Articolul 7 din Legea Fondului rutier în Republica Moldova. Taxele pentru eliberarea autorizaţiilor pentru transporturi rutiere internaţionale, autorizaţiilor multilaterale CEMT, carnetelor de drum la autorizaţiile multilaterale CEMT, carnetelor cu foi de parcurs (Interbus), achitate de agenţii economici

(1) Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor pentru transporturi rutiere internaţionale, autorizaţiilor multilaterale CEMT, carnetelor de drum la autorizaţiile multilaterale CEMT, carnetelor cu foi de parcurs (Interbus) se determină pornindu-se de la cheltuielile legate de confecţionarea formularelor de autorizaţii şi de organizarea sistemului de evidenţă şi control al eliberării autorizaţiilor pentru transporturi rutiere internaţionale, în condiţiile legii, conform anexei nr. 3.

(2) Taxele pentru eliberarea autorizaţiilor pentru transporturi rutiere internaţionale, carnetelor cu foi de parcurs (Interbus) se achită integral la conturile trezoreriale ale bugetului de stat.

(3) Taxele pentru eliberarea autorizaţiilor multilaterale pentru transporturi rutiere internaţionale CEMT, carnetelor de drum la autorizaţiile multilaterale CEMT se achită pînă la eliberarea autorizaţiilor la conturile trezoreriale ale bugetului de stat.

(4) Suma taxei pentru eliberarea autorizaţiilor multilaterale pentru transporturi rutiere internaţionale CEMT cu termenul de valabilitate un an, eliberate după trimestrul I, se calculează după formula:

St = C × X,

unde:

St – suma taxei care trebuie vărsată la buget;

C – costul lunar al autorizaţiei multilaterale pentru transporturi rutiere internaţionale CEMT;

X – numărul lunilor valabile.

Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor multilaterale pentru transporturi rutiere internaţionale CEMT cu termenul de valabilitate un an, eliberate după trimestrul I, se achită pînă la eliberarea acestor autorizaţii.

(5) Agenţilor economici care nu au respectat termenul prevăzut la alin.(3) şi (4) li se retrag autorizaţiile multilaterale pentru transporturi rutiere internaţionale CEMT fără restituirea sumelor achitate în calitate de taxă pentru eliberarea acestor autorizaţii.


Art 7 Legea Fondului rutier în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №720 din 02.02.1996

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021