se afilieze la sindicate sau la alte organizaţii naţionale sau internaţionale pentru reprezentarea intereselor lor, pentru perfecţionare profesională şi apărarea statutului lor;

e) să beneficieze de instruire continuă în mod gratuit, în limitele stabilite de lege;

f) să participe la elaborarea de publicaţii ori studii de specialitate, de lucrări literare sau ştiinţifice, cu excepţia celor cu caracter politic;

g) să fie membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaţionale;

h) să fie membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai asociaţiilor sau fundaţiilor care au scop ştiinţific ori profesional.

(2) Cerinţele şi dispoziţiile judecătorilor legate de înfăptuirea activităţii judecătoreşti sînt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice. Neîndeplinirea lor atrage răspunderea prevăzută de lege.

Art 14 Legea Cu privire la statutul judecătorului în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №544 din 20.07.1995

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului