Articolul 9 din Legea Privind acordarea scutirii de plata drepturilor de import pentru cetățenii Republicii Moldova care revin cu traiul în Republica Moldova și modificarea Codului contravențional nr. 218/2008 în Republica Moldova. Răspunderea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi

(1) Persoana terță, alta decât beneficiarul de scutirea de plata drepturilor de import sau soțul/soția acestuia, care conduce vehicul introdus în Republica Moldova cu scutire conform prevederilor prezentei legi este pasibilă de răspundere contravențională, iar beneficiarul de scutire este obligat să achite toate drepturile de import în vigoare la momentul beneficierii de scutirea de plata drepturilor de import, conform procedurii stabilite de Serviciul Vamal.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) din prezentul articol, conducătorul este înlăturat de la conducere, iar vehiculul este reținut și dus la stația de parcare în condițiile prevăzute de Codul contravențional.

(3) Reintrarea în posesia vehiculului reținut în condițiile alin. (2) poate avea loc doar după achitarea drepturilor de import în vigoare la momentul beneficierii de scutirea de plata drepturilor de import, conform procedurii stabilite de Serviciul Vamal.

(4) În cazul prevăzut la alin. (1) din prezentul articol, achitarea tuturor drepturilor de import înlătură restricțiile prevăzute la art. 7 alin. (1).

Art 9 Legea Privind acordarea scutirii de plata drepturilor de import pentru cetățenii Republicii Moldova care revin cu traiul în Republica Moldova și modificarea Codului contravențional nr. 218/2008 în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №248 din 29.07.2022

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021