Articolul 15 din Legea Cu privire la tineret în Republica Moldova. Organizaţiile de tineret

(1) Consiliile locale ale tinerilor sunt structuri neformale de reprezentare ale tinerilor la nivel local, create la inițiativa tinerilor din comunitate sau din regiune.

(2) Consiliul local al tinerilor aprobă propriul regulament de organizare şi funcţionare în baza unui regulament-cadru aprobat de organul central de specialitate al statului.

(3) Consiliile locale ale tinerilor sînt menite să asigure participarea activă a tinerilor la viaţa locală şi regională, în special la procesul de luare a deciziilor ce îi privesc.

(4) Consiliile locale ale tinerilor au dreptul:

a) să reprezinte tinerii la nivel local şi regional;

b) să identifice interesele, necesităţile şi problemele tinerilor la nivel local şi regional;

c) să înainteze propuneri către autorităţile publice locale în toate domeniile care îi vizează pe tineri;

d) să participe la elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea programelor și activităţilor de tineret la nivel local;

e) să participe la structurile reprezentative de consultare la nivel local pe principii de paritate;

f) să încurajeze şi să promoveze participarea activă a tinerilor la viaţa comunităţii;

g) să promoveze şi să desfăşoare activităţi de educaţie nonformală a tinerilor şi de voluntariat;

h) să intervină pentru a atenţiona autorităţile, precum şi ceilalţi tineri asupra calității anumitor servicii sau pentru a propune îmbunătăţirea acestora;

i) să elaboreze şi să aprobe propriul plan de activităţi şi să estimeze costurile pentru implementarea lui.

Art 15 Legea Cu privire la tineret în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №215 din 29.07.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului