Articolul 4 din Legea Cu privire la transporturi în Republica Moldova. Relaţiile dintre întreprinderile de transport şi autorităţile administraţiei publice locale

(1) Relaţiile dintre întreprinderile de transport şi autorităţile administraţiei publice locale se reglementează de prezenta lege şi de alte acte normative.

(2) Organele de administrare a transporturilor acordă ajutorul necesar autorităţilor administraţiei publice locale în îndeplinirea de către acestea a atribuţiilor privind dezvoltarea economică a transportului, elaborează şi realizează în comun măsuri pentru asigurarea funcţionării neîntrerupte a transportului în caz de calamităţi naturale, avarii, catastrofe şi la lichidarea consecinţelor acestora, coordonează activitatea de prevenire a avariilor şi delictelor în transport, organizează interacţiunea diferitelor feluri de transport în scopul folosirii mai eficiente a acestora şi îmbunătăţirii calităţii deservirii.

(3) Autorităţile administraţiei publice locale, în limitele atribuţiilor lor, acordă sprijin întreprinderilor şi organizaţiilor de transport în sporirea eficienţei utilizării mijloacelor de transport, atrag pe principii benevole (în baza cotelor de participare) mijloacele întreprinderilor, organizaţiilor, unităţilor agricole colective, gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), cooperativelor, precum şi mijloacele bugetare şi speciale în scopul perfecţionării administrării transporturilor, construcţiei gărilor, viaductelor şi altor obiective, organizează interacţiunea diferitelor feluri de transport în scopul sporirii rentabilităţii acestora şi îmbunătăţirii calităţii serviciilor prestate.

(4) Construcţia gărilor, staţiilor, aeroporturilor, debarcaderelor, porturilor, podurilor pentru pietoni, tunelurilor şi peroanelor de călători, procurarea materialului rulant pentru transportul de călători, întreţinerea căilor de comunicaţie şi altor obiective se efectuează utilizîndu-se mijloacele bugetului de stat şi bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, ale întreprinderilor de transport, investiţiile, în modul stabilit de legislaţie.

(5) Coordonarea activităţii tuturor felurilor de transport în hotarele raioanelor republicii se efectuează de comisiile pentru coordonarea funcţionării transportului, care activează în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale în conformitate cu regulamentele aprobate de Guvern.

(6) Imixtiunea autorităţilor administraţiei publice locale în activitatea economică a întreprinderilor de transport, precum şi distragerea personalului lor de exploatare la alte lucrări nu se admite decît în cazurile prevăzute de legislaţie.

Art 4 Legea Cu privire la transporturi în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1194 din 21.05.1997

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului