Articolul 6 din Legea Privind controlul civil asupra respectării drepturilor omului în instituţiile care asigură detenţia persoanelor în Republica Moldova. Atribuţiile comisiei de monitorizare

Comisia de monitorizare este în drept:

           a) să evalueze condiţiile de detenţie a deţinuţilor şi tratamentul aplicat acestora;

           b) să aibă acces fără restricţii în orice sector al instituţiei care asigură detenţia persoanelor, cu excepţia obiectivelor de pază, în orice moment al vizitei şi fără o aprobare prealabilă, cu condiţia respectării regulilor de securitate şi a regimului din instituţie;

           c) să solicite de la administraţia locului de detenţie, precum şi de la autorităţile administraţiei publice, toate informaţiile pe care le consideră necesare pentru monitorizare, cu excepţia informaţiilor ce constituie secret de stat;

           d) să discute cu deţinuţii, doar cu acordul acestora, fără martori sau sub supravegherea vizuală a administraţiei dacă condiţiile de securitate o cer;

           e) să sesizeze şi să facă demersuri către autorităţile statului în vederea realizării sarcinilor de monitorizare privind respectarea drepturilor omului în instituţia care asigură detenţia persoanelor;

           f) să primească plîngeri privind respectarea drepturilor omului în instituţia care asigură detenţia persoanelor atît din partea deţinuţilor şi a rudelor acestora, cît şi din partea altor persoane fizice sau juridice;

           g) la solicitarea instanţei de judecată sau a administraţiei instituţiei care asigură detenţia persoanelor, să-şi prezinte opiniile privind posibilitatea liberării condiţionate înainte de termen a deţinutului, privind înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, privind liberarea de pedeapsă a minorilor, liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei, liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave, aplicarea actului de amnistie, precum şi, la solicitarea Preşedintelui Republicii Moldova, privind posibilitatea aplicării actului de graţiere.

Art 6 Legea Privind controlul civil asupra respectării drepturilor omului în instituţiile care asigură detenţia persoanelor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №235 din 13.11.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021