Articolul 11 din Legea Privind accesul la informaţie în Republica Moldova. Obligaţiile furnizorului de informaţii

(1) Furnizorul de informaţii, în conformitate cu competenţele care îi revin, este obligat:

1) să asigure informarea activă, corectă şi la timp a cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public şi asupra problemelor de interes personal;

2) să garanteze liberul acces la informaţie;

3) să respecte limitările accesului la informaţie, prevăzute de legislaţie, în scopul protejării informaţiei confidenţiale, vieţii private a persoanei şi securităţii naţionale;

4) să respecte termenele de furnizare a informaţiei, prevăzute de lege;

5) să dea publicităţii propriile acte adoptate în conformitate cu legea;

6) să păstreze, în termenele stabilite de lege, propriile acte, actele instituţiilor, ale căror succesoare sînt, actele ce stabilesc statutul lor juridic;

7) să asigure protejarea informaţiilor ce se află la dispoziţia sa de accesul, distrugerea sau modificarea nesancţionate;

8) să menţină informaţiile, documentele aflate la dispoziţia sa, în formă actualizată;

9) să difuzeze de urgenţă pentru publicul larg informaţia care i-a devenit cunoscută în cadrul propriei activităţi, dacă această informaţie:

a) poate preîntîmpina sau diminua pericolul pentru viaţa şi sănătatea oamenilor;

b) poate preîntîmpina sau diminua pericolul producerii unor prejudicii de orice natură;

c) poate opri răspîndirea informaţiei neveridice sau diminua consecinţele negative ale răspîndirii acesteia;

d) comportă o deosebită importanţă socială.

10) să asigure furnizarea datelor din registrele de stat prin intermediul platformei de interoperabilitate.

(2) în scopul garantării liberului acces la informaţiile oficiale, furnizorul de informaţii:

a) va asigura un spaţiu amenajat pentru documentare, accesibil solicitanţilor;

b) va numi şi va instrui funcţionarii responsabili pentru efectuarea procedurilor de furnizare a informaţiilor oficiale;

c) va elabora, în conformitate cu prezenta lege, regulamente cu privire la drepturile şi obligaţiile funcţionarilor în procesul de furnizare a documentelor, informaţiilor oficiale;

d) va acorda asistenţa şi sprijinul necesar solicitanţilor pentru căutarea şi identificarea informaţiilor;

e) va asigura accesul efectiv la registrele furnizorilor de informaţii, care vor fi completate în conformitate cu legislaţia cu privire la registre;

e) va asigura accesul efectiv, prin intermediul platformei de interoperabilitate, la registrele furnizorilor de informaţii, care vor fi completate în conformitate cu legislaţia cu privire la registre;

f) va desfăşura întrunirile şi şedinţele sale în mod public, în conformitate cu legislaţia.

(3) în scopul facilitării liberului acces la informaţie, furnizorul de informaţii va publica sau va face în alt mod general şi direct accesibile populaţiei informaţiile ce conţin:

a) descrierea structurii instituţiei şi adresa acesteia;

b) descrierea funcţiilor, direcţiilor şi formelor de activitate ale instituţiei;

c) descrierea subdiviziunilor cu competenţele lor, programului de lucru al acestora, cu indicarea zilelor şi orelor de audienţă a funcţionarilor responsabili de furnizarea informaţiilor, documentelor oficiale;

d) deciziile finale asupra principalelor probleme examinate.

(4) În conformitate cu prezenta lege, informaţiile arătate la alineatul (3) al prezentului articol vor fi făcute publice în afara procedurii de examinare a cererilor privind accesul la informaţie.

(5) În scopul asigurării transparenţei activităţii instituţiilor, eficientizării accesului la informaţie, creării condiţiilor pentru căutarea, identificarea operativă a documentelor şi informaţiilor, autorităţile publice, instituţiile publice vor edita, cel puţin o dată pe an, îndrumare ce vor conţine liste ale dispoziţiilor, hotărîrilor, altor documente oficiale, emise de instituţia respectivă, şi domeniile în care poate furniza informaţii, vor pune la dispoziţia reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă date oficiale despre propria activitate, inclusiv despre domeniile în care poate furniza informaţii.

(6) Furnizorul de informaţii va proceda şi la alte forme de informare activă a cetăţenilor şi a mijloacelor de informare în masă.

Art 11 Legea Privind accesul la informaţie în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №982 din 11.05.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului