Articolul 2 din Legea Despre statutul deputatului în Parlament* în Republica Moldova

(1) Deputatul este persoană oficială şi reprezentant al puterii legislative supreme.

(2) În exercitarea mandatului, deputaţii sînt în serviciul poporului.

(3) Orice mandat imperativ este nul.

(4) Deputaţii intră în exercitarea mandatului din momentul alegerii cu condiţia validării lui ulterioare.

(5) Durata mandatului de deputat este de 4 ani. Acest termen poate fi prelungit în condiţiile prevăzute de Constituţie.

(6) Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, în caz de demisie, de ridicare a mandatului, de incompatibilitate sau de deces.

(6-1) Ridicarea mandatului de deputat are loc în caz de:

a) stabilire, prin actul de constatare rămas definitiv, a încheierii directe sau prin intermediul unei persoane terțe a unui act juridic, luării sau participării la luarea unei decizii fără soluționarea conflictului de interese real în conformitate cu prevederile legislației privind reglementarea conflictului de interese;

b) nedepunere a declarației de avere și interese personale sau refuz de a o depune, în condițiile art. 27 alin. (8) din Legea nr. 132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate;

c) dispunere de către instanța de judecată, prin hotărîre irevocabilă, a confiscării averii nejustificate.

(7) În caz de demisie, de ridicare a mandatului, de incompatibilitate sau de deces, intervine vacanţa mandatului de deputat.

(8) Cererea de demisie se prezintă Preşedintelui Parlamentului. Parlamentul, prin hotărîrea sa, va lua act de cererea de demisie a deputatului şi va declara mandatul vacant.

(8-1) În cazurile menţionate la alin. (61), la cererea Autorității Naționale de Integritate, ridicarea mandatului se hotărăşte de Parlament, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

(9) În caz de deces, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului va întocmi un raport. Parlamentul, prin hotărîrea sa, va lua act de raportul comisiei şi va declara mandatul vacant.

(10) Mandatul vacant va fi atribuit supleantului imediat următor de pe lista partidului, organizaţiei social-politice sau a blocului electoral pentru care a candidat deputatul al cărui mandat a fost declarat vacant. După declararea de către Parlament a vacanţei mandatului de deputat, Comisia Electorală Centrală, în termen de 5 zile, va examina candidatura candidatului supleant imediat următor de pe lista concurentului electoral al cărui mandat a devenit vacant şi o va înainta Curţii Constituţionale pentru validarea mandatului.

(11) Curtea Constituţională, în termen de 10 zile de la declararea vacanţei mandatului de deputat, va valida următorul mandat.

(12) În caz de vacanţă a mandatului de deputat ales în circumscripția uninominală, la sesizarea Parlamentului sau din oficiu, Comisia Electorală Centrală organizează alegeri noi în condițiile legii.

(13) Deputatul ales în urma alegerilor noi intră în exerciţiul mandatului după validarea acestuia de către Curtea Constituţională şi îşi exercită funcţiile pe durata mandatului Parlamentului.


Art 2 Legea Despre statutul deputatului în Parlament* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №39 din 07.04.1994

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului