Articolul 2 din Legea Privind aprobarea Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate în Republica Moldova

Guvernul:

va întreprinde măsurile necesare în vederea aplicării întocmai a nomenclatorului nominalizat, începînd cu anul de studii 2000-2001;

va stabili durata studiilor în învăţămîntul de zi pe specialităţi, titlurile şi calificările obţinute de către absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate;

va asigura, exclusiv în instituţiile de învăţămînt de stat, pregătirea cadrelor la specialităţile "Drept şi activitate vamală", "Administraţie publică ", precum şi la specialităţile de profil medical şi farmaceutic, militar şi la cele ce ţin de protecţia ordinii publice şi securitatea statului;

va asigura un control strict, în conformitate cu legislaţia, asupra pregătirii cadrelor la specialităţile de profil medical şi farmaceutic;

va stabili modul de coordonare a cotei de pregătire a cadrelor în instituţiile de învăţămînt private.

Art 2 Legea Privind aprobarea Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1070 din 22.06.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului