Articolul 9 din Legea Pentru prevenirea şi combaterea dopajului în sport în Republica Moldova. Regulile tratamentului medical aplicat sportivilor

(1) Medicii şi asistenţii medicali trebuie să acorde o atenţie deosebită tratamentului medical aplicat sportivilor şi să respecte următoarele reguli:

           a) să nu recomande, să nu prescrie şi să nu administreze medicamente ce au în compoziţie substanţe interzise atunci cînd acestea pot fi înlocuite cu altele care nu conţin astfel de substanţe, în afara cazurilor excepţionale;

           b) să nu recomande, să nu prescrie sau să nu colaboreze la utilizarea unor metode interzise care sînt incluse pe lista interzisă;

           c) să prevină folosirea de către sportivi a substanţelor şi/sau a metodelor interzise;

           d) să informeze sportivii şi federaţiile sportive naţionale responsabile asupra medicaţiei administrate în scopuri terapeutice, a compoziţiei acesteia şi a efectelor asupra organismului;

           e) să informeze federaţia sportivă naţională responsabilă, precum şi Agenţia în cazul în care suspectează un sportiv că ar folosi substanţe şi/sau metode interzise, pentru ca acesta să fie supus unor testări-ţintă.

           (2) Sportivul de nivel naţional sau internaţional are obligaţia să se legitimeze pentru a-şi preciza calitatea de sportiv la orice consultaţie medicală, de orice natură.

Art 9 Legea Pentru prevenirea şi combaterea dopajului în sport în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №185 din 11.07.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului